5,899 matches
-
și, cu o hotărâre de nedescris, a reușit să... să ce?! Doamne, nu pot să privesc! Nici să spun nu pot... Să înșface diamantul din mâinile zeului înmărmurit? E posibil? Ce oroare!!... Ce hoț nenorocit... și ce urlete înfiorătoare se abat deodată-asupra nopții, sfâșiind tăcerea începutului de lume, răgete cumplite, dintre care, desigur, cel mai aprig și mai întunecat este cel al zeului coborât din carul stelar. Zeul tras pe sfoară. Doamne, cum să descriu ceea ce se-ntâmplă? Cuvintele nu urlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
sistemului de cinci note ilustrează bine situația că de la nota trei la nota patru ai de trecut o mare, în timp ce nota cinci e la o aruncătură de băț de nota patru. Burkeviț însă insista. Încet și sigur, fără să se abată un centrimetru, se mișca pe curbă înainte, apropiindu-se tot mai mult de Eisenberg și de Stein. La sfârșitul anului școlar (istoria cu strănutul se petrecuse în ianuarie), se afla foarte aproape de Eisenberg, dar, din lipsă de timp, nu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
două săptămâni de repaus. Foarte bună și friptura! lăudă Cristian bucatele, întorcându-se spre Ileana. Preț de câteva clipe la masă nu se mai auzi decât zgomotul tacâmurilor în farfurii. Toată lumea se bucura de gustul plăcut al mâncării. Nu te abate de la sfatul doctorilor! reveni Pop sfătos în discuție. Dacă ei te sfătuiesc să te odihnești, știu ei ce spun, trebuie să-i asculți. Păi, asta și fac! De aceea sunt aici la dumneavoastră. Foarte bine! se arătă de acord Pop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
undeva. M-a felicitat pentru activitate și a închis. Cred că dacă era lângă mine m-ar fi bătut încurajator pe umeri. Câteva clipe între cei doi se lăsă tăcerea. Bărbatul mai în vârstă trăgea cu sete din țigară, privind abătut în gol. Simt că ar trebui să fac ceva, rosti el într-un târziu, dar nu mă duce capul ce. Am așa un sentiment că rezolvarea cazurilor astea este aici, sub nasul meu, iar eu nu sunt în stare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
produceau. Numai că munca lui de prevenție se dovedea acum inu tilă. Îi plăcuse să creadă că localitatea sa era atât de liniștită numai și numai ca urmare a muncii desfășurate de el și iată că acum neno rocirea se abătuse asupra lor. Simțind tensiunea din atmosferă, tânărul polițist se hotărî să-și mai nuanțeze puțin atitudinea. Acum, spuse Cristian, văzându-l atât de abătut, vreau să fiți convins că eu nu țin morțiș să afirm că avem neapărat de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Poate căzu pe acolo pe undeva, ori îl atacară lighioanele pădurii. De data asta, te contrazici singur. Doar, tu cu gurița ta, spuneai că orice om cu scaun la cap ar fi pornit la vale spre oraș. De ce să se abată de la drum prin pădure? Gândește-te că era întuneric și singurul loc sigur îl reprezenta drumul. Nu uitați de sălbăticiuni! L-o fi speriat ceva. Ce? Sunt animale sălbatice pe aici? Sunt! Nu mai spune! Nu știam. Aveți lupi, urși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ele în fugă strigând aceeași întrebare. De aia și venirăm, interveni Pohoață, observând că Toma are o ezitare. După un moment de tăcere, în care toată lumea făcu liniște așteptând să audă ce are de spus inspectorul, ploaia de întrebări se abătu din nou asupra lor. Unii vorbeau românește, alții țigănește, era un adevărat vacarm. Gata! strigă Cristi ridicând mâna dreaptă în sus. Putem sta de vorbă fără să țipăm unii la alții? Nu țipă nimeni, dom' șef, spuse starostele, pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
continuă: Când i-am luat la descusut, ceilalți plozi ne-au povestit că au plecat împreună de la căruțe. Pe drum, s-au luat la întrecere care ajunge primul. S-au fugărit ei unul pe altul și ăsta, Rândunel, s-a abătut printre copaci și nu l-a mai văzut nimeni. Au strigat după el, l-au chemat dar, văzând că nu răspunde, s-au întors în tabără, cre zând că el a și ajuns deja. Am pornit cu toții după el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să i se obișnuiască ochii cu lumina mai scăzută de acolo și să cerceteze mai în amănunt împrejurimile. Apoi se afundă în pădure. Era necesar să se concen treze la mai multe lucruri. În primul rând, nu trebuia să se abată de la direcție. Dacă pierdea orientarea, putea să se rătăcească și să nu mai ajungă niciodată la drumul forestier. Pe urmă, atenția îi era ațintită la orice zgomot în afară de cel scos de proprii lui pași. Totodată, studia orice umbră care i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aici din secție. Nu înțeleg, se făcu Toma că nu pricepe despre ce este vorba, de ce această interdicție? E mai bine așa, fă-mi te rog hatârul acesta și ascultă ce-ți spun. Acum, cu nenorocirea asta care s-a abătut peste noi, mi-e teamă să nu pățești ceva, îi explică Pop evitându-i privirea. Nu-i bine să umbli de unul singur pe coclauri. Ai venit la mine în casă și mă simt răspunzător pentru tine. Era clar, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
curat în schimbul hranei și nutrețului de care aveau nevoie țiganii. Apoi, odată cu primăvara, plecau iarăși la drum spre Baia de Sus. În noaptea aceea Strugurel trebuia să stea de veghe însă starostele schimbase rânduiala. Ținând cont de necazul ce se abătuse peste el îl oprise și hotărâse ca propriul lui fiu, Burcilă să facă de strajă. Burcilă era un bărbat de aceeași vârstă cu Strugurel. Copilăriseră împreună și erau chiar prieteni buni. Erau nedespărțiți, ziua lucrau cot la cot în apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în gardă și nu mai trebuia decât să strige pentru ca ai lui să-i sară în ajutor. Se încordă, își umplu plămânii cu aer și se pregăti să țipe, așa cum nu o mai făcuse niciodată în viața lui. Lovitura se abătu peste el fulgerător. Ceva nevăzut se năpustise asupra lui izbindu-l năprasnic în stomac. Icni scurt și, dintr-o dată nu mai avu aer. Nici nu-și dădu seama când se prăvăli secerat din picioare. Acum se zvârcolea la pământ încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
că individul este foarte prudent. Văd că, în ciuda faptului că nimeni nu vine aici pe Muntele Rău, tu cunoști foarte bine locul, constată Toma. Răspunde-mi la întrebare, dădu Ileana plictisită din mână, mergem mai departe în sus ori ne abatem spre dreapta ca să ieșim direct la marginea răriturii? Oricum va trebui s-o ocolim, nu vreau decât să economisim timp. Deși nu recunoscuse cu glas tare, inspectorul ar fi vrut să parcurgă același drum de alaltăieri, dar Ileana avea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
rău. Negura aluneca tăcută la vale. Cristian vedea cum marginea cețoasă se îndepărtează de ei. Porțiunea limpede, neacoperită de ceață din fața lor se mărea tot mai mult. Din când în când, din corpul ei se desprindeau pseudopode lăptoase ce se abăteau spre stânga și spre dreapta dincolo de marginea drumului, printre copaci. Nu mai are mult și va ajunge în oraș, spuse Calistrat. Și, ce facem? O ademenim înapoi în pădure. Putem? -îl privi, plin de curiozitate, inspectorul. No, sigur că putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
negura care acum devenise aproape opacă. Ei bine, nu era așa. I se părea că toiagul lovește un trup adevărat, destul de moale ce-i drept, dar totuși consistent. Încet, ceața prindea a se rări, mai ales acolo unde loviturile se abăteau mai des după care începu din nou să zărească trupul lui Calistrat. Zăcea nemișcat, întins cu fața în sus. I se strângea inima în piept, gândindu-se că a ajuns prea târziu. Deși se lupta din răsputeri să îndepărteze vâlva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
abia reușea să pună piciorul. Era ca și cum mergea pe lângă zidul unei cetăți medievale înconjurat de șanțul de apărare. Câțiva pinteni de stâncă se desprindeau din trupul muntelui ca niște contraforți naturali. Ca să treacă de ei, trebuia să îi escaladeze. Se abătu din drum, urcând pe lângă aceștia, căutând un loc pe unde să se poată cățăra pe deasupra. În sfârșit, peisajul începea să se schimbe, porțiunea pe care mergea cobora abrupt. De acum putea să vadă fundul prăpăstiei care nu mai era decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
arăți secretele toiagului. Cum crezi că vei putea face asta dacă nu ești aici? Draga mea, o întrerupse inspectorul ușor agasat de turnura pe care o luase discuția, nu-mi place deloc ce se întâmplă. Am senzația că încerci să abați conversația noastră de la subiectul principal. Ți-am cerut să mă lămurești și pe mine despre zei și domnițe. Vreau să știu ce rol ai tu în povestea asta cu vâlva și toate celelalte lucruri de aici. Constat că eviți acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vâlvei. Îl subestimase și iată că acum fuseseră prinși. Strânse cu putere toiagul în mâna dreaptă, ridicându-l ușor de la pământ. Se concentră asupra omului îmbrăcat în negru. Trase aer în piept, pregătindu-se să vorbească. Lovitura în ceafă se abătu fulgerător asupra lui. Scăpă toiagul din mâini și se prăbuși moale la pământ. 33 Vino imediat la mine! rosti răspicat Vlad Mihailovici în telefonul mobil. Privea pe fereastra biroului său când camioneta cu care sosise Boris își făcuse intrarea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-i răsuflarea stăpînită. Nu mai era nici băiatul și nici Kitmir, căci băiatul rămăsese În fundătură, ca să-i lase pe cei care-i purtau pe cei trei, adică pe Ioan, pe Malhus și pe el, Dionisie, care rămăsese cu privirea abătută spre galeria Îngustă a grotei, așteptînd parcă să-i vină rîndul ținîndu-l În brațe pe Kitmir cel cu ochi brumării. 9. Dinspre fundătură venea o lumină pîlpîitoare, cea din străfundul galeriei, mai degrabă presimțită, iar cea din fața sa, tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
o scălîmbă Îmbrățișare, Împreunîndu-și sinistru cioturile mîinilor a rugă, care se terminau la coate Într-o piele smochinită, cîrpitura jumătății de braț schilod. Oare tot coșmar era mîntuirea asta a lui? Poate era coșmarul purgatoriului, unde trupul trebuia să se abată, drept supremă caznă și suprem avertisment dat trupului păcătos, căci doar În grozăvia acelui loc sufletul, Înaintea izbăvirii sale, poate să-și amintească de iad. O fi fost un coșmar, golgota trupului și a sufletului său, dacă n-o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
treime, Îmbinînd acele paragrafe În care se Întrezărea sămînța mitică, sămînță din care ar fi putut ieși aparența plenitudinii. A doua zi, nedormit și sastisit, plecă la crîșma „Corona“, punîndu-și În buzunarul caftanului manuscrisul Drumului În Canaan. Îl găsi tare abătut pe Jeshua Krohal. TÎnărul părea descumpănit, căci Înțelesese zădărnicia alegerii sale. Dacă Maestrul considera că Drumul În Canaan nu se putea limpezi, lui nu-i mai rămînea altceva de făcut decît să se retragă. Acel ultim cuvînt părea Însă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
uscat, dar nu apuca să se mai usuce că a doua zi ploua iar. Pagubele au fost așa de mari, încât arendașul care „ținea” moșia lui Dumitru Rosetti n-a mai putut plăti arenda moșiei. Apoi, în august, s-a abătut asupra satului un uragan cu ploaie și ghea care putea și văzută prin curți și grădini și a doua zi. A doua zi după uragan a fost o eclipsă de soare; fiind senin, s-a putut vedea foarte bine. în
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
rândurile țărănimii aservite. Religia ortodoxă n-a fost recunoscută cu drepturi egale, alături de religia catolică, calvină, luterană și evanghelică. Preoții ortodocși erau în stare de iobăgie, trăiau aidoma comunității sătești, nu se bucurau de niciun drept. Asupra românilor s-a abătut mai întâi urgia reformei religioase. Nobilii unguri, trecuți la catolicism, voiau să-i atragă și pe români, dar s-au lovit de rezistența credincioșilor ortodocși, a preoților și vlădicilor români. După ocuparea Transilvaniei de către habsburgi (1699, pacea de la Karlovitz), a
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
au inut promisiunile , numai că toată dezvoltarea economică și culturală a Bucovinei nu s-a făcut în interesul populației românești care a fost maghiarizată, supus 74 brutalității funcționarilor, impozitelor, legilor străine, corvezilor și muncilor de clacă. Asupra Bucovinei s-au abătut valuri de străini germani, evrei, polonezi, mulți, foarte mulți ruteni-ucraineni care, până la urmă, au schimbat compoziția etnică a provinciei, românii reprezentând în 1910 doar 34% din întreaga populație, iar în partea de nord, care acum aparține Ucrainei, românii erau și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
realizat din cărămida scoasă din capela lui Sterian. De asemenea, deasupra pridvorului a fost înălțată o turlă, probabil cea luată tot de la fosta capelă. Din această cauză, o parte dintre credincioși au fost nemulțumiți pe motiv că biserica s-a abătut de la canon, de la planul unei biserici ortodoxe, semănând cu una a uniților (greco-catolici) sau chiar cu o biserică catolică. Consolidarea bisericii, refacerea în interior și exterior, s-a dovedit a fi salvatoare și benefică. La cutremurul din 4 martie 1977
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]