2,175 matches
-
cu tentă parabolică, mergând până în pragul fantasticului. În narațiuni cititorul va descoperi simboluri - istorii ciudate, stranii, fenomene inexplicabile -, fiind de apreciat felul în care neverosimilul trece în firesc: războiul și traumele lui, copilăria (Păpușa), depășirea frontierei inocenței (Progerie, Prințesa), căutarea absolutului (Echipa celestă, Iluzia cea mare), dorința de autentic, ascunsă în spatele măștilor și convențiilor sociale (Masca). În Gambit (1990) se utilizează formula romanului polițist, dar ținta e de a scoate la suprafață dramele unor protagoniști marcați de întâmplări din copilărie sau
STROCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289984_a_291313]
-
noapte și zi: „Ne-am frânt oasele nedormind și beți/ Am mângâiat, cu pletele desfrânatelor, cupele;/ Vom bea până mâine și mâine”. Marele său prototip este însă François Villon. În căutarea Eumenei, personificare în vis, sub numele fiicei sale, a absolutului liric, Hristosul valah redus la condiția de câine se complace în compania unei Margot, „frumoasă ca o rușine”, cu care împarte un pat „plin de păduchi și de sânge” și „soarbe moartea ca pe o otravă”. Precum genialul damnat medieval
STELARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
individual în el/noi impersonal. Conflictul latent al lipsei tot mai accentuate de autenticitate a eului, face posibilă crima, desigur, într-o fază de criză a supraviețuirii, dar și pentru că eul simte că „dublura” sa îi refuză iluzia trecerii în absolutul istoriei, a propriei identități. El devine tot mai mare și eul este amenințat cu dispariția. Crima devine astfel un act disperat al dorinței de „renaștere”, trăit concomitent cu decesul „părinților” originari. Însă o renaștere la modul fals, cu un act
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
romantică a inadecvării eului la lume este aceeași, dar eul se încarcă de o apăsare nouă, căci și lumea a devenit alta. Cosmosul nu mai este, ca la Mihai Eminescu, spațiu al formelor pure și eterne, fântână din care izvorăște absolutul și care absoarbe elanul titanic de idealitate. Poetul percepe universul în forme degradate, cu elemente atinse iremediabil de îmbolnăvire, pustiire, năruire; cerul e obosit, valurile oceanului sunt moarte, copacii epuizați, cosmosul întreg pare bolnav. Sufletul însuși este atins de o
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
se voia eliberat în căutarea unui trup pe măsură, la dimensiunea marilor alcătuiri geologice sau cosmice, pe când la P. sufletul se dezmărginește înspre pustiu și epuizare. O translație similară cunoaște și motivul călătoriei. Zborul cosmic eminescian avea o destinație certă: absolutul, al cărui spațiu era plasticizat în imagini de o mare consistență, în timp ce la P. elanul își păstrează substanța și energia, dar, în lipsa unor modalități ontologice adecvate, rămâne irealizabil, iar sensul manifestării lui e și el ipotetic: „Pânză rămasă fără catarg
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
Ivasiuc, Dumitru Radu Popescu. După exemplul lui G. Ibrăileanu, E. Lovinescu și G. Călinescu, P. a făcut și literatură de ficțiune. Cearta (1969) este un roman despre psihologia cuplului, văzută în sensul lui André Gide. Bărbatul caută în dragoste unicitatea, absolutul, femeia se mulțumește cu relativul și varietatea. Femeia nu are caracter, ci numai temperament. E, așadar, o incompatibilitate funciară la mijloc și, din această cauză, pasiunea dintre inclementul Andrei Patriciu și frivola Grazia-Maria nu poate să dureze. Două schițe psihologice
PIRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288825_a_290154]
-
-i adevărul. Nu știm nici dacă este./ Ori prea-i amar, și Zeul nu vrea să-l știm și noi?/ Ci, omul fiind singur, zidit fără ferestre,/ A izvodit cuvântul spre a putea fi doi” sau „Neașezare-i totul, ca și cum Absolutul/ Mereu se tot amână de teama neschimbării/ Ce-ngheață primenirea, norocul recreării./ Această-nțelepciune de mult ne-o-nvață lutul”. Mai multe culegeri de eseuri - Spațiul poetic eminescian (1982), Prezentul etern eminescian (1989), Aporii ale tragicului (2001), Metafora și cei
POPA-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288909_a_290238]
-
atunci poemele și noaptea-i plină/ De ele, ca niște fructe care se desfac” (Violină). Încântarea regăsirii panice este treaptă a unui urcuș - i se spune „exod spre vis”, „călătorie”, „Fata morgana” - către râvnita „mare cetate”, domeniul „amintirii viitoare” a absolutului: „...câte ne-au tulburat de-atâtea ori/ Acolo nu rămân fără răspuns”. P. se simte împlinit scrutând cu obstinație o interioritate atinsă, ca de o aripă de înger, de miracolul presimțirii „izvoarelor albastre”, a existenței proiectate în etern: „Caleștile așteaptă
POPA-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288908_a_290237]
-
Fatalitatea face ca blocul să se prăbușească în cutremurul din 10 noiembrie 1940, demonstrând parcă teza lui Jean-Paul Sartre că viața aparent nesemnificativă de zi cu zi, „contingența”, nu este „o părere pe care să o putem ignora; ea este absolutul și, prin urmare, gratuitatea perfectă”. Către concluzii de felul acestora evoluează și Adăpostul Sobolia, unde un cuplu de tineri are revelația, intrând într-un adăpost bucureștean în timpul unui bombardament, că trăiește un absolut al comunicării sufletești, dar iubirea lor durează
PETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
care să o putem ignora; ea este absolutul și, prin urmare, gratuitatea perfectă”. Către concluzii de felul acestora evoluează și Adăpostul Sobolia, unde un cuplu de tineri are revelația, intrând într-un adăpost bucureștean în timpul unui bombardament, că trăiește un absolut al comunicării sufletești, dar iubirea lor durează, tragic, doar până fac primii pași în afara adăpostului, când o bombă îi spulberă pe amândoi. Romanele, mai ales cele de maturitate, vor avea protagoniști problematici, devorați de angoasele omului modern, clamându-și foamea de
PETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
descrie decât propriile mele senzații, propriile mele imagini... Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi...” Viața fiind, în sens bergsonian, „pură devenire” - își continuă demersul scriitorul român -, caracterul ireversibil al momentelor sale nu poate fi surprins decât în absolutul unui prezent perpetuu - dimensiune prea puțin adecvată structurii progresiv-cumulative a unei opere romanești; dificultatea, aparent insolubilă, este magistral rezolvată de Proust, ale cărui amintiri involuntare, eliberate de presiunea tipologizantă a istoriei, se constituie în epifanie a duratei pure, semn al
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
I: Epoca marilor clasici (1980) și Eminescu și eminescianismul (1987), împreună cu care alcătuiește un ansamblu. Sunt redefinite cultura poetului (rolul capital, de suprem model, al lui Shakespeare), viziunea lui tragică (nu pesimistă, cum sună clișeul încetățenit) rezultată din tensiunea ontic-antropologic (absolutul ființei - finitudinea conștiinței umane) și rațiune - afect, tensiune rezolvată de „dorul nemărginit” ce leagă, în chip reprezentativ românesc, umanitatea de univers. Opera este percepută în structuri, „sensibilul”, „inteligibilul” și „imaginarul” fuzionând în logos. Este valorizată gândirea mitică a poetului, prin
MUNTEANU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
de simbol și de sugestia muzicală. Pe linia controlului ritmului și a concentrării emoției, cu P. și poemul în proză se rafinează. El este deopotrivă interesant ca dramaturg, fiind autorul primei piese de idei, care e și prima dramă a absolutului din literatura noastră: Solii păcii (în „Literatură și artă”, 1900-1901). Un conflict interior, născut de jindul după un suprafiresc ideal, capătă aici veșmânt de basm și de alegorie: prințul Viorel renunță la preapământeana Ileana pentru Simina, epifanie a perfecțiunii abstracte
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
care evoluează personajele sale. Tinerețea lor, ecou al celei a autorului însuși, e încântătoare tocmai în nevoia, atât de firească la vârsta aceea fericită în ochii numai ai cititorului ce nu o mai are, de a se confrunta mereu cu absolutul în idei, în sentimente, în gesturi. Orice tânăr e un inadaptat.” Cu toate aceste calități, cartea, apărută în plin război, va trece neobservată. În Moartea cotidiană (1946) autorul face un salt spre o mai mare detașare și luciditate în descrierea
PILLAT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288814_a_290143]
-
Baladă-autoportret că descinde dintr-o țară de basm. Dacă tematica ancestralului se concentrează reprezentativ în Părinții (1983) și în Casa cu greieri (1984), volumul Grădina Salamandrei (1987) sintetizează paradigmatic poezia extazului vital și a elanului ascensional al spiritualizării și al absolutului. Cartea, constând dintr-un singur poem, are o construcție care ea însăși induce acest sens al depășirii particularului și mundanului. Lumină din iubire (1997) și Îngerii (2002) conțin versuri religioase, într-un limbaj simplu și adesea didactic, însă reușind să
NOVAC-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288489_a_289818]
-
ambianță aparent romantică, creată de trei femei care doresc să realizeze, fiecare prin datele ei temperamentale, cuplul cu un partener ideal. „Vămile iubirii” fiind numeroase și repetabile, la capătul unor istorii erotice paralele se consemnează eșecul tentativei de atingere a absolutului în dragoste. Doar Scriitorul ar putea închipui, prin mecanica scripturalului, cuplul exemplar în „cartea-femeie” - o carte care nu își poate găsi modelul decât prin apelul la „prototipul irealizabil” al femeii ideale. Ar fi de reținut motoul atribuit unui Anonim: „Nu
PARASCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288688_a_290017]
-
pe de alta, ambele menite să deschidă accesul spre sensurile încifrate ale miturilor. Atât legenda, cât și basmul se dezvoltă pe obsesia „misterelor orfice”, scriitorul refăcând mitul potrivit accepțiunilor recunoscute. Orfeu e întemeietor al cântecului și totodată pelerin în căutarea absolutului, dar înfățișându-l ca păstor cu valențe războinice, M. îl înscrie în spațiul de cultură autohton. Extinzându-i aria, scriitorul are darul de a introduce mitul, sub forme de expresie adaptate realităților contemporane, în romanul social pentru copii, construit pe
MITRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288188_a_289517]
-
opera lui Mihai Eminescu, București, 1995; Șobolanii în Italia, București, 1995; Există, București, 1996; Noii băieți de bani gata, București, 1996; Teatrul respirației, București, 1996; Tinerețe, amor, prostie, București, 1997; Istoria gândirii estetice românești de film, București, 1997; În căutarea absolutului, București, 1997; Masca lui Eminescu, București, 1998; Urmașii Moromeților sau Despre lauda de sine, București, 1998; Chilia sau Trăirea nemijlocită, București, 1999; Mort după America sau Despre înviere, București, 1999; Arta speranței, București, 2000; Sophia sau Spovedania lui Mitică de la
MODORCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288202_a_289531]
-
der Offenbarung, 1856-1858) caută o altă dinamică a revelației, pentru care „logica” tensiunii diferitelor „vârste ale lumii” (die Weltalter, în speță: epoca mitologiei vs epoca revelației) să apară mai limpede. Schelling neagă autotransparența reflexivă a subiectului hegelian și identifică în Absolutul divin principiul natural al autorevelației (Selbtsoffenbarung). Prin fire, Dumnezeu Se descoperă, dar modul liber în care o face este cel al schimbării identității, așa încât în Hristos - particularul - avem doar o relativă (sau aparentă) negare sau chiar aneantizare a dumnezeirii - generalul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
descoperă, dar modul liber în care o face este cel al schimbării identității, așa încât în Hristos - particularul - avem doar o relativă (sau aparentă) negare sau chiar aneantizare a dumnezeirii - generalul. Revelația nu mai este prezentată drept „conștiință de sine” a absolutului. Limbajul cartezian al conștiinței dispare. Cu Schelling, ambiția hegeliană de a construi un sistem al cunoașterii absolute este demitizată, iar contingența radicală a gândirii filozofice este, în sfârșit, recunoscută. Revelației i se recunoaște dreptul la un alt vocabular decât cel
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
acest poem vizionar se întemeiază pe radicalitatea unei experiențe care debordează structurile obișnuite ale comprehensiunii; un realism sacramental sever îmbină ascetismul penitențial cu exuberanța unui veritabil „dialog interior” între sufletul înaripat și Dumnezeu. O rară sensibilitate apofatică exprimă refuzul obiectivării absolutului sub forma unor scheme dialectice, preferând slăvirea lui Dumnezeu din perspectiva economiei mântuirii. Dumnezeu îi apare misticului cu familiaritatea pe care psalmii biblici o emană. Freamătul viu al căutării Cuvântului se topește într-un limbaj alchimic. Precum Sf. Efrem Sirul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
perfecționare a talentelor artistice, primele semne clare ale cercetării harului lui Dumnezeu s-au făcut simțite printr-o continuă reflecție asupra sensului existenței, o acută conștiință a vanității lucrurilor lipsite de veșnicie, precum și un sentiment covârșitor al propriei nimicnicii în fața Absolutului. Fără îndoială, violența istoriei - care, prin revoluția așa-zis proletară a spulberat în doar câteva luni toată memoria sacră a Rusiei vechi țariste - i-a dat tânărului Serghei lungi insomnii dominate de insolvabile întrebări existențiale: care este sursa răului în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Cioran, cu care se simte înrudită sufletește, după cum pentru anxietățile lui Emil Botta are, firesc, antenele erecte. Altminteri nu prizează exagerările, pe care le taxează de teribiliste, ale criterioniștilor, ce „fac caz de neliniștile lor cerebralizate” în chestiuni, oricum, irezolvabile. Absolutul la A. e în iubire. Luând închipuirile drept adevăr, „armeanca” trăiește mistuitor, până la orbire, un sentiment care îi procură dezamăgiri și sfâșieri în suită. Șocurile trezirii sunt violente, întărindu-i convingerea dintotdeauna că existența ce i-a fost dat s-
ACTERIAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285157_a_286486]
-
ne ofeream singuri drept jertfe, drept sacrificați pe altarul nesățios al acelui monstru care se numea societatea burgheză „liberală”, - societate În care Într-adevăr aveai libertatea să fii naiv și să mori de foame cu naivitatea ta, să crezi În „absoluturi” estetice intangibile, dar să nu Îndrăznești a-ți cere dreptul la existența cea de toate zilele! Noi n-am avut norocul, dintru Început, să fim orientați Într-o lume În care totul e nou și promițător, În care cei ce
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
pușcăriaș (1996). Tot în 1992 i s-a decernat un premiu al Uniunii Scriitorilor. Formula care i se potrivește lui A. este aceea a jurnalului. Trăite autentic, și nu mimate livresc, neliniștile sale de „pseudo-filosof” frământat de dileme privesc moartea, absolutul, existența lui Dumnezeu. Într-o lume pecetluită de „veșnica taină”, omul, „finit” în alcătuirea lui, nu poate decât să bâjbâie printre atâtea lucruri „insondabile și minunate”. Tot ce obține el este un „sens împăienjenit”. Sondând cu încăpățânare insondabilul, vânătorul de
ACTERIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285158_a_286487]