6,323 matches
-
blond, nu foarte diferit de culoarea pielii, cu niște ochi cu nuanțe schimbătoare, uneori verzi, alteori cenușii, diafani, ca niște cristaluri care au prins viață, cu obrajii rozalii și cu un nas care, Într-un fel ciudat, de-a dreptul absurd, părea triunghiular. Erau trăsături ale cuiva născut Într-un climat rece, Adam știa asta chiar și pe-atunci. A alungat gândul ăsta și s-a apucat să mănânce. Nu, nici vorbă, Karl nu era tatăl lui! În zilele acelea dintâi
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
nu? Prin fuga Elenei parcă se simțea și ea pângărită, se gândea că, desigur, Elena nu mai era de multă vreme fecioară și dormiseră una lângă alta în pat, nopți la rând fără ca măcar a bănui nici în cele mai absurde frânturi de gânduri asta. Era intrigată și speriată ca de un pericol iminent, ca și cum ar fi fost posibilă o contaminare... Acum rămăsese singură în camera joasă, se făcea un singur foc, seara, înainte de culcare, cât să se încălzească puțin aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de mâine începe culesul la vie și are nevoie de sezonieri berechet! Ai să te duci să muncești, ca să vezi cum se câștigă pâinea. După amiază când vii ai să înveți. Și mama și fiica rămaseră împietrite atât părea de absurdă vestea. Cum o să se ducă fata noastră să muncească la vie laolaltă cu tot soiul de oameni? O să se ducă, uite așa, o să se ducă! Dacă vrea să aibă o masă la care să mănânce și un pat unde să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să te îndoiești de propria ta persoană, să nu-și șubrezească cele mai intime convingeri, să nu-ți strecoare în suflet îndoială, să nu-ți invadeze gândurile câteva zile măcar. Alexe era ca un fel de conștiință supărătoare, sâcâitoare, arțăgoasă, absurdă și era mult mai ușor să te lipsești de-o asemenea pacoste, de nopți răscolite, de pace pierdută. Și dacă, enervat, Alexe căuta plicul și apucai să citești despre trădări și despre tot felul de ticăloșii morale pe care un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
stârnea milă devenea fiară. Îi era mai comodă aversiunea colegilor săi de muncă, decât compasiunea inginerului căruia trebuia să-i fie și recunoscător până la urmă că se interesa de soarta lui. Nu era deloc maleabil, mândria la el căpătase proporții absurde. Inginerul nu întrevedea nici o soluție la îndemână. Ăsta ori pleacă, ori se sinucide, își spunea, altă soluție nu are. Se simțea și el neputincios în fața unui asemenea om. Neadaptabilitatea ființei umane duce la drame. O ființa care nu se adaptează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
avea puține, se convingea de fiecare dată de marea calitate a oamenilor, aceea de a coopera, cu aleasă înțelegere, atunci când era vorba de salvarea unei loaze. Bineînțeles, tuturor acelor persoane atât de îndatoritoare, le vorbea despre o groază de situații absurde, ce-au generat o serie de scandaloase persecuții, îndurate de sărmanul copil care avea fără doar și poate sufletul anihilat și era pur și simplu de mirare, că mai rezista încă nervos, numai vigoarea tinereții îl ajuta să se mențină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Carmina fără nici o convingere. Oare? întrebă Sidonia sceptică și fața i se chirci din nou și i se plie de riduri. Unde n-ar da Domnul, drăguță. Dar n-am eu inima aia, nu am, ce să fac? Poate sunt absurdă, poate ei îi este bine și eu mă frământ fără rost? Tot ce se poate. Tot ce se poate, repetă Sidonia și ridică din umeri lăsându-se învinsă. Doamne, ce rău e să fii mamă și să nu poți vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
din ceea ce se întâmplă între noi, oare numai atât? Cam atât și este. M-ai avut cu tine, sub ochii tăi, zi de zi și ce-ai făcut? Mi-ai dat cu piciorul. Acum ceea ce pretinzi tu ține de domeniul absurdului. Continuară să se tachineze, să-și spună cuvinte amare. Un joc instaurat între ei care îl înnebunea. Hărțuiala făcea parte integrantă din actul lor amoros, nici nu mai era firească, era căutată, provocată anume, era deja viciu. Carmina se lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
om fricos care amâna să se prezinte la stomatolog până în ultima clipă. Acum avea timp pentru toate, aproape că-l invidia, deși știa bine că odată ajunsă la anii lui va fi de mult o femeie apusă, nici cel mai absurd gând nu-i va da dreptul să spere. Se privi în vitrine. Arăta bine, așa de departe, avea o alură chiar tinerească. Oare? Un copil îi tăie calea, trăgea după el o jucărie zornăitoare, se enervă un pic era superstițioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
căsătoriile sale, crizele de epilepsie, moartea fiicei sale, fac pe deplin vizibilă în suferințe și umilință, rațiunea însăși a existenței (Crimă și pedeapsă, Demonii, Idiotul, Adolescentulă. Cât despre Kafka, toate romanele sale (Procesul, Castelul, Jurnal intimă exprimă disperarea omului în fața absurdului existenței. Aceștia sunt autorii mei preferați și-i consider doi dintre titanii literaturii universale, pentru că ei reușesc mereu să mă facă să cunosc și să înțeleg universuri pe care, altfel, nu le-aș fi putut niciodată cunoaște sau studia. Dar
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ați putut fi amândoi într-o sincronizare atât de perfectă încă de prima dată. Probabil că și ea se gândește la același lucru. Chiar în clipa asta își spune: „E ca și când ai fi...“ „Nu-i spune“, am îndemnat lucrul acela absurd, „știu ce ești tu și nu te cred, nu astăzi.“ — Pur și simplu așa simt, am zis cu voce tare. Ea îmi cântări cuvintele. — Pur și simplu așa simți. Adică, o știi în adâncul sufletului. Așa ceva? Încerca să mă ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ideile și sentimentele din ungherele minții capătă voci proprii, șoptite. Nu face decât ceea ce-a făcut întotdeauna, ceea ce-i mai bine pentru tine, fie că-și dai seama atunci sau nu. Am încercat să le opresc, dar lucrurile acelea absurde nu voiau să dispară. Știi, nu-i așa? Felul în care vă înțelegeți voi, toate emoțiile alea, tatuajul de pe degetul ei mare de la picior. Știi cine-i ea de fapt, chiar dacă nu vrei să... — Taci. Mâna mi se smuci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
rău îi pare ei, dar că n-a avut nevoie de mine decât pentru asta. Mintea mea adormită derulă această scenă în timp ce plutea în zare spre teritorii străine. Și dacă-i spuneam despre celălalt lucru, despre lucrul ascuns, despre lucrul absurd? Lucrul care insista că ea avea legătură cu Clio Aames. Legătură? Haide, spune-o. Lucrul care insista - haide spune-o - că ea era Clio Aames. Altceva mai aiurea nu puteam gândi sau spune și totuși... și totuși, o parte nefamiliară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
făcute la excepțional, a fost primul diplomat român, după al Doilea Război Mondial care a primit, prin decret prezidențial, gradul de Ministru plenipotențiar, și i s-au acordat mai multe ordine și medalii românești și străine. Pretextele țin, în mod absurd, de unele elemente biografice ale diplomatului fratele mai mare al soției și familia sa plecată în S.U.A., soția fiica de preot și faptul că diplomatul terminase doctoratura în U.R.S.S. Cu emoție își amintește ambasadorul Ciubotaru Ioan de momentul când
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
violonistul Ion Voicu, violoncelistul Radu Aldulescu, precum și două expoziții de artă plastică, patronate de ambasadă, la buna lor desfășurare implicându-se nemijlocit. În octombrie 1974, ilustrul nostru compatriot Eugen Ionescu, reputat membru al Academiei Franceze și creator recunoscut al teatrului absurdului, a susținut la Teheran un ciclu de conferințe despre opera sa dramatică și activitatea sa de scriitor. Agop Bezerian a fost prezent la aceste conferințe și a fost primit cu cordialitate de către celebrul academician francez de origine română. A avut
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
busuiocul și-mi mai trecea starea de "inimă neagră", cînd existența pentru care te zbați e din ce în ce mai goală. Odată, s-a întîmplat să-l și văd în oglinda de la Liselle. "Știam c-o să ne revedem. "Te iubesc". Iordan, zeul meu absurd, nu-mi spusese niciodată te iubesc. Atît. A dispărut. Vorbise fără să-și miște buzele, dar l-am înțeles. Îl zăream printre lacrimi și voiam să nu mai plîng, ca să-l văd încășiîncă. Să nu dispară. M-a îmbrățișat. Jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
a prezis Aurel, pisica de Cheshire. Am avut o senzație de sufocare tot timpul trecut acolo. Căpătasem și un tic: făceam mereu gestul de-a da deoparte ceva invizibil, care-mi strîngea gîtul. Mă încăpățînasem să duc o luptă disperată, absurdă, inutilă. "Am să te fac să speli pe jos. Iefectiv", mi-a promis Mistrie-petit și s-a ținut de cuvînt. Dacă intrai în condiția de nedreptățit, oho, aveai alternative: ori să te lași strivit de un pumn de fier, ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
temeinic în urma mea. Eu vin și distrug, crezând că pot s-o iau mereu de la început, ca și cum ar mai exista întotdeauna timp. Ce mi se întâmplă acum este cel puțin bizar, dacă nu chiar lipsit de sens; este un joc absurd și în același timp sublim, din care nu mă pot desprinde. Deși știu că el nu poate avea nicio finalitate. Împlinire ar putea să aibă, dar finalitate nu. Tocmai de-aceea poate fi oprit oricând și oricând s-ar opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
importanță; în fapt, adevărurile nu există dincolo de reprezentările oamenilor, în timp ce viața se desfășoară în afara veridicității pe care oamenii o postulează despre ea. Deși eu intuiam toate astea prea bine, continuam să-i dau curs, să mă pierd în acele conversații absurde cu El, în loc să-i dedic ei întreaga mea ființă. Și ea, inconștient, tulburată de prezența lui, era tot mai descumpănită de tăcerile și absențele mele, de comportamentul meu amestecat, reținut și ascuns. Deși El-ul era cel pe care mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
el își mai amintește? Probabil că nu, nu era ceva foarte definit și, de altfel, bărbații nu prea țin minte istoriile scurte sau tentativele nereușite, nu sunt ca femeile, care rămân cu mintea încețoșată, încărcată numai cu astfel de crâmpeie absurde și ratate. De mult a îngropat toate lucrurile și întâmplările; probabil odată cu disertația despre boală și iubire a lui Krokowski, îi evocă amintiri aparent fără nicio valoare și semnificație. Totuși memoria le reține parcimonios, cu aerul că le-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
să zâmbesc cu ochii închiși la trezire și să le proiectez imediat asupra persoanelor cu adevărat vizate, cu satisfacția și ironia păcălitorului. Ba mai mult, cu perversiunea ipocritului, relatez și altora conținutul viselor, ce pentru mine doar aparent au caracter absurd. Tare aș dori să-mi pot aminti toate visele de la marginea trezirii! Poate atunci mi-ar fi mai ușor să trăiesc; puse cap la cap, aș putea desluși cu ele semnificația trăirilor de peste noapte și asta mi-ar explica mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
stârni cunoașterea lor. Se simțea extaziat în fața partiturilor care se înșiruiau singure, se înlănțuiau în răzvrătiri și neliniști, urmând a fi transferate, peste timpul acestei clipe, ființelor ce-și așteptau ivirea și începerea luptei crâncene pentru nemurire. Uriașul simț al absurdului îl făcu pe Povestitor să râdă și odată cu el întreaga Eră a Pleistocenului. Putea șterge într-o clipă alegoria virtuală, putea inventa o alta. Putea. Dar ceea ce îl uimi peste măsura ființei lui, care cunoștea totul, fu neprevăzutul. Și astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
existenței. A jongla cu termeni care aveau să fie inventați peste 50 de ani, cu ferocitatea disecării în filigran a nonexistenței, ca esență a cauzei și nu ca rezultat al efectului, greu de înțeles pentru cei mai adânci filosofi ai absurdului, ușor de priceput pentru contabilii consubstanțialității din Lumile Superioare, ne făcea să-l privim pe Nilă ca pe o statuie impunătoare a scrisului românesc, deja prezent în cărțile de literatură, fondator al romanului revoluționar, înglobând în el tot ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
se afla în preajma mea nici un al treilea care să-mi ateste nevinovăția. Eram vinovatul ideal. Doar nu era totuși să mă instalez în această stare de spirit. Motiv în plus ca să chem ajutoare: trebuia să mă spăl de această spaimă absurdă pe care mi-o inoculase conversația unui amator de paradoxuri. Întinsei mâna spre telefon. Pe cine văzusem făcând gestul acesta ultima oară? Pe mort. Gândul acesta nu mă făcu superstițios, însă îmi aduse în memorie faptul că individul formase un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
se va vedea: Olaf ar prezenta zveltețea universală a morților după banchetul viermilor. Or, având în vedere modul meu de existență, moartea mea nu va fi observată decât peste foarte multă vreme. Scuturai din cap pentru a alunga această idee absurdă. E o patologie intimă: de îndată ce o ipoteză delirantă îmi traversează mintea, în loc să râd de ea, este absolut necesar s-o iau în serios. Ai crede că mintea mea nu face diferența dintre posibil și dorință. Și când zic posibil, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]