2,246 matches
-
parte, revoltă, contestarea normelor, chiar cu pericolul marginalizării. Individul modern este condamnat să trăiască într-o ambiguitate semantica, într-o indecizie simbolică" [p.78]. Această indecizie comună se transformă la Pariziana în dorința de a transgresa 240 stereotipul și a accede la eveniment. "Elementele care anunța evenimențialul sunt marcate de o serie de substantive cu valoare semantica specifică, cum ar fi scandal, spectacol, fenomen, fiecare substantiv explicând una dintre trăsăturile pertinente ale fenomenului" [Bondarenco, p.172]. Oricât de puternică ar fi
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
fiecare pauză e cer în care mă pierd, / seninătatea arborilor în limpezimea nopții (Plajă răcoroasă, trad. PS).332 Mișcarea valurilor reda ciclicitatea ritmurilor naturale ancestrale. Eliberându-se din strânsoarea lor poetul pășește în atemporalitate și trăiește o experiență senina, singulară. Accede astfel către o dimensiune unică, plăsmuita de imaginație: o zonă de liniște ce se desfășoară în fața ochilor minții că o transcendere dorită (fiecare pauză e cer în care mă pierd) a lumii fenomenale și a timpului, urmată de un abandon
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
nevoie de o nouă paradigmă universalistă, care să ofere o viziune unificatoare a științei, religiei și filosofiei, capabilă să producă necesara reconciliere dintre minte și inimă, înnoind în întregime sensul și perspectivele vieții umane, o viziune la care omul poate accede printr-o profundă căutare interioară a sursei unice de conștiință-materie-energie, trecînd printr-o completă metamorfoză a științei. O paradigmă care să insiste asupra unității cunoașterii, dincolo de multiplicitatea aparentă, asupra succesiunii infinite a universurilor, într-un proces de evoluție progresivă a
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
nu alianțe de state; în rest, aceeași acumulare de ură și contaminare cu violență, implicînd riscul unei confruntări globale, dincolo de state și societăți. În acest caz, pariul lansat de Bin Laden ar fi cîștigat. Șocul civilizațiilor și nonsensul intelectual ar accede astfel la statutul de realitate istorică. Logica politică tinde să fie înlocuită de logica militară a înfruntării, de exacerbarea caracterului hegemonic și unilateral al politicii S.U.A., pe de o parte, și de exaltarea dimensiunii religioase, morale, de cealaltă parte. Exemplul
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
spune că Dumnezeu e Unul și că trebuie să-l căutăm împreună. Lumea arabă dă impresia de încremenire în trecut, un trecut e adevărat glorios, cînd toleranța, știința și cultura se simțeau acasă în spațiul musulman, de a nu putea accede în prezent. Această imposibilitate, cu toate frustrările însoțitoare, amenință pacea lumii. Într-unul din discursurile sale, Bin Laden afirmă că "lumea arabă se află în declin de mai bine de optzeci de ani", deci după primul război mondial, cînd spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
China nu uită umilința la care a fost supusă de către ocupanții occidentali la sfîrșitul secolului al XIX-lea, apoi de către cei japonezi la începutul celui următor, astfel încît, cu tenacitatea-i cunoscută și cultura sa milenară, va face totul să acceadă din nou acolo unde a fost pe vremea Imperiului de Mijloc. În dorința de a evita o destrămare de tip U.R.S.S., ea menține un stat puternic, condus tot mai mult de pragmatism și tot mai puțin de ideologie. Strategia
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
occidental, este greu sau greșit înțeles. Ca să nu mai vorbim despre faptul că "modelul chinezesc" nu se confundă cu confucianismul, integrînd în plus valori străvechi, daoiste, și altele ultramoderne, într-o sinteză cu totul originală. Occidentalii consideră că, pentru a accede la prosperitate, o țară trebuie să devină mai întîi o democrație. Ei bine, iată că nu, China propune, cu succes deocamdată, un alt sistem. Aici e dezbaterea ideologică cea mai aprinsă. Din acest punct d vedere, viitorul țării rămîne incert
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
afinități. Ceva mai recent, o (deja) regretată tânără cercetătoare din India a operei lui Mihai Eminescu face apropieri între texte poetice eminesciene și scrieri indiene, dar se menține în spațiul intertextualității. Se pare că nu a avut timpul necesar să acceadă în intratextu alitatea eminesciană, unde ar fi identificat aspecte frapant de asemănătoare celor indiene. Ceea ce dorim să subliniem este faptul că intertextul se leagă de intratext, "complexele" invocate anterior oferă solul prielnic pentru ca, din semințe exogenetice să se nască noutăți
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Important, în ciuda diferențelor dintre cei trei, este faptul că intertextualitatea poetică și cea critică se bucură de același regim. Barthes, Butor și Blanchot ne arată, de o manieră diferită, modul în care critica literară poate să depășească citatul și să acceadă la intertext diseminare, colaj sau bruiaj scriitură. Dificultatea intervine în situația în care criticul are complexul auctorial (Barthes) și încearcă să și-l depășească, printr-un discurs critic mai puțin riguros. Cu timpul, în istoria legăturii hipotextului cu hipertextul, s-
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
eminesciană Sărmanul Dionis oferă prilejul unui excurs despre sacru, atât prin interpretarea intertextului în cheia Mitului Eternei Reîntoarceri, cât și prin derularea diegetică, aventura protagonistului dintr-o dimensiune în alta. Dionis-Dan depășește, din dorința de cunoaștere, registrul natural al lumii, accede la înălțimi/adâncimi 2 încă neatinse, dar el este și sfârșitul acestora, prin mândrie. Eterna poveste a omului: când stăpânește prin știință, cade în ipostaza luciferică. Sacrul corespunde unui ansamblu de comportamente individuale și colective care urcă până în timpurile imemoriale
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de serii intratextuale care configurează constelațiile menționate până acum nu sunt singurele de pe "bolta intratextuală" a prozei eminesciene; ar mai putea fi descrise și altele care vizează metatextul, cromatica, alta,-um,-us ...) sunt importante pentru descrierea peisajului teluric. După ce Dan-Dionis accede la Paradisul selenar, frământării disimulate în obscuritatea interioarelor, în nevoia de refugiu, în desenul cabalistic al păienjenișului și al hieroglifelor îi ia locul paradigma ordinii liniștite și limpezi din proximitatea domei lui Dumnezeu. De la nivelul dimensiunii edenice unde protagonistul își
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și a Evei, entropia a tot crescut, dezordinea a "păienjenit" continuu drumul către reechilibrare, ceea ce marchează acumularea unor neliniști, sugestiv descrise de punctul roș. Albastrul adâncimilor/înălțimilor spiritului conotează nostalgia revenirii la ordinea paradisiacă. Limpezimea perfectă din Paradisul la care acced Dan-Dionis și Maria (niciodată nu voi înțelege cum se împacă ipostaza monahală cu simțămintele și manifestările față de Maria...călugării lui Eminescu au nevoie de rasa neagră pentru a accede la sacru, dar și de iubirea Mariei/Cezarei pentru a ajunge
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nostalgia revenirii la ordinea paradisiacă. Limpezimea perfectă din Paradisul la care acced Dan-Dionis și Maria (niciodată nu voi înțelege cum se împacă ipostaza monahală cu simțămintele și manifestările față de Maria...călugării lui Eminescu au nevoie de rasa neagră pentru a accede la sacru, dar și de iubirea Mariei/Cezarei pentru a ajunge aproape de condiția edenică) se explică prin valoarea entropiei, care tinde către zero, deci nimic nu tulbură apele din înălțimi: "...cu lacuri albastre (s.n.) și limpezi ca lacrima" (Eminescu: 2011
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și un fel de eliberare de prezentul paginii în care lectorul se găsește, la un moment dat. El poate urca sau coborî, într-o secundă, paliere ale literaturii universale sau doar ale operei aceluiași autor. Repetarea intertextuală permite lectorului să acceadă la "forma pură a temporalității", denunțând tacit inconsistența ontologică a legii consecutivității. În acest punct, recunoaștem o axiomă a cugetării eminesciene și, totodată, unul din modelele exemplare ale intratextului prozei studiate: "Nu e adevărat că esistă un trecut consecutivitatea e
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din munți, din organizația lui Fukada) are convingerea că Liderul întreține relații intime cu fetele pre-pubere ale sectei, ca parte dintr-un ritual sacru. Aomame primește sarcina de a opri acest masacru, lichidîndu-l pe agresor. Ca și Tengo, ea va accede la o altă dimensiune existențială, în urma noii misiuni. Conștientă de schimbare, Aomame o "conceptualizează" drept "1Q84", unde "Q" abreviază expresia engleză Question mark / Semn de întrebare. Personajul intră într-o bizară formă de confuzie existențială, nemaireușind să distingă realitatea. La
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
favoriții și a se Înfrunta deasemeni violent cu „adversarii” pentru a-și apăra onoarea individuală sau culorile echipei. Vom insista În continuare asupra a două coordonate cu care fenomenul agresivității excesive interrelaționează: orașul, respectiv cuvântul. Orașul și violența. Societatea urbană accede la un nivel superior de organizare și ordine față de comunitățile rurale sau gregare apărându-se de o violență exogenă, dar cu prețul agravării violenței Între membrii Cetății. Orașul apare ca un remediu Împotriva dezordinii, haosului și violenței necontrolate; instituie chiar
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
umane ce pot agresa natura și viața cotidiană: ideea unei perturbări durabile și cu consecințe ireversibile asupra viitorului omenirii, ca specie, nici măcar nu este pusă ca problemă. În viziunea kantiană, etica tradițională avea ca punct de plecare datoria pentru a accede la putere: „Tu trebuie, deci tu poți.” Etica responsabilității, dimpotrivă, inversează datele problemei, plecând de la puterea umană spre a câștiga sensul datoriei: „Tu poți, deci tu trebuie.” La baza datoriei, se găsește puterea impresionantă a omului civilizației tehnologice, care trebuie
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
a doua fază vor obține câștiguri substanțiale care vor permite realizarea altor campanii publicitare, ceea ce crește și mai mult plăcerea subiectivă asociată mărcii. Conjugarea mass-media cu sensibilitatea creierului nostru pentru mărcile foarte cunoscute, le va permite unora dintre ele să acceadă la statutul de veritabile simboluri. Ne pot invada toate domeniile vieții și deveni adevărate suporturi de identificare pentru milioane de oameni. Concluzie Creierul uman este sensibil la fenomenul de reputație sub toate formele - fie că este vorba despre prestigiul indivizilor
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
forma unor moduri diferite de sensibilitate, gândire, enunțare, critică etc. (viziune care îi permite lui Lyotard să nu țină cont de vreo succesiune necesară a lor, și chiar să vorbească despre postmodernism după modelul viitorului anterior). În dorința de a accede la un înțeles al postmodernismului, Hal Foster pleacă de la o secvență de interogații fundamentale, printre care se regăsește și aceea a relaționării dintre acest curent și modernism. Deși observă că starea de lucruri actuală trimite către ideea că dacă există
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
demonstrat de nenumărate ori cum retorica se inserează și este utilizată atunci când se argumentează asupra unei probleme date. Alăturarea, în interiorul retoricii, a raționalității de afectivitate a condus la "fragilizarea" acestui domeniu și la scăderea încrederii în posibilitățile sale de a accede la adevăr. De aici se observă o întreagă reorientare teoretică și repoziționare a unor concepte ca acelea discutate până acum și de punere în relație a argumentării (componenta rațională) cu alte instanțe discursive (aparținând nivelului afectiv), omițându-se, de cele mai multe
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de discurs. Pe marginea acestei relaționări, amintim o trecere de la înțelegerea tradițională a argumentării (totalitatea mijloacelor folosite pentru a fundamenta o opinie, a tehnicilor de argumentare care vor să dea seama de adevărul sau falsitatea unei teze, modalitate de a accede la cunoaștere etc.) la una contemporană, în mare parte determinată de cercetările ce ne parvin din teoria comunicării. Astfel, Karyn C. Rybacki și Donald J. Rybacki consideră argumentarea ca o formă a comunicării instrumentale, alături de persuasiune, un instrument ce are
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o "bună" persuadare, de a legitima "pasiunile" în terminologia lui Descartes alături de rațiune și știință. În acest context, proiectul Noii Retorici este lăudabil, deoarece "prin tratatul lor de argumentare ei au fondat o nouă retorică, ce admite că argumentarea poate accede la statutul de logică a verosimilului, undeva între demonstrația științifică și arbitrarul credințelor și al pasiunilor"542 (s.a.). În arsenalul teoriilor contemporane asupra convingerii, persuadării sau influențării, tipurile de relaționări sunt prezentate în mod divers, și nu urmează neapărat modelul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
însăși analiza asupra lor într-un obiect tratat cu ironie. Una dintre "metodele" puse la lucru de către Baudrillard vrea să aducă situațiile discutate dincolo de acel dead point de care ne vorbea Canetti, precipitându-le spre sfârșitul lor previzibil, pentru a accede la o viziune nouă asupra lor. În convorbirile sale cu Philippe Petit, Jean Baudrillard mărturisește: "în câmpul ideilor, eu am practicat un fel de omor simbolic, de ruptură ombilicală. La origine se află, întotdeauna, această pulsiune brutală, irațională de a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Francisca Snoeck Henkermans (ed.), Proceedings of the Fifth Conference of the International Society for the Study of Argumentation, Sic Sat, International Center for the Study of Argumentation, Amsterdam, 2003, pp. 171-177. 537 Amintesc definiția Danielei Rovența-Frumușani (op. cit., p. 149) care accede la înțelegerea discursului argumentativ drept "discurs orientat, vizând producerea unei modificări în universul epistemic al interlocutorului (interlocutorilor), modificare care poate reprezenta o consolidare sau o transformare a convingerilor, credințelor, reprezentărilor subiectului destinatar". 538 Ruth Amossy, "The Argumentative Dimension of Discourse
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
drepturile cetățenilor "în ceea ce privește activitatea cea mai importantă a omului: munca"13. "Cetățenia", prezentată sub această formă, nu era o relație între cetățean și comunitate, ci un principiu care deschidea cetățeniile europene unele spre altele, care făcea posibil ca "străinii" să acceadă la unele drepturi, altă dată acordate numai naționalilor. Deschiderea a fost graduală. Inițial, Comunitatea economică a atribuit drepturi indivizilor care erau "cetățeni activi" ai pieței comune, adică salariați. Ulterior, formarea pieței unice a conferit drepturi indivizilor considerați "cetățeni pasivi", adică
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]