145,175 matches
-
concurenți figurează nume sonore: Lars von Trier, Clint Eastwood, Peter Greenaway, Hector Babenco și nume mai puțin sonore, dar care revin, mereu, în selecția oficială (de pildă "abonații Cannes-ului" Samira Makhmalbaf și Alexandr Sokurov, care, orice ar face, sînt acolo). În afara competiției, în proiecții speciale, figurează un Nanni Moretti (de fapt doi, pentru că Nanni Moretti e prezent cu două filme), un Wim Wenders, un Michael Haneke. Cu mare tam-tam publicitar se anunță premiera internațională, în același context, în afara competiției, a
Info-Cannes by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13961_a_15286]
-
cîmpului de manevre pentru vagoanele în așteptare era destinată vagabonzilor fără adăpost și celor care au avut suprema detașare să renunțe la tot. Mereu privisem la acest interval între viață și călătorie cu o dorință mută de a mă refugia acolo într-o zi, încercînd singurul cec în alb ce se poate cîștiga în acțiunile grandioase. În amurgurile ce se despărțeau trist de cîmp, locul de unde îmi era cel mai greu să mă desprind rămînea sălașul verde al sărmanilor înțelepți. N-
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
de unde îmi era cel mai greu să mă desprind rămînea sălașul verde al sărmanilor înțelepți. N-avea rost să merg mai departe și să întîlnesc aceeași viață, doar că mai bine supravegheată de oameni ai locului, care nu pricep nimic. Acolo, între mărfurile părăsite de cînd lumea, erau mărăcinișuri dese și holde părelnice, ierburi înalte cu spice înșelătoare, goale de bob. Nu trebuia decît să am curajul de a rămîne, de a mă întinde în culcușul vagabonzilor care nu se văd
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
următoare fără să mă gîndesc la nimic. Noaptea era văratecă și stelele, părăsite de lună, păreau să o cheme cu țipăt. Avea farmecul locurilor smulse vieții și morții, lăsate în pace de oameni și de nelipsiții lor perceptori de impozite. Acolo, între acele mărfuri abandonate de cine știe cînd în cutii mari, există primejdia de a te preschimba în obiect, în sticlă, în cauciuc, în ladă de piroane, dar merită s-o înfrunți pentru detașarea și libertatea de care te bucuri
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
odihnă. Nu cumva ei cloceau vise de călătorie care se transformau în călătorii adevărate pentru ceilalți, cei de la ghișeele de bilete? Poate că acest act de caritate îi absolvea de vina pentru procentul excesiv din prețurile lor? Fapt este că acolo chiar, în spatele meu, cu un vagon abandonat și spart, se închidea unghiul unicelor posibilități de a te ascunde și feri de hărțuieli. Cum noaptea se apropia și cumva de parcă acel controlor al hotărîrii mele radicale tocmai mi-ar fi marcat
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
am decis să rămîn; m-am ridicat în picioare și am început să înaintez cu sfiala celui care înfăptuiește un lucru necurat. Pieptănam cu picioarele pletele buruienișului și-mi căutam drumul printre șinele căii ferate. Am zîmbit la gîndul că acolo, și nu altundeva, se găseau adevăratele ramificații ale destinului, sistemul său venos final. Odată ajuns în acel ținut, el devenea imens, iar lumea se vedea ca privită din altă lume. Ciuliniș și mărăciniș și cele de pe urmă cîmpuri părăginite. Am
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
mărăciniș și cele de pe urmă cîmpuri părăginite. Am auzit o voce lăuntrică voind să mă înfricoșeze. "O să te omoare aici... Au cuțite de oțel făcute din oțelul șinelor moarte și din cauza asta sînt cumplite". Diogene mi-a spus trecînd pe acolo: - Bună seara... Da, eu sînt... Așa erau ruinele și vremea mea... Sînt din același lut dar plămădit în altă olărie... Singurul lucru pe care îl respectă constructorii și cei care fac drumuri sînt locurile astea de la marginea căilor ferate... Cîteodată
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
un fel aparte de a fi cufundat, ca un monolit din valea ce dăinuie de la începutul lumii și pînă la sfîrșitul ei. Crezusem că în acea cotitură a vieții, în acel spațiu marginal și ierbos, era eliberarea, și eram deja acolo, gata să dorm în totală libertate. Partea neplăcută era doar că nu ajunsesem să cunosc bine liniile moarte, iar asta putea să mă coste viața sau un picior amputat, cum i se întîmplase cu puține zile în urmă unui vagabond
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
un interviu foarte interesant din LUCEAF|RUL nr. 14, dl Valentin Tașcu oferă o explicație pentru lipsa d-sale de succes în mediul literar clujean din anii '60-'70: n-a făcut parte din anturajul lui Mircea Zaciu. Omologarea de acolo venea, ca lumina de la răsărit. Printre cei care nu se dezlipeau de ilustrul profesor clujean se aflau și doi turnători cu acte în regulă la Securitate. Dl Tașcu i-a dibuit și s-a retras. Mult mai tîrziu, cînd i-
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13970_a_15295]
-
fost turnătorii din anturajul lui M. Zaciu. l În OGLINDA LITERAR| nr. 4, dl M. R. Iacoban face o dezvăluire frapantă: bustul scriitorului Traian Chelariu, așezat în fața Universității din Suceava, a dispărut. Cu soclu cu tot. Bustul a fost pus acolo după 1989, firește, căci înainte de 1989 Chelariu era bun doar ca funcționar la serviciul de ecarisaj al Capitalei (M. Preda s-a folosit de el ca de un personaj secundar în Cel mai iubit dintre pămînteni), nicidecum ca scriitor. Singurul
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13970_a_15295]
-
rînd Marie-Ionesco protestează, pe bună dreptate împotriva sintagmei "les années vichyssoises" utilizată de Alexandra Laignel-Lavastine, "vichyssois" fiind un termen aplicat îndeobște colaboraționiștilor. Or, precizează fiica dramaturgului, "La Vichy, Eugène Ionesco a făcut parte din serviciile culturale ale unei legații stabilite acolo ca toate reprezentanțele țărilor străine prietene, dușmane sau neutre între 1940 și 1944" ( p. 109). Interesant este modul în care a fost făcută numirea și misiunea încredințată tinerilor atașați culturali de regimul Antonescu. Spune Marie-France Ionesco, "Eugène Ionesco a povestit
Ionesco după Ionesco by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13978_a_15303]
-
încât trebuiau aprinse luminile în miezul zilei, cu patul imens despre care va afla mai târziu că se numea "matrimonial", un pat în care se pierdea sub o pilotă oribil de grea, încât seara se refugia lângă bunica lui, căci acolo toate deveneau mai ușoare. Îi stârneau puțină silă plușul înțepăcios al fotoliilor, vana unde i se făcea baia și mai ales oala imensă de noapte, din noptiera pe care se ferea să o mai deschidă după ce, cotrobăind prin ea, descoperise
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
o doamnă cu părul alb, cu ochi mari albaștri din care șiroiau lacrimile se arunca în brațele ei, cu mici țipete bucuroase de fetiță. Îmbrățișate, cele două doamne râdeau și plângeau în același timp. Rămăsesem pe prag, în urma lor. De acolo am zărit în penumbra holului, coborând treptele unei scări interioare de lemn, o fată îmbrăcată ca și Gretel din povestea cu cei doi copii pierduți în pădure și atrași de zgribțuroaică în cursa căsuței de turtă dulce. Deși mai întâlnisem
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
redevenită Gretel cu șorțul alb pe fusta înflorată, scara ce ducea spre acea Kinderstube ce fusese odaia ei de fată. Am pățit de atâtea ori în vis prin camera aceea albă încât nu mai pot face deosebirea între cele văzute acolo odinioară, în după-amiaza de vară a copilăriei, și cele visate de atâtea ori la răstimpuri îndepărtate între ele prin scurgerea anilor. Dar, aievea sau în vis, venind din salonul tenebros, urcând scările acelei case cu întunericul îngroșat prin cotloane, intrând
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
pe care se înălța biserica cu turla ascuțită purtând în vârf un glob strălucitor. Cărarea din fața morii ducea spre pădurea ce se întindea până departe, pe dealuri tot mai înalte până când deveneau adevărați munți. Aș fi vrut să ajung până acolo unde pădurile de brad încetau și se iveau doar stâncile colțuroase și pe ele, albind ici-colo, zăpada. Dar Sibyle mă aducea îndărăt, la moară, ca să-mi arate singurele ființe ce se iveau în acest întins ținut, de parcă toți ceilalți oameni
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
îndărăt, la moară, ca să-mi arate singurele ființe ce se iveau în acest întins ținut, de parcă toți ceilalți oameni s-ar fi ascuns prin casele cu ziduri groase și porți ferecate. Nu se putea să nu-l recunoști pe morar, acolo, în colț, lângă roata uriașă de lemn, rotofei și făinos. Pe pragul ușii întredeschise, o recunoșteam și pe fata cu șorț alb pe fusta înflorată: era chiar ea, Sibyle. Avea părul ei blond, buclat și în ochii verzi ai morăriței
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
pe fusta înflorată: era chiar ea, Sibyle. Avea părul ei blond, buclat și în ochii verzi ai morăriței recunoșteam chiar mărunta pată, stropul mic auriu, pe care-l zărisem în ochii verzi ai Sibylei, de cum se aplecase să mă sărute acolo pe pragul casei lor. Dar nu-i mărturiseam că o recunoscusem. Mă străduiam să văd, să înțeleg ce face ea acolo. Purta în mână o batistă albă. Urmărindu-i privirile, am zărit un vânător care trecea, cu o pălărie verde
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
pată, stropul mic auriu, pe care-l zărisem în ochii verzi ai Sibylei, de cum se aplecase să mă sărute acolo pe pragul casei lor. Dar nu-i mărturiseam că o recunoscusem. Mă străduiam să văd, să înțeleg ce face ea acolo. Purta în mână o batistă albă. Urmărindu-i privirile, am zărit un vânător care trecea, cu o pălărie verde în cap, cu tolba la șold și pușca la umăr, pe cărarea din fața morii. Se îndrepta spre pădurea neagră. Aici erați
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
și, dintr-odată, înălțându-se în aer, luându-și zborul, deasupra tufișurilor, ba chiar și a ulmilor, a apelor bazinului ce licăreau în noapte, și iată-i călcând liniștit deasupra brazilor de pe colina învecinată. Le vedeam lucind alămurile...Odată ajunși acolo, deasupra pâlcului negru de brazi, se lăsau lin în jos și, deodată, auzeai limpede, auzeam atât de limpede, cu inima toată deschisă, în așteptare, melodia dulce, visătoare, a cornului. O auzeau și ceilalți muzicanți rămași acolo jos, pe terasă, lângă
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
lucind alămurile...Odată ajunși acolo, deasupra pâlcului negru de brazi, se lăsau lin în jos și, deodată, auzeai limpede, auzeam atât de limpede, cu inima toată deschisă, în așteptare, melodia dulce, visătoare, a cornului. O auzeau și ceilalți muzicanți rămași acolo jos, pe terasă, lângă noi, de vreme ce îi răspundeau: clarinetele în registrul lor grav și bașii și contrabașii. Dar nu puteau împiedica, acoperi, înfrânge prin puterea, prin mulțimea lor apropiată, chemarea din depărtare a cornului. In vara aceea, zilele însorite urmau
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
învinețiseră buzele de frig când, în sfârșit, cedând vocii imperioase, se apropie de malul îmbrăcat în lemn al bazinului. Ieși din apă cățărându-se pe mal, ca băieții mari, fără să se urce mai ușor pe treptele de alături. Ședea acolo în capul oaselor, pe scândurile vechi, înnegrite de umezeală, înfășurat în prosopul de baie, când o zări pe aleea cea mare a parcului, după rondul cu trandafiri și iriși. Alături de ea, un domn cu o pălărioară mică, verde, de vânător
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
Ba da, era Sibyle", repetam eu, supărat. Cei doi nu se mai vedeau, dispăruseră după clădirea băilor termale. Eram sigur că fusese ea. Îmi părea atât de rău că nu mă repezisem, nu alergasem după ea, ci rămăsesem ca țintuit acolo, la malul bazinului. Nu mai era îmbrăcată ca fetele din basmele lui Grimm. Începusem brusc să dârdâi, îmi clănțăneau dinții în gură. Ne-am întors amândoi tăcuți la hotel. Pe alee, din când în când, închideam ochii să văd cum
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
orele. În sfârșit, dimineața în care se putea ieși la bazin! Un picolo ne adusese micul dejun în cameră, când bunica a fost chemată la telefon. După un timp ce mi s-a părut foarte lung, s-a întors de-acolo nespus de tulburată. "Dragul meu, schimbare de program. Ditta nu se simte bine; trebuie să mă duc să o văd. - Și eu? - Tu rămâi aici. Am vorbit cu doamna Stolz, soția directorului; o știi, e foarte drăguță. Te va duce
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
Copiii sau cel puțin unii dintre ei află tot ce le ascund cei mari. Întrucât și eu devenisem unul dintre cei "mari", pierdusem cărarea pe care dibuisem mai demult adevărurile ascunse. Îmi amintesc însă, atât de limpede, ultima noastră seară, acolo pe terasa hotelului, la câțiva pași de bazinul cu apă sărată care licărea ispititor. După câteva zile ploioase, cerul se limpezise, se putea din nou mânca afară. Așteptam să se termine valsurile, polcile, să înceapă Freischütz. Și, iată, arcușurile atacând
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
ulmi...Dar când să se înalțe în aer, au dispărut, nu-i mai vedeam. În zadar mă holbam să-i descopăr undeva deasupra bazinului, a brazilor. Pe unde s-au strecurat, mi-era cu neputință să înțeleg. Căci deodată, de acolo din luminișul dintre brazii de pe colina învecinată s-a auzit, ca de obicei, melodia dulce a cornului. Nu mai zboară, nu mai zboară!" - am strigat izbucnind în lacrimi. "Cine, ce nu mai zboară, iubitule?" - întreba îngrijorată Matata, mângâindu-mă pe
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]