1,420 matches
-
deci“. „Într-adevăr. Paulicienii continuă În secolul al IX-lea să-i Înnebunească pe Împărații din Bizanț, până când Împăratul Vasile jură că dacă va pune mâna pe căpetenia lor, Chrysocheir, care năvălise În biserica Sfântul Ioan-al-lui-Dumnezeu din Efes și-și adăpase calul din agheasmatare...“ „Mereu viciul ăsta“, zise Belbo. „...avea să-i Împlânte trei săgeți În scăfârlie. Trimite Împotriva lui armata imperială, ăia pun mâna pe el, Îi taie capul, Îl trimit Împăratului, iar ăla Îl pune pe-o masă, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
vulpea de aur mă latră. Jivine mai sfinte-mi ling mînile: stranii, vrăjite, cu ochii întorși se strecoară. Cu zumzet prin somnul cristalelor zboară albinele morții, și anii. Și anii. [1930] * PLAJĂ Platanii suri și cedrii-n mare semințiile și-adapă. În larguri vinetele brazde se-ntind subt pluguri mari de apă. Văzduh și port, pescari și vameși au ațipit în spațial cald. Vântul alb c-un ochi se caută de-aici pe țărmul celălalt. Ins pierdut în ceasul rar mă
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
o stâncă zace Pan. E orb și e bătrân. Pleoapele-i sunt cremene, zadarnic cearc-a mai clipi căci ochii-i s-au închis - ca melcii - peste iarnă. Stropi calzi de rouă-i cad pe buze: unu, doi, trei. Natura își adapă zeul. Ah, Pan! Îl văd, cum își întinde mâna, prinde-un ram și-i pipăie cu mângâieri ușoare mugurii. Un miel s-apropie printre tufișuri. Orbul îl aude și zâmbește, căci n-are Pan mai mare bucurie, decât de-a
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
mă-ntorc la Brescia, o să i le dăruiesc bunicului. Ne-am tot învârtit pe-acolo până când soarele, trecut de amiază, a început să scadă. Mi-a arătat cuiburi și vizuini, izvoarele unde se adunau cerbi, căpriori și mistreți să se adape, copacii cu zgârieturile urșilor. Când a trebuit să ne-ntoarcem, ne-am spălat la izvorul de sub stejar. Tot aici am făcut schimbul de jurăminte la cererea neașteptată a lui Rotari. Cea mai importantă făgăduință pe care doi bărbați și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
erau doar patru zile până la Campi Sacri, ne-a spus, și acolo numiții kavhan și tarhan aveau să-și împartă între ei femeile și copiii; în ceea ce ne privea, urma să fim jertfiți zeițelor lor, femele care, dacă nu sunt adăpate cu sânge, îl sug noaptea de la oșteni, provocându-le o moarte lentă. Trebuia să fac ceva, și asta cât mai iute. M-am înfierbântat și, în cele din urmă, mi-a venit o idee legată de femei: în seara aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Pentru cei fără de mamă, Foarte mult ei o doresc, Că nu au la inimă, Ființa pe care o iubesc! Pădurea La izvorul cristalin, Care curge prin pădure, Multe animale vin, La apă și după mure. Căprioare, dar și cerbi, Se adapă de aici, Vin singure, câteodată, Dar, vin și cu puii mici. Vulpea vine din poiată, Încet, că este șireată, Să pândească păsărele, Din desele rămurele. Zboară sturzul pe crenguțe, Să mai caute grăunțe, Să mănânce a lui pui, Ca să fie
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Mai bine nu mai continua. S-a culcat. Nu s-a fofilat, în ciuda tentațiilor provocate de toate bunătățile și jucăriile din jur. Un fascicul de raze i-a dezmierdat fața. Câțiva cai Frizon, în toată legea, oacheși și simpatici se adăpau dintr-un jgheab din diamante pure și șlefuite. El îi urmărea cum încing un concurs de sărit, când... a luat-o de-a curmezișul, întocmai ca un polobocel și a căzut într-un lac. Nădăjduia că se va întâmpla ceva
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și coșuri de-o parte și de alta. Caravana nu avea să se oprească doar pentru că se întâlnise cu o femeie singuratică; era nefiresc să oprești turma într-un loc fără apă, în care nu s-ar fi putut nici măcar adăpa. Totuși, Inna s-a apropiat de Iacob, mânându-și măgarul și așezându-se în mers cu un pas în urma lui. Inna nu s-a adresat direct lui Iacob, ci i-a vorbit Rahelei, dar suficient de tare încât să audă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
lupi și trăiesc pe pământul nostru, laolaltă cu neamul meu tot. Pământul nostru se Întinde cale de o zi de mers prin văgăuni, văi, culmi și tăpșane pline de iarbă. Avem trei ape care curg mereu și de acolo ne adăpăm. Avem și niște copaci mulți - mulți de tot! - dar nu umblăm printre ei decât când vânăm. Of, of, s-ar putea ca dincolo de pământul nostru să nu mai fie nimic. Și s-ar mai putea ca noi, cei ce ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nu aveau nevoie de toate cuvintele, așa că au Înțeles. S-au vârât unii În alții, speriați. Unul a mormăit spre mine. - Tu? Krog? Fiind mut, cum să răspund cu glas de om? Am continuat În felul meu, În timp ce Încă mă adăpam cu apa dulceagă: - Sunt Krog. Toiagul Tatălui. Apoi am spus cu glasul tunător: - Krog e toiagul meu de bătrânețe. Sunt Tatăl și vă spun: sunteți niște vânători tocmai buni de ucis! Și atunci, deodată m-am ridicat cu fața la ei. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
uscățivul. Dacă am pierdut, cumva, clipa potrivită În care trebuia să fi plecat la drum ucigașul de Krog? Cum adică: să pierzi clipa potrivită? - m-am Întrebat. Clipa asta potrivită aducea Într-un fel cu vânătoarea. Pândeai capra care se adăpa. Capra bea apă cu guri mici. Între două guri, totdeauna ciulea urechile după cel mai mărunt zgomot. Dacă te grăbeai și azvârleai sulița Înainte să bage botul În apă, te auzea, o lua la fugă și rămâneai cu burta goală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mâncau gângănii de toate felurile. Aveau capre și țapi pe care-i târau după ei și pe care-i puneau să doarmă noaptea În țarcuri. Mai creșteau niște animale mari, cocoșate, cu gât lung și limbă băloasă. Animalele astea se adăpau rar, erau mai Înalte decât un om, iar ei le numeau cămile. Nu știau dacă ei se luaseră după cămile și beau foarte rar, sau dacă ele se luaseră după ei. Poate că fuseseră așa, și unii și alții, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din apa râului de aici. O să-ți dea putere și noroc. - Cum să-mi dea putere și noroc? i-am Întrebat. - Las’ că vezi tu, că ești om Înțelept. I-am ascultat, ce să fac. Barra a dat să se adape și el, dar călăuzele cu ochii pieziși Îl opriră cu chiote furioase. - Nu! Nu! Apa asta e doar a lui Krog! Doar a lui Krog! Stați să treacă soarele de trei-patru palme, și atunci o să beți și voi! - Ce fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din lupi și trăiesc pe pământul nostru, laolaltă cu neamul meu. Pământul nostru se Întinde cale de o zi de mers prin văgăuni, văi, culmi și tăpșane pline de iarbă. Avem trei ape care curg mereu și de acolo ne adăpăm. Avem și niște copaci mulți, mulți de tot, dar nu ne ducem printre ei decât când vânăm. În jurul pământului nostru sunt alte și alte pământuri, iar În jurul pământurilor sunt un fel de ape nesfârșite. Acelea sunt mările. Iar eu, Krog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
subtilizat lesa lui Sally din mână. A fost cuminte? întrebă stăpâna lui. Era dată cu ruj de un vinețiu închis și atât de proaspăt că lucea lipicios, chiar și în lumina slabă. Or și-l împrospătase de curând, or se adăpase din sângele unei fecioare proaspăt sacrificate în camera din spate. — Deloc, spusei răzbunându-mă, mă tot bate la cap și nu înțelege că „nu“ înseamnă nu. Inspiră rapid și smuci lesa lui Sally atât de tare încât aproape că-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mai mult se ghicea decât se vedea câțiva metri mai în față. Erau acolo: cenușii și negri, murdari și zgrunțuroși, purtându-și înfricoșătorii colți gălbui. Pășteau lângă râu, dezgropând rădăcini sau căutând fructe în malul noroios, iar când unul se adăpa, celălalt supraveghea apa, atent la acțiunea trădătoare a caimanului sau la anaconda care, ivindu-se pe neașteptate din apă, ar fi încercat să-l târască la fund pe cel care bea. Erau de-ajuns doi pecari ca să stăvilească un prim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lungi de lumină, să mângâie frunzele și florile ude. Uite bujorii cum își ridică lujerul, narcisele se deschid ca niște steluțe presărate prin iarbă. Toată natura zâmbește ca după o baie bună. Iată și curcubeul, la margine de sat, se adapă din râu ca un zmeu însetat. După câte înțeleg, bunico, ploaia este chiar viața pentru tot ce e verde pe pământ. Dragă fetiță, ploaia este o binecuvântare și pentru animale, și pentru oameni, atunci când vine domoală. Dar se întâmplă să
Lacrimile cerului. In: ANTOLOGIE:poezie by Andreea Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_690]
-
mare... Ce-o să se facă, drăguța Bunicuța - Furnicuța Și Bunelul - Furnicel Cu-n nepot...puțin altfel? G Ghi-ga-ga și ga-ga-ga! Gâștele-au pornit, așa, Ca bărcuțele-argintii Cu lopeti portocalii. Și bărcuțele mai mici, Ba încolo, ba aici, Cu albastru se adapă Ciupind soarele din apă; E mălai sau alteceva? Ghi-ga-ga și ga-ga-ga! H Hai la joc În cojoc Pune haina La mijloc. Hai la joc cu mic, cu mare, Cu piticii din cărare, Și cu stele, Și cu vise, Cu căpșuni
Dragul meu abecedar. In: ANTOLOGIE DE POEZIE PENTRU COPII by Lucia - Gabriela Munteanu, Carla - Daniela Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/282_a_520]
-
căzu pe burtă. Simți o durere ca un cuțit înfipt înăuntru și nu putu nici să se ridice. Îi venea să urle de durere, dar se abținu cât putu. Lacrimile șiroiau ca o ploaie, nici ea nu știa de unde se adăpau. Se târî cum putu spre o bancă de pe marginea aleii. Durerile nu încetau și simți ceva cald care se prelingea pe picioare. Nu vedea bine și nici lumină nu era în livadă. Ce să facă? A stat cât a stat
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
coroniță și din frumusețea rochiei roz, în ton cu chipul său diafan. Voia să fie demnă pentru o astfel de ceremonie; s-a abținut să mai plângă, deși, chiar dacă mai voia, nici lacrimi nu mai avea, izvorul de unde se adăpau, secase. Stătea la căpătâiul lui și doar îl mângâia cu privirea și cu mâinile, uneori, pentru a-i mai atinge fruntea și de a mai sta de vorba cu el, în gând. Simțea că sufletul lui este undeva, alături de al
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
atunci, chem filiala, să-l surprindă ei, șefii mei, asupra faptului. La pândă a depistat altceva. Codobatură venea, Înțepenea arma de cracii unui copac mare, cu țevile spre cărarea pe care animalele sălbatice mari veneau la lac, pentru a se adăpa. În apropierea apei crea, din crengi, un gât, prin care viețuitoarele Însetate să se poată strecura, cu o anume greutate, pentru a ajunge la lichidul care le perpetua viața. O sfoară, prinsă de cocoașele armei, cu un capăt, iar celălalt
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
aibă grijă de curățenia, hrănirea și adăparea cailor. Frumoșilor cai, admirați de către fiecare om care-i vedea! Înainte de intersecția Secuiei, coti la dreapta. De câte zeci de ori nu poposise aici, În iarba crescută până la brâu, alături de Mierla, mutând taurul, adăpându-l, iar, În timp ce animalul se odihnea, de-amiaza,ei, retrași sub sălciile de pe malul râului, se sărutau, se hârjoneau, și, nu rareori, se iubeau, până la epuizare. Apoi se despărțeau. Și, fiecare, se ducea În drumul său. Acum, Însă, Roșcuț veni
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
înfiorat decât o singură dată în viață. "Patricia, îmi spunea, auzi tu, Paty, am făcut atât de multe mezalianțe biologice, încît, în fiecare dimineață, îmi vine să-mi decojesc fiecare milimetru de piele și să mă duc să mi-l adap la acid. Te-am întîlnit acum, când sânt și prea curvar și prea bătrîn". Dar nu era curvar... Și, deh, cumva și el ar fi fost bătrîn!... 230 DANIEL BĂNULESCU fie antrenat personal, în această tevatură turistică, Adevăratul Pontif a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu picățele, strânsă sub bărbie. Negustorii din jur bătură din palme. Era Zavaidoc. Avea o voce plăcută și râdea. Începuse ușurel: Foaie verde tei rotat, Marna când m-a alăptat, Nu cu lapte, cu păsat, Cu vin vechi m-a adăpat... Nu mai mânca nimeni. Toți întorseseră capul spre cântăreț. Vocea lui acoperea grădina. Chelnerii se opriseră sub lămpi, ascultând și ei. Paraschiv ridică ochii. Didina avea pe buze o spumă subțire și albă de bere. Își lingea gura sălbatică cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
poate vorbi decât despre el și despre Dumnezeu. În sânul vieții te afli, de câte ori spui - din tot sufletul - o banalitate... Prin ce taină ne trezim în anumite dimineți cu toate erorile Paradisului în ochi? Din ce zăcăminte ale memoriei se adapă lacrimi lăuntrice de fericire și ce lumini străvechi susțin extazul divin peste pustiul materiei? ... În astfel de dimineți, înțeleg nonrezistența la Dumnezeu. Viitorul: dorința de a muri tradusă-n dimensiune de timp. Noblețea de a nu păcătui niciodată împotriva morții
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]