1,155 matches
-
Totuși, dacă iadul avea o formă, se gândi Dante, nu se putea deosebi prea tare de aceea. Își reluă coborârea, Întărit de lumina rațiunii. Chiar și aerul părea să fi devenit mai puțin apăsător, ca și când un vânticel ușor ar fi adiat dinspre adâncuri. Scara din piatră se oprea dinaintea unui arc Înfundat, Închis printr-un zid din cărămizi. Într-o epocă ulterioară, cineva trebuie să se fi hotărât să blocheze acea cale spre măruntaiele pământului, poate pentru a Împiedica explorarea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
trezească visele din uitare. M-am pierdut printre picături de iubire și n-am simțit ploaia care cădea-n neștire, învăluind clipele cu-n văl de mistere. Sfârșit de iarnă... Agățate de gânduri stinghere ramuri de vis stau rezemate, vântul adie și ușor împrăștie miros de flori scuturate . Printre crengi de ger răvășite șoaptele s-ascund zgribulite frigul a pus stăpânire pe zare și parcă-s toate adormite. Din înalt în valuri de mătase cad picături de aer înghețat parcă-s
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
legământ. Când gândul se-ndreaptă spre tine, în joacă, Iar luna se plimbă alene prin veacuri, Luceferi dorind să viseze, provoacă Povești de iubire ascunse-ntre lacuri. Când totul din jur ne îndeamnă la viață, Rămâne doar vântul să ne-adie cu-alint Și-un soare să cânte, c-o stea-n dimineață: "De aur e tăcerea", cuvântul de argint. Un suflet, un ghiocel... Un ghiocel răsare din noroi Privind la lumea tristă și stingheră, Vestește primăvara, calde ploi, Păcat că
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Un ghiocel răsare din noroi, Când noi dansăm tăcuți un vals, spre seară, O noapte-ntreagă stăm lipiți și goi Și ne-aruncăm în blânda primăvară. Ești suflet, femeie! Ești zâmbet de floare ce-alină tristețea, Ești pasul legănat ce-adie speranța; Ești strop de culoare ce mbracă noblețea, Ești suflet minunat ce mângâie viața. Ești dulcea vioară cu vocea-ți duioasă, Ești farmec în noapte atingând finețea; Ești vrajă, descântec, blândeții mireasă, Ești suflet și pace cântând tinerețea. Ești mână
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
pal o amuțește. Cu pete sângerii din soare Ce în apus domol coboară Se crede frunza iarăși floare Plutind cu visele-i, ușoară, Și uită că un ger sticlos îi arde vorba pentru-a mia oară. Un vânticel de toamnă adie Și suflă prin culori, bezmetic Amestecând o gingășie Cu un destin sticlos, eretic Iar frunza, în covor de vise, Gândul închide arzând ermetic. Printre raze Dacă soarele blând Va citi în zăpezi Ape clare, Dacă raze-n mănunchi Vor picta
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
trage iar oblonul, vreau să te aud! E vreme de ploaie Iubire, e vreme de ploaie n-am chef nici să vii, nici să vin; de-ar curge pe mine șiroaie, ți-aș spune că plouă puțin cu frunze și-adie un pic. dar griji să nu-ți faci mi-este bine ! mi-e dor și nu-mi e... cum să-ți zic? mi-e toamnă, de-acuma în fine... de-ar curge pe mine șiroaie, ți-aș spune că plouă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
colț din buză-ncet îți gust. gura ta, de-acuma are gustul toamnei, iz de must. Iu al meu, e toamnă, dară! Te iubesc și te-am iubit! stau ciorchinii-n vii povară îmi respiră-a fân cosit și-mi adie a răcoare ... și miresme-n ceruri suie. pielea ta-i de vină, oare, de în fiecare searăîmi miroase a gutuie? Antologia Esențelor 190 nici sf dar nici dramă nu-i așa că-i ciudat nu-i așa că e trist n-ai
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ce mparte zâmbet după cum îi place. Așa copilă ... nici un anotimp n-ar îndrăzni să-și lase vreo amprentă și ea pășește falnic peste timp, prezentă-n toate și-uneori absentă. Așa de fină ... pasul ei suav de-abia se-aude adiind cărarea; pământu-ntreg suspin-așa grozav când ea, culcată,-și cugetă visarea. Așa plăcută-i greu să n-o iubești, dar grijuliu, apare-așa fragilă; e-nvăluită-n taine îngerești, puțin femeie, dar mai mult copilă. Așa e ea și nu găsesc cuvânt
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
o sută de talere, iată ritualul unei seri de iunie pe terasa lui Omar. Să Începem cu felurile cele mai ușoare, Îndeamnă el, mai Întâi vinul, fructele, după aceea mâncărurile rafinate, orez cu dracile și gutui umplute. Un vânt blând adie dinspre Munții Galbeni, de-a curmezișul livezilor În floare. Djahane apucă o lăută, ciupește o coardă, apoi o alta. Muzica prelungă, lentă Întovărășește vântul. Omar Își ridică pocalul, soarbe adânc. Djahane Îl privește. Alege de pe masă fructul de jojoba cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
un moment În brațele lui. Dar el se Îndepărtează, acest rămas-bun Îi pare de nesuportat. O imploră pentru ultima oară: — Dacă mai prețuiești cât de puțin dragostea noastră, vino cu mine, Djahane, masa e pusă pe terasă, un vânt ușor adie dinspre Munții Galbeni, În două ceasuri vom fi beți, vom merge la culcare. Servitorilor le voi spune să nu ne trezească decât atunci când Isfahanul Își va fi schimbat stăpânul. XXII În acea seară, vântul din Isfahan poartă o mireasmă proaspătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
râvnit și să-i descoperim înfometați cotloanele, care nu ascund extazuri cu mult diferite de ungherele altui trup, străin de trupul subjugat prin „afinitate“, iubit... E prea puțin ca să îți strălucească în ochi bronzul inteligenței, e prea mult ca să nu adie prostia parfumată, care întotdeauna trezește în femeie mila necunoscută a dezbrăcării. * Nevoia de „confesiune“ este imensă, ce spun eu, este universală, toată specia e atinsă. Toți profesăm „confesiunea“, mai mult sau mai puțin voalat, sub forma lamenta ției sau a
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
simțurilor. Tinerii aruncă timpul la câini. Culisele acordării Premiului Nobel pentru pace înseamnă uneori un cumplit măcel. Unele primării nu mai fac trotuarele. La lasă doar în grija damelor. Principala mascotă a tineretului de astăzi rămâne prezervativul. Prin sentimentele noastre adie o briză de manele. Unii iau de la praznic cât pot duce, nu cât pot mânca. În cazul delicvenților, inteligența ar putea fi o circumstanță agravantă. Răutatea debutează cu cenzurarea admirației. Comoditatea ne obligă să mizăm pe frivolitate. La noi, capra
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
De Paști Elena Marin Alexe A sfântă-nviere răsuflă pământul, Ce vesel și tandru adie azi vântul. Săgalnic trece cu tainic fior -Hristos a-nviat, vă spun tuturor ! Trezit la viață e firul de iarbă, Bătrânii răspund, murmurând rugi în barbă. Pomii salută cu ramuri de flori, Pe cer nu mai văd nici umbră de nori
De Pa?ti by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83296_a_84621]
-
răsufla din văi întunericul cu iz de mlaștină și răcnet de broaște. Luna vărsa lumină printre crengi. Lătra un cîine. Din liliacul înflorit picura viersul unei privighetori. Înfiorat, mă opream în loc. Case cu poteci sub iarbă se tupilau pe margini. Adia slab parfumul florilor de păr. Clătinîndu-se în aer, petalele lor îmi mureau pe umeri. Urma, după livadă, o pajiște; odată cu amețitorul val al amintirilor, mă împresura mireasma fînului cosit. Începeau a năvăli în mine imbolduri de dragoste. Venite la cursuri
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
creșteau fructele mărunte ca niște boașe de berbecuț. Dincolo de sat, câmpia acoperită de păduri bogate și grele. Dincolo de pădure, Marea cea mare. Era liniște. De undeva se auzeau copii chirăind: se jucau Într-o apă care curgea mereu. Dinspre munte adia o boare proaspătă. Tocmai Înfulecasem bucatele lui Minos, niște brânză de capră Înmuiată În ulei stors din fructele-boașe, cu ierburi de mentă presărate pe deasupra. Îmi dăduse și un vin de-al lui, ușor, dulce și pișcător. - Ești sătul? Întrebă. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
scoaseră și pe ea din adăpost și-o târâră iute prin nisip... ... m-am trezit din cauza durerilor - soarele dogorea din nou, iar eu zăceam pe burtă Într-o luntre ce luneca pe o apă care curgea mereu. Când și când, adia o boare răcoroasă. După cât de lânced era mirosul din jur, cred că apa era verde și mâloasă. Am dat să mă răsucesc cu fața În sus și am simțit că eram dat cu unsori ce mă făceau mai lunecos decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ele de niște ridicături de pământ ce adăposteau un fel de peșteri Înguste, săpate de mâna omului. Peșterile erau Înalte de un stat de om sau chiar mai puțin, erau Întortocheate și aveau, ici-colo, niște crăpături deschise afară, prin care adia aerul. Unele dintre peșteri șerpuiau, apoi urcau ca să se deschidă În case, sau coborau ca să se Încrucișeze cu alte peșteri, iar altele, În sfârșit, se afundau și mai mult sub pământ, acolo unde era cu adevărat răcoare. Dogonii le Întortocheaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
case, sau coborau ca să se Încrucișeze cu alte peșteri, iar altele, În sfârșit, se afundau și mai mult sub pământ, acolo unde era cu adevărat răcoare. Dogonii le Întortocheaseră astfel Încât, oriunde te aflai, să se stârnească o boare plăcută ce adia ușor Între o casă și alta, chiar dacă văzduhul de afară era fierbinte și nemișcat. La capătul unei astfel de peșteri Îi găsii pe Unu și pe Runa, care zăceau Întinși pe blănuri, În timp ce Gula Îi stropea de zor cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să vedem din nou pământul adevărat, cel din care crește iarba și se Înalță copacii, cum se ițește de sub zăpezi și ghețuri. Se ridica, negru și falnic În Înaltul cerului, iar dincolo de pământ, se Întindea Marea cea mare. Dinspre ea adia un aer călduț, Înmiresmat. Asta s-a Întâmplat Într-o zi În care soarele, pentru prima oară după atâta vreme, a coborât din nou sub pământ, cu totul. Am avut un amurg tare scurt atunci, cam cât să Îmbucăm o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din nou acele glasuri. De auzit, Însă, nu se mai auzea decât clipocitul apei, amestecat cu pârâitul ghețurilor care se crăpau. Ne-am zgâit În larg, ne-am Încordat privirile și am prins să adulmecăm ori de câte ori prindeam o boare ce adia dinspre Mare. Spre dimineață, unii dintre vânătorii lui Tek ne chemară la ei și ne puseră să adulmecăm un firicel mărunt de vânt care abia se târa pe deasupra gheții. Nu-l simțeai nici dacă stăteai În picioare și nici dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
lor: Os din Kron. 39. - Nunatuk, lumina ochilor mei. Era o după-amiază răcoroasă. Ne așezaserăm pe iarba de la marginea crângului de copaci cu scoarță albă. Zgomotele din satul ridicat pe malul lacului abia se auzeau, amestecate cu boarea ușoară ce adia dinspre Miazănoapte. Unu se apropie cu pași nesiguri de Nunatuk și se apucă să gungurească. După o vreme, reuși să spună câteva vorbe: - Ma’ea, ‘apte. Omăt, ‘apte. Și Unu? Și Unu? - tot Întreba el, privind cu jind la gemenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nu se Întâmplă numai În acest apartament, ci și În alte zece sau cincisprezece, apoi În douăzeci sau douăzeci și cinci, fiecare casă aprinzându-și vecina, până când străzi Întregi ajung să ardă. Mirosul lucrurilor care ard, deși nu-s menite să ardă, adie peste oraș: cremă de ghete, otravă de șobolani, pastă de dinți, corzi de pian, centuri de hernie, leagăne de copil, haltere. Și păr și piele. De-acum păr și piele. Pe chei, Lefty și Desdemona stau În picioare alături de toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
care crescuseră la munte, În miros de brad, și care n-aveau să se obișnuiască niciodată cu aerul poluat din Detroit, nu s-ar fi ghemuit pe fundul bărcii de salvare, atunci poate că ar fi detectat o aromă nouă adiind În aerul aspru al mării: izul reavăn de noroi și scoarță udă. Pământul. New York-ul. America. ― Ce-o să-i spunem Sourmelinei despre noi? ― O să priceapă. ― O să-și țină gura? ― Sunt câteva lucruri despre ea pe care ar prefera să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
tremurând, m-am Îmbarcat În autocarul Întunecat. Ca să fiu mai protejat, m-am așezat lângă doamna Între două vârste. Ceilalți pasageri, obișnuiți cu astfel de călătorii nocturne, Își scoteau deja termosurile și despachetau sandvișuri. De pe locurile din spate Începu să adie un miros de pui fript. Dintr-o dată mi se făcu Îngrozitor de foame. Îmi doream să fiu din nou la hotel și să comand mâncare În cameră. Curând trebuia să-mi iau haine noi. Trebuia să arăt mai În vârstă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
asculte, și izvoare, călătoare. Crapii‐n ele‐s cât berbecii, În pomi piersici cât dovlecii, Pepenii de zahăr roșu, În grâu spicul cât cocoșu. Pui un bob, din el răsare Mia de mărgăritare: Dulce binecuvântare. Fiecare fir de vânt Îl adie un descânt, Fiecare stea de sus Îl mângâie cum l‐ai pus. Noaptea‐ l coace și ea, luna, Caldă lui întotdeauna și pe câmp cu cer în față Câmpul pletele‐ și răsfață. În adâncul lui tresare Altă vatră de izvoare
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]