2,048 matches
-
toți ai casei tale singuratice ar trebui să-ți scriu o scrisoare ca pe vremuri iartă-mă poate o mai aștepți Neatingere aripi uitate pe muchia cerului sugrumat de lumină orbește inima de dor în brațele zborului albastrul acestei ierni adormit sub zăpezi milenare te caut mă cauți în nesomnul veșniciei aleg îmbrățișarea clipei ascunse sub pleoape de necuvinte între mine și mine un abis de neuitare cântecul meu țipăt de cocori a toamnă vreau să uit această neatingere Poem întemnițat
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ei în vântul și cernoziomul câmpiei, uitarea se va așterne peste toți, iar câmpia va trăi mai departe în înflorirea, germinația ei fără sfârșit. Lung picotea, zâmbea, răzbunat, pe capra șaretei proaspăt vopsită, lustruită, iar calul alerga, singur, cu stăpânul adormit fericit, pe câmpia aceasta din inima veacului, fără să fie cineva care să fotografieze sau să filmeze trecerea aceasta ce părea obișnuită, dar era unică - depinde din ce unghi și cu ce suflet priveai - să rămână mărturie pentru evenimentele extraordinare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
popa, înșfăcând paharul și dându-l de dușcă. Târziu, când treburile fură puse la cale și mortul fu îngrijit creștinește, roibul străinului fu adăpat de Petrache; iar părintele și primarul porniră spre casele lor, clătinându-se. Luna plină lumina grădinile adormite și căsuțele pitite în livezi. Dealurile se înălțau negre dincolo de apă și iazul sta neclintit, ca o oglindă uriașă, cu luna în fund și c-o dâră de lumină albă din fund până la mal. O pace întinsă stăpânea văzduhul: de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să nu credeți că cerc să vă înspăimânt: e prea dimineață și mintea ne e limpede macar că am băut mai multe pahare decât trebuia. Voi, acum, o să înțelegeți ușor că horcăitul putea foarte bine să fie sforăitul unui om adormit undeva; că lumina dulce a negurilor și pâlcul de copaci de lângă rateș înjghebau figuri fantastice; că cele două stele de fosfor puteau să fie doi ochi de motan; - dar eu atunci, ațâțat, pregătit de ciudățenia împrejurărilor, nu puteam să cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tânără, aproape copilărească. Și vocea-i era lină și pătrunzătoare. Și deodată ochii ei rotunzi se tulburară, gura ei nu mai știu ce să întrebe, și c-un fel de spaimă simți în ea izbucnind ca o fiară necunoscută dorința adormită. Deodată văzu foarte limpede că a sosit vremea când trebuie cu orice preț să se bucure de o mare fericire. Fără voie zâmbi cătră pădurar cu dulceață - parcă nu-l văzuse de mult. —Ai treabă cu Alexa? îl întrebă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
9" M-am trezit în patul îngust din camera din față, cea plină de canapele, și am rămas câteva minute cu mintea goală încercând să mă uit pe fereastră. Tocmai trecea femeia în vârstă cu câinele ei; i-am privit adormită. Apoi m-am trezit de tot. M-am ridicat pe jumătate: nu era doar imaginația mea. Bietul câine nu voia să-și facă nevoile, dar femeia insista. Câinele tot încerca să se ridice, dar femeia nu-l lăsa. — Aici! N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
cele mai înalte din oraș, nu pentru a-i chema pe credincioși la rugăciune, așa cum o făcuse vreme de ani de zile, ci pentru a scruta în zare obiectul furiei sale întemeiate. Uitați-vă, le striga el vecinilor lui încă adormiți, acolo vi se construiește mormântul, pe drumul spre Loja, iar voi stați aici culcați, așteptând să vină să vă îngroape! Veniți să vedeți, dacă Domnul vrea cu adevărat să vă deschidă ochii! Veniți să vedeți zidurile ce s-au înălțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Fès era altceva, iar eu am avut la dispozițe întreaga tinerețe ca s-o aflu. De la prima noastră întâlnire, în anul acela, nu mi-au rămas decât amintiri încețoșate. Mă apropiasem de cetate călare pe catârcă, jalnic cuceritor pe jumătate adormit, sprijinit cu o mână fermă de tata, căci toate drumurile erau în pantă, uneori atât de abruptă încât animalul nu mai putea înainta decât cu pas nesigur și șovăielnic. La fiecare zdruncinătură mă îndreptam de șale, după care ațipeam din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
N-aveam altceva mai bun de făcut decât s-o trag pe verișoara mea până la pat, s-o culc pe spate, să-i scot pantofii și să-i desfac eșarfa înnodată sub bărbie. Dădea impresia că e pur și simplu adormită, iar respirația, sacadată mai înainte, redevenea regulată. M-am așezat lângă ea, gândindu-mă ce era de făcut. Puteam să mă rănesc la deget cu un ac, să pătez rufa cu sânge și să uit de noaptea nunții până a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mândru pe puntea caravelei sale, împărțind râsete și lovituri cu piciorul, și marea întreagă părea că nu-i ajunge, iar hula părea că nu e destul de dezlănțuită pentru el. Am oftat zgomotos. Tovarășul meu de nenoroc, pe care-l credeam adormit, mi-o întoarse, fără măcar să-și deschidă ochii: — Alhamdulillah! Alhamdulillah! Să-I mulțumim Domnului pentru binefacerile Lui! Nu mi se părea că e momentul potrivit pentru o blasfemie. Așa că m-am mulțumit să spun: — Să-I mulțumim în orice clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
aplecă să ațâțe focul. — Am aflat că la tavernă a sosit un călător... Un medic... Oamenii spuneau că ești foarte priceput. Nimeni nu trebuia să-și dea seama că aveam nevoie de tine. Nimeni nu știe - se uită spre gladiatorul adormit - că el se ascunde aici. Da, dar câinele? Cum ai reușit să-l iei de-acolo? insistă Valerius. N-a mârâit, nu m-a trezit... — Am reușit. Se întoarse lângă rănit și-i puse mâna pe frunte. Rămase așa, ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tremurau în furouri. Lunile treceau fără vreun semn de îndreptare a comportamentului. Luna să făcuse mare, apoi se micșorase cât un fir de păr, apoi ajunsese din nou plină. Kulfi mergea senină pe lângă copaci, desculță, având aerul unei regine; era adormită, dar mânca felii de pepene, scuipând semințele care cădeau ca picăturile de ploaie pe lângă tufișuri. Dimineața găseau cotoare de mere și coji de alune sub patul ei, urme lipicioase care duceau de la oalele din bucătărie direct în camera ei. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
prin iarbă, aripile unui liliac fâlfâind în depărtare, mirosul incitant care chema insectele să zboare și să bâzâie undeva dincolo de livadă. Sub pământ, auzea apa gâlgâind, auzea cum era absorbită de copacii din jurul lui; auzea respirația frunzelor și mișcările maimuțelor adormite. Ici și colo pe crengile din jurul său, ultimele guave din acel anotimp atârnau printre frunzele luminate de lună. Una, două, trei din ele... atât de coapte, de grele, încât cea mai mică atingere le putea face să cadă din copac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
-mă pe mine, buticul Hellei a fost la înălțime cu marfa din seara asta... M-am apropiat și mai mult. Selina dormea, era atât de mulțumită, de sinceră, de naturală. Mai puteai încă să vezi copilul din ea în pleoapele adormite și în umbra de zâmbet - da, mai era încă acolo. Călătorește prin timp, dar încotro? Selina s-a mișcat, grațioasă, moale, în căutarea celei mai bune poziții, așa cum apa își dorește locul cel mai neted. Street nu are nici un ban
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
o altercație de neînțeles cu șeful de sală. Un chelner se prezentă grăbit, aducându-i o farfurie cu supă fierbinte. Meadowbrook îi răsturnă conținutul incandescent în propria-i poală, slobozind un urlet atât de inuman, încât pisica restaurantului (o persană adormită, apatică) țâșni ca un kamikaze printr-o vitrină aterizând printre cioburile împrăștiate prin hol. Apoi se duse la closet, unde rămase vreo douăzeci de minute, după care se întoarse cu pași lipăiți, ticăind și țăcănind ca un contor Geiger. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cel reticent - naratorul posac, lipsit de strălucire. De ce ni se pare că suntem în stare să protejăm ființa iubită pe care o urmărim când ea nu știe că e privită? De ce ne doare inima când vedem pantofii stingheri? Sau iubita adormită? Poate că trupul mort al iubitei exprimă patosul absenței, neputința în fața faptului de a fi privit și de a nu ști... Actorii sunt plătiți pentru a se preface că nu știu că sunt urmăriți, dar ei se sprijină exact pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
marea grozăvie legată de Butch. Cineva mă fute la cap, am spus eu cu glas tare, și am simțit cum explodez. După care i-am dat drumul din nou. Am trecut repede prin vestibulul de la primul etaj, unde un lacheu adormit se agita tardiv printre obiectele de anticariat și aparatura electronică din camera înaltă și m-am înfipt în ușa dublă a dormitorului. Am înșfăcat ambele mânere rotunde - și am tras... Fielding stătea nemișcat lângă pat, îmbrăcat cu un halat negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
când geamuri triste se aprind Spre abator vin lupii licărind. - Iubito, sunt eu la ușa înghețată... În grădină Scârțâie toamna din crengi ostenite Pe garduri bătrâne, pe streșini de lemn, Și frunzele cad ca un sinistru semn În liniștea grădinii adormite. O palidă fată cu gesturi grăbite Așteaptă pe noul amor... Pe când, discordant și în fiorător, Scârțâie toamna din crengi ostenite. Spre toamnă Pe drumuri delirând, Pe vreme de toamnă Mă urmărește-un gând Ce mă îndeamnă: - Dispari mai curînd! În
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Durere fără nume Pe om... Toți se gândeau la viața lor, La dispariția lor. Muzica sentimentaliza Obositor, - Dor de tine, și de altă lume, Dor... Muzica sonoriza orice atom. Plouă Da, plouă cum n-am mai văzut... Și grele tălăngi adormite, Cum sună sub șuri învechite! Cum sună în sufletu-mi mut! Oh, plânsul tălăngii când plouă! Și ce enervare pe gînd! Ce zi primitivă de tină! O bolnavă fată vecină Răcnește la ploaie râzând... Oh, plânsul tălăngii când plouă! Da
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
cernită, Și trist cânta, gemând între făclii. Lugubru marș al lui Chopin Îl repeta cu nebunie... Și-n geam suna funebra melodie, Iar vântul fluiera ca țipătul de tren. Apoi, veni și-o blondă în salon... Și-aproape goală prinse, adormită, De pe clavir, o scripcă înnegrită - Și urmări, pierdută, marșul monoton. Înaltă, despletită, albă ca de var, Mi se părea Ofelia nebună... Și lung gemea arcușu-acum pe strună Îngrozitorul marș lugubru, funerar. Cântau amar, era delir, - Plângea clavirul trist, și violina
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
început Mămica să mă frece! Dacă în joc mi‐am sfâșiat Hăinuțele frumoase, Am fost certat, dar le‐a luat Mămica să le coasă. Iar de mă culc și‐s obosit, Să mă dezbrac m‐ajută și cum mă crede adormit, Cu foc ea mă sărută . Din motive didactico‐pedagogice urma, firește, o alta‐ patriotică: MICUL DOROBANȚ. Unu, doi,‐ unu, doi, Suntem fii de bravi eroi Strănepoți de‐ai lui Traian Viță veche de Roman. Unu, doi, ‐ unu, doi, Viitorul suntem
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
atrăgea pe cei ca el. Sau poate că Grimus era cel ce făcea așa ceva. DOI Ziua începuse destul de bine. Adică semăna destul de mult cu ziua precedentă îca vreme, temperatură și stare de spirit) încât să-i dea tânărului pe jumătate adormit iluzia continuității. Era totuși destul de diferită de precedenta îprin anumite lucruri subtile, cum ar fi direcția vântului, țipetele păsărilor năpustindu-se din văzduh și strigătele femeilor din vale) încât să producă o iluzie de același fel - dar și contrară - a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
scaun, cu mintea urlându-i scandalizată în trupul obosit. A mers până la ușă și a dat la o parte pânza de sac, așteptând cu o galanterie înțepenită ca doamna O’Toole să iasă șontâcăind din încăpere. în luminiș, printre puii adormiți, s-au oprit din nou și nesiguranța le-a paralizat membrele doar pe jumătate dornice. Virgil își trecu limba lui mare peste buze. Dolores O’Toole își bălăngăni stângace mâinile pe lângă trup, ca o vrabie cu aripa frântă. — Virgil. Numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
s-a pecetluit o legătură. — Eu cum să-ți zic? sparse tăcerea Virgil. Vultur-în-Zbor nu răspunse. — Domnule Vultur? Virgil Jones se întoarse să-l privească pe indianul axona. Dar Vultur-în-Zbor adormise. Virgil traversă greoi pluta și se așeză lângă silueta adormită. — Nu-mi mulțumi pentru că ți-am salvat viața, îi spuse. îți sunt recunoscător mai mult decât ți-aș putea spune în cuvinte. Nu-mi mulțumi c-am venit aici. Am plătit o datorie și mi-am reamintit o lume. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
umplea de o ușoară greață atunci când o lua pe Drumul Pietruit și se apropia de Elbaroom. Nu mai putea tolera cârciuma și nici groapa iadului ce-i aparținea lui madame Iocasta, iar dacă avea vreo nemulțumire față de soțul ei, acum adormit, aceasta era că, în dragostea lui atotcuprinzătoare pentru orașul pe care-l transformase în casa lui, nu se ocupa și de condamnarea celor două lăcașuri de pierzanie. Astfel, în acel moment la intrarea în Elbaroom stătea un cvartet ciudat: Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]