13,186 matches
-
pe nimeni, își reclama drepturile în fața adulților de câte ori se simțea păcălită sau ignorată. A emigrat în Germania în 1978, iar când a venit în prima vizită (împreună cu fostul soț și cu iubita lui nemțoaică), a produs o mică furtună. Pe aleea Băiuț, printre Dacii 1100 și 1300, Skodițe, Trabanturi, Fiaturi 650 și 800, Moskviciuri, Wartburguri și Pobede, a parcat un BMW uriaș, cărămiziu, cu număr de Frankfurt. Timp de câteva zile am fost celebru, doar exista o legătură directă între mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
trotuar și i-a retezat carotida, era tânără, țipa cumplit, a murit înainte să vină Salvarea. De fapt, C37 nu e un bloc obișnuit nici astăzi. Există, se pare, o legătură între blocul ăsta și Al-Qaeda, iar firul pleacă de pe aleea Parva, chiar din dreptul Școlii generale nr. 57, traversează țara și continentul, trece Atlanticul, se întinde, atinge țărmul nord-american, ocolește Long Islands și Statuia Libertății, cotește pe străzi și bulevarde, se strecoară prin obositorul trafic newyorkez și ajunge la Turnurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
care nu se lăsau descâlciți se prăbușeau apoi fără milă sub foarfecă pentru a-mi dezveli capul țuguiat, ori când gazul ăla puturos binevoia să-mi ardă pielea în căutarea dușmanilor și când o întreagă grupă mică, mijlocie, mare, bașca alee Băiuț înțelegea foarte bine de ce sufăr și mă ocolea fără milă, ca pe ultimul ciumat de pe pământ. Nădăjduiesc din tot sufletul ca El să nu se burzuluiască pentru că-L invoc atât de des la acest început de capitol și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de cea mai joasă speță decât ca un sălbatic blond „...curajos, viteaz, proaspăt bărbierit, agil, iscusit în mânuirea armelor și curtenitor cu femeile de grotă“, de a se strecura (ca o pisică, ca un linx) până în baia apartamentului 40 din aleea Băiuț, de unde mâna lui expertă în furtișaguri dibuia întotdeauna o pilă de unghii aflată pe policioară, ca apoi, îmbibat de o ferocitate vecină cu senilitatea, să se întoarcă în camera de unde s-a întrupat, singur, amenințător, trufaș, să dea glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
plictisit și Pipiță, pace, băi, pace, hai să jucăm un La Mălai, ceva, da’ nu se duce el după minge, stop, a zis!, am zis și eu stop, și Migu, e clar, nu se duce nimeni, e prea liniște pe aleea Băiuț, toți fraierii sunt în casă și se joacă cu păpușile, sau cu soldățeii zic și eu, fraieri, și flegmez cu o precizie incredibilă pe ochiul stâng al unei zâne desenate cu creta, flegmează acum și Migu, și Pipiță, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
în sfârșit o pereche, ambele maronii), rămânea în pantofi și se suia în autobuz. Mai târziu, în port au început să se croiască diguri și digulețe, iar D 13 a ajuns să fie legat cu odgoane groase la dana botezată aleea Băiuț. Și exact atunci, în primăvara în care a devenit limpede pe unde se întind străzile și trotuarele și unde vor fi spațiile verzi, comitetul de bloc a ținut o ședință legendară, la care, nici în ziua de azi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pleca întruna pe șantiere. Zicea că pentru bani, dar nu-l credea nimeni. Câteodată, după discuții interminabile, mama îl convingea să rămână în București, într-unul din posturile călduțe de la birouri. Erau perioade când aveam și eu un tată pe aleea Băiuț, unul în carne și oase, nu doar pe hârtie și pe la sfârșiturile de săptămână. Dacă atunci s-ar fi montat în apartamentul 40 un aparat pentru măsurarea iubirii, precis acul ar fi săltat pe scală, ar fi lucit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
eu, milogindu-mă să nu mai fiu lăsat acolo cu zilele, am spus cu voce tare (și cu o nesimțire precoce) că au o casă urâtă fiindcă nu sunt tablouri pe pereți. Tata-mare, în schimb, cred că a ajuns pe aleea Băiuț de vreo zece ori. Îmbătrânit, destul de bolnav și aflat pe teritoriu străin, parcă nu mai lansa fulgere scăpărătoare. Îmi dădea câte-o fisă de trei lei sau câte-o hârtie de cinci și-mi zicea să-mi iau gogoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și la a se topi de dor. Refuzând categoric să ridice steagul alb, tata-mare cred că a suferit ca un câine. Iar încăpățânarea lui era nemăsurată. Eu am încercat să o măsor într-o vară, la primul lui drum pe aleea Băiuț, dar n-am izbutit. Mă ținea de mână (așa cum îl ținuse probabil și pe băiețelul cu care se alesese la divorț), îi arătam cu degetul ferestrele noastre de la patru, din D 13, la bucătărie chiar era lumină, iar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
avioanele din hârtie și ce trebuie să faci ca o mămăligă să arate ca un tort, pentru mine a fost întotdeauna de-ajuns, n-am avut nevoie de tați d-ăia, cum aveau alții, care să vină cu tancurile pe aleea Băiuț și să distrugă într-o clipă totul, tați care aveau în apartamentele lor butoane pe care, dacă le apăsau, dispăreau și Europa, și tot cerul și luna și soarele și Asia, tați care erau prieteni cu Ceaușescu și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de la etajul patru. Priveliștea (comparabilă doar cu splendoarea sălbatică a Ceahlăului la apus) cuprindea, pe lângă felurite zări albastre, piscurile semețe și înțesate de antene ale C 37-ului, aburii lăptoși ai grădinii din spatele lui D 13, un fragment strălucitor din aleea Parva, blocuri răzlețe, arbori și arbuști, iar undeva, pierdută într-un orizont accesibil, clădirea pătrățoasă și veselă a școlii 57. Se prea poate ca Mircea să-și fi dorit să se abandoneze cu totul luminii acesteia în care se scăldau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
verzi, nu câte trei pe-un epolet, aurii, cum purta tatăl noului-născut. Cam la o săptămână distanță, când, după consumarea formalităților vamale și medicale, noul Mircea a părăsit portul acela insipid și a pornit pe uscat, nu pe ape, către aleea Băiuț (ca să ia în stăpânire un pătuț metalic, o mulțime de scutece, o cădiță bleu și noțiunea de acasă), Uca l-a privit lung, cu palma la gură și a șoptit întrebător: „Ce copil negru! o să trăiască?“. Mama n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
rezervorul de benzină burdușit cu frunze (ca să i se înfunde carburatorul și să nu pornească nici în ruptul capului), familia Ciocan nu mai calcă în căcățeii de pisică pe preș (renunțând să confiște mingi și să întrerupă meciuri memorabile pe aleea Băiuț), nea More își așteaptă liniștit corespondența (fiindcă nu-i mai e umplută cutia de scrisori cu noroi și râme). Inițial, echilibrul acesta e fragil, se poate nărui în orice clipă; la primul gest necugetat al adulților, dușmănia se reaprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
kaki, amâna să-mi dea lovitura mortală doar de dragul oratoriei, până când l-am întrerupt, așa, într-o doară, mestecând un dumicat de pâine, și l-am întrebat ce se întâmplă dacă pilotul și copilotul au diaree. După războiul cald de pe aleea Băiuț, atins până la urmă, din cauza temperaturii lui ridicate, de un suflu de afecțiune între combatanți, în bucătăria noastră se instaura războiul rece. Unul de uzură, complicat și parșiv. Și nu conta doar faptul că puștii, topindu-se după limonadă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
prin mutări aparent inofensive făcute azi, cu scopul de-a buimăci adversarul mâine. Un asemenea registru, recunosc, nu ne prea era la îndemână nouă, fraților Florian. Prinși în atâtea vârtejuri (eu, bunăoară, după parafarea tratatului de pace cu adulții de pe aleea Băiuț, descoperisem farmecul discret al băncuței de la scara A, unde o fată șatenă și grăsăncioacă, Monica, practica un fel de pedagogie a sărutului; Matei, aflat la grădiniță în ipostaza aceea uluitoare, de legendă vie, era ocupat și el cu „o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de radio, torcea ca o pisică uriașă printr-un concert de pian al lui Ceaikovski, se ghemuise prin colțuri și unghere și se rostogolea leneșă peste stradă, se aciuase până și în cadența molcomă a copitelor de cai, în asfaltul aleii Băiuț, în căruța țiganilor, în stigătul lor prelung și tremurat care-și pierdea treptat sensul ca să se transforme într-un liniștitor „tiche goaee, oo ooooo!“, aș fi putut jura, atâta vreme cât Filip credea că poate sforăi ca un tigru și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
lui Gigi Maimuță, care, având un unchi mașinist, la circ, văzuse cum animalele se mișcă, respiră și fornăie nu doar în timpul reprezentațiilor, ci și la menajerie. A trebuit să organizez un fel de excursie, eram cinci sau șase băieți de pe aleea Băiuț, mama ne-a plimbat prin sala pustie, prin cabinele actorilor, prin atelierul de tâmplărie, prin culisele încărcate de decoruri, prin biroul unei scenografe care tocmai alegea stofe și broderii pentru rochița lui Grettel, am mers apoi pe un culoar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
prăpăd, eforturile lui Naghi, More și Florea de-a sparge ușa n-au dus la nici un rezultat (așa yale nu mai pomenise nimeni!), iar Constantineasca, de la parter, inundată și ea, a dibuit în cartea de telefon numerele unor rude. Pe aleea Băiuț au parcat în după-amiaza aia șapte mașini, între care un Mercedes bej, din care n-au coborât macaronari sosiți în ajutor, ci vreo douăzeci de femei cu fuste înflorate, papuci, aoleuri și basmale legate la ceafă și zece bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
bune o pată uriașă de cerneală. Nu era nimic de făcut. Poate doar să inventez sugativa. Și nici de asta nu mă simțeam în stare. Mai mult ca sigur că Radu desena și el bastonașe. Și Cristi. Și Pipiță. O alee întreagă de copii condamnată să deseneze bastonașe. Până și Migu și Doru și Bebe trecuseră prin asta. E adevărat, nu muriseră, dar nici nu cred că le-a făcut bine. Se prostiseră. De la bastonașe. Am ieșit. Ce, parcă poate cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Am ieșit. Ce, parcă poate cineva să-și facă tema când îi curge stiloul!? Crucea se plictisise. În afară de mine, n-o prea mai băga nimeni în seamă. Din cauza școlii cred. În fine. Se făcea că rătăceam într-un labirint cu alei Băiuț, întortocheate, identice, obositoare, căutam să mă liniștesc, să găsesc blocul D 13, se lăsase un întuneric beznă, mirosea a brânză, străzile începeau să se șteargă încet în jurul meu, îmi șopteam întruna „rezistență, pace și cadență, cine nu mai poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
a pânze de păianjeni, la geamurile blocurilor din jur fâlfâiau perdelele (și doar era imposibil ca în tăcerea aia bezmetică să mai poată adia vântul), urcam treptele cu grijă, una câte una, etajele arătau la fel de mohorâte și pustii ca labirintul aleilor Băiuț, de dincolo de ușa familiei Pascu nu se auzea nici o bufnitură, nici un glas, puteam să jur că Migu și Pipiță nu locuiau acolo, etajul patru se preschimbase într-un fel de pod mucegăit, nu înțelegeam de ce mai trebuie să ciocăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mobilă, mai tare decât celelalte camioane), ne-am mișcat, încet, la coborârea de pe bordură mi-a căzut în cap o pungă cu jucării. Alunecase de pe-un dulap. Prelata din spate a început să fluture, iar când am cotit de pe aleea Băiuț, s-a dat într-o parte, cât să văd că, în extremitatea sudică a lui D 13, pe la prânz, în lumina aia limpede din aprilie, nu zbura nimeni... PAGE 1 FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\Filip si Matei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
aflam la adăpostul relativei mele ignoranțe, și doar o vagă neliniște Începuse să roadă ușor la marginile minții mele. Mergeam grăbiți În șir indian, cît de aproape de clădire puteam ; am luat-o În sus pe Cornhill și apoi În josul unei alei Înguste. Eu eram ultimul din coadă. Aleea era Întunecoasă și avea același miros precum cel ce venea dinspre TOALETĂ, doar că mai puternic. Probabil că exista vreun soi de mîncare aici, pentru că le-am auzit pe mama și pe Luweena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
doar o vagă neliniște Începuse să roadă ușor la marginile minții mele. Mergeam grăbiți În șir indian, cît de aproape de clădire puteam ; am luat-o În sus pe Cornhill și apoi În josul unei alei Înguste. Eu eram ultimul din coadă. Aleea era Întunecoasă și avea același miros precum cel ce venea dinspre TOALETĂ, doar că mai puternic. Probabil că exista vreun soi de mîncare aici, pentru că le-am auzit pe mama și pe Luweena ronțăind la ceva În bezna din față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
pe Luweena ronțăind la ceva În bezna din față. Nu au Împărțit și cu ceilalți și, cînd am ajuns și eu, n-am mai găsit decît o bucățică de foaie de salată. Avea gust de Jane Eyre. Am ieșit din alee pe strada Hanovra, chiar vizavi de intensitatea luminoasă de la Casino. Pe o marchiză ce dădea spre trotuar, Înconjurate de lumini galbene, se aflau cuvintele FETE, FETE, FETE ȘI TOT CE-I MAI BUN ÎN BOSTON. Dedesubtul marchizei, de fiecare parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]