1,678 matches
-
sursa „emanației“ lor reale. Spre deosebire de alegorie, așadar, simbolul nu distruge și nici nu pune între paranteze sensul literal, ci îl îmbogățește cu „puterea“ misterului revelației. Idel aduce un corectiv acestei tradiții exegetice: diferența nu este aceea dintre învățătura exo terică, alegorică și cea ezoterică, simbolică a Cabalei. Mai degrabă, dintre funcții diferite ale semnificării: „o diviziune funcțională între descrieri de procese teozofice, prin intermediul unei ample serii de simboluri și descrieri de procese psihologice obținute, în special, cu ajutorul metodei alegorice“. Misticii iudei
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
exo terică, alegorică și cea ezoterică, simbolică a Cabalei. Mai degrabă, dintre funcții diferite ale semnificării: „o diviziune funcțională între descrieri de procese teozofice, prin intermediul unei ample serii de simboluri și descrieri de procese psihologice obținute, în special, cu ajutorul metodei alegorice“. Misticii iudei, arată Idel, tind să confere experienței lor o dimensiune preponderent obiectivă, spre deosebire de misticii creștini, ale căror descrieri sunt, în mare măsură, personale. Sub aspect exegetic, alegoria se referă tocmai la acest proces al cunoașterii mistice, în timp ce simbolul vizează
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
a failed symbol; it is the divine symbol’s creaturely counterpart.“ Rolul alegoriei, în opoziție cu simbolul, este să realizeze, în planul exclusiv al creației, o țesătură de trimiteri fără semnificație absolută. Istoria ca moarte, deci ca natură, se construiește alegoric, în forma unei scriituri a materiei: fragmentare și diferențiere a lucrurilor, dincolo de orice identitate sau semnificație ideală. Analiza gramatologică a lui Derrida, mai exact modul în care, arată autorul francez, semnificatul transcendental este deconstruit pentru a surveni mișca rea diferanței
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
un cabinet de vrăjitor sau o cameră de copil, o colecție de anticar, cum va fi reprezentată mai târziu. Acumularea (Sammlung) și dispersia (Zerstreuung) sunt forțele care guvernează lumea lucrurilor și pe cea a semnelor, forțe aflate în stăpânirea privirii alegorice. Prin ele, cum spuneam, alegoristul salvează lumea, dar nu de pieire, ci de fantasma propriei eternități. Odată ce limba urmează, după cum notează Benjamin, „mișcările creaturii“, ea ajunge să reflecte mișcarea dialectică a acumulării și a dispersiei, ca îmbinare de fragmente, („ausgebro
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
cel al dramei baroce sau al „formelor“ noută ții din secolul al XIX-lea, ceea ce constituie esența unei repre zen tări este caracterul dublu al obiectului istoric, tensiunea ine rentă unei discontinuități. Concomitența dintre dispersie și acumulare, decisivă în viziunea alegorică, este reluată, în momentul în care puterea cosmologiei baroce se pierde, ca traumă istorică a obiectului care își caută originea. Faptul că dispar acum granițele dintre artă și tehnică (în Jugendstil, de exemplu), dintre literatură și ziaristică sau dintre intimitatea
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
și tehnică (în Jugendstil, de exemplu), dintre literatură și ziaristică sau dintre intimitatea „burgheză“ și caracterul public al gesturilor și cuvintelor se traduce ca întrepătrundere a visului cu starea de veghe caracteristică nou tății, stra nie și, totodată, familiară. Imaginea alegorică a lumii ca ruină este acum înlocuită cu imaginea unei lumi care își visează, în mod constant, diferența. La sfârșitul textului său despre Paris, capitală a secolului al XIX-lea, Benjamin arată cum, emancipate de sub tutela artei, obiectele ezită în
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
simte alungat din cer. La fel, natura, lucrurile create sunt îndepărtate de posibilitatea de a-și comunica, lingvistic, esența: „Weil sie stumm ist, trauert die Natur.“ Limba acestei naturi căzute odată cu omul se vă dește a fi, în mod esențial, alegorică, după cum arătase deja Benjamin în eseul despre drama barocă. În plus, multiplicitatea limbilor nu mai reprezintă o multiplicitate abstractă, neutră, ci o ordine a intensității magice, a apropierii de Cuvânt sau, altfel spus, a persistenței structurale a numelui adamic: „Die
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
selbst begegnet.“ Menirea sa este soteriologică, și anume de a eli bera omul de intransigența și, în mod esențial, de cruzimea mitului. Prin contrast, flaneurul se află la sfârșitul istoriei. Lumea sa este una a ruinelor pe care doar privirea alegorică le poate recupera. După război, experiența se constituie nu de la sine, ci prin confruntarea dialectică cu trăirile (Erlebnisse) singulare ale individului „aruncat“ în istorie. În fine, o altă temă care poate fi amintită în legătură cu acest eseu este cea a „esteticizării
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
ideally, to exclude it. The symbol of the epoch is neither the clarity and permanence of the laws nor the moment of the sovereign’s decision, but rather the «inability to decide» (Entschlussunfähigkeit) and the torsion of hesitation.“ Istoria este alegorică tocmai ca ruină a unei stări de excepție ratate. Aici poate fi găsită, cred, miza principală a „corectivului“ teologic pe care Benjamin îl aduce politicului: în faptul că istoria nu are consistența pe care o poate conferi un katechon, ci
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
alte texte legate prin similarități. „Ascunsul“ vizat prin lectură nu este o formă ideală, eterogenă în raport cu materialitatea textului. Rescrierea proiectului kantian pe care o anunță Benjamin respinge această înțelegere. Mai degrabă, textul este el însuși o materialitate „ideală“, o funcție alegorică infinită pe care actul lecturii o transpune în experiență. În același fel, flaneurul „citește“ orașul ca alegorie istorică, iar similaritățile pe care le sesizează - unele amintite mai sus - dau orașului pe care îl parcurge un chip care se desfășoară între
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
prin personaje (detectivul, flaneurul) care ies din logica sa pur tehnică. Marginalul este, în aceste locuri ale modernității extreme, sursa privirii care dislocă formulele împietrite ale străzii, ale mărfurilor sau ale mulțimii și le sesizează pe toate acestea în mod alegoric. Exercițiul unei astfel de priviri este mesianic prin excelență: memoria colectivă, involuntară este adusă în joc ca fundal al rescrierii fantastice a spațiului urban. Preistoria și post istoria modernității se întâlnesc, dialectic, în gestul acestei rescrieri. În fine, încă o
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Textualitatea metropolei reprezintă unul dintre elementele decisive ale caracterului fantasmatic al acestei lumi: reclamele care se „înscriu“ în natura mărfurilor expuse, scriitura jurnalistică prin care evenimentele cotidiene devin personaje ale unei povestiri infinite, numele străzilor, toate acestea creează o realitate alegorică văzută drept corespondență dialectică a regimului fizic și a celui metafizic al ora șului. Mai mult, trecutul și viitorul se înscriu în urmele pre zente ale lucrurilor, la fel cum, în drama barocă, lumea era citită împreună cu preistoria și post
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
pe care memoria are sarcina infinită de a-l regăsi. Funcția mimetică, magică a cunoașterii, regăsită la flaneur sub chipul colportajului reprezentărilor, joacă în lumea copilăriei un rol fundamental. Lucrurile întrețin între ele raporturi magice bazate pe similarități și gesturi alegorice complexe. Descrierea jocului de-a v ați ascunselea din Einbahnstrasse este revelator: „Das Kind, das hinter der Portiere steht, wird selbst zu etwas Wehendem und Weißem, zum Gespenst. Der Eßtisch, unter den es sich gekauert hat, läßt es zum hölzernen
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
ale străzilor. O pedagogie critică a privirii deschide însă acest peisaj instrumentalizat către natura lui istorică, face vizibilă criza memoriei care îi este constitutivă și îi deconstruiește caracterul reic, anistoric. În cazul copilului, aceasta se întâmplă de la sine, prin jocul alegoric care îl leagă de lumea lucrurilor. La adultul care își rememorează copilăria, pedagogia privirii presupune o căutare „metodologică“ a paradisului pierdut. Câteva exemple pot fi invocate. Gilloch le discută în Myth and Metropolis. Walter Benjamin and the City și voi
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
presărată de pietre prețioase, va rămâne un tainic și somptuos azil, un templu ermetic și vrăjit pentru visători, poeți și cugetători, pentru idealiști și esteți"51. Cu privire la teoria lui John Reed, trebuie precizat faptul că această "lectură" nu este una alegorică, unde rămâne esențială utilizarea dicționarului de iconuri alegorice și niciuna a unor stări tranzient, e ca în pictura simbolistă a unei état d'âme. Această lectură răspunde în oglindă fragmentării, prin telescoparea detaliului impus atenției în detrimentul întregului. Cu toate acestea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și somptuos azil, un templu ermetic și vrăjit pentru visători, poeți și cugetători, pentru idealiști și esteți"51. Cu privire la teoria lui John Reed, trebuie precizat faptul că această "lectură" nu este una alegorică, unde rămâne esențială utilizarea dicționarului de iconuri alegorice și niciuna a unor stări tranzient, e ca în pictura simbolistă a unei état d'âme. Această lectură răspunde în oglindă fragmentării, prin telescoparea detaliului impus atenției în detrimentul întregului. Cu toate acestea, o parte din picturile lui Moreau conțin o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
la sfârșitului secolului al XIX-lea. La rândul său, Klimt preia o temă clasică iluministă, pe care o transformă complet în opusul ei. Cele trei tablouri destinate să decoreze plafonul Universității din Viena, Filozofia, Medicina și Jurisprudența, trebuiau să reprezinte alegoric victoria luminii, respectiv a rațiunii, asupra forțelor întunericului, respectiv ale pulsiunilor instinctuale. Ele devin la Klimt alegorii ale eșecului rațiunii. Böcklin nu are vehemența lui Klimt, dublată în forul interior de rezistența pe care o ridică cercurile naționaliste vieneze în fața
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Cuțescu-Storck este însă Edward Burne-Jones, "un Moreau englez" (C. Philipps), a cărui estetică merge împreună cu o exigență ce limitează dintru început accesul la mesajul operei sale. Cecilia Cuțescu-Storck se va dispensa însă de subiectul mitologic, reținând mai degrabă o notă alegorică de efect decorativ și coregrafia gestuală care întreține o atmosferă de mister. În monografia pe care i-o consacră pictorului, Patrick Bade nu ezită să-l afilieze simbolismului și sensibilității fin de siècle: "Cu toate acestea, în ochii noștri el
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ar fi fost inspirat chiar de Carmen Sylva în urma unei conversații, în care "morala" este definitorie pentru credo-ul simbolist: "eu nu zugrăvesc lucruri, ci idei și sentimente"94. Operând în cadrul tiparului tematic al lui Memento mori, cu o recuzită alegorică consacrată, pictorul realiza un tablou melancolic înfățișând un cadavru învelit în giulgiu, așezat pe un pat mortuar, având la picioarele patului obiectele investite simbolic ale profesiei militare, coiful, lancea, scutul; ale plenitudinii vieții, cupa deșertată, mandolina, și cartea, simbol al
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
contemporane artistului: să afle adevărul despre sine privindu-se în oglindă -, reiterare modernă a principiului delphic, gnotise auton. Mica divinitate de serviciu a Rațiunii reprezintă doar un intercesor simbolic. Așa cum observă Schorske, ceva s-a schimbat cu această "divinitate" reflex alegoric de rang secund al zeiței înțelepciunii. Rațiunea nu mai constituie o valoare care reprezintă comunitatea în ansamblul ei, principiul politic și social coagulant. Ea cedează locul unei preocupări parohiale, solipsiste, a investigării propriei interiorități, investigație care în forma sa decadentă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
abia camuflat masochistă? În 1891, comisia artistică a Universității din Viena înaintează Ministerului Educației planul pentru decorarea plafonului Marelui Hol al Aulei Universității construită de Heinrich von Ferstel. Comisia propunea patru picturi în ulei care să înfățișeze într-o manieră alegorică cele patru facultăți: Teologia, Filozofia, Medicina și Jurisprundența. În 1893, Ministerul Educației se decide asupra a doi artiști, Franz Matsch și Gustav Klimt, care-și împart sarcinile, Teologia îi revine lui Matsch, precum și șase lunete, iar celelalte trei facultăți lui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tablou al lui Klimt primatul rațiunii -, facultate fondatoare a Aufklärung-ului -, asupra instinctualului și garant simbolic în fața amenințărilor dizolvante al iraționalului. Într-adevăr, tabloul lui Klimt nu păstrează nimic din tema iluministă a victoriei rațiunii asupra întunericului. Păstrându-se în convenția alegorică, artistul oferă o imagine a unei umanități abandonate în întuneric. Lanțul uman pe care-l înfățișează Klimt ca simbol al unei umanități încarcerate plutește într-o noapte înstelată, printre aștri îndepărtați. Din acest întuneric cosmic se descifrează anamorfotic chipul unui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
două planuri stabilite pe verticală -, nu există propriu-zis fundal, Klimt renunțând la perspectivă -, unul superior al divinităților deliberative și unul inferior, care corespunde zonei infernale a divinităților executive, plan evidențiat pentru spectator. Prin urmare, în planul superior se află figurile alegorice ale Jurisprudenței: Adevărul, Dreptatea și Legea, însă ele se sustrag planului în care se exercită aplicarea legii. Klimt alege să redea alegoria sa cu un rafinament stilistic care reifică aceste figuri de fațadă. Ele sunt expuse emblematic, în medalion și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
istorico-filozofică, pictură în care subiectul reprezintă însăși rațiunea de a fi a operei de artă"172. Caracterul simbolist al picturii rezidă, cum am menționat, și în crearea unei atmosfere de o densitate specifică, o atmosferă enigmatică provenită și din tenta alegorică a tabloului pe care titlul o reclamă, din eclerajul crepuscular al unei lumini ce se dizolvă melancolic, în decorul care sugerează prin dezordinea vegetală un loc părăsit, retras, cât și atitudinii aproape hieratice a femeii care ascultă vrăjită o muzică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
din gustul epocii 1900. "În culori suave, zâne și feți-frumoși evoluând printre copaci și flori, constituiau frumoase ilustrațiii de carte, dar nu încă pictură. Tot cam atunci el expune și un proiect pentru fresca Ateneului, plin de personaje legendare sau alegorice, concepute cam în același spirit decorativ-simbolic"221. Cele douăsprezece fete de împărat ilustrează elocvent în ce constă decorativismul simbolist. Totul concură la edificarea unei atmosfere feerice, fetele de împărat pășesc pe o suprafață-oglindă similară unei săli de bal înconjurată de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]