1,931 matches
-
plasei în jurul păianjenului. De aceea, putem sesiza în relatarea minuțioasă a naratorului-jurist arta echilibrului inexpugnabil. Avocatul de succes pare să îi înțeleagă importanța vitală, întrucît metaforele sale reprezentaționale se construiesc împrejurul acestui semnificant. De exemplu, biroul unde lucrează este o alegorie a balanței inexplicabile între antinomii. Cei doi funcționari principali care îl deservesc, Nippers și Turkey (numiți de Petre Solomon Cleștișor și Curcanul), trec succesiv prin metamorfoze bizare. În timp ce unul arată agresivitate neobișnuită dimineața (anihilată, oarecum, de placiditatea colegului), celălalt preia
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a unui sistem ontologic imuabil. Filozofia sa grefată pe cultul regulilor, ierarhiilor și autoritarismului acceptă necesitatea drept axis mundi, umanitatea avînd obligația să-și organizeze istoria după principiile ei. Spuneam că, tematic vorbind, asemenea lui Bartleby, Benito Cereno este o alegorie despre contrariile absolute, care sfîrșesc prin a se combina. În Bartleby, învinsul (copistul) și învingătorul (avocatul) ajung să fie indistincți la analiza detaliată. Aici, stăpînul și sclavul, chiar după modelul interpretării hegeliane (nu demonstra oare Hegel, în Fenomenologia spiritului, că
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
gotică straniul și miraculosul. Prima se referă la acel epic apt să creeze numai impresia de supranatural, întrucît rezolvă, la sfîrșit, misterul cu mijloace "naturale", "științifice". A doua tipizează epicul care construiește o parabolă fantastică, suspendînd totul, în final, în alegoria supranaturală. Anticipînd dezbaterile teoretice ale secolului XX, Henry James (un teoretician literar de primă mînă el însuși) ne întreabă, indirect, dacă plăsmuirea naratoarei sale este "stranie" ori "miraculoasă"? Deși există contraargumente în text (cum reușește, de pildă, eroina să-l
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
descifreze lumea, eșuînd lamentabil în excesul lui de subiectivitate, Jaggers, ca substitut de autor, omniscient, privește panoramic universul romanului (eliberat, pentru el, de mistere) și se detașează într-o obiectivitate sarcastică. Pip "narează" iluzii, în vreme ce Jaggers "studiază" realități. Cred că alegoria structurată de Dickens în Marile Speranțe devine, în acest punct, mai lizibilă decît oriunde altundeva. La începutul modernității, el scrie despre un paricid literar inevitabil: naratorul (noului roman) îl elimină din joc pe autorul (vechiului roman). Neofitul greșește deocamdată flagrant
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
folosea un instrumentar autoscopic, introspectiv, în percepția poetică, investigînd parabolic viața rurală, copilăria, sentimentul legăturii comunitare și, implict, sinele personal, grefat într-un sine colectiv, istoric, antolo gia de versuri imediat următoare, Wintering Out/La iernat (1972), constituie deja o alegorie politică, însăși metafora din titlu trimițînd la ideea de supraviețuire în interiorul unei crize majore ("ieșirea din iarna grea"). "Supravie țuirea" (to winter out înseamnă, în engleza din cele două Irlande cu precădere, a supraviețui) e, fără îndoială, a Irlandei de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
publicat mult pînă în prezent, ajungînd faimos în zonele cele mai îndepărtate ale lumii. Tradus semnificativ și în România (la Polirom), Murakami are toate șansele să repurteze un succes imens de piață aici cu ultimul lui roman 19Q4 / 19Q4 -, o alegorie epică fasci nantă, unde se suprapun liricul cu fantasticul și parabolicul, intertextualitatea cu substratul ideologic subtil și erosul cu suspansul și horror-ul simbolic. Personal, cred că 19Q4 (2009) rămîne cel mai bun roman al lui Murakami, ce preia idei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Japonia anului 1984, iar personajele de prim plan se referă, în cîteva rînduri, la faimoasa parabolă orwelliană, dar interac țiunea genuină dintre cele două narațiuni se petrece pe un palier mai degrabă metatextual. E vorba despre planul semnificației ultime din alegoria lui Haruki Murakami. Orwell, se știe, imaginează un univers concentraționar, unde maleficul Big Brother controlează tiranic destinele tuturor. Aparent, în 19Q4, un astfel de control psihedelic lipsește. Lipsește și cea mai neînsemnată aluzie la sistemul totalitar, anihilat dictatorial. Sîntem confruntați
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cu sens. Un exemplu este tatăl lui Tengo, care revine, enigmatic, în suprarealitatea lui "1Q84", cu toate că, în realitatea lui "1984", el se află în comă. Așa cum precizam în cronica anterioară asupra lui Murakami, 1Q84 articulează, în secțiunile sale inițiale, o alegorie despre mecanica scriiturii, unde Autorul, Textul și Cititorul sînt tipologiile principale. În volumul de față, se conturează însă clar o a patra figură indispensabilă actului estetic: Criticul. Detectivul (cu studii juridice) Ushikawa angajat de secta Pionierilor pentru a o localiza
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
copleșitor în decorul miniatural al vieții personale, trecute (inițiatic, epifanic, cathartic, formator etc.) printr-un veri tabil Purgatoriu terestru. Romanul reușește să surprindă remarcabil starea de teroare indusă de "durata scurtă" a istoriei "duratei lungi" (dacă ar fi să abordăm alegoria Daliei Sofer prin prisma terminologiei braudeliene). "Istoria mare", a grupului nevăzută per se -, înghite "istoria mică", vizibilă, a existenței individuale, proiectînd-o apoi într-un decor tenebros și pestilențial, unde fiecare umbră ivită fugitiv pe retina ochiului pare o fantomă apocaliptică
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
1.1. Metafore successive Numim metafore successive acel lanț metaforic din cadrul volumelor poetei, care se nasc una pe cealaltă, generând un context complex, cu structuri stilistice și semantice, aparținând unui camp comun și aflate în interdependență. Pentru Cicero (De oratore), alegoria, ca figură de stil, este acel ansamblu de metafore successive, însă cel care introduce propriu-zis conceptul este teoreticianul american, Michael Riffaterre (1924-2006), care în lucrarea Essais de stylistique structurale 36 se ocupă de "metafora în lanț" sau de "metafora succesivă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a fi una sisifică aproape: Am obosit să mă nasc din idee,/ Am obosit să nu mor -/ Mi-am ales o frunză,/ Iată din ea mă voi naște,/ După chipul și asemănarea ei, ușor". (Am obosit). Definind poezia drept o alegorie a actului creator, îi identificăm, adesea, versuri ordonate sub forma unei rețete, străbătute, din când în când, de nervuri, sub forma unui strigăt: " Mi-am ales o frunză,/ Iată din ea mă voi naște,/ După chipul și asemănarea ei, ușor
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
moarte -, este locul unde viața și moartea, dorința și spaima se confruntă ca într-o arenă a sfâșierii, a mutilării."179 Descompunerea trupului sau degradarea materială este aceeași degradare pe care o realizează stropii de ploaie din poezia Anei Blandiana. Alegoria mioritică moarte nuntă direcționează întreaga simbolistică a poeziei Ilenei Mălăncioiu către un tragism absolut, în care totul, până și binele și frumosul sunt supuse pieirii: Să bem vinul de nuntă, mirele a murit,/ Mireasa a murit și ea,/ Nuntașii toți
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu acesta, prin mărcile competenței expresive și ale variației diafazice; chirurgul Voiculescu pare că manifestă măcar reținere, dacă nu chiar oroare față de intervenția brutală asupra corpului omenesc. Și aceasta pentru că, în fond, așa cum nota Roxana Sorescu, Lobocoagularea prefrontală este o alegorie "despre neînvinsul har al iubirii" (Notă asupra ediției, la Voiculescu 1998: 8). Iată o pagină de memorialistică, a Virginiei Cartianu, ce servește presupunerii formulate anterior: "Din amintirile mamei, în timpul primului război mondial, Vasile Voiculescu fusese numit medic-șef al unui
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
se vor supune canoanelor narative populare, în vreme ce proza artistică istorică, nu. Pe de altă parte, la nivelul expresiei, dintre toate variantele avute în vedere, aici întâlnim cele mai puternice caracteristici ale romantismului: supradozarea metaforicului (deschis elementului învechit și popular), frecvența alegoriei și a simbolurilor tipice acestui curent cultural 55, nedisocierea între diferitele limbaje de caracterizare ale eroilor și cel al naratorului. Ciru Oeconomu, cu cele două romane istorice ale sale, Răzbunarea lui Anastase și Fiica lui Sejan, este reprezentativ pentru ultima
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
a scoaterii din ascundere, a descoperirii adevărului, unde scriitorul parcurge, succesiv, traseul neofitului tatonând limitele realității pe care vrea să o descifrez, și, apoi, după înțelegerea reperelor ei, pe cel al inițiatului. În strânsă legătură se configurează, din această per-spectivă, alegoria cărții-călătorie: cronicarul, în ipostaza sa de homo viator, deplasându-se în timp și inițiindu-l pe cititor 71 pe drumul lecturii, într-un demers moderat, realizat cu discernământ și măsură, astfel încât "celea ce să cad credinții istoricești hotare [s.m.]72
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
deschizând, de data aceasta, spre necesitatea orânduirii spațiului interior și a duratei vieții 75) conturează un alt model uman: scriitorul ca înțelept al cetății, chemând la banchetul reflexivității și al introspecției. Tot în raport cu valorile cetății și rolul eruditului în ea, alegoria scrierii-luptă, "lupta monomahii" cu uitarea, cu timpul, în "câmpii ritoricăi" sau "câmpul istoriilor", unde scriitorul, cavaler fără teamă, folosește dragostea de moșie ca scut și armă76. O atenție particulară impune în context, prin capacitatea sa de a concentra, sintetiza și
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și revelator al lumii divine în spațiul rațiunii umane, unde miza este, într-un sistem de corespondențe complex și mereu activ, cunoașterea de sine ca premisă pentru cunoașterea de Dumnezeu. Într-o astfel de abordare, nimic mai revelatoriu decât magistrala alegorie a cititorului pornit pe calea căutării sensului asimilat cu călătorul umblând în lumină ori corabia plutind lin din Cuvînt înainte cătră cetitor. Cetitorilor cărții aceștiia: milă, pace și sănătate de la unul în troiță marele Dumnezeu!80. Ambele imagini rețin ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
cu două epitete, profilul cărturarului, "dascăl și învățat în limba elinească". Gheorghe Radovici, propunând modelul Mitropolitului Antim în prefața la Octoihul de la 1712, reia atributele exemplare, adăugând grija pentru obște și responsabilitatea față de sufletele turmei avute în pază, concentrate în alegoria recurentă a ierarhului erudit, păstor binecuvântat, nevoindu-se zi și noapte: Cine cunoaște Dumnezeiasca râvnă și multa grijă ce are prea sfințitul și de Dumnezeu trimisul Mitropolit al aceștii de Dumnezeu mântuite Eparhii a Uggrovlahiei, Kyr Anthim Ivirianul, pentru toată
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
românească de învățătură, 1646, ediție critică de Andrei Rădulescu & Colectivul pentru vechiul drept românesc al Academiei R.P.R., București, Editura Academiei R.P.R., 1961, pp.37-38. 59 Într-o cheie de lectură unde, în același spațiu cultural, funcționează elemente din imaginarul comun, alegoria locuitorilor Moldovei, care, fără învățătură, vor fi "de pururea însătați și lipsiți ca și cum are fi într-un loc secetos fără de apă" amintește secvențele din basmele populare descriind hotarul pustiit și ars de secetă al Scorpiei, ori Ghionoaiei ( în Tinerețe fără
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
35. 67 M. Costin, Opere II, Ediție critică îngrijită de P. P. Panaitescu; București, Editura pentru literatură, 1963 , pp. 127-131. 68 Nu dezvolt aici simbolistica neotestamentară a semănatului și a culesului, semnalez numai referința. 69 Vezi comparațiile implicite prezente în alegoria Divanului, Ediție îngrijită, studiu introductiv și comentarii de Virgil Cândea, text grecesc de Maria Marinescu Himu, București, Editura Academiei RSR, 1974, pp.109-111. 70 D. Cantemir,Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor, I, Ediție îngrijită, studiu introductiv, glosar și indici de Stela
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
trei luminoase și neprăvuite oglinde, precum a trupului, așe a sufletului stat și podoabă îți, privind, socotește, și ceva dintr-acestea lipsă iar grozav văzând, tocmește și cum să cade frumos orânduiește și împodobește." 76 Citatele și parafrazele legate de alegoria scrierea-luptă sunt preluate din D. Cantemir, Hronicul..., pp.6-7. 77 Evanghelie învățătoare, Govora, 1642, a lui Udriște Năsturel în BRV I. 78 Împreună cu dreapta socotință, discernământul "cu socotințî și cu semuiria sufletéscî", după cum cheamă la lectură Udriște, trezvia implică, în
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
la Consiliul de Stat, președinte al Școlii naționale superioare de peisaj, ex-emineță cenușie a lui Mitterrand și relativ proaspăt membru al Academiei franceze. Parcurs fără greșeală dinspre partea acestui creator polivalent, la care temperamentul și spiritul aventurier, responsabile cu sensul alegoriilor și al observațiilor exotice, se combină cu analistul tăios, impecabil, care-și presară operele cu teorii cerebrale, uneori în exces. De partea cealaltă, clar-obscurul unei derive baudelairiene pe fond de inteligență casantă a unui copil abandonat de părinți, absolvent șomer
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
morții sale, Mallarmé publică acest poem neobișnuit, etalat pe unsprezece pagini duble, jucîndu-se cu toate variațiile și combinațiile tipografice posibile, răspîndite în jurul frazei principale. "Maestrul", pe punctul de a naufragia, aruncă zarurile spre cer într-un gest de ultimă sfidare. Alegoria e transparentă prăbușirea lumii vechi și instaurarea unei incertitudini structurale, ce nu avea cum să devină Cartea vreunei noi religii. Și totuși, analizat de gînditori precum Sartre, Blanchot sau Deleuze, poemul s-a impus repede ca operă cheie și fantasmă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
niște prizonieri ai trecutului"32. Charles Jencks 33 discută relația dintre trecut și prezent pornind de la discursul arhitectural, dar observațiile sale pot fi extrapolate întregului discurs postmodern. El găsește în această relaționare sursa parodiei, nostalgiei, pastișei și a ceea ce numește "alegoria enigmatică", prin intermediul cărora pluralismul interpretării justifică o multitudine de lecturi ale semnificațiilor divergente. Deși accentuează faptul că ironia și ambiguitatea au fost concepte-cheie în literatura modernă, iar ideea dublului sens și a coincidentia oppositorum coboară către Heraclit și Nicolaus Cusanus
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și plimbările lui Pierre Nozière în Franța, trad. de Raul Joil, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983, p. 86: "Cred, Arist, că te-am făcut să-ți dai seama îndeajuns că orice expresie a unei idei abstracte nu poate fi decât o alegorie. Datorită unei soarte ciudate, acei metafizicieni care-și închipuie că pot scăpa de lumea aparențelor sunt constrânși să trăiască perpetuu în alegorie. Poeți triști, ei sărăcesc fabulele antice de culoarea lor, nefiind decât niște simpli culegători de fabule. Ei fac
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]