KorAP: Find »[drukola/base=alogen & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...78 >

1,927 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

la goți (barbari) alogeni, dar creștinismul daco-roman a fost latin, deci, misionarii din sudul Dunării nu s-au aflat la temelia creștinismului nostru.35 Creștinismul românesc poartă pecete latină, nu greacă, nu altă origine, și aceasta a influențat credința populațiilor alogene din zona Dunării. Știm că după părăsirea Daciei (vezi mai sus), nordul Dunării a rămas sub influența politică, economică și culturală a Imperiului, de aceea creștinismul latin de-aici este consecința firească a continuării prezenței romane în zonă, în secolele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
latină, ca și cel primit de vizigoți în masă, în sudul Dunării, de factură greco-orientală, au evoluat independent, fără influențe reciproce, în împrejurări istorice diferite. Să reținem că, în secolele IV-V, toate vestigiile creștine aparțineau autohtonilor, dintre triburile (populațiile) alogene imigrate nici unul nu era creștin. Majoritatea obiectelor creștine din secolele V-VI provin din așezări, foste castre și orașe romane, unde populația autohtonă continua să viețuiască. În cimitirele și așezările gepizilor nu s-au descoperit obiecte creștine. Abia în secolul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
păgâne au continuat să persiste, convertirea lor a fost treptată. În sudul Daciei, Banatul de sud și Oltenia dintre Dunăre și "Brazda lui Novac", creștinismul se leagă de populația latinofonă, locală ori venită din sudul Dunării, și nu aparținea grupurilor alogene. Prin urmare, având ca punct de plecare comunitățile creștine răzlețe din spațiul și timpul Daciei romane, impulsionat prin acțiunile concertate, statornice și decisive provenite din sudul Dunării, în timpul lui Constantin cel Mare, creștinismul a cuprins treptat întreaga populație nord-danubiană, mai

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a generat contacte și interferențe spirituale, dar și accentuarea diferențelor. În epoca în care romanus-barbarus era valorizat ca romanus christianus, iar barbarus paganus, romanitatea și creștinismul unei părți a populației nord-dunărene au constituit elemente de individualizare și personalizare în raport cu neamurile alogene, în secolele IV-V, de aici creștin era opus lui păgân (necreștin, necredincios). Destrămarea conglomeratului hunic (după 454), schimbarea echilibrului politic și militar în favoarea Imperiului, la Dunărea mijlocie și de Jos, a dus la instalarea unei perioade de liniște, a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
bulgari, între Dunăre și Haemus, reducerea teritorială a Imperiului și întreruperea legăturilor cu centrele bisericești din Bizanț, constituirea khaganatului (statului) avar în Panonia și încetarea legăturilor cu comunitățile creștine din Europa centrală și Italia, criza iconoclastă la Bizanț, infiltrarea unor alogeni în arealul locuit de romanici. 63 Până în secolul al IX-lea, materialele (obiectele) creștine sunt foarte rare, cele mai multe sunt produse locale, în secolele VII-VIII, obiectele creștine scad dramatic în Transilvania, Banat, Oltenia, teritoriile provinciei Dacia, în Crișana și Maramureș, ele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
op. cit., p. 186-192. 68. Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, op, cit., p. 192-194. 69. Ibidem, p. 195-196. 70. Ibidem, p. 196-198. 71. P. P. Panaitescu, op. cit., p. 197-198. CAPITOLUL III POPULAȚIILE MIGRATOARE ÎN NORDUL DUNĂRII (275-602) Raporturile autohtonilor cu migratorii (alogenii) De la retragerea aureliană și până la așezarea slavilor (275-602), autohtonii au avut contacte directe, au conlocuit și au conviețuit, în anumite forme, cu migratorii. Dintr-o serie de izvoare istorice (literare), precum Pătimirea Sf. Sava, din secolul al IV-lea, reiese

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
așezarea slavilor (275-602), autohtonii au avut contacte directe, au conlocuit și au conviețuit, în anumite forme, cu migratorii. Dintr-o serie de izvoare istorice (literare), precum Pătimirea Sf. Sava, din secolul al IV-lea, reiese că o conviețuire a migratorilor (alogenilor) cu autohtonii era nu doar posibilă, ci și necesară. Astfel, când normanzii au venit în Franța, căpetenia lor spune regelui: Nu putem face pace cu tine, căci pământul ce vrei să ni-l dai, nu este cultivat cu plugul, nu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vremea năvălirii hunilor în Europa (375-454) nu se constată un contact între aceștia și populația autohtonă din Dacia și regiunea Dunării de Jos. Năvălirile nomazilor din stepele asiatice prin sudul Rusiei spre pusta ungară erau un fenomen periodic. Așezările nomazilor (alogenilor) evitau regiunile muntoase și pădurile, dar preferau stepele pentru a putea desfășura uriașele herghelii de cai. Între 375, înfrângerea goților pe Siret (Întorsura Buzăului) și 527, revenirea Imperiului la Dunărea de Jos, Dacia făcea parte nominal din Confederația hunilor și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aflat la vest de Munții Apuseni. În timpul lui Justinian (527-565), Imperiul și-a restaurat puterea la Dunăre, au fost refăcute castrele pe ambele maluri, prin contribuția populației romanizate din zonă. 2 După această introducere asupra naturii raporturilor dintre autohtoni și alogeni, să urmărim în continuare, în mod sistematic, evoluția acestor raporturi. După 275, sarmații (iazigii) erau prezenți doar în Banat. Ammianus Marcellinus, prin informațiile pe care le furnizează despre sarmați, despre conflictele dintre ei, atestă existența, în secolul al IV-lea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ale Transilvaniei, unde au rămas până spre mijlocul secolului V. Relațiile dintre goți, purtători ai culturii Sântana de Mureș-Cerneahov și populația daco-romană (vezi mai sus) sunt puțin cunoscute. Goții au avut rolul politic dominant asupra populației daco-romane, în schimburile dintre alogeni și autohtoni a existat și o reciprocitate (ceramică, podoabe) și complementa ritate.3 Gepizii-după prăbușirea puterii politice și militare a hunilor, în urma bătăliei de la Nedao (454), s-au extins treptat spre Câmpia Tisei și s-au așezat statornic, spre sfârșitul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
deoarece erau puțin numeroși și inferiori ca civilizație. În principiu și analogic este de admis că obștile sătești autohtone, producătoare a bunurilor necesare existenței, se găseau în raporturi de aservire colectivă, nu individuală sau familială, față de noii stăpâni ai Daciei, alogeni de neamuri diferite. Ele erau obligate să le furnizeze tributul anual în produse agricole și animale, anumite prestații în muncă și diverse corvezi oneroase. Spre deosebire de autohtoni și cu excluderea hunilor, instalați între Dunăre și Tisa-stăpânii războinici ai spațiului dacic, goții

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
arhaică și, în evoluția sa spre românitate, nu a reușit să se ridice la forme superioare de organizare social-politică și, în acest fel, în împrejurările istorice ale trecerii la feudalism a fost nevoită să trăiască sub dominația schimbătoare a triburilor alogene. Dar aceste populații alogene, inferioare ca număr și grad de civilizație, nu au putut schimba structurile social-economice și lingvistice ale autohtonilor, care și-au continuat drumul lor firesc spre rânduielile medievale și desăvârșirea etnogenezei românești. În evoluția romanității nord-dunărene, relațiile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sa spre românitate, nu a reușit să se ridice la forme superioare de organizare social-politică și, în acest fel, în împrejurările istorice ale trecerii la feudalism a fost nevoită să trăiască sub dominația schimbătoare a triburilor alogene. Dar aceste populații alogene, inferioare ca număr și grad de civilizație, nu au putut schimba structurile social-economice și lingvistice ale autohtonilor, care și-au continuat drumul lor firesc spre rânduielile medievale și desăvârșirea etnogenezei românești. În evoluția romanității nord-dunărene, relațiile strânse cu regiunile din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
esențial romanice ale populației locale, formele superioare de organizare social-politică, creștinismul de limbă latină și legăturile cu lumea romano-bizantină. În același timp, în cadrul evoluției societății autohtone din perioada menționată, trebuie să se țină seama și de prezența unor populații migratoare (alogene), slavii, avarii, bulgarii, unguri. În secolele VII-VIII, avarii își întăresc puterea militară și trec la reorganizarea teritoriilor intrate sub dominația lor politică. În acest context, o parte a Transilvaniei precum și regiunile aflate la vest de Munții Apuseni au cunoscut o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
plugul cu rotile, ce asigurau un randament agricol sporit. S-au aflat și râșnițe pentru măcinatul cerealelor, dar și depozite de cereale, gropi, hambare în pământ. Agricultorii, plugari și păstori, erau autohtoni, români și slavi, supuși, temporar și zonal, puterii alogenilor. În acest context, putem să reamintim porunca unei căpetenii avare, de la sfârșitul secolului al VI-lea, către localnici (autohtoni) carpato-dunăreni: "ieșiți, arați și semănați, noi nu vă luăm decât jumătate din recoltă", cuvinte care rezumă, în general, raporturile dintre autohtoni

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
acest context, putem să reamintim porunca unei căpetenii avare, de la sfârșitul secolului al VI-lea, către localnici (autohtoni) carpato-dunăreni: "ieșiți, arați și semănați, noi nu vă luăm decât jumătate din recoltă", cuvinte care rezumă, în general, raporturile dintre autohtoni și alogeni (migratori). Alături de cereale (grâu, mei), se mai cultivau pomi fructiferi, viță de vie, legume, plante textile (inul și cânepa) pentru îmbrăcăminte. Uleiurile și vinuri alese erau importate. S-au descoperit unelte de pescuit, undițe, harpoane, greutăți, în așezări din preajma râurilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a existenței unor ateliere, a unor meșteri ambulanți, care lucrau în obști pentru folosul lor și pentru tributul destinat migratorilor.6 Este important de subliniat că toate aceste activități minerești erau specifice autohtonilor, latini și creștini-românii, nici una din populațiile migratoare (alogene) sau nomade nu s-au ocupat cu mineritul. Numai populația locală, autohtonă, care cunoștea de secole locurile de exploatare a minereurilor și tehnica de prelucrare a metalelor, putea să producă unelte, arme și podoabe. Meșteșugurile erau practicate, în această perioadă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dus la schimbări în sânul obștei. Astfel, funcția de conducere îndeplinită în cadrul obștei devenea tot mai mult, în aceste secole, o funcție socială individualizată. Diferitele atribuții avute în obște, sociale, juridice și militare-inclusiv reglementarea raporturilor dintre comunitate (obște) și migratori (alogeni)-ale funcției respective sunt încredințate acelor "mai mari ai satelor" (seniores villerum), conform documentelor latine ale slavilor apuseni, identificați cu jupanii elemente dominante ale viitoarei societăți medievale. Astfel, în cadrul așezării de la Udești (jud. Suceava), din secolul al VII-lea, o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
putea să fie administrativă sau militară în cadrul obștei sau uniunii de obști. La fel, cele patru căpetenii din secolul al VI-lea, cu nume slave, ca rezonanță, menționate de izvoarele scrise, între Carpați și Dunăre. Pe de altă parte, migratorii (alogenii) pătrunși la nord de Dunăre și impactul provocat de aceștia au determinat fenomenul de dependență colectivă a unor comunități sătești (obști) față de autoritatea politică-militară migratoare-precum obștile din Banat aservite puterii hunilor lui Attila, din secolul al V-lea, sau relațiile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
proprietății private, a diferențierii sociale, a unor pături suprapuse deținătoare de bunuri făceau necesară organizarea lor pentru reglementarea relațiilor sociale și economice dintre diversele categorii ale obștii, ca și a raporturilor dintre comunitățile autohtone și forța politică-militară dominatoare a migratorilor (alogenilor). Era necesară o "forță publică" alcătuită din oameni de frunte ai obștii, însărcinați cu funcții comunitare de conducere, pentru păstrarea ordinei, strângerea dărilor, înfăptuirea dreptății, așadar atribuții juridice, fiscale și militare.20 În toate obștile existau anumite interese comune a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
s-a retras în zonele împădurite sau montane decât după primul val distrugător, apoi revenea la vechile vetre continuându-și ocupațiile tradiționale. După ce autohtonii au fost siliți să intre în raporturi de dependență cu cuceritorii, au plătit tribut noilor dominatori (alogeni), dar și-au continuat modul tradițional de viață.22 În numeroase rânduri, peste așezările mai vechi, din secolele V-VI, s-au suprapus așezări noi din secolele VII-IX, iar peste acestea așezări din sec. X-XI, asigurând o existență neîntreruptă timp

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
că slavii așezați în Dacia s-au purtat ca niște cuceritori și cotropitori, și au transformat pe autohtoni în robi (i-au supus) ai acestor noi dominatori. De fapt, slavii au fost cuceritori în aceeași măsură ca și alți "migratori" (alogeni), însă, după cucerire, ei nu au distrus populația autohtonă de care aveau nevoie. Deosebirea între slavi și alți alogeni a constat în faptul că slavii au fost colonizatori, ceea ce neamurile germanice (goți, gepizi) și cele turanice (huni, avari) n-au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
robi (i-au supus) ai acestor noi dominatori. De fapt, slavii au fost cuceritori în aceeași măsură ca și alți "migratori" (alogeni), însă, după cucerire, ei nu au distrus populația autohtonă de care aveau nevoie. Deosebirea între slavi și alți alogeni a constat în faptul că slavii au fost colonizatori, ceea ce neamurile germanice (goți, gepizi) și cele turanice (huni, avari) n-au fost (n-au vrut să fie). Trebuie să precizăm că nu cucerirea în sine, ci instalarea de colonii sătești

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în acest fel, nici germanii, nici slavii sau hunii n-ar fi putut trăi (supraviețui) pe pământurile ocupate fără acei producători care munceau pentru ei. Astăzi, concluzia judicioasă care s-a impus este aceea a unei conviețuiri între dominatorii nomazi (alogeni) și autohtonii romanici. Mai direct spus: acolo unde au fost barbari în Dacia, trebuie să fi fost și autohtoni, căci nefiind vorba despre o colonizare masivă germană sau slavă, mai curând putem vorbi despre o pătură barbară suprapusă, asimilată treptat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
retragerii la munte, în Carpați limita înălțimilor locuite este joasă-așezările omenești cele mai numeroase sunt pe văi. În munții noștri, regiunile înalte sunt lipsite de așezări-limita joasă a așezărilor arată că autohtonii au rămas în văi și au cooperat cu alogenii. Năvălirile barbare au provocat "bejenii" și momente de panică, dar nu s-a produs un transfer de populație de la câmpie la munte. În anumite zone românești de la începutul evului mediu existau "cetățile" Cetățuia (84 cu acest nume), Grădiștea (80), locuri

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]