2,520 matches
-
mai multă forță imaginii unei nopți care, chiar dacă se sfârșește în lumina soarelui, rămâne o noapte a spectrelor, a misterelor înfricoșătoare. Pădurea și ambivalența spațiilor alteritățiitc "Pădurea și ambivalența spațiilor alterității" Raportat la vânătoare 1, spațiul pădurii ca spațiu al alterității se caracterizează în Visul... prin aceleași ambivalențe ca și noaptea. Astfel, în actul al patrulea al piesei, strigătele, zgomotele ce însoțesc o vânătoare în zori de zi au, pentru Theseu, armonia muzicii: Hai, doamna mea, din vârfu-acelui munte Să ascultăm
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
-atât de voinicească. Râul, Pădurea, cerul larg, întreg întinsul Păreau că scot un singur strigăt. Larma Era nespus de dulce, ca un cântec, N-am auzit un tunet mai suav3. Așadar, în spatele chipului luminos al vânătorii din pădurea Visului..., violența, alteritatea monstruoasă - deși sugerate cu discreție - își fac totuși simțită prezența. În Cum vă place, pădurea Ardenilor e locul unde vine să vâneze ducele surghiunit, împreună cu câțiva nobili credincioși. Milosul duce e înduioșat de soarta animalelor rănite; vânătoarea nu înseamnă pentru
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și cu limba tăiate, mai mult moartă decât vie și deznădăjduită la gândul că, văzând-o, tatăl ei va orbi din pricina durerii. Căci, ca și Gorgo, Lavinia nu mai poate fi privită. Cu pădurea din Titus Andronicus pătrundem în teritoriile alterității peste care domnesc Artemis și Gorgo, teritorii ale vânătorii feroce, ale întâlnirii cu moartea. Toate întâmplările stau aici sub semnul terorii. În actul al patrulea, ca să se facă înțeleasă, Lavinia recurge la Metamorfozele lui Ovidiu, oprindu-se asupra unui anumit
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unei vânători sălbatice, metaforă reluată și în pasajul jurământului de răzbunare. Eroul războinic sau moartea privită drept în fațătc "Eroul războinic sau moartea privită drept în față" Dar vânătoarea sălbatică este și o metaforă a războiului ca întâlnire cu o alteritate terifiantă. În Regele Ioan, războiul înseamnă acel ceas în care moartea se desfată și petrece în voie și acel loc unde sângele se varsă din belșug. Până și eroul războinic capătă înfățișarea unei veritabile fiare sălbatice. Richard, „leul” neînfricat care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Oare în clipa aceea Coriolan nu intuiește vag că, încremenită în tăcerea ei, Virgilia are și ea uitătura fixă și îngrozită a femeilor care au văzut moartea cu ochii, care au privit-o drept în față? Doar ea îi vede alteritatea monstruoasă, doar ea îi citește dintr-odată pe chip asemănarea cu Richard al III-lea sau cu Macbeth, cele două grandioase figuri shakespeariene ale unui bloody man, erou și monstru deopotrivă. Dincolo de eroismul lui Coriolan, ceva amintește de Richard al
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
îl numește demon (fiend, devil) sau, altădată, negru vraci trimis pe lume de stăpânii Infernului („black magician”, „dreadfull minister of the hell”). Și totuși aceeași Lady Anne - sau, mai exact spus, tocmai ea, Lady Anne - va ceda atracției pentru hidoasa alteritate a viitorului rege. Ca și Gorgo, Richard al III-lea îngrozește și, în același timp, fascinează. E făptura în fața căreia poți rămâne împietrit. E creatura ce pare venită dintr-un spațiu aflat în afara umanului sau dincolo de acesta. Iar Lady Anne
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
blestemase pântecul, „lăcaș al morții” („the bed of death”): în loc să aducă pe lume o viață, adusese „o năpârcă ai cărei ochi ucid” („a cockatrice whose unavoided eye is murderous”). Din nou, privirea ucigătoare a Gorgonei! Drumul lui Macbeth pe teritoriile alterității sălbatice este și el stropit din belșug cu sânge: de la sângele vărsat în război la sângele asasinatelor comise. La începutul acțiunii, în scenă intră un bloody man, un sergent întors de pe câmpul de luptă, rănit și plin de sânge; la
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
caracterizat și Richard al III-lea; în finalul piesei, imaginea tiranului Macbeth e aceea a unui casap, iar Lady Macbeth e asemuită de-a dreptul cu un diavol. Adevărata aventură a lui Macbeth se desfășoară însă pe alte tărâmuri ale alterității sălbatice decât acelea ale războiului. Spațiul vrăjitoarelor și al fantomelor, teritoriu al alterității indecisetc "Spațiul vrăjitoarelor și al fantomelor, teritoriu al alterității indecise" În Macbeth, alteritatea sălbatică apare la adevărata ei dimensiune în spațiul vrăjitoarelor: câmpia pustie aflată în plină
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
aceea a unui casap, iar Lady Macbeth e asemuită de-a dreptul cu un diavol. Adevărata aventură a lui Macbeth se desfășoară însă pe alte tărâmuri ale alterității sălbatice decât acelea ale războiului. Spațiul vrăjitoarelor și al fantomelor, teritoriu al alterității indecisetc "Spațiul vrăjitoarelor și al fantomelor, teritoriu al alterității indecise" În Macbeth, alteritatea sălbatică apare la adevărata ei dimensiune în spațiul vrăjitoarelor: câmpia pustie aflată în plină vijelie, cu fulgere și trăsnete, din prima scenă a primului act, dar și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de-a dreptul cu un diavol. Adevărata aventură a lui Macbeth se desfășoară însă pe alte tărâmuri ale alterității sălbatice decât acelea ale războiului. Spațiul vrăjitoarelor și al fantomelor, teritoriu al alterității indecisetc "Spațiul vrăjitoarelor și al fantomelor, teritoriu al alterității indecise" În Macbeth, alteritatea sălbatică apare la adevărata ei dimensiune în spațiul vrăjitoarelor: câmpia pustie aflată în plină vijelie, cu fulgere și trăsnete, din prima scenă a primului act, dar și câmpia de lângă Forres (scena a treia a aceluiași act
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
un diavol. Adevărata aventură a lui Macbeth se desfășoară însă pe alte tărâmuri ale alterității sălbatice decât acelea ale războiului. Spațiul vrăjitoarelor și al fantomelor, teritoriu al alterității indecisetc "Spațiul vrăjitoarelor și al fantomelor, teritoriu al alterității indecise" În Macbeth, alteritatea sălbatică apare la adevărata ei dimensiune în spațiul vrăjitoarelor: câmpia pustie aflată în plină vijelie, cu fulgere și trăsnete, din prima scenă a primului act, dar și câmpia de lângă Forres (scena a treia a aceluiași act), unde, înainte de întâlnirea cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
e reală sau nu sunt decât niște himere, niște fantasme? Are ye fantastical or that indeed Which out wardly ye show? Astfel, întâlnirea cu vrăjitoarele, ca și întâlnirea cu fantoma, suscită aceleași întrebări pe care le naște întâlnirea cu o alteritate al cărei statut e incert, una plasată undeva între uman și non-uman, despre care nu se știe dacă este o apariție efectivă sau o iluzie. Totuși aceste arătări posedă o cunoaștere a trecutului, a prezentului și a viitorului, așa cum o
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mod direct, ci și cele legate de destinul nefericitului Antigonus : plecat pe mare cu pruncul surghiunit, omul acostează, silit de furtună, într-un ținut sălbatic, pe un țărm neprimitor și, pe cât se pare, nelocuit; ajunge, astfel, într-o lume a alterității primejdioase, într-un spațiu-limită unde își va afla moartea (va muri devorat de un urs), dar unde va triumfa și viața: fetița părăsită va fi găsită de un păstor care o va adăposti în coliba lui și o va crește
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
că un nimic ar putea-o azvârli din nou în brațele morții? De altfel, la sfârșitul actului, Thaisa se va refugia în templul Dianei-Artemis, luând vălul vestalei și marcând astfel ea însăși apartenența dorită la un tărâm al marginilor, al alterității sălbatice, acea alteritate aflată și ea la jumătatea drumului dintre viață și moarte. Așadar, atât în Pericle, cât și în Poveste de iarnă, magicianul își alege ca teren de manevră teritoriul ambiguu al adevăratei/falsei morți, o adevărată/falsă moarte
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ar putea-o azvârli din nou în brațele morții? De altfel, la sfârșitul actului, Thaisa se va refugia în templul Dianei-Artemis, luând vălul vestalei și marcând astfel ea însăși apartenența dorită la un tărâm al marginilor, al alterității sălbatice, acea alteritate aflată și ea la jumătatea drumului dintre viață și moarte. Așadar, atât în Pericle, cât și în Poveste de iarnă, magicianul își alege ca teren de manevră teritoriul ambiguu al adevăratei/falsei morți, o adevărată/falsă moarte care nu numai
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Privindu-mă, în două m-au tăiat - O jumătate e a dumitale, Iar cealaltă la fel, fiind a mea, Căci de-i a mea e tot a dumitale, Încât îți aparțin în întregime 2. În această incontrolabilă atracție pentru o alteritate ce te posedă integral, „celălalt” are întru câtva rolul unei oglinzi, așa cum se întâmplă și în relația cu Gorgo. În violența întâlnirii cu cea mai radicală alteritate, intervine întotdeauna și un „efect al oglinzii”, oglindă care te trimite la propria
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dumitale, Încât îți aparțin în întregime 2. În această incontrolabilă atracție pentru o alteritate ce te posedă integral, „celălalt” are întru câtva rolul unei oglinzi, așa cum se întâmplă și în relația cu Gorgo. În violența întâlnirii cu cea mai radicală alteritate, intervine întotdeauna și un „efect al oglinzii”, oglindă care te trimite la propria umbră, la propria transformare în fantomă. Creând profunzimea necesară jocului de reflexe, oglinda susține, în același timp, ca factor intermediar, privirea îndreptată asupra alterității. De altfel, miracolul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cea mai radicală alteritate, intervine întotdeauna și un „efect al oglinzii”, oglindă care te trimite la propria umbră, la propria transformare în fantomă. Creând profunzimea necesară jocului de reflexe, oglinda susține, în același timp, ca factor intermediar, privirea îndreptată asupra alterității. De altfel, miracolul, extraordinarul miracol al dragostei (wonder, wondrous, miracle ), nu era, în Regele Ioan, cel trăit de principele Lewis atunci când o privește pe Blanch, „miracolul” de a-și vedea propria imagine, propria umbră reflectată în ochii ei („The shadow
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
toate relațiile dintre adevăr și minciună, dintre adevăr și iluzie. Este însă și o lume în care viziunea și imaginea pun autoritar stăpânire pe tine sau te lasă în voia reveriei, o lume mereu deschisă întâlnirii cu altceva, cu o alteritate agresivă sau de-a dreptul sălbatică. Nu încape îndoială că, mai mult decât oricare alta, Visul unei nopți de vară este piesa care dezvoltă în cel mai înalt grad tema relației intime dintre puterea privirii îmbătate de dragoste și experiența
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de-a dreptul sălbatică. Nu încape îndoială că, mai mult decât oricare alta, Visul unei nopți de vară este piesa care dezvoltă în cel mai înalt grad tema relației intime dintre puterea privirii îmbătate de dragoste și experiența copleșitoare a alterității, comparabilă cu aceea a întâlnirii cu fantoma. Pădurea cufundată în noapte din Visul..., teritoriu peste care domnește „regele umbrelor”, se dovedește a fi, așa cum am văzut deja, spațiul tuturor capcanelor alterității. Privirea îndrăgostită și forța aproape hipnotică cu care personajele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
puterea privirii îmbătate de dragoste și experiența copleșitoare a alterității, comparabilă cu aceea a întâlnirii cu fantoma. Pădurea cufundată în noapte din Visul..., teritoriu peste care domnește „regele umbrelor”, se dovedește a fi, așa cum am văzut deja, spațiul tuturor capcanelor alterității. Privirea îndrăgostită și forța aproape hipnotică cu care personajele sunt „răpite” de imaginea „celuilalt” atunci când o au în fața ochilor sunt, desigur, opera unei abile manipulări a magicianului Oberon și a spiridușilor aflați în slujba sa. Terenul e însă pregătit cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care se sinucide din amor, dar ca și cum asta nu i-ar fi fost de ajuns, visează nici mai mult, nici mai puțin la rolul lui Hercule, și el un doborâtor de monștri, și el un erou trecut prin experiența teritoriilor alterității sălbatice. Iar la o adică Bottom nu s-ar da în lături să-l joace și pe leu, simbol al cruzimii și al morții. Firește, „actorul amator” știe că nu e vorba decât despre un joc. Știe că nimeni nu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lua la goană, dar pe care o va îndrăgi nespus Titania. Sigur, e doar o farsă răutăcioasă a zburdalnicului Puck, numai că din cauza ei oamenii își pierd mințile, se îndrăgostesc sau se sperie de ceea ce li se întâmplă. Iubirea și alteritatea se conjugă astfel în acea deposedare de sine trăită de Titania: ca și privirea ațintită asupra unei fantome, privirea înamorată poate declanșa starea de nebunie. Și nu întâmplător, Shakespeare plasează toate aceste scene de violență în mijlocul unei păduri, știut fiind
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
înainte de răsăritul soarelui. Îndrăgostiții, ca și nebunii - ni se va spune în ultimul act al Visului..., într-o nouă scenă dintre Tezeu și Hipolita -, au năluciri, vedenii (shaping fantaisies), în miezul cărora se ascunde uneori fascinația pentru cea mai monstruoasă alteritate, chiar dacă până la urmă acestea se dovedesc a fi doar amăgiri, iluzii create de vreun duh răzbunător și malițios, destul de îngăduitor totuși, ca să nu-și ducă sinistra farsă până la capăt. Ci doar până la limita unei experiențe dincolo de care așteaptă amenințătoare nebunia
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
avea cum să nu creadă. E vorba, desigur, despre o glumă, o șotie la început nevinovată, dar care devine treptat un vis (dream), o feerie (fancy) și în care starea de ebrietate, prin asemănarea ei cu moartea, deschide perspectiva unei alterități ce va răsturna total identitățile: Sly va „ajunge” lord, iar lordul - slujitorul lui. O experiență a transformării veritabilei identități într-o himeră, în viziune delirantă și, finalmente, în nebunie: Sly este tot mai convins că a fost multă vreme bolnav
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]