7,971 matches
-
să-l ascult și Învârt invariabil butonul spre un post de știri În limba franceză, limba bunicilor mei. Din câteva mișcări Îmi scot hainele. Ultimii, cum e și firesc, sunt pantalonii din stofă neagră, subțire, pe care-i las să alunece de-a lungul picioarelor până ce Încremenesc pe dușumea ca o nevertebrată moartă. În final mă aplec, Îi culeg de jos și-i arunc pe unicul scaun aflat În Încăpere. În final, mă Întind cu acea voluptate a oboselii, pe canapeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
acea voluptate a oboselii, pe canapeaua Îngustă, pe care, Într-un moment de acută criză de deposedare frenetică mi-a făcut-o cadou C.I. Vine rândul unei pastile albe cu o linie fină pe mijloc, ce reglează bătăile inimii, să alunece pe gât Împinsă de un mic jet de apă, apoi vine rândul cărții să fie smulsă din anonimatul ei tăcut. Dimineața, mă trezește de fiecare dată același zgomot: dincolo de perete, Într-o chiuvetă veche, probabil din fontă, relicvă a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
lase pe fată În acel loc al pierzaniei, hotărât de asemenea să meargă cu ea la primul spital ieșit În cale, mașina a fost izbită din spate de altă mașină cu o asemenea forță, Încât lui Ben mâinile i-au alunecat de pe volan, iar pieptul s-a lovit de el cu putere. Fata a scos un țipăt scurt de animal Înjunghiat, ghemuindu-se la picioarele lui. Ben a coborât fulgerător din mașină și, așa amețit cum era s-a apropiat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
lui mizer, mai ales din cauza piciorului, l-a salvat de câteva ori de la moarte. Opt Astăzi, la gura metroului, forfota necontenită Îl amețește pe Antoniu și-i amorțește simțurile. Prima zi de aprilie este senină, iar soarele liber și descătușat alunecă pe cer ca un Înger salvator, Încălzind orașul. Sacoul cadrilat și pantalonii pe care și le-a cumpărat la kilogram pe câțiva bănuți, de la un Secon-Hand, sunt ținuta lui Antoniu de primăvară. O bătrânică Îi Întinde cu mâini tremurânde, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
un pahar cu apă, dar nimeni nu o mai bagă În seamă. Antoniu ridică privirea spre cer, bucurându-se câteva clipe soarele care-i Încălzește obrajii, apoi părăsește terenul. Un tramvai proaspăt vopsit, cu steagul Uniunii Europene Înfipt În creștet, alunecă pe șine. Bancnota de un leu a lui Antoniu poposește În buzunarul unui băiat fără picioare, ce se mișcă prin mulțime cu dexteritate, folosindu-și ca un cimpanzeu, mâinile. Traversând Bulevardul Eroilor, cu tot acel freamăt al după-amiezii unui mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
lucie. Uniunea Europeană va cere În curând bodyguarzi Încruntați și bine hrăniți la intrările În metrou și la ușile vagoanelor. Adio, bănuțul lucios și mica bancnotă ușoară ca fulgul! Antoniu citește ziarul. Rămâne cu ochii pironiți În gol, iar ziarul Îi alunecă din mână, după care e luat pe sus de o rafală de vânt, până se pierde În masa de oameni. Deși e abia octombrie, e foarte frig și ploile reci alternează cu vântul rece. Antoniu tremură În sacoul lui subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ciudat pe stradă . de dimineață, gunoierii au venit să adune În pântecele uriașei mașini resturile menajere de peste săptămână. Fac un zgomot infernal. Somnul a zburat, luându-i locul o stare de veghe cenușie ca și gândurile mele. În baie am alunecat pe un plic gol de șampon. M-am lovit la umărul drept. După numai o oră, brațul este vânăt de la cot până la umăr. Mă doare cumplit. Era ea, sunt sigur. Cine să sune la telefon la ora șapte dimineața? Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Încearcă să-și amintească, dar nu reușește. Își pipăie Îngrijorat bărbia, Își trece mâna prin părul bogat, și-și masează tâmplele. Gesturi firești În orice secol. ,, Ce caută totuși omulețul În marea intersecție?,, se Întreabă. Acest om de presă a alunecat ca Într-un puț fără sfârșit În secolul al XV-lea și agentului de circulație nici că-i pasă, Își vede mai departe, cu frenezie de semafoarele din marea intersecție. Oameni și mașini se revarsă din cele șase artere, către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
atât de multe și diferite, l-a cuprins Întâi panica, apoi dorința de-a le așeza, născocindu-le tot felul de Împerecheri. Era fascinant, dar totodată foarte periculos. Se putea răni cu ele, putea deseori să le piardă, Îi puteau aluneca, puteau să dispară pentru totdeauna, putea să nu le mai recunoască după un timp. A descoperit de timpuriu, cum la o simplă chemare a lui, vin imediat, Își fac loc, fără Îmbrânceli și chirurgii complicate, cerând dreptul la viață. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
dedicat editurii, ca să văd ce ,,capodoperă,, ai lăsat În mâinile mele Recunosc, este o carte interesantă și bine scrisă, dar nu poți fi autorul ei. De unde ai șterpelit-o? Redactora -inchizitor, Își Împinge spre rădăcina nasului ochelarii, care, i-au alunecat pe nesimțite În focul discuției. Are un zâmbet rău-prevestitor, și o privire rece. Antoniu se miră În sinea lui, cum poate o ființă fragilă să fie atât de autoritară, ba chiar obraznică.. Întâi, Îi vine să urle de furie, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
afirme, că nu sunt semne vizibile de violență. Cloșardul este scos din pivniță Într-o pătură jerpelită și, Înainte ca trupul lui să fie vârât În duba parcată lângă rigolă, o carte cu coperțile vișinii și două caiete cu sârmă, alunecă din pătură, pe trotuarul plin de zloată. Spectatorii ies din cinematograf, comentând gălăgios, filmul pe care tocmai l-au văzut, și călcând peste ele, până când se vor face una cu zăpada moale și murdară ce acoperă orașul. -Ca și cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Cambridge era scăldat în albastru deschis și negru cafeniu. Aici nu era ceață și peste oraș se boltea o cupolă înstelată de o strălucire intensă, luxuriantă. Era genul de noapte în care devii conștient de existența altor galaxii. Umbra îmi aluneca înainte pe asfalt. Deși nu era încă unsprezece noaptea, orașul părea pustiu, iar eu mă mișcam prin el ca un arlechin misterios și solitar dintr-un tablou: ca un asasin. Când îmi trecuse prin minte gândul că sunt îndrăgostit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
dormitor. Ceasornicul ticăia neîntrerupt - 7. 07, 7. 08... - și cadavrul zăcea În continuare pe pat. I-am Împreunat cu grijă mâinile pe burtă, Împingând Înăuntru vârful limbii, ieșit din gură. Am mai Încercat de câteva ori, dar de fiecare dată aluneca afară ca un animal indolent, necunoscut. În sfârșit, după ce am stins lumina, m-am dus În hol. Pe masa de sub oglindă, lângă o coală de hârtie, erau cheile Dorei, lungi și ușor obscene. Am Împins ușa În lături, am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
era groasă și ieșită În afară, cu aripioare ascuțite, sub formă de frunză, iar bobocul avea un luciu sclipitor și un fel de guler pliat ce amintea de o corolă Încovoiată. — Desenat după o probă de-a lui Toldt. Testiculele alunecă prin canalul vintrelor și ajung În scrot abia prin luna a treia. Până atunci, se află În cavitățile abdominale de pe ambele părți ale șirei spinării, aici și aici, unde, Întâmplător, suntem de părere că se produc hormonii andrină și ginecină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
câțiva pași de dans eleganți, pe un covor persan minuscul. Într-un fel, scena era indecent de prozaică. Dora mă trase de haină și zâmbi: — De ce anumite articole de Îmbrăcăminte exercită o atracție mai mare decât altele? Arătă mănușa care aluneca În sus și-n jos pe brațul alb ca de crin. — Fetișuri, răspunse Karp. Este denumirea tehnică pentru o parte a corpului sau un articol de Îmbrăcăminte care ne fascinează Într-un mod inexplicabil. Asemenea fixații pe obiecte care ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
se aplecă peste fața mea și Îmi spuse, gâdilându-mă cu părul și c-o voce umedă, că am picioarele de campion la ciclism, vânoase și puternice. Apoi se Întinse mai jos, ținând mai Întâi un picior, apoi pe celălalt, alunecă peste călcâi, sus pe tendon, apoi În jos, pe Încheieturi, gâdilându-mă Încet, apoi În afară, spre degetele de la picioare. Dintr-o dată, i-am simțit buzele atingându-mi degetul mare stâng. Ar fi mai mult decât bucuroasă să-mi ungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am prăbușit Într-un fel de vertigo fericit. Poate chiar mă numeam „Anton“. — Tu n-auzi cum sună? spuse, explorându-mi urechea cu gura ei splendidă. Cele două e-uri de la coadă Îl fac să sune manierat, știi. Sărutându-mă, alunecă spre gât. De fapt, nu manierat. Afectat. „Dorothée“ sună a nume de femeie care Încearcă să corespundă așteptărilor celorlalți, știi, În ceea ce privește felul ei de-a fi. Nu-i nume de femeie emancipată, În nici un caz. Îi lipsește independența. — Există nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pe care nu reușești să le justifici rațional? Destul de repede Însă, am descoperit că dulapurile maică-mii erau mult mai incitante. Era de-ajuns să deschid ușile și să inhalez mirosul de santal, să trag sertarele și să simt materialele alunecându-mi printre degete, să deschid șifonierul și să-mi umplu nările cu mirosul pielii lustruite a pantofilor Îndesați În buzunarele textile, care atârnau pe interiorul ușii - Îmi ajungea oricare dintre aceste acțiuni inocente, și uneori, chiar simpla lor amintire, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am Împrumutat o cămașă de noapte din sertar. — Soră-mea Își ținea hainele În cele trei sertare de sus; ale mele erau În celelalte trei de jos. Am stat alungit timp Îndelungat, mișcându-mă În lumina lunii. Materialul suplu Îmi aluneca pe corp, ca o piele nouă, și am avut prima... În fine, știi tu. Care n-a fost provocată din cauză că aveam vezica plină sau că mi-era frică. Când m-am trezit dimineața, pătura era la picioarele mele și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
care se află și Apollo, am văzut literele de neon strălucind În oglinda neagră a smoalei. A-ul alb părea nefiresc de Întins: jumătate de literă era pe trotuar, jumătate În canal, ca și când ar fi fost decapitat. Literele din mijloc alunecaseră unele peste altele pentru a forma un curcubeu ilizibil, pe când O-ul negru din coadă era atât de lucios și precis, Încât părea indiscutabil matematic. Eram pe punctul de a-mi dezlega bicicleta când am descoperit că o ușă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ajunge la cinema Înaintea de mama lui, și n-am vrut să se simtă tentat fără rost. Apoi m-am uitat pe furiș pe geam, sperând să-mi văd prietenii În sală. Nu-i vedeam. În schimb, privirea mi-a alunecat pe ecranul argintiu, pe care două personaje apăreau și dispăreau din cadru cu aceeași ușurință de nepătruns ca oamenii pe care-i vezi printr-o ușă Întredeschisă. Camera zăbovea asupra lor, dar cele două figuri În alb nu păreau s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și plasă lama sub bărbie, În partea dreaptă. N-a durat mult să descopăr că poate bărbieritul nu era cea mai Înțeleaptă alegere după o bătaie Încasată. Strângând din dinți, am suferit În tăcere. Dar când bărbierul lăsă lama să alunece pe obrazul dureros, mă simțeam de parcă m-ar fi torturat. Lacrimile Îmi năpădiră ochii și eram pe punctul de a declara că nu mai vreau, mulțumesc, nu mai e nevoie să radă și partea cealaltă, când Îmi Înpunse nasul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cea mai fină piesă de dessous, dar elegantă și executată cu grijă. Cealaltă femeie care părea mai În vârstă fusese fotografiată cu spatele la spectatori. Pe spate avea un tatuaj cu o pisică poznașă, cu spatele arcuit, și cu un șoarece taciturn, alunecând spre crăpătură. Cele două animale, Înmărmurite Într-o dușmănie receptivă, erau pictate pe câte o parte a despicăturii feselor - ceea ce lăsa scena prezentată suspendată ciudat În mijlocul acțiunii, cu pericolul plutind În aer. După părerea Dorei, era simplu să te gândești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mea, și dacă trebuia să aștept până ne Întâlneam la Apollo, ar fi durat ceva. Colega mea avea capul Îmbrobodit, iar mâinile i se odihneau pe roțile de cauciuc. Pătura care acoperea de obicei ce-i mai rămăsese din picioare, alunecase și acum dezvelea două cioturi palide. — Luni nu spectacol. — Bună seara și ție, Else. M-am holbat la picioarele ei amputate cu o fascinație reținută. Picioarele se terminau chiar deaspura genunchilor și prezentau cusături În zig-zag, care mă făceau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
-o din abisul În care am descoperit că am fost aruncat. — Nu. Dar credeam că te-aș putea iubi. Singurul lucru pe care mi l-a mai spus după ce am alergat după ea, gata să-mi pierd aproape și capul, alunecând pe podeaua udă, a fost doar atât: — Nu te mai face de râs. Gata, te rog. Termină. Ajungând la parter, se Întoarse. Și promite-mi că n-o să mă mai deranjezi cu poveștile tale despre problema sexuală. Nu cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]