1,257 matches
-
uităm că nu suntem, la urma urmei, decât un popor minuscul și fără importanță și că trebuie să-i lăsăm pe experții în afaceri galactice să-și facă treaba, și să nu ne amestecăm. Ori, știi sau nu, continuă el, amuzat, dar serios, aproape fiecare non-A va încerca să modifice cursul războiului. Firește, vom acționa în sensul păcii. Asta poate nu apare evident imediat, dar nu vreau să vedem galaxia divizată în două grupuri care se urăsc cumplit, reciproc. Gosseyn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
stafie, a apărut Ioana. Am leșinat. Când m-am dezmeticit, Ioana a explicat: - Am stat la mare mult timp, fără să-mi dau seama cum a trecut timpul. Nu v-am auzit strigătele din pricina valurilor. Viky a început să povestească amuzată scena mea fără rost: - Închipuiește-ți ce copil e!...Ce-o fi gândit Ioana la marginea mării? Pe fața ei nici o lumină. Un măgăruș trist și caraghios face toate treburile oamenilor de aici. Îl vezi de dimineață până seara la lucru
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
luminoasă, anume pentru ele. Din când în când, le vizita și se jucau împreună de parcă ar fi avut grijă de niște păsări rare, într-o colivie aurită. — De ce râzi, Sakichi? îl provocă Hideyoshi. Însă și el însuși se simțea destul de amuzat. Era limpede că Sakichi înțelesese deja. — Nu, de nimic. M-am ocupat de alte treburi urgente și am revenit fără să trec să le văd pe cele trei prințese. — Chiar așa? Bine, mă rog. Cu aceste cuvinte, Hideyoshi schimbă repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
decât să râdă din ce în ce mai tare. Mama lui Hideyoshi râdea la rândul ei din când în când, privind dansul comic al fiului său, dar Nene, obișnuită cu bufoneriile soțului ei și cu necontenitele lui glume din cercul familial, nu părea deosebit de amuzată. În acea zi, Nene avea chef să observe, în liniște, pe țiitoarele soțului ei, care stăteau așezate ici și colo, înconjurate de cameriste. Cât timp locuiseră încă la Nagahama, Hideyoshi avusese doar două țiitoare, dar, după ce se mutaseră în Castelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
știai prea bine dacă are intenția să-ți dea ceva sau să-ți ia ceva, poate chiar viața. Perfid și pervers. Manechinul feminin afișa un zâmbet ademenitor cu privirea ațintită în josul scării. Nu-i decât un manechin, a spus mama amuzată, pe un ton liniștitor. Dar Nestor, deși tras de mână, nu mai putea fi clintit din loc. E un manechin, a repetat mama un pic contrariată. N-are viață. Nu-ți poate face niciun rău. Ficusul, nici el ficusul de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și de panică, iar ochii i se înroșiră brusc de lacrimi. Lucian zări la încheieturile lui două mici manșoane pufoase agitându-se în zadar. Și tu, Lucian. Doamna Chivu îl eliberă pe Călin și întinse mâna spre el. Mama zâmbea amuzată și împăciuitoare, c-o umbră de îngrijorare în colțul gurii. Ședeau cu toții la aceeași masă, în lumina puternică ce venea de sub tavanul scund de scândură. Lucian se ridica de pe bancă și venea să se așeze lângă doamna Chivu, abia atingând
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
se uita către ceea ce arăta. Părea că știe pe dinafară locul fiecăruia. Tu vrei să-ți faci un costum? l-a iscodit ea cu interes. Ce sunt alea cupoane? a întrebat Puiu. Doamna a făcut ochii mari, surprinsă și totodată amuzată. Ba chiar a chicotit veselă. Adică se putea presupune că a fost plăcut surprinsă. Cupoane?! și a râs ea fără reținere. Imediat a schimbat complet tonul și a spus: Te rog să mă ierți. Tatăl tău nu vorbește niciodată acasă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de cretă. Directorul școlii, domnul Ionescu, s-a oprit într-o zi și, c-o mână în șold, a stat de-o parte și a urmărit plin de interes, în tăcere, preț de un minut sau două, jocul lor, zâmbind amuzat. După care, însuflețindu-se brusc, le-a spus: Uite cum cred eu că-i mai bine să aruncați. S-a aplecat, a luat săculețul de pe jos și, de la linie, respectând regula jocului, l-a aruncat prin aer, cu boltă, nimerind
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
a domolit. Chițu o face pe șeful, bineînțeles tot în zeflemea, și își rotește privirea peste capetele celorlalți mijindu-și ochii a superioritate. Spune: Vrea cineva să-i dăm geanta înapoi lu' dom' profesor? Se înalță un cor de chiote amuzate. Vrea cineva să vedem ce are dom' profesor în geantă? continuă Chițu pe același ton fals superior. Îi răspund aceleași chiote dezlănțuite. Chițu apucă de mâner servieta ponosită a domnului Panciu și îi face vânt peste gardul cel mai apropiat
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
trecuseră peste noi, dar nouă în familie nu ne pierise umorul. După ce ani de zile obișnuisem să bem ceai cu cubulețe de zahăr (noi, în casă, le ziceam pătrățele), acum nu se mai găsea deloc. Uneori mama îmi spunea zâmbind amuzată: învârtește de patruzeci de ori și ceaiul o să se facă dulce! Se uita drept în ochii mei și abia își stăpânea râsul. Iar eu nu că aș fi luat-o în serios pe de-a întregul... Dar mi se întâmpla
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de cochetărie temperată de sfiiciune. Vreau să spun fără ca tu să-ți impui autoritatea ta bine cunoscută, completează ea glumind. Îmi închipui că aveai întotdeauna ultimul cuvânt, nu? Ca orice copil unic. Îl privește de jos în sus, așteptându-i amuzată reacția. Lucian încearcă să-și imagineze scena întâlnirii dintre ele două, dar lucrurile nu-i sunt prea clare. Mama a fost o femeie practică, spune el. Și completează după ce se gândește puțin: în unele privințe. Cred că ar fi spus
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
oarecare sfială, fără să-și piardă însă zâmbetul: Iasomia. Nu știu de ce, în acel moment nu m-am mirat că avea numele acela. I se potrivea. Era ceva natural și călduros, ca apariția ei... Eu intru, m-a anunțat oarecum amuzată, ridicând din umeri, de parcă mi-ar fi spus că avea să sară în apă, ceea ce implica un risc și consecințe neprevăzute. Eu mai aștept aici, i-am spus. Și aceea a fost prima oară când am văzut-o. Nu bănuiam
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
Dar cred că o să ne luăm și după cum ni se va părea mai bine... Nimeni nu știe exact unde-s solzii, așa că mergem mai mult la noroc... Atunci e mai bine să vin și eu cu voi, a râs ea amuzată. Da, e mai bine, m-am bucurat eu. Copiii au luat-o înainte, iar eu cu Iasomia mergeam în urma lor, pe drumul din pădure. Era o zi liniștită, soarele ajungea cu razele printre crengi, încălzind pământul uscat al cărării. Ghidușa
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
mijloc, le-am văzut discutând. Erau acolo, cam nedumerite, și la vederea noastră, au rămas uimite total. Apa care se auzise era de la chiuvetă... care chiuvetă?! Voi de unde-ați apărut? Dar voi cum ați ajuns aici? le-a întrebat Iasomia amuzată, părând să nu se mire însă prea mult de faptul că le întâlnisem acolo. Dar unde ne aflăm? Și până să poată să-și dea seama că erau în grotă, imaginea lor a dispărut pe neașteptate, ca și cum fusese doar o
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
n-ai. Dacă l-am aborda când e adormit? au continuat Hamsterii să caute soluții. Sau poate a lăsat solzi în iarbă, când a trecut prin zonă? Poate năpârlește? Cum să năpârlească dinozaurul auriu, s-a distrat Ghidușa iarăși, chicotind amuzată. Mai întâi trebuie să vedem dacă îi găsim cuibul și cum ne apropiem..., le-am zis eu devenind oarecum absent și gânditor ca Iasomia, care tăcea. Au dispărut dinozaurii... Dar unde? m-a întrebat Ghidușa, privindu-mă serioasă, cu ochii
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
o mișcare bruscă și, scuturându-și părul strălucitor, se pierdu în furnicarul străzii. Am auzit râsete, conversație purtată pe un ton scăzut. Pe fața celor două pipite șocate, care serveau la acest raion, s-a ivit grăbita raza unei ușurări amuzate. Am pus Lovedolls ia locul ei și mi-am aruncat un ochi insolent prin paginile iui Plaything Internațional și Jungler. Am traversat strada și m-am cocoțat pe un scaun și am pierdut douăzeci de lire pe 3,45. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
sunt banii? Nu mai e nici un nenorocit de ban. Mi-am deschis mâinile spre cameră și mobila ei, spre computer, spre măsuța pentru băuturi, spre candelabru, spre New York. — Cine plătește toate astea? — Tu. — Oh, ce ai făcut? M-a privit amuzat. De pe dinții ciobiți s-a desprins explicația peltică: — Am patruzeci și cinci de ani, Slick. * Nu au reușit să mă oprească la ușă, din cauza avântului pe care îl aveam în clipa aceea, și am țâșnit gâfâind în stradă și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
iden titatea pictorului nu aveau nici o informație. Când le mărturiseam cu modestie că eu sunt autoarea, ri postau energic: „Cum? Nu sunteți secretara? Credeam că aveți barbă, că sunteți un domn foarte important, de o anumită vârstă.“ Eu le răspundeam amuzată: „Regret că vă dez amăgesc, eu sunt pictorița cu pricina.“ Scrisorile pe care le primesc adesea, unele pentru autografe, încep totdea una cu Cher Monsieur... Sunt foarte mulțumită. Unii însă, care mă cunosc, desigur, își șoptesc la ureche: „Este soția
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
reuși. Atmosfera de vacanță prezentă printre oamenii săi puse stăpânire și pe el. Furat de amintiri observă numai într-un târziu prezența pasagerului din fața sa. Cu ochii mijiți, îi aruncă o privire furișă și iscoditoare, pe jumătate intrigată, pe jumătate amuzată. Un sentiment nelămurit pe deplin, ca o atingere nostalgică a unor umbre din trecut, îl detașa de realitate ori de câte ori se întâmpla să se găsească în apropierea lui Angir. Evadările de acest gen erau însă ca niște capsule tonice, energizante care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
ni se întâmplă prea des să avem pasageri, îi explică el. Tu ești o excepție notabilă, la fel ca și curiozitatea lui de adineaori, se scuză el, încruntându-se apoi ușor înspre secund. - Excepție notabilă? întrebă Angir cu o mină amuzată. Mi se pare normal de vreme ce mă aflu pe o navă comercială și nu una de pasageri. - Nu e totul atât de normal pe cât îți închipui. Teoretic, oricine poate călători prin spațiu dacă dorește, însă practic, doar cei ce îndeplinesc anumite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
cică să vă vedeți mâine. Mi se rupe de Rogoz, oricum e degeaba pe lume. — Eu i-am zis să te sune, tăticule, a intervenit mieros Lucian. Știu eu cum să-l Învârtim pe Birică. — Ce vorbești, mă? a părut amuzat Parolică. Îl punem să recite din Coșbuc? — Nu pe el, tăticule. Îl punem pe unu’, Vasile Moare, elev la Hașdeu. Birică e mare la cultură, nu? Vasile ăsta va fi mare scriitor, și am auzit că lui Birică Îi plac
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
era fiica din prima căsătorie a defunctului Agrippa. Iar fraza pe care o a strigat-o Tiberius a făcut înconjurul Romei: „Ar trebui să divorțez de fiica lui Agrippa ca să mă căsătoresc cu văduva lui?“ Dar, în timp ce capitala imperiului urmărea amuzată acea insolită dispută familială, Augustus a declarat solemn: „Eu mă gândesc la Roma de-a lungul secolelor, nu la puținii ani ai vieților voastre“ - și la o asemenea declarație nu exista replică. Cu siguranță, puține ceremonii nupțiale au fost atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu scotocise în scrin. În toamna însorită ce urmă morții lui Elius Sejanus, Gajus petrecea ore în șir citind sub porticul acela. Curtenii observară desele lui tăceri, înclinația spre singurătate, dragostea față de cărțile vechi și complicate. Constatară cu o admirație amuzată că se apucase să citească tratatele de muzică scrise de Aristossenos din Tarentum și operele acelui astronom din Samos care, cu trei secole în urmă, spre ilaritatea generală, scrisese, făcând multe calcule, că Pământul era rotund și că îi trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pentru pseudonimul care urma să-l facă celebru. Nici poemul său nu e, încă, un Tzara veritabil, ci doar mimarea — fără stridențe — a unui envoi epistolar, o piesă de cameră în care bovarismul provincial e privit cu ironie tandră, ușor amuzată, iar versul liber muzicalizează grațios, improvizînd ludic rime interioare. Prin 1913 sau 1915 — nu putem preciza cu certitudine data — tînărul autor exersa însă pseudonimul Tristan Ruia, ales pentru un proiectat volum de versuri, Hamlet, dar într-un alt manuscris, datat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
înaintea expatrierii și publicat, ulterior de către Vinea în Contimporanul... Printre promotorii autohtoni ai Dadaismului, nu putea să nu se numere Ion Vinea. Articolul „Dada“ apărut în Adevărul, anul XXXIII, nr. 11052, 15 aprilie 1920, este însă un text de susținere amuzată, detașat-complice. Calificat drept „libertarism estetic”, Dadaismul este definit prin parafrazări ale formulelor lansate de către unii adepți ai săi (sînt menționați „tînărul poet” Francis Picabia — de fapt, acesta era mai ales plastician... — și „mirobolanta” revistă 391): „cea mai nouă dintre formule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]