390,674 matches
-
amesteca întotdeauna cu apă rece, o oală de apă fierbinte îi era de ajuns. Iar vara, ca acum, nici nu trebuia să încălzească apa prea mult, era bună așa, doar călduță. În orice caz, cum folosea atât de puțină, ultima apă rămasă și-o turna pe spate mai caldă decât cealaltă - o, ce plăcută era această apă care-i curgea pe piele, la temperatura dorită. O cană de apă acoperea jumătate de corp, următoarea, cealaltă jumătate, și astfel - două căni cu
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
ca acum, nici nu trebuia să încălzească apa prea mult, era bună așa, doar călduță. În orice caz, cum folosea atât de puțină, ultima apă rămasă și-o turna pe spate mai caldă decât cealaltă - o, ce plăcută era această apă care-i curgea pe piele, la temperatura dorită. O cană de apă acoperea jumătate de corp, următoarea, cealaltă jumătate, și astfel - două căni cu apă, acoperind tot corpul, îi dădeau o senzație de plenitudine. N-avea nevoie de nimic altceva
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
așa, doar călduță. În orice caz, cum folosea atât de puțină, ultima apă rămasă și-o turna pe spate mai caldă decât cealaltă - o, ce plăcută era această apă care-i curgea pe piele, la temperatura dorită. O cană de apă acoperea jumătate de corp, următoarea, cealaltă jumătate, și astfel - două căni cu apă, acoperind tot corpul, îi dădeau o senzație de plenitudine. N-avea nevoie de nimic altceva, își spunea ștergându-se mulțumită cu prosopul curat și călcat cu grijă
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
rămasă și-o turna pe spate mai caldă decât cealaltă - o, ce plăcută era această apă care-i curgea pe piele, la temperatura dorită. O cană de apă acoperea jumătate de corp, următoarea, cealaltă jumătate, și astfel - două căni cu apă, acoperind tot corpul, îi dădeau o senzație de plenitudine. N-avea nevoie de nimic altceva, își spunea ștergându-se mulțumită cu prosopul curat și călcat cu grijă. Sigur că unele case aveau băi moderne, cu căzi în care chiar puteai
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
dădeau o senzație de plenitudine. N-avea nevoie de nimic altceva, își spunea ștergându-se mulțumită cu prosopul curat și călcat cu grijă. Sigur că unele case aveau băi moderne, cu căzi în care chiar puteai să stai culcat și apa caldă nu se isprăvea la robinete. Dar chiar dacă nu avea nimic din toate astea, tot făcea baie, cu puțină îndemânare și pricepere. Și sigur că nici cei bogați nu aveau prosoape mai bine călcate decât ale ei. Acum însă îi
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
refugiindu-se în spatele lor ca și când ar fi putut-o proteja, orologiul din perete, etajera, masa, bufetul, scaunele. Proprietarul o vizitase odată, cu vorbe mieroase. Îi oferea o indemnizație ca să plece. Se va duce într-un apartament modern, cu boiler pentru apa caldă, baie și mașină de spălat, promitea el. Dar ea n-avea încredere. Chiar dacă ar fi fost adevărat, nu voia să cunoască alte vecine. Se putea să nu-i placă, și atunci? Și unde să ducă păsările? Fiindcă, bineînțeles, n-
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
e și criza spiritului, împovărînd o ființă scindată care se apropie și totodată ia distanțe de ea însăși, care zadarnic năzuiește la o unitate fatalmente refuzată. Ființă plină în aceeași măsură de abstracția zărilor și de concretul lucrurilor: „Văzduhul umblă, apa stă de veghe,/ totul e patimă și nepereche;/ un dor de Unul infinit mă-ncarcă,/ sînt plin de zări și lucruri ca o arcă” (Plata luntrașului). Cumpăna delicată nu se poate menține, întrucît aviditatea față de „lucruri” se autodenunță, acordînd preeminență
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
ce alcătuiește mediul proxim ca și setul curent de referințe (inclusiv autoscopice) ale ființei. După cum s-a spus, materia e un mit primordial. Apare explicabilă, prin urmare, obsesia ei, într-o perspectivă ce se vrea esențializată, ai cărei piloni sînt apa și țărmul, id est, conform lui Bachelard, elementul feminin și cel masculin, elemente contrastante, cel dintîi propice visului prin fluiditatea sa, cel de-al doilea (pămîntul) avînd, după cum se rostește autorul francez, o formă „atît de sesizabilă, atît de evidentă
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
visului prin fluiditatea sa, cel de-al doilea (pămîntul) avînd, după cum se rostește autorul francez, o formă „atît de sesizabilă, atît de evidentă, atît de reală”, încît n-ar putea întruchipa o „reverie” privitoare la „intimitatea materiei”: „Nu există decît apa și țărmul./ Ele se întind pretutindeni ca o mirare,/ în vîrful muntelui răsună valuri,/ în peștera de taină plajele se năpustesc./ Omul desparte de la începuturi uscatul de apă,/ pămîntul tare se întinde în fața lui,/ din spate vine îndurarea mării” (Arca
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
ar putea întruchipa o „reverie” privitoare la „intimitatea materiei”: „Nu există decît apa și țărmul./ Ele se întind pretutindeni ca o mirare,/ în vîrful muntelui răsună valuri,/ în peștera de taină plajele se năpustesc./ Omul desparte de la începuturi uscatul de apă,/ pămîntul tare se întinde în fața lui,/ din spate vine îndurarea mării” (Arca). Favorabilă expresiei unei stări tensionale, această simplificare schematică sugerează și o decepție produsă de un existențial apăsător prin exactități, prin certitudini, tinzînd spre „vagul” consolator, spre „uitarea” absolutorie
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
veșnic alături și în spate foșnetul de mîngîieri al uitării” (ibidem). E clar că uscatul apare suspectat ca o obligație absconsă, iar marea e îmbrățișată ca un liman al izbăvirii... Dar pînă la urmă nici unul din elementele fundamentale ale lumii (apă, aer, foc, pămînt) nu-l satisface pe bardul care oscilează între peisajul fizic și suferința eului său imponderabil. Pămîntul se mărunțește, se preface în praful care „tot crește-n cenușa vieții purtată cîndva de puternica undă”, aerul e asemuit cu
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
și suferința eului său imponderabil. Pămîntul se mărunțește, se preface în praful care „tot crește-n cenușa vieții purtată cîndva de puternica undă”, aerul e asemuit cu un „înec”, focul arde ființa „pe dinăuntru”, ajungînd o „văpaie rece” și chiar apa capătă înfățișarea unui hoit: „Din albia fluviului se înalță vîrtejuri/ de praf; nu privi, nu privi/ cadavrul acestui fluviu!” (Uitare). Contemplarea prăbușirii universale - o delectatio morosa - se condensează în imaginea demoniei, alegorie a decepțiilor și angoaselor ce se prezintă într-
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
privirea se adîncea uimită în țesuturi./ Și un singur gînd în mine se rosti:/ «Ce săracă alcătuire, cîtă iluzie! iluzie!»”. (Alcătuirea). Un văl al orbirii eliberatoare se întinde asupra priveliștilor: „Nu văd nimic, peștera cerului e stinsă./ Aud cum umblă apa.// M-am aplecat adînc pe rîu și tot nu-l văd:/ e apa doar un strat al întunericului?/ Mă încovoi asemeni unui pod nesigur,/ o, nu pe mine vreau să mă zăresc/ ci rîul însuși” (Celălalt). Abdicînd de la prerogativele-i
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
rosti:/ «Ce săracă alcătuire, cîtă iluzie! iluzie!»”. (Alcătuirea). Un văl al orbirii eliberatoare se întinde asupra priveliștilor: „Nu văd nimic, peștera cerului e stinsă./ Aud cum umblă apa.// M-am aplecat adînc pe rîu și tot nu-l văd:/ e apa doar un strat al întunericului?/ Mă încovoi asemeni unui pod nesigur,/ o, nu pe mine vreau să mă zăresc/ ci rîul însuși” (Celălalt). Abdicînd de la prerogativele-i legate de aspecte și funcționalități precise, eul se dizolvă în „marele”, omnipotentul „Vag
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
nevinovăție” (Discurs despre apoteoză). Sub unghiul viziunii, avem a face cu detritusurile încă dulci, purtînd mirajul începuturilor absolute, ale unui Paradis: „Îndoliat de fluturi/ un lac// albastrul aplecat/ într-o fîntînă// un echivoc de coapsă și măr dulce/ cu lăcomia apei/ cu lăcomia inimii în valve/ cu lăcomia viermelui în fructe/ cu lăcomia golului în cîntec -// sub plutele spulzite de beteală” (Îndoliat de fluturi). Sub unghiul tehnicii, înregistrăm o cromatică impresionistă, melancolică, simplificatoare, precum un simptom al prăbușirii ce s-a
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
în fructe/ cu lăcomia golului în cîntec -// sub plutele spulzite de beteală” (Îndoliat de fluturi). Sub unghiul tehnicii, înregistrăm o cromatică impresionistă, melancolică, simplificatoare, precum un simptom al prăbușirii ce s-a declanșat: „Alb-roz copacii. Fals Gauguin./ Aceleași străzi. Și apele pavate.// Cumpăr doi trandafiri/ și intru în cetate.// Sub lovituri de ceas/ strîmb aplecată în cer ca un dolmen/ sub lacăt între raiuri și iaduri amînate.// Alb-roz coapcii/ în clopote de iarbă și de somn.// Sub lovituri de ceas din
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
vie fără casă/ tot dau să cînt și ea îmi scapă/ de mine-ndestulată ca-ntr-o moarte/ alienată și pură” (ibidem). O negare ontologică separă ceea ce pare indisociabil: „o legătură numai o negare/ cînd s-ar desface ochiul să separe/ apa de rîu/ și aerul de frunză” (Ci). Din pricina unei defecțiuni (epuizări) a mecanismului universal, axiologia se inversează, puterea devenind slăbiciune iar slăbiciunea devenind putere, într-o perspectivă în care începutul se reneagă, îmbolnăvind eternitatea care s-ar fi cuvenit a
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
lui Pintilie, ceea ce se înțelege prin “lumea obiectelor” capătă o viață în sine;“materia” are o independență, o inteligență și un mister al ei (v. jaluzeaua care țîșnește de una singură, după crimă, v. ciorba care fierbe în oală, v. apa curgînd în pahar sau sticlele tîrîte pe trepte, v. țăcănitul forfecuței cînd colonelul se pregătește de ultima - de fapt de prima! - lui misiune eroică). Parafrazîndu-l pe Kundera (evocat și de Pintilie, în “Bricabrac”), s-ar putea spune că noul film
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
împotriva căruia s-au ridicat toți evreii raționali, așa cum împotriva lui Vadim se ridică orice român cu scaun la cap. Mă interesează mai puțin, însă, că diverși „fabricanți de conducători”, cum îi numește dl Oișteanu, încearcă să pescuiască și în apele tulburi de la noi. Dar mă interesează în cel mai înalt grad că unul din trei români par, în clipa de față, dispuși să meargă orbește pe mâna cuiva care nu face un secret din felul cum va arăta România lui
Bancul cu statuia by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13205_a_14530]
-
însuși trebuie să îngrijească culturile, să pună mîna și pe sapă, și pe ce este necesar, să lucreze personal.” (Cuvîntare la Consfătuirea de lucru de la C.C. al PCR cu cadrele din cercetare și învățămînt din agricultură, industria alimentară și gospodărirea apelor, 10 septembrie 1981, București, Editura Politică, 1981, p. 27). Tovarășul Cioarcă, de pildă, e sigur că “îmbelșugarea comunei a pornit cam de cînd cu colectivizarea” (pp. 12-13), dar entuziasmul său socialist are o motivație pragmatică, ce ține de modul în
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
toxi-infectat cu acizii “terapeutici” livrați de Partid) are astfel ca hobby rezolvarea globală a cursei înarmărilor, pentru care a și găsit o soluție: “Ar trebui să se ia de la toți armele astea atomice și să se arunce undeva într-o apă ș...ț”. (p. 30) Pe deplin ecologică (transformarea spațiului acvatic în poligon militar și container de deșeuri nucleare putînd primi, la alegere, Premiul Întîi pentru igiena naturii sau diploma “Minitehnicus” de ingeniozitate științifică), soluția se dovedește în perfectă consonanță cu
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
unele dintre judecățile sale privind lumea post-comunistă, realitatea românească în perioada tranziției, situația românilor (și româncelor) din Statele Unite, realitatea americană de azi i-ar putea face să pălească de invidie și pe cei mai galonați analiști politici ai momentului. Descrierea apelor tulburi ale postcomunismului este magistrală. Iar modul în care trebuie abordată o astfel de realitate de către o femeie pragmatică și cinică este exemplar pentru stilul dezinhibat al protagonistei: „Postcomunismul se prelungește nebulos, amestecînd de-a valma nostalgii și frustrări, și
Cherchez l’homme! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13256_a_14581]
-
ultim, cel mai tragic, al scurtei și miraculoasei vieți a unei artiste pe care marile succese nu au ocolit-o, ale cărei scrieri și-au găsit instantaneu admiratori aproape necondiționați. Ce a împins-o pe Aglaja să se arunce în apele înghețate ale lacului Zürich? Filmul care caută un răspuns și la această chinuitoare întrebare se sfîrșește cu imaginea pontonului pe care Aglaja a făcut ultimii ei pași... Realizată de Ludwig Metzger, redactor, cineast documentarist la postul public de televiziune WDR
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]
-
Himmel - Aici cerul. În moștenirea literară lăsată de Aglaja există o secvență premonitorie, s-ar putea spune, pe care autoarea o citește și în film: un străin obișnuit să se plimbe pe malurile unor rîuri, descoperă într-o zi sub apă un bărbat în vîrstă purtînd pe piept, cu un lanț petrecut în jurul gîtului, o tăblie cu inscripția Hier Himmel - Aici cerul. Mirat, străinul îl întreabă pe cel aflat sub apă: Cum adică cerul? Bătrînul dă din umeri și arată inscripia
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]
-
plimbe pe malurile unor rîuri, descoperă într-o zi sub apă un bărbat în vîrstă purtînd pe piept, cu un lanț petrecut în jurul gîtului, o tăblie cu inscripția Hier Himmel - Aici cerul. Mirat, străinul îl întreabă pe cel aflat sub apă: Cum adică cerul? Bătrînul dă din umeri și arată inscripia de pe tăblie... Filmul cineastului german începe însă cu imaginea grotescă, macabră, a unui monstru-dragon, scos din decorul iarmaroacelor, imagine proiectată pe un fundal soror, un leit-motiv, reamintindu-ne deopotrivă de
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]