KorAP: Find »[drukola/base=arcaș & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...45 >

1,123 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628

Întrebă Modruz, Încercând să Înțeleagă ce vrea să afle căpitanul. - Ceva important se Întâmplă dincolo de Prut și, poate, mai departe, dincolo de Nistru! O forță de mari proporții s-a pus În mișcare! Cu toate că... Modruz așteptă. Așteptă și Erina. Așteptă și arcașul Simion. - Cu toate că acea forță, dacă există, nu vine Împotriva noastră... iertați-mă, poate sunt confuz... Nici eu nu Înțeleg ce simt... Modruz, trimite iscoadele adânc În stepele tătare, cu poruncă să rămână câte una pe traseu, ca să preia mesajele trimise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Căpitanul le citi pe amândouă cu voce tare. Ne retragem de la Pâncești spre Valea Rea. Răzeșii au oprit Înaintarea ienicerilor. Dar numai până mâine. Stolnicul Toma și comisul Hrană căzuți În luptă. Pierderi grele În rândurile pedestrimii. Frontul ținut de arcași. Voievodul atacat cu lancea de un ienicer, dar salvat de buzduganul lui Alexandru. Pietro. Răvașul avea și un post scriptum. Cosmin, așteptăm cu sufletul la gură o victorie a ta. Va urma un mesaj al voievodului către călărimile domnești. Supune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
1476, lunca Răutului Măria ta, Am trecut Prutul de două zile și continuăm luptele de hărțuială cu trupele lui Eminek. Tătarii gonesc din răsputeri spre Nistru. Am reușit să doborâm cel puțin trei mii dintre ei, prin atacuri combinate ale arcașilor și Apărătorilor. Drumul lor spre casă e presărat de morți. Sunt epuizați de această goană nebună. Noi, la fel. Am vești de la iscoadele trimise spre Răsărit acum o săptămână. Se pare că taberele lui Mengli Ghirai au fost spulberate de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
lui Angelo cu Ali Mihaloglu. „Tu ești Amir Baian? Îl Întrebase, atunci, Alexandru. Nu, răspunsese mesagerul. Nu eu sunt Amir Baian. Amir Baian se află dincolo de defileu și, În timpul În care noi am vorbit, a eliminat aripa stângă a ienicerilor. Arcașii lui sunt cei mai buni din lume. Acum, poate, Amir se strecoară printre brazii Încărcați de zăpadă, și, Împreună cu oamenii lui, Îi ucide, fără zgomot, pe ienicerii trimiși de Mihaloglu pe aripa dreaptă.” - Te ascult, mesagerule, spuse Oană. Ai făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de ieniceri porneau spre Cetatea Neamțului. Grosul armatei era convocat peste două zile pe malul pârâului numit Valea Albă. Acolo, se pare, voievodul blocase trecerea cu trunchiuri de brazi și bolovani și Își Întărise pozițiile cu fortificații din lemn pentru arcași. Căpitanul cunoștea bine locul numit Valea Albă. Era un luminiș strâmt, mărginit de păduri, În pantă de la nord-vest spre sud-est. Retragerea spre Înălțimile munților era dificilă. Nici o desfășurare de cavalerie nu era posibilă. Așa cum nu era posibilă nici Încercuirea, căci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
miracol. Iată că, de data asta, nici un miracol nu se produsese. Ștefan reușise, totuși, din câte Înțelegea căpitanul, să țină În loc valurile de ieniceri vreme de șase ore. Ba chiar existase un moment În care urdia Încercase să se retragă. Arcașii voievodului stăpâneau pădurea, iar vitejia răzeșilor conduși de Ștefan și de toți boierii și căpitanii săi era uluitoare. În ciuda forței copleșitoare a Semilunei, bătălia de la Valea Albă fusese la un pas de a fi câștigată de Moldova. Dar, atunci, Însuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
spahii. - Simioane! - Aici, căpitane! - Iei și tu cincizeci de oameni și prinzi urma voievodului. Nu te apropii. Nu sunteți văzuți, nu sunteți auziți. Vegheați asupra lui. Dacă se poate, Îndepărtați pericolul Înainte ca el să afle. Iei cei mai buni arcași. - Am priceput, căpitane. - Si tu? Întrebă Gâlcă. Încotro? - Fraților, eu cred că ceilalți trebuie sa ajungem cât mai repede la curtea lui Matei. - Matei n-a făcut nimic ca să ne ajute!Dar n-am spus că vreau să-i cer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
sus a poienii. Plăieșii se Întoarseră spre primejdie, cu topoarele În cumpănă. Tinerii cu arcuri fugiră În primul rând, puseră un genunchi la pământ și scoaseră săgețile. La marginea pădurii se ivi un grup de aproximativ cincizeci de luptători călări. Arcașii lăsară săgețile În jos, căci recunoscuseră, pe mantiile lor albe, semnul scutului și spadei. Călăreții coborâră tăpșanul la trap, se aliniară și Își duseră toți, cu o singură mișcare, pumnul drept În dreptul inimii. - Apărătorii... murmură, admirativ, unul din plăieși. Io

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
duseră toți, cu o singură mișcare, pumnul drept În dreptul inimii. - Apărătorii... murmură, admirativ, unul din plăieși. Io credeam că-i numa’ o legendă... Da’ iacătă-i... Unul din călăreți avansă până În dreptul voievodului și spuse: - Să trăiești, măria ta! Sunt arcașul Simion, cu cincizeci de luptători. Am ordin să veghez asupra măriei tale. Am vegheat și până acum. Dar acum am nevoie de Încuviințarea măriei tale, căci oastea țării Începe să se adune. - Poiana asta devine cam aglomerată... mormăi Alexandru. - Știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
cincizeci de luptători. Am ordin să veghez asupra măriei tale. Am vegheat și până acum. Dar acum am nevoie de Încuviințarea măriei tale, căci oastea țării Începe să se adune. - Poiana asta devine cam aglomerată... mormăi Alexandru. - Știu cine ești, arcașule Simion! spuse Ștefan. Nu te-am uitat de atunci, de la Cetatea Albă, când a căzut prizonier căpitanul Oană! Dar cine ți-a dat ordin să veghezi asupra mea? - Căpitanul Pietro, măria ta! - Și unde e căpitanul, să-și primească pedeapsa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
simțeau că, de la primul sunet de corn al măriei sale, un val de Încredere și de luptă pornise undeva, În adâncurile lumii. Iar acel val creștea zi după zi. Ridicarea lui Vlad Țepeș era un semn al lui Dumnezeu. - Spune-mi, arcașule Simion, informațiile Apărătorilor circulă la fel de bine ca Înainte de Valea Albă? - Da, măria ta. Întreabă-mă și Îți voi răspunde! - Spune-mi ce se Întâmplă În Moldova, Simioane! Mai avem vreo cetate În picioare? Mai avem undeva oameni care să lupte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Rezistă! - Cetatea Orhei? - Pârcălabul Vlaicu și fiul său, Duma, se bat la creneluri ca niște apucați! Nimeni n-a putut trece de metereze! - Cetatea Albă? - Rezistă, doamne! Pârcălabul Gherman a aruncat ulei fierbinte și smoală topită peste trupele de ieniceri! Arcașii lui au reușit să oprească toate asalturile! - Dumnezeule... murmură Ștefan, privindu-l pe Alexandru. Daniel Sihastrul avea dreptate! Poporul țării ăsteia n-a fost Învins! Acesta e adevăratul miracol! Simioane! Uită-te În ochii mei și spune-mi Încă o dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
De peste munți, măria ta! Doamna Maria se află În siguranță În cetatea Clujului! Iar românii din munții Apuseni se ridică la luptă la chemarea lui Vlad! În două sau trei săptămâni vor trece Carpații, În ajutorul Moldovei! - Căpitanul Oană? Întrebă arcașul Simion. - N-am putut ajunge la el... mărturisi, cu tristețe, Gâlcă. Am bătut ținuturile Murgenilor și ne-am dus mai sus, spre Vaslui, și mai sus, spre dealurile Sucevei. - I-ați dat de urmă? Întrebă voievodul. - Da... Cred că da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
o secundă mai târziu, se auzi doar sunetul unor corpuri căzute la pământ. Un spahiu ieși dintr-un cort, sesizând, probabil, zgomotul ciudat. Dar abia făcu un pas și se prăbuși cu o săgeată În gât. Locul În care țintea arcașul mongol era singurul care elimina riscul unor gemete care ar fi alarmat tabăra. Oană Înțelese că acela nu era un plan de evadare, ci o nebunie. Ascuns undeva, Într-un loc strategic, un om privea cum cei doi se Îndreaptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
cal fornăi, ca și cum ar fi vrut să semnalizeze prezența unor străini. Erina Îi puse mâna pe bot și Îl mângâie ușor. Calul scutură coama și tăcu. Cei doi trecură de marginea taberei, unde alte două străji zăceau ucise de același arcaș nevăzut. Fugiră spre liziera pădurii, iar acolo găsiră doi cai Înșeuați. Era cai mongoli, mici și iuți. Aveau agățate de șei săculeți cu merinde, câte o ploscă cu apă, câte un arc, o tolbă de săgeți și câte o sabie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
se aflau caii. Iar un drum spre ei ar fi Însemnat un risc inutil. Nu, salvatorul lor nu avea să se arate În acea noapte. Dar amândoi știau cine era. Oană nu cunoștea, În Întreaga Europă și Asie, decât doi arcași capabili de o asemenea performanță: Petru Ilaș și Amir Baian. - Încotro? Întrebă Erina, Încă nevenindu-i să creadă să evadarea reușise. - Bună Întrebare. Cred că știu unde se află acum voievodul. Dar nu știu unde se va afla peste două zile. Oricum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
să-și Întindă umbra asupra acestor ținuturi. - Retragerea! porunci voievodul. Pedestrimea, Înapoi cu două mii de pași, În semicerc, pe două flancuri, adânc În pădure! Cinci sute de călăreți În avangardă, atac fals asupra spahiilor, cu retragere rapidă. Cinci sute de arcași la liziera pădurii, cu săgeți aprinse pregătite. Ordinele Îi reaprinseră speranța. Era singur, dar vreme de aproape două decenii Învățase tot ce se putea Învăța despre luptele de pedestrime și cavalerie. Era adevărat, Oană nu fusese la o singură bătălie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
din gânduri. Era dimineața Sfintei Fecioare, iar ștafetele sale Înștiințaseră locuitorii satelor de la nord de Suceava să se retragă În păduri, căci În acea zi Începea marea bătălie a eliberării. Casele puteau fi incendiate, oamenii puteau cădea Între două fronturi. - Arcașii trag doar atunci când dușmanii ajung la șase sute de pași, spătare Costea, continuă Ștefan. Țintesc În spatele lor, iar linia de foc le va Împiedica retragerea. Imediat după aceea, arcașii trag În plin, iar domnia ta, spătare, ataci cu cinci mii de călăreți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
a eliberării. Casele puteau fi incendiate, oamenii puteau cădea Între două fronturi. - Arcașii trag doar atunci când dușmanii ajung la șase sute de pași, spătare Costea, continuă Ștefan. Țintesc În spatele lor, iar linia de foc le va Împiedica retragerea. Imediat după aceea, arcașii trag În plin, iar domnia ta, spătare, ataci cu cinci mii de călăreți. Ai surpriza și ai avantajul numeric. În jumătate de ceas, n-ar mai trebui să fie nici un spahiu În viață. - Am Înțeles, măria ta! Iar apoi... - Apoi vom

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
cobora spre șleahul Sucevei, detașamentul călăreților moldoveni atacase coloana spahiilor și, Înainte ca aceștia să organizeze apărarea, se retrăseseră. Fără să stea pe gânduri, turcii porniră În urmărire. După un galop de aproape o mie de pași, voievodul dădu semnal arcașilor. Dușmanii intraseră În raza de acțiune a săgeților. În Întunecimea pădurii, vânătorii domnești conduși de comisul Tudor Jurj așteptau cu neliniște ordinul de atac. Zdrobiseră armata lui Eminek, pe malul Prutului. Își salvaseră familiile și Își Îngropaseră morții. Adunaseră grânele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de la postul de comandă din centrul oștirii și venise printre ei. În jurul lui se vedeau mantiile albe ale Apărătorilor. - Vitejilor... spuse Ștefan, fără să ridice vocea, ca și cum ar fi vorbit cu un prieten aflat lângă el. Tropotele spahiilor se apropiau. Arcașii Își lansaseră deja primele săgeți. Se auzeau cai prăbușindu-se, gemetele răniților, ordinele guturale ale căpeteniilor. - Voi sunteți vârful de atac al oștirii... Ați biruit, până acum, pretutindeni. La Vaslui, la Lipnic, la Baia, În Țara Românească. La Ștefănești, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
exista centru, nu mai existau nici măcar adversarii. Nu mai exista nici o strategie, căci totul dispăruse În ceață. Și totuși, voievodul simțea că ceața aceea nu era Împotriva lui, ci Împotriva lui Mahomed. Informațiile care soseau din afara ceții Îi confirmau bănuielile. Arcașii Apărătorilor se dovedeau, Încă o dată, extraordinari. Căpitanul Oană Îi obligase să se antreneze noaptea, cu ochii Închiși, luând drept punct de reper doar direcția vântului. Le spusese adeseori că va sosi o clipă În care nu vor vedea nimic, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
trebui să transmită mesajele și să-și ucidă dușmanii. Învățaseră că calculeze distanța până la țintă și curba săgeții În cădere, fără să vadă absolut nimic. Și, după aproape un an de exerciții, zece din ei reușiseră. Unul din acei zece arcași continua să transmită mesaje, prin săgeți care se Înfigeau, fără greș, exact În mijlocul scutului ridicat de Apărătorul care trebuia să se afle, mereu, Într-un punct fix. Voievodul știa, acum, tot se se Întâmpla În jurul lui. Amir Baian la cinci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
se desprinseră din lupta de acoperire a cavaleriei și urcară spre locurile indicate de Ștefan. Ienicerii se năpustiră pe urmele lor, dar un zid de săgeți Îi seceră de la primul pas. Răzeșii se retrăgeau, dar locul lor era luat de arcași. Înaintarea urdiei era, pentru moment, oprită. Dar, din spatele ienicerilor, se auzeau tropotele achingiilor. Cei mai sălbatici și mai sângeroși războinici ai Semilunei erau trimiși de Mahomed să deschidă drumul spre voievodul Moldovei. Alexandru preluă comanda celor o mie de călăreți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Blochează cu spada... șopti Oană. - Blochează atacul cu spada și lovește cu buzduganul. Îi doboară unul după altul... Revine Între vânători... peste două sute de achingii, cred... Cinci atacă... nu... cad loviți de săgeți... Două În spate, trei În față. - Doi arcași, În poziții opuse... Amir a lovit trei. Cine e În partea cealaltă? - Îl văd pe Pietro. Are tolba de săgeți pusă jos. A descălecat, stă În picioare și ochește. O săgeată... A doua... Achingiii sunt loviți din două părți. - Ritmul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]