1,120 matches
-
multe fraze secundare, virgulele sau parantezele, oboseala care te cuprinde citindu-mă. Poeziile în schimb sunt foarte scurte, versurile la fel, multe rime interioare sau abundența metaforelor. Majoritatea tipic germane. La fel însă și în germană am foarte multe elemente argheziene sau bacoviene ba chiar și tendințe blagiene și bolintiniene...! Folosesc nolens volens o limbă română "conservată". Unii ar putea spune: rămasă în urmă, neevoluată! Visele tale sunt în română sau în germană? Cine știe cum funcționează subconștientul unui trilingv nativ, știe că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
107) Aproape că nu mai este nevoie să precizăm că asemenea versuri îndreptățesc raportarea la lirica interbelică, în special la Arghezi (de altfel observația s-a și făcut ); totuși, dacă experiența mistică, grefată pe o evidentă vocație profetică, este, incontestabil, argheziană, nu e mai puțin adevărat că materialitatea imaginilor, care șochează, nu de puține ori prin aspectul hibrid, rezultat din aglutinarea de organic și mecanic, ne trimite cu gîndul la expresioniști, cum se întîmplă în aceste versuri: "soarele se lasă cioplit
Un poet neo-expresionist by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14867_a_16192]
-
nu răpus - pe-o rână. / Disprețuise, până ieri, șederea, / odihna bună, chiar și mierea.“ Fiind practicat într-un mod exterior, fără mare talent și cu flagrante erori de gust, acest stil nu dă rezultatele pe care le dă în poezia argheziană. Strofa citată provine dintr-un poem intitulat Bătrânul cer, care se bazează pe o neinspirată personificare a cerului. Personificarea, în general, a căzut de multă vreme în desuetudine (o mai folosesc doar autorii de fabule), dar personificarea cerului, în special
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
doar traduse în sanscrită de un specialist în cuneiforme și transcrise în hieroglife pe blocuri de piatră desprinse din statuile aztece aceste poeme ar începe să pară mai puțin banale. Opera docliniana Si critica timoftiana Există adjective consacrate ca „eminescian“, „arghezian“, „călinescian“... Știm cu toții de la numele căror scriitori derivă. De altfel, acest mod de derivare devine legitim numai atunci când este vorba de scriitori mari și cunoscuți... Iată însă că de curând a fost pus în circulație și adjectivul „doclinian“, de la Octavian
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Cuvintele potrivite sunt pregătite, dar ca o sorcovă. Mica înșelăciune poate fi dejucată privind aceste diverse poezii în perspectivă de izomorfe cu poeziile de manual didactic. Lăsați lexicul prestigios. Transpuneți aceleași raporturi verbale pe un plan indiferent. Veți vedea poezii argheziene reduse la un tip de artă inferioară; sau la un tip cunoscut de poezie: Alecsandri, Bolintineanu, Eminescu; atât de nul este efortul de construcție în Arghezi. Astfel: "Ațipit-a ziua-n ramuri. Porumbeii albi, la rând, Pe pridvoare și sub
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
mai ales după Cuvinte potrivite. Rândurile noastre își dau ca unică țintă provocarea Cu tristețe mă-ndoiesc de această stea (engl.). celor câteva minți, autonome îndeajuns pentru a regândi judecăți literare clasate. Punctul ideal de unde ridicăm această hartă a poeziei argheziene se așează sub constelația și în rarefierea lirismului absolut, depărtat cu mai multe poduri de raze de zodia celeilalte poezii: genul hibrid, roman analitic în versuri, unde sub pretext de confidență, sinceritate, disociație, naivitate poți ridica orice proză la măsura
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
N. Davidescu n-a făcut niciodată parte oficială din cenaclul "Sburătorul", pentru a fi pus așa de scurt la contribuție. * Geografia literaturii noastre începe să apară un peisagiu de marasm, imposibil de locuit. De o parte conglomeratul primitiv al poeziei argheziene; de alta, vacuitatea, planitudinea vântului lovinescian care-l îmbăiază. Aceasta ne face o Spanie seacă, și trebuie multă credință și nebunie de hidalgo s-o explorezi fără să te mortifici sau înăbuși. Dar singura Spanie de care d-l E.
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
formula ermetică a Jocului secund, al doilea promontoriu al modernismului liric românesc, cel dintâi fiind poezia lui Tudor Arghezi, ce nu-și răspund numai prin valoare și putere de contagiune literară, ci și prin tendințele lor contrare. Pe când originalitatea poeziei argheziene stă într-o viziune esențial plastică, poezia lui Ion Barbu, după cum și titlul volumului o arată, e poezia Jocului secund, adică a unui joc neizvorât din realități, ci din reflexul lor în oglindă, adică în spirit. Poezia de esențe și
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
atitudine i-a adus numeroase șicane, și trebuie să-l amintim cel puțin pe Călinescu. În temeiul polemicii lui Barbu cu Arghezi, Călinescu a depistat, cu subtila-i ironie, faptul că, sub un anumit raport, Barbu era și el un arghezian. Desigur că, atunci când respingea "poezia de pitoresc și violență", Ion Barbu vorbea și în numele poeziei sale, dar orice om de litere ridică scara principiilor mai mult în numele părerilor și iluziilor sale generale despre literatură. Importantă în asemenea cazuri este, după
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
circulă liber pe faringe, provocându-mi o greață nervoasă, gripa îmi dădea, după stingerea tuturor luminilor din casă, în fine, și a televizorului lăsat până după miezul nopții, clipe de inspirație din care la lumina zilei ar fi rămas durerea argheziană cu parfum mistic, că tot mai frumos este ceea ce nu se poate scrie. (Max B. ajunsese un nume de referință al romanului românesc din perioada lui bună, prin două romane scrise după ce a căzut, la nouăsprezece ani, bolnav de tuberculoză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
poetice autonome, realizate după sintaxa amintirii (prefața „Cîteva cuvinte pădurețe“ conține, în prima parte, o estetică aproape „constructivistă”). Natură scindată - ca și colegul său Ion Vinea - „între două lumi”, între nostalgia estetizantă a clasicității patriarhale și revolta profetică a avangardei, „arghezianul”, „naturistul” Fundoianu din Herța, Priveliști sau Cîntece simple se află de fapt la antipodul „bucolicelor”, „jammesienelor” lui Ion Pillat din volumul „monografic” Pe Argeș în sus, unde dominantă este seninătatea nostalgică și melancolică, armonia abia tulburată a comuniunii cu familia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Han, Paciurea, Fundoianu, Claudia Milian, plus o duzină de escroci și prostituate. Bogdan-Pitești, a cărui instituție n-a avut pereche (și nici nu mai văd alta în jurul nostru), deținea și cele mai prețioase documente (versuri, caiete, desene de diferiți artiști) argheziene” (Felix Aderca, „De vorbă cu Gala Galaction“, în Mișcarea Literară, 27 decembrie 1927, reprodus în Mărturia unei generații, ed. a II-a, București, 1967, pp 91-92). Petru Comarnescu: „Pentru înțelegerea unui om ca B.-P., amestec de măreție și mîrșăvie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și bizantinizantă, oarecum în linia picturii lui Francisc Șirato. Ea se va accentua după război, odată cu opțiunea „gîndiristă” a autorului (volumele Lîngă pămînt și Cartea țării sînt emblematice, deși autorul va continua să publice la reviste nonconformiste, de la Contimporanul la arghezienele Bilete de papagal...). După cum a observat Ov. S. Crohmălniceanu, și literatura lui Mateiu Caragiale își are rădăcinile în stilul Art Nouveau (filtrat prin bizantinism)... Articolele programatice ale lui Adrian Maniu de dinaintea Primului Război Mondial: „Cicatrizarea rănilor de lance pe pavăza lunii“ (în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ieșeni se numără - ca și colegul lor B. Fundoianu - printre admiratorii înfocați ai poetului „Agatelor negre“, poeme care circulau în epocă sub formă de copii manuscrise. Numărul 3 conține patru pagini de comentariu - abundent servite de citate ilustrative - despre poezia argheziană (cca. un sfert din sumar), ceea ce îl îndreptățește pe Leon Baconsky să afirme că tinerii admiratori sînt „cei dintîi exegeți cu perspectiva ansamblului ai liricii argheziene de pînă la acea dată”. Același critic sugerează o posibilă pistă a afinităților lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Numărul 3 conține patru pagini de comentariu - abundent servite de citate ilustrative - despre poezia argheziană (cca. un sfert din sumar), ceea ce îl îndreptățește pe Leon Baconsky să afirme că tinerii admiratori sînt „cei dintîi exegeți cu perspectiva ansamblului ai liricii argheziene de pînă la acea dată”. Același critic sugerează o posibilă pistă a afinităților lui Relgis: acesta își petrecuse anii de școală la Piatra-Neamț, în vecinătatea familiei lui A.I. Zissu, cu a cărui soră, Constanța, Ion N. Theodorescu era căsătorit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
căsătorit și cu care avusese, ca ierodiacon, o legătură soldată cu un fiu (Eleazar, viitorul fotograf de artă Eli Lotar, apropiat suprarealiștilor români, francezi și spanioli, prieten cu B. Fondane). Editorialul primului număr al Frondei este un poem în manieră „argheziană” („Psalmii unui analist“) iar prima notă de la rubrica „Frondări“ sancționează „tactica negustorească” de minimalizare a lui Arghezi de către Ovid Densusianu. Acesta făcuse unele ironii la adresa „lărgirii cercului de colaboratori” ai Vieții românești, devenită favorabilă față de poezia argheziană. Apreciind atitudinea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poem în manieră „argheziană” („Psalmii unui analist“) iar prima notă de la rubrica „Frondări“ sancționează „tactica negustorească” de minimalizare a lui Arghezi de către Ovid Densusianu. Acesta făcuse unele ironii la adresa „lărgirii cercului de colaboratori” ai Vieții românești, devenită favorabilă față de poezia argheziană. Apreciind atitudinea lui Ibrăileanu & Co („mieux vaut tard que jamais”), frondiștii îl elogiază pe N.D. Cocea pentru impunerea lui Arghezi și Galaction atenției publice și avertizează că, dacă va continua să practice aceeași politică rigidă ca și pînă atunci, „domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
stindard din susținerea „curentului nou” și din poezia lui Tudor Arghezi a fost Absolutio (director: I. Ludo), apărută în 6 numere (1 decembrie 1913-15 mai 1914, 1 februarie-15 mai 1916), al cărei titlu îl reproduce pe cel al unei poezii argheziene apărute mai întîi în Viața socială, nr. 1/1911, și republicată în... Absolutio (nr. 5-6/1914). Într-un articol cu valoare de program, „Curentul nou la noi“, I. Ludo face un istoric al estetismului european și al simbolismului decadent de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
revăzută și adăugită, Editura „Grai și suflet - Cultura națională”, București, 1996, p. 209). Prețuirea lui Lovinescu față de modernismul lui Arghezi vine abia în urma campaniilor de susținere purtate de Aderca, Fundoianu, Vinea ș.cl. (o imagine elocventă, în amplul dosar al receptării argheziene din epocă, realizat de Dorina Grăsoiu în „Bătălia” Arghezi, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984). În faza „pașilor pe nisip”, criticul se arată reticent față de curentele noi, resimțite ca superficiale. E. Simion e îndreptățit să constate că „Acceptînd, rînd pe rînd, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Incipit-ul cvasiurmuzian indică dezumanizarea personajului: „Un trup inert și nevertebrat... Sub sprincenele lăsate ca un accent circomflex, ochii mici, ca două orificii, cu pleoapele lăsate ca perdelele unei case clandestine”. Acumularea de analogii grotești trimite cu gîndul la pamfletele argheziene: „Personalitatea dlui Grădișteanu ne evocă omul care mănîncă 12 kilograme de carne pe zi, salteaua de lînă umflată, uriașul din poarta circului, bordelul din colțul străzii, trombonul sergentului-major, zgomotul obscen al basului într-o orchestră de lăutari, poftiți la bilete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
revistă română și Flacăra versuri de Adrian Maniu, semnate N. Davidescu. Ne mirăm de stăruința greșelii și de răbdarea D-lui N. Davidescu, care tolerează ca Adrian Maniu să-i adopte numele — sub pseudonim”. Într-o notă publicată în Cronica argheziană din 1916, Vinea îl va acuza pe N. Davidescu — „un vechi recidivist” — de plagiat după D’Annunzio... În schimb, atacul „Jurnalului...“ la adresa lui O. Densusianu nu oferă nici o surpriză: „Vieața nouă de sub direcția cunoscutului filolog Ovid Densusianu continuă să apară spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
solul sănătos al tradiției autohton(ist)e? Faptul că îi tăia lui Ion Vinea „bucățile cele mai libere” în perioada cînd scria la Cronica (1915-1916) rămîne doar un detaliu... În nr. 76, Contimporanul găzduiește o anchetă de referință despre poezia argheziană (un gest asemănător făcuse revista Integral). Opiniile sînt foarte variate (fiecare autor își are propriul Arghezi..), iar respondenții - de asemenea: modernistul Camil Petrescu, de pildă, stă alături de tradiționalistul Octavian Goga, aflat de cîțiva ani în conflict cu Ion Vinea. Răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
profetic, mesianic, al scriitorului este bine cunoscută. Că patriotismul constructiv al lui Vinea și cel al lui Goga se întîlnesc - iată! - prin intermediul unui „modernist atipic” rămîne însă la fel de adevărat... Mai participă la această anchetă Tudor Vianu (care vorbește despre „miracolul” arghezian), Claudia Millian (care, pe urmele abatelui H. Bremond, se grăbește să vorbească despre „poezia pură” a lui Arghezi), gazetarul H. St. Streitmann, Jacques G. Costin și, nu în ultimul rînd, Perpessicius. Ultimul nu se ferește să vadă în Arghezi „cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Perpessicius („activitatea sa critică (...) îmbrățișează aproape în întregime literatura contemporană pînă în producțiile sale minore. Deși comprehensivă și primitoare, uneori (...) pînă la abdicare, linia ei modernistă se străvede”) este însoțită de cîteva delimitări semnificative. Este reproșat, între altele, cultul arghezian „excesiv” și „global” (după cum se știe, Lovinescu nu s-a numărat de la început printre admiratorii necondiționați ai lui Arghezi, adeptul romanului „obiectiv” rămînînd rezervat față de formula prozei „lirice” a acestuia). Opțiunea impresionistă a criticului sburătorist își dezvăluie, în finalul comentariului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pe unul care să se fi întors cu aceeași stranie strălucire în ochi din călătorii subpămîntene: Urmuz”. Despre Arghezi, Boz scrisese un articol amplu în primul număr din Ulise (15 mai 1932): „Glosse la poezia «Florilor de mucigai»”. Comparația între arghezienele Tablete din Țara de Kuty și Urmuz va face carieră mai tîrziu, în capitolul din volumul III al trilogiei Arca lui Noe de Nicolae Manolescu: „în afară de o anumită nuanță de umor din Tablete..., care aduc pe departe cu umorul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]