1,017 matches
-
aceasta tradiția platonică se încheie. În calitate de curent sincretic, neoplatonismul nu este o perioadă a marilor sisteme personale decât în măsura în care interpretările la Platon și Aristotel au putut genera așa ceva, ca în cazul lui Plotin. Înainte de toate se studiază textele platonice și aristotelice, se elaborează comentarii și exegeze. Cea mai importantă preocupare a filosofilor este aceea de a reconstitui o tradiție de la care să se poată revendica, simțindu-se culturalmente atacați de creștinism dar și de violența invaziei de barbarism a popoarelor care
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
aceasta dinspre Spania Maură. Arabii au adus traduceri însoțite de comentarii, texte scrise sub influența lui Proclus, unele atribuite temporar lui Aristotel. Liber de causis („Cartea despre cauze”) este un exemplu semnificativ în acest sens, textul respectiv fiind temporar considerat aristotelic chiar de către Toma din Aquino. Se poate afirma că neoplatonismul este școala cea mai influentă asupra gândirii patristice și medievale. Evul mediu va avea acces la puține texte platoniciene și aristotelice, la o cantitate precară și nesistematică de comentarii și
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
semnificativ în acest sens, textul respectiv fiind temporar considerat aristotelic chiar de către Toma din Aquino. Se poate afirma că neoplatonismul este școala cea mai influentă asupra gândirii patristice și medievale. Evul mediu va avea acces la puține texte platoniciene și aristotelice, la o cantitate precară și nesistematică de comentarii și traduceri. O mare parte dintre acestea proveneau sau au purtat influențe dinspre gânditorii neoplatonici.
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
Din 1245 până în 1250 "Pedro Hispano" a fost prezent la Siena, a predat medicina la "Universitatea din Siena", unde a scris câteva opere, dintre care se distinge "Summulæ Logicales" care a fost, pentru universitățile europene, manualul de referință de logică aristotelică. În 1272 a fost numit arhiepiscop al vechiului oraș Braga și al regiunii din jur, succedându-i lui "Don Martinho Geraldes". Din 1273 a deținut funcția de cardinal-episcop de Frascati. Printre cei mai cunoscuți discipoli ai săi s-au numărat
Papa Ioan al XXI-lea () [Corola-website/Science/305431_a_306760]
-
esența sacră a individului. Numai credința universală se sustrage, spre deosebire de adevărurile ideologice sau stohastice, de la impunerea forțată, transformând ideile nu în instrumente de tortură ci în adevăruri empirice. Din punct de vedere ontologic, Kolakowski profesează un antirealism. El critică realismul aristotelic, conform căruia universul are realitate proprie iar limbajul „copiază” diviziunile și obiectele conținute de acest univers („Self-Identifying Objects”, în terminologia lui Putnam) încearcă să evite realismul moderat (după care universul conține o infinitate de clasificări iar noi, prin limbaj, o
Leszek Kołakowski () [Corola-website/Science/305448_a_306777]
-
inteligență" și "sophia" sau "înțelepciune". Nous este o cunoaștere intuitivă a primelor principii, ce sunt indemonstrabile; sophia este combinația acestei "înțelegeri" cu știința. Urmându-l pe Aristotel, medicii filozofi musulmani persani, Avicenna și Ibn al-Nafis, au elaborat mai departe înțelegerea Aristotelica a sufletului și au dezvoltat propriile lor teorii asupra sufletului. Ambii au făcut o distincție între suflet și spirit, și în special, doctrina Avicenniană asupra naturii sufletului a fost influentă printre scolastici. Unele din perspectivele lui Avicenna asupra sufletului includ
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]
-
sprijinea ideea lui Aristotel că sufletul originează din inimă, în timp ce Ibn al-Nafis pe cealaltă parte respingea această idee, și argumenta în schimb că sufletul "este relaționat la întreg și nu la unul sau mai multe organe". Critica mai departe ideea aristotelică că fiecare suflet unic are nevoie de existența unei surse unice, în acest caz inima. Ibn al-Nafis concluziona că "sufletul este relaționat primar nici la spirit și nici la vreun organ, ci mai degrabă la întreaga materie al cărui temperament
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]
-
fără corp. Mai mult decât atât, din moment ce sufletul rațional al ființelor umane era real și nefiind alcătuit din materie sau formă, nu putea fi distrus în nici un proces natural. Întregul argument despre nemurirea sufletului și elaborarea lui Aquino asupra teoriei aristotelice este găsit la Întrebarea 75 din Summa Theologiae. În discuția sa despre psihologie rațională, Immanuel Kant (1724-1804) identifica sufletul cu "Eu" în sensul strict și că existența experienței interioare nu poate fi validată dar nici invalidată. Nu putem demonstra unei
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]
-
este logica practicată de filozofi și savanți în perioada de la constituirea logicii prin contribuția lui Aristotel din secolul al IV-lea î.Hr. și până la constituirea logicii moderne în secolul al XIX-lea. A mai fost denumită logică aristotelică, logică clasică și logică formală. Obiectul logicii tradiționale îl constituie formele logice fundamentale, noțiunea, judecata și raționamentul, condițiile corectitudinii lor formale pentru obținerea adevărului. În cercetarea formelor gândirii logica tradițională se ocupă de formarea noțiunilor, de conținutul și sfera noțiunilor
Logica tradițională () [Corola-website/Science/313411_a_314740]
-
și valorizări a naturii contradicției, acordându-i acesteia rolul de factor euristic cu mare putere predictivă în domeniul cunoașterii științifice. Iar acest lucru nu îl putea realiza decât dacă își asuma riscul de-a relaxa fundamentarea filosofică absolutistă a logicii aristotelice. În acest sens, edificiul teoretic lupascian poate fi considerat ca un răspuns la următoarea întrebare: „ce se va întâmpla dacă se neagă caracterul absolut al principiului non-contradicției, dacă se introduce contradicția, o contradicție ireductibilă în structura, funcțiile și operațiile înseși
Ștefan Lupașcu () [Corola-website/Science/313832_a_315161]
-
pe care Lupașcu și-a întemeiat întreaga construcție filosofică constă în formularea unui postulat și a unui principiu pe baza cărora se fundamentează un limbaj axiomatizat, o logică ce nu mai ține cont, cel puțin în aparență, de principiile logicii aristotelice. Logica lui Lupașcu definește natura energiei și comportă trei orientări principale valabile atât în cadrul elementelor cât și în cele ale operațiilor logice. Prin intermediul acestei logici, Lupașcu își revendică dreptul de-a relativiza noncontradicția afirmând că "" (excluderea terțului) trebuie să fie
Ștefan Lupașcu () [Corola-website/Science/313832_a_315161]
-
lui este în mare măsură necunoscută, în pofida numărului mare de lucrări sale și a statului său de cel mai cunoscut dramaturg. Un alt dramaturg de seamă din această perioadă a fost Ben Jonson (1572-1637), care cu toate că zicea că urmează regulile aristotelice, este totuși un dramaturg elisabetan tipic. Marlowe a fost un rebel precoce cu educație clasică solidă. Privea religia din punct de vedere critic, era catolic (uneori poate chiar ateist), iar în cursul a doar câțiva ani a scris o serie
Literatura Renașterii () [Corola-website/Science/317919_a_319248]
-
tras concluziile necesare din filosofia acestuia și a dezvoltat-o, putîndu-se cu siguranță afirma că Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare. A întemeiat și sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a științelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.A ridicat raționamentul (inducție și generalizare) la rangul de „cale a cunoașterii” științifice. Omul este perfecțiunea lumii vii, iar politica are drept scop fericirea lui prin justiție
Filozofia greacă clasică () [Corola-website/Science/319414_a_320743]
-
în sectoare diferite ale frontului nostru cultural, având deci sarcini diferite.” (Pișcător 1966, 66-67) Bertolt Brecht va continua și dezvolta demersul lui Pișcător, teoretizând mizele politice ale teatrului și aplicând filosofia marxista asupra teatrului: prin opoziție cu teatrul de tradiție aristotelica, al cărui scop este reprezentarea lumii așa cum este ea</i></spân></spân></spân><spân style="font-family: Times New Român,șerif;"><spân style="font-size: medium;"><spân lang="ro-RO">, scopul teatrului epic brechtian devine reprezentarea lumii </spân></spân></spân><spân style="font-family
Teatru proletar în Germania și Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/296106_a_297435]
-
clar opțiunea estetică, va trebui să citam studiul Tradiția conceptului modern de poezie, publicat în vol. "Pagini de critica literară" (1938). Criticul reface acolo istoria poeticelor din antichitate până la Edgar Allan Poe, care aduce marile inovații; el restituie poeziei noblețea aristotelică a plăcerii, combate ideea de inspirație, poemul construindu-se treptat, cu preciziunea și rigoarea logică a unei probleme de matematică. El pune pe primul plan chestiunea poeziei pure, a colaborării poeziei cu muzica, vorbește despre sugestie. Pe un asemenea drum
Vladimir Streinu () [Corola-website/Science/297567_a_298896]
-
doar un impuls pentru dezvoltarea lor. De aceea, la cunoscuta teză a sensualismului: Nimic nu este în intelect care să nu fi fost mai înainte în simțuri"", Leibniz adaugă: ""în afară de intelectul însuși"". Astfel el completează cele trei principii ale logicii aristotelice cu principiul "rațiunii suficiente", necesar pentru verificarea adevărurilor faptice obținute pe calea inducției. Operele filosofice ale lui Leibniz au exercitat o influență deosebită asupra dezvoltării ulterioare a filosofiei germane, în special asupra lui Christian von Wolff și Immanuel Kant. (Deși
Gottfried Wilhelm von Leibniz () [Corola-website/Science/298292_a_299621]
-
timpurii, ating apogeul în secolul al XVII-lea și se sfârșesc, în Anglia, odată cu nașterea revoluției industriale și începutul epocii victoriene. Exemple concrete, adevărate „pietre de hotar“ ar fi ideea de Sistem heliocentric promovată de Nicolaus Copernicus care răstoarnă astronomia aristotelică, „nașterea“ fizicii ca știință exactă desăvârșită prin publicarea de către Isaac Newton, in 1686-1687, a operei sale fundamentale Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, primul adevărat tratat de fizică, și reîntemeierea metafizicii pe baze epistemologce de către René Descartes, devenită celebră mai ales datorită
Revoluția științifică () [Corola-website/Science/298391_a_299720]
-
substanțială la elucidarea problemelor calității actului de gândire. Pentru logică, metoda este un ansamblu de prescripții obținute prin transformarea propozițiilor unei teorii în reguli de acțiune practică și intelectuală în scopul rezolvării problemelor de logică. Logica de bază (logica tradițională, aristotelică sau generală și logica simbolică modernă, matematică sau simbolică) se caracterizează prin trei metode fundamentale: standardizarea, simbolizarea și formalizarea. Standardizarea logică este transformarea enunțărilor din limba naturală, fără a le altera conținutul, în expresii din care poate fi detașată structura
Logică () [Corola-website/Science/297515_a_298844]
-
secolul VII Dharmakirti a scris un scurt manual de logică numit „O picătură de logică”. În secolul IX Dharmottara a adăugat acestui manual indian de logică propriile comentarii. În logica indiană există o teorie destul de aprofundată a raționamentelor. Europa Logica aristotelică, în aspectul său formal, a stat la baza scolasticii din Evul Mediu. Anselm de Canterburry (1033-1109) A interpretat natura noțiunilor universale susținând că există în mod real în afara obiectelor singulare și independent de ele formând un fel de esență supranaturală
Logică () [Corola-website/Science/297515_a_298844]
-
Hispanus Albert Saxonul Raymundus Lulus Țările arabe Ibn Rushd (1126 - 1198) Moise Maimonide (1135 - 1204) Secolul XVI Francis Bacon (1561-1626) În opera Noul Organon a fundamentat și dezvoltat logica inductivă. Poate fi considerat revoluționar în logică, fiind adversar al logicii aristotelice ajunsă prin denaturarea scolastică din instrument al cunoașterii o piedică în calea acesteia. A elaborat inducția științifică. Secolul XVII René Descartes (1596-1650) A combătut logica scolastică medievală și logica lui Aristotel. A formulat patru reguli după care trebuie să ne
Logică () [Corola-website/Science/297515_a_298844]
-
complex, de la ceea ce este evident la ceea ce este mai puțin evident; 4. a studia obiectul în toate amănuntele lui. În 1662 adepții lui Descartes, Arnaud și Nicole au scris cartea , Logica sau arta de a gândi, apreciată pentru purificarea logicii aristotelice de denaturările scolasticilor precum și pentru valoarea ei pedagogică. Lucrarea a fost numită „Logica de la Port-Royal”. G.Leibniz (1646-1716) A studiat problemele logice în legătură cu sarcinile matematicii și ale demonstrației matematice. A aplicat în logică metoda matematică. A încercat să construiască logica
Logică () [Corola-website/Science/297515_a_298844]
-
Primul a tradus intenisiv din Wolffian Baumeister, promovând implicit iluminismul german. Ultimul a contribuit în mod decisiv la modernizarea curriculumului filosofic în Academiile Princiare. El a scris eseul numit "Apologia", o pledoarie în favoarea filosofiei europeane moderne și împotriva scolasticii korydaleiane aristotelice. Limba filosofică a acestul secol a fost mai mult greaca. O excepție notabilă a fost clucerul Ioan Geanetu, care a publicat în 1787, în greacă și franceză, un tratat numit "Réfutation du traité d'Ocellus de la nature de l'univers
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
să abordeze „culturi”, nu autori și în nici un caz cărți izolate. A avut o activitate efervescentă în traducere, inițierea în colaborare cu Petru Creția a unei ediții integrale a lui Platon în română. El de asemenea a tradus din comentatorii aristotelici neoplatonici, Dexippus, Ammonius, și alții. A contribuit la traducerea operei lui Kant, "Critica judecății", și a tradus din Chorydaleus, "Introducere în logică" și "Comentariu la metafizică". El însuși a scris comentarii și interpretări la Platon, Aristotel și Hegel, și a
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
satisfăceau interesul personal. Sofiștii se îndoiau că omul ar fi capabil să descopere adevărul suprem. Secolul V a reprezentat o perioada de punere sub semnul întrebării, într-un fel, distrugerea valorilor tradiționale, distrugere care a netezit calea reconstructiilor platiniciene și aristotelice. Distrugerea era în primul rând opera sofiștilor. Erau profesori itineranți plătiți să răspândească învățătură superioară. Nu toți erau atenieni, dar veneau cu plăcere la Atena, unde aveau mai mult succes datorită condiților favorabile democratice care le oferea libertatea de a
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
să fie însoțită de o identificare, identificarea poate fi combinată cu o luptă directă iar fiecare scenă în dramă este „o luptă în sine”. Privită din această perspectivă mai amplă, până la începutul secolului XX, structura dramatică se metamorfozează în cadrul reperelor aristotelice ale dezvoltării conflictului, acțiunii scenice și personajului. Căci dacă Aristotel consideră că sufletul tragediei este intrigă, personajul fiindu-i secundar, odată cu romantismul și personajul romantic, structura piesei de teatru își schimbă centrul de echilibru. Nu mai avem de-a face
Structura textului dramatic () [Corola-website/Science/322438_a_323767]