KorAP: Find »[drukola/base=armură & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...63 >

1,564 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572

bătăliei, se pierduse de unitatea sa. Urmărind inamicii, ajunse În apropierea cartierului general al lui Nobunaga. „Cum?“ se Întrebă el, cu uimire. „Dușmanul a și ajuns aici?“ Privind În jur, zări un samurai care venea din spatele anexei. Omul, a cărui armură nu era ca a unui soldat de rând, ridică perdeaua, privind, pe furiș, Înăuntru. Kyusaku se aruncă asupra lui și-l apucă de picior, care era apărat de zale și armură. Războinicul putea fi unul dintre oamenii lor, iar Kyusaku

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
un samurai care venea din spatele anexei. Omul, a cărui armură nu era ca a unui soldat de rând, ridică perdeaua, privind, pe furiș, Înăuntru. Kyusaku se aruncă asupra lui și-l apucă de picior, care era apărat de zale și armură. Războinicul putea fi unul dintre oamenii lor, iar Kyusaku nu voia să ucidă, din greșeală, un aliat. Samuraiul se Întoarse, fără a părea deloc surprins. Arăta ca un ofițer al armatei clanului Asai. — Prieten sau dușman? Întrebă Kyusaku. — Dușman, firește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
prea aproape, dar nici prea departe; fără a se implica prea mult, dar nici peste măsură de detașat. În ziua plecării lui Nobunaga, Ieyasu se Întoarse la Hamamatsu. Pe drum, le spuse generalilor săi: — De Îndată ce Seniorul Nobunaga Își va scoate armura pătată de sânge, se va Îmbrăca să plece În capitală și va da pinteni calului direct către Kyoto. Mintea lui e ca un mânz nărăvaș. În cele din urmă, exact așa se Întâmplă. La vremea când Ieyasu ajunse la Hamamatsu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
terminate. Apoi, după ce-și aduse omagiile Împăratului În vechiul palat, reveni la locuința lui, În timp ce răsărea soarele, mâncă micul dejun și anunță că pleca din capitală. Când sosise În Kyoto, Nobunaga purtase un kimono. La Întoarcere, Însă, Îmbrăcă o armură, fiindcă nu mai revenea În Gifu. Mai făcu o dată o inspecție a câmpului de luptă de la râul Ane, se Întâlni cu Hideyoshi, care era detașat la Castelul Yokoyama, alergă prin jur dând ordine unităților lăsate În diverse locuri și apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ceea ce avea de spus, Ittetsu Începu să vorbească rar, calculat: — Sfântul Dengyo a Înființat acest templu pentru pacea și conservarea Casei Imperiale și pentru liniștea națiunii. Bănuiesc că rugăciunea cea mai fierbinte a călugărilor nu e aceea de a Îmbrăca armura, de a mânui săbii și lănci, de a se implica În luptele politice, de a se alia cu armatele rebele sau de a-i face pe locuitorii Imperiului să sufere. Călugării ar trebui să revină la misiunea de călugări! Izgoniți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
proteja contra frigului. În sfârșit, la munte sosi iarna și Începu să ningă cu furie. Cei douăzeci de mii de soldați din apărare și câteva mii de călugări-războinici cădeau ca legumele degerate. Era jumătatea celei de-a Douăsprezecea Luni. Fără armură și Îmbrăcat numai În robe de călugăr, un reprezentant al muntelui se apropie de tabăra lui Nobunaga, Însoțit de patru sau cinci călugări-războinici. Aș dori să vorbesc cu Seniorul Nobunaga, spuse emisarul. Când apăru Nobunaga, văzu că era Sonrin, marele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
loc de discutare a afacerilor guvernamentale și, din când În când, drept sediu al consiliilor de război. Shingen stătea pe veranda templului. Trupul său părea să fluture În briza care sufla către sală dinspre stâncile și pâraiele grădinii. Purta peste armură roba roșie de mare preot, care părea să fie făcută din florile Înflăcărate ale petuniilor stacojii. Era un om de statură medie, cu constituție solidă, musculoasă. Avea ceva În mod clar neobișnuit, dar, deși cei care nu-l cunoscuseră niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
provincia montană Kai. Unul după altul, generalii se ridicară În picioare și-și luară rămas bun. Rostind puține cuvinte de despărțire, se Înclinară În fața seniorului lor, care stătea pe verandă. Consiliul de război Începuse Încă de dimineață. Iar Shingen purtase armura pe sub roba stacojie, exact așa cum făcea pe câmpul de luptă. Părea să fie cam obosit de căldură și de discuțiile prelungite. La câteva momente după Încheierea consiliului, ieșise pe verandă. Generalii plecaseră, nu mai era nimeni de față, iar În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
exista o ocazie mai bună de a zdrobi clanul Tokugawa. Dar Shingen știu, dintr-o dată, că pierduse prilejul și nu-și putea urma planul stabilit. Mai curând, trebuia să caute, repede, următoarea contramăsură și următoarea posibilitate. După ce-și scoase armura, se Întâlni, din nou, cu Sanpei. Expediindu-și vasalii, Shingen ascultă, cu atenție, rapoartele detaliate despre situațiile din Gifu, Ise, Okazaki și Hamamatsu. Ulterior, una dintre Îndoielile lui Sanpei fu risipită de Shingen. — Venind Încoace, am Întâlnit un mare transport

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
instalară bivuacul pe malul râului Kamo și li se interzise să intre În oraș. Omul care oprea acest lucru era regele-demon ce comandase atacul asupra Muntelui Hiei. Însoțit de câțiva generali, intră acum Într-un templu. După ce-și scoase armura și coiful și luă o masă caldă, se schimbă cu un kimono de curte, și o parenă elegante și ieși. Încălecă un cal pătat, cu șa strălucitoare. Generalii rămaseră cu armurile și coifurile pe ei. Însoțit de acești paisprezece-cincisprezece oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Lancea Dintâi câștiga gloria În fața zecilor de mii de războinici din ambele armate. Acel prim pas, Însă, nu se făcea chiar atât de ușor. Apoi, un om păși Înainte. — Kato Kuroji din clanul Tokugawa e Lancea Dintâi! strigă un samurai. Armura lui Kato era simplă, iar numele, necunoscut; cel mai probabil, era un samurai de rând din clanul Tokugawa. Un al doilea se repezi În față din rândurile clanului Tokugawa. — Fratele mai mic al lui Kuroji, Genjiro, e Lancea a Doua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
gângănii Takeda! Își agită Genjiro lancea de patru-cinci ori spre masa de războinici. Un soldat din Kai, Întorcându-se spre el, răcni o insultă și sări Înainte să lovească. Genjiro căzu pe spate, dar apucă lancea care alunecase pe platoșa armurii și sări În picioare, blestemând. Între timp, camarazii săi Începuseră să preseze, dar și cei din Takeda se Întorseseră, năvălind acum spre ei. Scena arăta ca o mare Învolburată cu valuri de sânge, lănci și armuri care se ciocneau Între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ale soldaților se transformară În strigăte de bun venit, În timp ce-și agitau săbiile și lăncile, conducându-i pe ofițeri Înăuntru. Un călăreț, apoi altul, și Încă unul, intrară cu viteză; al optulea era Ieyasu, cu o mânecă a armurii sfâșiată și trupul acoperit de sânge și zăpadă. — E Seniorul Ieyasu! Seniorul Ieyasu! De cum Îl văzură, vestea porni din gură În gură, iar oamenii Începură să sară În sus, uitând complet de ei Înșiși. Intrând cu pași mari În fort

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Nagamasa intră neanunțat, cu doi-trei generali după el. Când văzu că soția sa era nevătămată, În camera aceea cavernoasă și slab luminată, fu mai ușurat. — Sunt puțin cam obosit, spuse el, așezându-se și dezlegându-și șireturile unei părți a armurii; apoi, se Întoarse spre generalii din spatele lui. După cum stau lucrurile În seara asta, s-ar putea ca inamicul să Încerce un atac cu toate forțele pe la miezul nopții. Ar fi mai bine ca acum să ne odihnim. Când comandanții se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
iarba din jurul castelului era abundentă și rece. — Stăpâne, s-a Întâmplat ceva Îngrozitor. Glasul lui Fujikage Mikawa era neobișnuit de tulburat. În noaptea aceea, Nagamasa dormise lângă plasa de țânțari care-i apăra soția și copiii, dar nu-și scosese armura. Ce este, Mikawa? Ieși repede din dormitor, cu respirația grea. Un atac În zori! Acesta fu primul lui gând. Dar dezastrul pe care-l raporta Mikawa era și mai rău. — Anexa Kyogoku a fost cucerită de Oda În timpul nopții. — Cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
sunt cunoscători, dar eu sunt leneș din fire și nu știu o iotă din acest ceremonial. Îmi place numai gustul. Mikawa puse vasul jos, amestecând ceaiul cu telul. Mișcările lui aveau o grație aproape feminină. Trupul și mâinile, Înăsprite de armură, nu erau deloc țepene. În Încăperea aceea mobilată cu nimic mai mult decât cu un ceainic și un castron simplu, stridența armurii bătrânului general părea complet nelalocul ei. „Am Întâlnit un om cumsecade,“ Își spuse Hideyoshi, sorbind mai mult din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
vasul jos, amestecând ceaiul cu telul. Mișcările lui aveau o grație aproape feminină. Trupul și mâinile, Înăsprite de armură, nu erau deloc țepene. În Încăperea aceea mobilată cu nimic mai mult decât cu un ceainic și un castron simplu, stridența armurii bătrânului general părea complet nelalocul ei. „Am Întâlnit un om cumsecade,“ Își spuse Hideyoshi, sorbind mai mult din caracterul celuilalt decât ceaiul. Dar cum avea s-o scoată pe Oichi din castel? Deznădejdea lui Nobunaga era și a lui. Întrucât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Îngenunchea respectuos În fața lui Nagamasa; se vedea limpede că gestul acesta izvora dintr-o sinceritate deplină. Nagamasa Închise ochii, ascultându-l În tăcere. Își Încrucișă brațele, stând cu picioarele bine Înfipte În pământ. Arăta Întocmai ca o statuie Îmbrăcată În armură din cap până-n picioare. Hideyoshi părea să murmure o rugăciune spre sufletul lui Nagamasa, care părea să fi devenit, așa cum declarase Hideyoshi la intrarea În castel, un cadavru viu. Inimile celor doi oameni - una concentrată asupra rugăciunii, cealaltă asupra morții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
urmă, Nobunaga se resemnă și dădu ordinul de atac pe toate fronturile. Dar, după ce luase hotărârea, se Întrebă dacă nu cumva sacrificase astfel viața lui Hideyoshi, iar regretul său fu aproape de neîndurat. Dintr-o dată, un samurai tânăr, Îmbrăcat Într-o armură cu fir negru, sosi În goană, atât de grăbit Încât fu cât pe ce să-l lovească pe Nobunaga cu lancea. — Stăpâne! gâfâi el. — În genunchi! ordonă un general. Lancea la spate! Tânărul samurai căzu greoi În genunchi, sub privirile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
copil În spate. Nobunaga privi tăcut copiii. Pe chip nu i se citea nici cea mai mică emoție. Apoi, cam de la vreo douăzeci de pași mai În spate, se apropie Shibata Katsuie, cu o mână albă ținându-se de umărul armurii lui. Mâna Îi aparținea lui Oichi, care era pe jumătate năucită. — Doamnă Oichi, spuse Katsuie, fratele dumneavoastră e aici. Și o conduse, grăbit, spre Nobunaga. Când Oichi Își reveni complet În fire, nu mai putu decât să plângă. O clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
terenul de adunare din preajma castelului. Și continuau să vină alții și alții. Cornul care anunța plecarea trupelor răsună de mai multe ori peste casele adormite, Înainte de răsăritul soarelui. Katsuyori nu dormise decât puțin În timpul nopții, dar acum era echipat În armură completă. Nu arăta ca un om care suferea de insomnie, iar extraordinara lui sănătate și visurile sale de măreție străluceau pe chipul său ca roua pe frunzele proaspete. În timpul celor trei ani trecuți de la moartea tatălui său nu stătuse cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
un jurământ pe Mihata Tatenashi. Când auziră numele sacre, cei doi generali se Înclinară, rostind o rugăciune, În tăcere. Mihata Tatenashi erau sfintele relicve venerate, de generații Întregi, de către clanul Takeda. Mihata era stindardul zeului războinic Hachiman, iar Tatenashi era armura Întemeietorului clanului. O regulă de neîncălcat a clanului Takeda dicta că, odată ce se depunea un jurământ pe aceste relicve, nu mai putea fi Încălcat. Când Katsuyori spusese că acționa sub acel sacru jurământ Însemna că nu mai existau nici un fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
se așeză pe rogojină, bucuros. În cameră nu mai era decât un tablou În cerneală al unui maestru Zen, agățat pe perete. Îmbrăcămintea lui Hideyoshi fusese pusă În umbră de culorile din Azuchi, dar acolo, În acea chilie, haina și armura lui arătau strălucitoare și impozante. Făcând plecăciuni din mers, Hanbei ocoli și se urcă pe verandă, unde puse o singură crizantemă albă Într-o vază de flori, tăiată dintr-o bucată de bambus. Se așeză, umil, lângă Hideyoshi, punând vasul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
se sfârșise de mult, căldura arzătoare a verii trecuse și sosise răcoarea toamnei, odată cu Începutul Lunii a Opta. Dintr-o dată, boala lui Hanbei Începe să se Înrăutățească și, de astă dată, se părea că niciodată n-avea să mai pună armura pe trupul său suferind. „Ah, oare mă abandonează și cerul, În cele din urmă?“ se lamenta Hideyoshi. „Hanbei e prea tânăr și deosebit ca să moară. Nu-i poate acorda soarta mai mult timp?“ Se Închisese În coliba unde zăcea Hanbei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-și face griji să nu mă deranjeze, starea i se va Înrăutăți și mai mult. Pentru Shojumaru, Hanbei era atât profesor, cât și un al doilea tată. Îl servea acum pe Hanbei zi și noapte, fără a-și mai scoate armura, canalizându-și toate energiile spre a pregăti medicamentele acelui om și a-i satisface toate necesitățile. Și astfel, Shojumaru venise În fugă și se prosternase la pământ, Înlăcrimat. Intuitiv, Hideyoshi avu senzația că primise o lovitură În piept. — De ce plângi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]