2,557 matches
-
conflict deschis, așa cum se aflau, împreună și fiecare în parte, cu partidele democratice. Dar atât militarii cât și monarhiștii dovedesc o totală lipsă de spirit politic. Nici unii, nici alții nu ghicesc proporțiile revoltei populare împotriva celor care au înarmat pe asasin și nu fructifică acest prilej pentru a cuceri puterea. Monarhiștii fac marea greșeală de a nu proclama restaurarea chiar în noaptea asasinării lui Sidonio. Aveau 50 de deputați în Cameră, erau deci o forță politică de luat în seamă. Câștigaseră
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
zi îl împiedică s-o facă. Întâmplările tragice din noaptea de 19 octombrie au rămas până astăzi învăluite în mister. Este semnificativ faptul că cel dintâi lucru pe care l-au făcut insurgenții a fost să elibereze din închisoare pe asasinul lui Sidonio Paes. Totul ne îndeamnă să credem că Dinte de Aur și ceata lui n-au lucrat din propria lor inițiativă. Documentele publicate în această privința lasă să se întrevadă o influență străină. Ziarul Epoca din 20 decembrie 1926
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
să se intereseze absolut deloc de prezența sa. Așadar, soarta lui era pecetluită - ba mai mult, fusese încă de la bun început. în vreme ce încă fixa ochii, acum sticloși, ai lui Waldomar, un fior lung îi străbătu șira spinării. Se întrebă până când asasinii ce îl înconjurau îi vor mai îngădui să rămână în viață. începu să tragă cu ochiul împrejur, căutând febril o cale e scăpare. Khaba și Odolgan se aflau la un pas de el, însă atenția le era atrasă de discuția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nebunește, Audbert se dădu și mai înapoi, până se trezi la marginea pădurii. Nimeni nu-i dădea atenție. N-ar mai fi avut o ocazie ca asta. Hotărât să încerce totul cu orice preț, dispăru printre arbuști, după care, întorcând asasinilor spatele, o porni într-o goană disperată prin desiș. între timp, conflictul se stinsese. Geremar căuta acum să-l liniștească pe Balamber: Haide! Dacă într-adevăr l-ai rănit, băiatul ăla n-o să poată ajunge prea departe. Și pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
micul cortegiu, precedat de gărzile lui Wolfhram, întâlnise deja o mișcare animată de grupuri și delegații ce se îndreptau spre marea adunare. în toate satele, în toate stațiunile de popas, în toate grupurile de oameni nu se vorbea decât de asasinii lui Waldomar. Vestea crimei trecea din gură în gură, trezind oroare și alimentând suspiciuni și acuze. Pe timpul cât se opriseră într-o locandă, Matauro, schimbând câteva vorbe cu gazda galo-romană, aflase că rămășițele pământești ale Invincibilului fuseseră aduse cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unul dintre cei mai importanți principi din suita lui Gundovek, venit și el pentru marea adunare. însă vestea cea mai răsunătoare era alta: după câte se părea, cei doi copii a lui Waldomar scăpaseră din capcană și, fugind din mâinile asasinilor, ajunseseră la Genava cu barca unui pescar. Tânărul Waltan era grav rănit, fără cunoștință și în pericol de moarte, dar sora sa, Frediana, se întâlnise deja cu Gundovek, căruia - după câte se șopteau pe la toate răscrucile, prin toate hanurile - îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pescar. Tânărul Waltan era grav rănit, fără cunoștință și în pericol de moarte, dar sora sa, Frediana, se întâlnise deja cu Gundovek, căruia - după câte se șopteau pe la toate răscrucile, prin toate hanurile - îi declarase, fără umbră de îndoială, că asasinii erau cu siguranță burgunzi, deși nu ar fi putut să spună cărui clan îi aparțineau. Mai mult, vorbise, se pare și de faptul că printre acești asasini s-ar fi aflat și un războinic hun și că doar un trăsnet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe la toate răscrucile, prin toate hanurile - îi declarase, fără umbră de îndoială, că asasinii erau cu siguranță burgunzi, deși nu ar fi putut să spună cărui clan îi aparțineau. Mai mult, vorbise, se pare și de faptul că printre acești asasini s-ar fi aflat și un războinic hun și că doar un trăsnet providențial îl împiedicase să-i asasineze pe amândoi. Așadar - reflecta Sebastianus, intrând în cetate prin Poarta de Miazăzi, sub privirile curioase ale mulțimii - țărănoiul de marcoman pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
motive să mă îndoiesc de cuvântul fiicei sale. De altfel, mărturia ei e singura pe care o avem. Sebastianus se hotărî. — Nu. Te înșeli. Nu va fi singura. Eu o aduc cu mine pe cea hotărâtoare și știu cine e asasinul. Alpinianus, ridicând din sprâncene, îl întrebă neliniștit: — Cum? Ce spui? Din toate părțile se ridica un vălmășag de glasuri, în mijlocul căruia nu era lesne să te înțelegi unul cu celălalt. Ca să se poată auzi, Sebastianus fu nevoit să-și apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
norocoasă mi-a dat posibilitatea să cunosc numele vinovatului. Ochii lui Gundovek sclipiră. Aruncă în jur o privire fugară, apoi, prefăcându-se că îl îmbrățișează, îl trase la sine și îi șopti în ureche: — Spune-mi, iute! La auzul numelui asasinului, se trase înapoi, negru la față, iar trăsăturile i se înăspriră. — Poți să faci dovada? murmură încruntat. — Desigur. Te las pe tine să hotărăști când anume. Atunci, fă-o imediat. Cerul mi te-a trimis; dezvăluirile tale îi vor cutremura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu greu armata lui Etius ar fi putut să treacă Alpii înainte de sfârșitul lui aprilie. Și, de fapt, care armată - căci era vorba doar de câteva mii de soldați când părăsiseră Ravena. Voia să se întoarcă la subiect, să demaște asasinul, însă un om corpolent și bărbos, ce sta în primul rând, cu degetele înfipte în centura lată de piele, întrebă, pe un ton agresiv, din câți soldați și cavaleri era formată acea armată. Altul, care părea să-i fie amic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mută, disprețuitoare. își spuse că trebuia să se arate mai energic, că nu se putea lăsa depășit astfel de situație. Se lăsase acuzat, când ar fi trebuit, de fapt, să forțeze imediat nota și să-l denunțe fără întârziere pe asasinul lui Waldomar. Poziția sa era prea înaltă și nu-și putea permite să dea greș. Furios, se întoarse, hotărât să ia din nou cuvântul, dar, între timp, un războinic atletic, cu craniul ras și ochi vicleni și cu mustăți lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să vorbești de trădare tocmai tu? Se întoarse apoi spre auditoriu: — Nu pot să mai tolerez insultele acestui câine! Și nici nu mai pot să accept să rostească numele victimei lui și să susțină că i-a fost prieten. Fiindcă asasinul lui Waldomar e chiar el; și eu pot s-o dovedesc! în vreme ce un vuiet de exclamații contradictorii se ridica în jurul lui vehement, Sebastianus îl văzu pe Gualfard palid la față, spunând cuvinte de protest, acoperite însă de rumoarea mulțimii. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
voce sonoră, astfel încât să poată fi auzit de către cei ce-l înconjurau. — Firește că am dovezi! Am cu mine un martor: Un țăran marcoman care a condus un principe hun până la câteva mile de aici, la o întâlnire cu acest asasin, și apoi a văzut cu ochii lui ambuscada. O clipă mai târziu, Audbert fu împins în mijlocul masei de războinici. Iar Gundovek îl întrebă aspru: — Deci? Ce-ai de zis? Ce-ai văzut? Strângând din umeri și rotindu-și ochii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sunt adevărate. Omul ăsta spune adevărul! Un vacarm de glasuri îi întâmpină vorbele. Fără să mai aștepte răspunsul, fata scoase fulgerător un pumnal din teaca uneia dintre gărzi și se aruncă plină de furie spre Gualfard, numindu-l porc și asasin. Fu nevoie de trei oameni ca să o oprească. în mijlocul acelui tumult, se ridică, plină de mânie, vocea acuzatului — Țărănoiul ăsta minte! Totul e o scorneală de-a romanilor! Au pus la cale comedia asta ca să mă tragă în război! Printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a fi putut spune ceva ireparabil, Alpinianus îl apucă de un braț și i se adresă lui Gundovek: Dar... obiectă el, dezorientat, arătând cu mâna spre Gualfard, e cu siguranță vinovat! Ai un martor, ce vrei mai mult? El e asasinul! Gundovek scutură din cap și întări ferm: — Are dreptul să-și apere onoarea. Dar tu - se întoarse către Sebastianus - ești un ambasador și poți refuza să te bați în duel. Poți desemna un reprezentant dintre cei mai buni soldați ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
campanii militare. Frediana, închisă într-o tăcere plină de durere între vociferările comesenilor, îl ascultă, cu toate acestea, cu atenție și desigur nu pentru că ar fi interesat-o acele subiecte. După ce-l văzuse expunându-se în adunare și luptând împotriva asasinului tatălui său, ea trecuse, în ceea ce-l privea, de la indiferență la un soi de entuziasm orb, iar în timpul banchetului, ochii săi aprinși își regăseau strălucirea doar privindu-l pe el. Cu toate acestea, căută să nu-și încrucișeze privirea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
războinic a o adevărată pasiune, iar el cunoștea destul de bine virulența cu care se exprima sufletul unui hun pentru a se simți de două ori îngrijorat cu privire la o asemenea dezvăluire neprevăzută: pentru fată, expusă la o vânătoare necruțătoare din partea acelui asasin, și pentru că - i se părea lui - mirajul acelui cuceriri reprezenta pentru Balamber un stimul nicidecum fără însemnătate pentru a continua să se extindă în toată regiunea. însă primul dintre motive îi dădea cea mai mare îngrijorare. Strângând din pumni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aceeași, căci caii mici, dar rezistenți ai hunilor încă nu voiau să se dea bătuți înaintea cailor de rasă, puternici, ai urmăritorilor lor, iar Sebastianus începu să-și piardă speranța că vor reuși să pună mâna pe banda aceea de asasini; însă deodată îi văzu mai întâi încetinind și apoi făcând o întoarcere spre stânga, către o coastă împădurită, unde, probabil, sperau să-și găsească refugiu. Observând un nor de praf la mică înălțime, pe întinderea însorită, chiar pe direcția în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
energic. Nu știu. Poate știa Bassianus. Eu nu știu nimic. Metronius, care aruncase de acum ce mai rămăsese din tăciune, îl apucă pe bagaud de vesta de in și îl zgâlțâi cu brutalitate. Bineînțeles că știi! Haide, scuipă: unde e asasinul? Eucherius îl apucă de încheieturi, căutând să se elibereze, și atunci Maliban, care între timp adusese caii împreună cu Vitalius, îi trecu în spate, îl înșfăcă zdravăn de brațe și i le imobiliză la spate. Metronius îl pălmui iarăși, poruncindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
trădează. — Dar nu înțelegi, replică Divicone, că el ne-a trădat pe noi? Aștepți, poate, să simți pe grumaz călcâiul hunului ca să înțelegi greșeala pe care am făcut-o? Eudoxiu nu mai e cel pe care îl știați. Trăind printre asasinii aceia, a devenit un dușman al lui Dumnezeu, barbar ca și ei, ba chiar mai mult, până la a viola chiar legile Bagaudiei, prin încercarea de a mă ucide ca să nu vin aici să vă spun adevărul. Eucherius poate confirma vorbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ucis niciodată un copil. Și atunci, vă spun că, dacă acești huni sunt dușmanii Domnului nostru, eu nu o să fiu de partea lor. Eu nu știu ce a găsit Eudoxiu la Atila ăsta, dar știu că dacă acest principe barbar e un asasin de copii, care-i ucide și îi jefuiește pe săraci laolaltă cu bogații, ei bine, atunci, eu nu o să lupt pentru el, ci dacă va fi nevoie, împotriva lui. Mai ales dacă vrea să vină aici să facă pe stăpânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și ar fi pângărit-o definitiv. într-o fracțiune de secundă, Hippolita înțelese că dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, ea ar fi pierdut orice urmă de putere ce-i mai rămăsese, ar fi devenit imediat prada neputincioasă a acelui asasin cumplit. Ceva ca un curent îi străbătu tot trupul. Dându-se înapoi, scoase un strigăt de groază și lăsă din mână felinarul, care căzu și se sparse în iarbă. Uleiul, totuși, continuă să ardă pentru câteva secunde, suficient ca să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vârstă, îi ucisese prietena, cu siguranță după ce o violaseră brutal, iar apoi amândoi porniseră în urmărirea ei, ca să o supună la același tratament. Cu toate acestea, surpriza și curiozitatea învinseră în ea repulsia pe care o simțea în fața acelui barbar asasin. Acum, că îl putea privi de aproape, observă că aspectul său nu corespundea absolut deloc cu descrierea care de obicei li se făcea hunilor: era mai înalt de șase picioare, longilin și cu tenul deschis, cu o claie de păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a unui alt zid al villa-ei înteți furia Hippolitei. Când și ultimele resturi calcinate căzură, putu să-i răspundă, și o făcu cu un sarcasm temerar: Nu ești mulțumit de prada ta, barbarule? Nu ești decât un tâlhar și un asasin, iar cuvântul tău nu valorează nimic înaintea mea. Clemantius, alarmat se apropie de ea: — Nu e înțelept să-l provoci, domina. Hippolita nu-l lăsă să continue; o furie de nestăvilit creștea în ea. — Mi-ai distrus casa, mi-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]