6,399 matches
-
zi? Lasă-mă, Doamne, să plec și eu la cei dragi! Viața mea se irosește acum ca o lumânare care fumegă intens și nu mai văd nimic în față...Privi din nou pe fereastră ciobul de cer împuns de vârfurile ascuțite ale teiului. Gândi: dacă aș putea să mă urc pe crengile alea până în cer, măcar să-i văd ce fac ei acum...Însă amintirile urâte i s-au agățat de suflet ca niște ciulini: hei, stimată, pe noi nu ne mai
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
scutul între omoplați. De durere - sau de groază - învățăcelul s-a prăvălit la pământ, ferindu-și privirea cu brațul. Parcă încremenise. Tribuna era în delir. „Să moară! Să moară!” strigau până și oamenii de ordine! „Să moară!” se distingeau glasurile ascuțite ale femeilor. „Să moară!” se auzeau, și mai ascuțite, cele ale copiilor. Toată lumea era cu ochii pe Magistrat; spre degetul lui mare, ce putea să spulbere toate îndoielile; spre mănușa albă pe care o ținea cu celelalte patru... O clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
s-a prăvălit la pământ, ferindu-și privirea cu brațul. Parcă încremenise. Tribuna era în delir. „Să moară! Să moară!” strigau până și oamenii de ordine! „Să moară!” se distingeau glasurile ascuțite ale femeilor. „Să moară!” se auzeau, și mai ascuțite, cele ale copiilor. Toată lumea era cu ochii pe Magistrat; spre degetul lui mare, ce putea să spulbere toate îndoielile; spre mănușa albă pe care o ținea cu celelalte patru... O clipă doar a durat trasarea unei jumătăți de cerc prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
care Îi atrăsese atenția. Dar mai era ceva, după cum descoperi Întorcând foaia. Lumina razantă ce provenea de la fereastră scosese În evidență o țesătură de semne subțiri. Pipăind cu delicatețe suprafața, i se păru că simte brazdele lăsate de un vârf ascuțit. Cineva trebuie că ștersese ceva, răzuind suprafața foii. Mânat de curiozitate, se ridică și se apropie de cutia cu penele de scris. Așa cum sperase, se găsea acolo și o bucată de cărbune de desen. Se apucă să Îl treacă peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
reda În limba noastră. Expert În alchimie și mare cunoscător de limbi străvechi, ca de altminteri și vecinul său, Antonio da Peretola, jurist și notar, ilustru expert În ambele Drepturi, continuă el, Îndreptându-și degetul spre un chip cu trăsături ascuțite și echivoce, ca ale unei vulpi. Bărbatul răspunse cu o plecăciune ceremonioasă. — În serviciul Curiei romane, Îmi Închipui, zise Dante, Încercând să Își ascundă răceala. — Șeful Cancelariei Sanctității Sale. Cândva, confirmă vulpea. Însemnele și prestigiul rangului său erau dezvăluite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
neliniștită dovedea că fiecare dintre ei fusese atins de Întrebare, mai ales prin ceea ce se putea subînțelege. Ne-ai spus ceva despre modestele concluzii ale anchetatorilor, reluă Teofilo. Dar ale dumitale? — Mai Întâi și-ntâi, nu sunt cu mult mai ascuțite, deși capacitatea mea de analiză e, cu siguranță, cu mult mai adâncă decât a neciopliților anchetatori aflați În serviciul lui Bargello, răspunse poetul. Poate că era o impresie, dar i se păru că acele cuvinte fuseseră Întâmpinate cu ușurare. — Până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
curmându-ți apăsătoarele sarcini ale slujbei dumitale? Sper că nu e din pricina vreunei afecțiuni a trupului, al dumitale sau al rudelor. Într-un asemenea caz, ne vom grăbi să vă oferim adăpost și leacuri. Era un tip subțire, cu trăsături ascuțite. Un nimb de păr alb Îi cobora abundent pe ceafă, atingându-i spatele acoperit cu o bogată vestă de mătase. Avea niște ochi reci, lipsiți de inteligență și Învolburați de nu puține păcate capitale. Încă din ușă, poetul apucase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
doamnă. O femeie care Îi purta sămânța În pântec și care a izbutit să fugă cu tezaurul imperial. — De unde ai aflat de povestea asta? — Biserica nu e singura care are ochi și urechi. Și poate că mintea mea e mai ascuțită decât credea domnia voastră, șuieră poetul. Ceva se schimbă brusc În atitudinea lui Acquasparta. Chiar și tonul glasului său, devenit dintr-o dată mai puțin trufaș, căpătase o nuanță Împăciuitoare. — Te afli pe un drum cu totul greșit, messer Alighieri. Și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-și murdărească și el degetele, dacă voia să o capete. Cardinalul putea să nu aibă deloc dreptate, Însă, fir-ar să fie, În privința nevoilor sale bănești, avea. Imaginea lividă a lui Mannetto Îi reveni În minte. Parcă Îi vedea dinții ascuțiți, de jder, și culoarea hidoasă de bilios. Și nici măcar nu era singurul său creditor, ci doar cel mai supărător și mai nerușinat. Pe măsură ce se apropia de capăt, dispoziția lui Dante devenea din ce În ce mai Întunecată. Când dădu colțul spre Via dei Cambiari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
luată drept ceea ce și este: un afront adus suveranității Comunei și, pe deasupra, pe teritoriul ei. Și ne-am pomeni că ni se vor opune și cei care simpatizează cu Bonifaciu. Nu am face decât să le furnizăm pretexte tuturor ghibelinilor ascunși... ca Alighieri acela. Știi bine că doar garda de cartier poate efectua arestări. Am putea să o acuzăm de vrăjitorie și să solicităm intervenția brațului secular. — Am luat deja În considerație această posibilitate. Dar, dacă a venit la Florența, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de față Își treceau din nou, cu Încetineală, pergamentul, oprindu-se când peste un nume, când peste altul. Și pe rând, după ce terminau de citit, Îl fixau pe poet. Căutau un semn de Îndoială, umbra unei nehotărâri pe chipul său ascuțit. Însă el rămăsese impasibil, susținând privirea celorlalți cu fermitate. — Ei bine, să fie așa cum spui domnia ta. Vorbise cel mai vârstnic. Apăsă inelul cel gros pe care Îl purta pe degetul arătător Într-un tampon de fetru muiat În cerneală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
deja disperată. O mișcare hazardată, În speranța că se va repeta miracolul din urmă cu treizeci de ani, când Florența supraviețuise ciocnirii dintre guelfi și ghibelini care o devastase. Dar pe atunci erau coloși precum Farinata degli Uberti, și minți ascuțite precum Mosca de’ Lamberti. De această dată, cine avea să salveze orașul? Toate speranțele păreau să Îi fi fost Încredințate doar lui și puterilor sale. Cu siguranță, era vorba de misiunea Alighierilor, pe care i-o vestise steaua sa călăuzitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
metalic al armurilor. Parcă o gloată de cazangii se rostogolea pe povârnișul prost pavat. Nu se opri nici să se uite În spate, arzând toată energia care Îi rămânea. Începea să simtă cum i se taie răsuflarea, În timp ce un junghi ascuțit Îi prinsese stomacul. Poate că urmăritorii erau mai tineri decât el, se gândi cu disperare. Și totuși, cu orice preț, trebuia să scape, pentru a nu trăda speranțele Florenței. Cu siguranță, acea răzvrătire era doar primul act al unei revolte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
reașezat În fotoliu, tot cu mâna În buzunar; nu stă nimeni așa Într-un fotoliu, e nenatural și incomod. Plus că de data asta am și auzit declanșarea play-ului. Ar fi trebuit să știi că infirmii au simțurile mai ascuțite decât ceilalți oameni, e o formă de compensare a ceea ce le lipsește. Am așezat reportofonul pe măsuță fără să-i ofer satisfacția vreunui comentariu sau a vreunei Întrebări. Ambele ar fi fost inutile. Profesorul a reluat fără să dea semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
noi ceva în desagă pentru preacuvioșiile lor? — De-nchinat am mai avea, de băut așijderea, dară de mâncat - foicica fagului. Nu se poate! - zise Stăncilescu Vasile. Nestor! Calul răsări somnoros din iarbă. Stănciuiescu Vasile își țuguie buzele și scoase două șuierături ascuțite. Nu cred că mai poate, frate, - zise Stănciuiescu Demeter, privind sceptic dobitocul. Uită-te nițel la el: s-a îngrășat, s-a deformat de tot. Auzind aceste vorbe, calul sforăi cumplit, se înălță în două picioare, căzu pe spate, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de cealaltă a capului, ele ne ajută să auzim sfaturile duioase, povețele înțelepte, vorbele pline de duh ale celor pe care Cerul, în milostenia lui, i-a așezat peste noi, să ne glăsuiască în ele. Episodul 76 RITORICEȘTI — Ai limba ascuțită, cuvioșia ta, - glăsui vistiernicul Ximachi după ce Metodiu termină vorba. Am avut întotdeauna un sentiment de respect pentru oamenii care știu grăi: au viața cea mai scurtă. în tinerețe mi-ar fi plăcut să mă-ntrec cu dumneata în meșteșugul vorbelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vinului, sosuri turcești cu carne de vită tocată mărunt și vârâtă-n niște cornulețe de pâine în formă de semilună. Muzica era cu desăvârșire orientală; se cânta la darabane, la zongore și la zaibăre, un fel de chitări cu sunet ascuțit și rece, dispărute astăzi. Serveau slujitori și nicidecum slujitoare; ele așteptau într-o odaie alăturară să fie chemate să danseze sau să bocească, dacă se lasă cu măcel. La cinci fără ceva începură să sosească boierii. Sima-Vodă sta în capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
apoi treptat își pierdu greutatea și se înălță pe lângă catargul cel mare în vârful căruia, frecându-se de un marinar ce urma să strige „Pământ!”, se sparseră în zeci de silabe, conjuncții care nu mai legau nimic, propoziții stinghere și ascuțite care luând înălțime, tulburară zborul ordonat al unui stol de cocori îndreptându-se spre țările calde. Știi ceva, Măria-Ta? - zise țigăncușa Cosette, mângâindu-și salba de monede feudale ce-i acoperea ca o platoșă forma eternă a pieptului. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Iată perucha argintie, odihnind lângă lighean, a solului francez de la Poartă, monsieur Lavalle, gras și cu ochii mici, iată silueta înaltă a lui Signor Merano, ambasadorul Veneției, bâjbâind prin întuneric după ciorapi și iată șalvarii mari, roșii ai berleibeiului Rumeliei ascunși degrabă în sobă, căci venise pe neașteptate Hadjin-Pașa, rânjind tâmp în cadrul ușii cu un calup de halva în brațe. Toate rămăseseră însă în urmă, căci ea fugise de două luni din Stambul, cu moldovenii ăștia molcomi, oameni de treabă, nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
apropiau de Ieși Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, rapsodul Broanteș și țigăncușa Cosette însoțiți de boierul Radu Stoenescu-Balcâzu și de-un pâlc de slujitori călări ai acestuia. Veneau în două căruțe cu coviltir, ca și cum ar fî negustori, iar în a treia aveau ascunși sub boarfe zece desagi cu barabule. Gândul lor era să pătrundă în Ieși, să nu precupețească nici un efort pentru a face să pătrundă o traistă cu barabule fierte la Husain Ramza-Pașa, vestindu-l totodată că Barzovie e în târg și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-ncepe jocul. — Ce joc? - făcu Metodiu numai ochi și urechi. — Jocul cu iataganul! - făcu turcul mirat. Nu-l ști ? — Mărturisesc că nu - spuse scuturat de-un fior bunul părinte. — Vai, dar e simplu! - făcu turcul. Se ia un iatagan bine ascuțit, se așază femeile echipate astfel în cerc și fiecare din noi, în mijlocul cercului, învârtește pe podea iataganul, ca un titirez. în direcția pe care o arată lama când se oprește din învârtit se află vrând-nevrând o femeie. Ei, asta-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
duceau acei oameni ce se aruncau într-o aventură atât de nebunească și ce viață ciudată ducea el, stând acolo, ancorat în trecut, în timp ce lumea evolua cu o viteză surprinzătoare. Gacel nu fusese prea mult la școală, dar moștenise inteligența ascuțită a tatălui său și viața îl învățase multe lucruri, pe care știuse să le folosească la timpul potrivit. Băiatul ce ajunsese acolo ca un fugar și muncise din răsputeri la construirea puțului devenise bărbatul care începea să-și pună întrebări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
aparat dispăru în depărtare și nu se mai auzi nici cel mai ușor zumzet de motoare, Gacel Sayah se ridică, își puse pe umăr un bidon greu cu apă și vechea pușcă și porni grăbit prin labirintul complicat de stânci ascuțite care pătrundea în munți. O oră mai târziu, silueta robustă a lui Suleiman apăru în depărtare, agitându-și turbanul; după puțin timp se îmbrățișară cu afecțiune și merseră împreună spre intrarea îngustă a unei peșteri, atât de bine ascunsă, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
tuaregul căută umbra unei ieșituri de stâncă sub care obligă animalele să îngenuncheze, în timp ce italianul se trânti într-un colț și ațipi. Pantofii săi scumpi, gândiți pentru a conduce o mașină și nu pentru a merge atâtea ore prin pietrele ascuțite ce tăiau ca niște cuțite, se făcuseră ferfeniță și, în cele trei ocazii când a încercat să continue călătoria pe spinarea unui dromader ciufut, a fost cât pe ce să-și rupă gâtul. Și, într-adevăr, nu era ușor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și, obligând animalul să se ridice în picioare, porni la drum ducându-l de dârlogi printre încâlcitele cărărui ale întunecatului masiv stâncos. După aproape o oră se opri, făcu animalul să îngenuncheze cu un șuierat scurt și, cu un pumnal ascuțit, tăie legăturile prizonierului și îi scoase năframa de pe ochi. Poți să pleci - spuse. Celălalt își miji brusc ochii, până se obișnui cu lumina puternică a amiezii, dar când își dădu seama că se află în mijlocul unei regiuni muntoase, pustie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]