1,114 matches
-
aplauzelor prietenești de pe locurile mai scumpe, spectacolul mersese prost În ultimele două acte și strigătele de „Autorul la rampă!“ venite de la galerie și din spatele sălii nu erau expresia entuziasmului, ci dimpotrivă, o stratagemă menită să Îl ademenească să iasă din ascunzătoare, pentru a-l potopi cu insulte. Și totuși, Alexander Îl Împinsese În această cursă, poate dintr-o răutăcioasă dorință de răzbunare, din plăcerea de a-l obliga să Împărtășească disconfortul pe care el și ceilalți actori Îl suferiseră În ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Jones, spuse el semeț, de statutul meu de Ordonator? Domnul Jones nu spuse nimic. — Văd că ești, continuă arțăgoasă vocea. Așadar, îți amintești, fără îndoială, Prima Regulă a acestei nobile vocații. Domnul Jones îl privi nevinovat. Acum, că pătrunsese în ascunzătoarea îstrașnică) a gorfului, simțea cum furia i se domolește. Poate că ar trebui să ți-o reamintesc! se răsti gorful. Poate că asta te va face să te abții de la asemenea aluzii. Dacă nu mă înșală memoria, interveni Virgil Jones
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
or When. —Frank este sfântul patron al iubirii neîmpărtășite, spunea tata. Numai ascultă-l, Katharine. —Kate? —Frank Îi făcea fericiți pe părinții mei, spun eu studiind meniul. Sinatra era Întotdeauna muzica de armistițiu În casa noastră. Puteam să ieșim din ascunzătoare când tata punea Come Fly With Me. Cred că voi mai lua un cocteil În loc de vițel. Ce crezi că s-ar Întâmpla dacă ai amesteca un Love and Marriage cu un Strangers in the Night?1 Jack apucă vârful cuțitului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
cu toții asta. Când vor Începe să fabrice conserve cu numele „Mama și decalajul orar“ sau „Mama În timpul liber“, când pâinea va fi Împachetată În ambalaje pe care să scrie „Mândria tatălui“, noi, mamele denaturate și epuizate, vom putea ieși din ascunzători cu mâinile sus. Vineri, 07.10: Richard a ridicat tonul. Nu l-am mai auzit ridicând tonul până acum, poate doar ca să-mi ceară să-l cobor eu pe-al meu. Dar cum stăteam noi la masa din bucătărie, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
de mascarade, s-apucă-ntr-o bună dimineață sau într-o bună seară sau într-una din zile (căci două nu i-ar fi trebuit genialei Lopăți) să scrie-n românește o comediă: Viclenie și amor, în trei acte, cu boschet și cu ascunzători secrete și tainice totodată, și în versuri neversificate. În anul l5... post Christum natum trăiește și un autor spaniol, Moretto, și scrie și acela o comedie cu titlul Dona Diana, adică... lotrul de el! schimba pe Elena lui chir Cocoveiu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nimic, un cuvințel, Spus după perdeauă, E o piatră de inel, E a nopții neauă, Arde-atît, încît cu el Aș aprinde-o steauă. {EminescuOpIV 505} Ș-apoi taci ca nu cumva Să audă-o floare C-ai șoptit așa ceva; Din ascunzătoare S-ar roși - mai, mai așa Cum o oarecare. Cum te uiți așa, năuc, Și-n gândiri te-nsinguri, Ești tu ziua lângă nuc, Ești tu noaptea-n crânguri, Să te iau și să te duc, Să fim numai singuri. Ș-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ferestrei, rămînÎnd cu privirea fixată pe psihiatru. O s-o luăm de lîngă el. Lui Laurie Îi trebuie un alt fel de Încurajare. — Cum ar fi...? Așteptam un răspuns din partea lui, dar el Îl urmărea pe Sanger ca un vînător din ascunzătoare. Psihiatrul se apropia de piscină, ținînd În mînă un prosop uscat. CÎnd micuța franțuzoaică ieși din apă, el o Înfășură În prosop, uscîndu-i cu blîndețe umerii, În timp ce se holba la sfîrcurile ei În plină creștere. Ascunse pe sub prosop, mîinile Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
era mare lucru: câte o masă, un jilț, uneori - câte o draperie, un vânat pus pe tavă. Dar, în scenele de banchet, erau chipuri, rumoare, slujnice care miroseau a săpun și, mai ales, uși care trimiteau din sala mâncării înspre ascunzători și locuri secrete. Când l-a întrebat pe Godun dacă înrămase tablourile ori le cumpărase de-a gata, felul nepăsător în care-i spusese: „Eu le-am pus în rame și tot eu le-am pictat“ îi oprise vorbele în
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
îl întrebau toți. Preotul se îndârjise să tacă. Dacă legea islamică nu voia un altar al zartosht-ilor între- acele ziduri, el, în schimb, nu putea să lase o casă a lui Zarathustra pe întuneric. Focul se afla sub pământ, în ascunzători de sub pardoseală, iar mobed-ul Baroun îl veghease din tinerețe. Când veneau în control de la Teheran, le spunea aceeași poveste: — Doar nu ați bătut pân-aici mia de kilometri, ca să vă mănânce liliecii! Mergea totdeauna: nu voiau să moară spurcați de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
și de a mă strecura înăuntru, unde aveam să-l golesc în liniște, făcând o pauză care - speram eu - era îndeajuns de lungă încât să-l facă să intre în panică, după care am spus: —Hugo? Poți să ieși din ascunzătoare. S-a ivit de după colțul studioului. Am observat că făcuse eforturi la fel de mari ca să-și aleagă hainele ca și pentru a obține cocktailul; purta pantalonii de piele neagră care știma că-i plac, o cămașă sport, strâmtă, marca Dolce and
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Unii cred că acolo e gura Iadului. Nu departe de locul ăsta neliniștitor se află, zice-se, niște puțuri secrete în care romanii își îngropaseră comorile înainte de a părăsi Africa. Nimerise oare păstorul, mergând la pășunat, peste una din aceste ascunzători? Asta auzisem eu șușotindu-se la Fès cu mult înainte ca acest Zeruali să dea năvală în viața mea. Oricum ar sta lucrurile, odată descoperită comoara asta, în loc s-o risipească imediat așa cum fac ades cei peste care dă norocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în America. În seara aceea, Salam se uită sub pat fără înfrigurarea pe care o simțise când verificase de dimineață. Prada lui era tot acolo, dar acum, scoțând-o, i se păru lipsită de valoare și inutilă. Se gândi la ascunzătoarea plină de cupe cu rubine și statuete de aur a lui Ahmed și își blestemă zilele. De ce nu a găsit el comorile alea? Ce anume l-a împins să meargă să scotocească într-o pivniță întunecată când avea la dispoziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
început nu pricepu ce era de râs, dar atunci fiul său arătă cu degetul înspre pieptul mortului. Acolo, strălucind în lumina stelelor, prinși de câte unul de sfârcurile lui Mahmud, erau doi frumoși cercei de aur. Mahmud crezuse că găsise ascunzătoarea perfectă: scoaterea lor la iveală trebuia să fie marele deznodământ. Și, într-adevăr, așa a fost. Capitolul 18 Ierusalim, miercuri dimineață, 9.45 p.m. Se întâlni cu Uri la cafeneaua Restobar. Nu că el ar fi numit-o așa. — Ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
alea, părea un fleac. Urmau sigiliile, cilindri mici, de piatră, cu un model cuneiform unic. Acum cinci mii de ani, acestea erau rotite peste plăcile de argilă și lăsau o semnătură. Ingenioase pentru vremea lor, dar nu mai ingenioase ca ascunzătoarea pe care o găsise Jaafar pentru ele. Băgă mâna în cutia mare de carton maro, care venise de la Neuchâtel, din Elveția, acum o săptămână. Înăuntru era o grămadă mare de case de jucărie din lemn, toate cu ferestre vopsite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
care o lăsaseră în lanul de bumbac. Pe drumul de întoarcere către Afula, numărară cel puțin încă două camioane de pompieri și mai multe mașini de poliție mergând în direcția opusă. Ziad scoase telefonul ca să-i trimită un mesaj directorului: „Ascunzătoarea nu mai e“. Capitolul 25 Aeroportul Ben-Gurion, cinci săptămâni mai devreme Lui Henry Blyth-Pullen nu-i plăcea deloc să zboare cu avionul în cea mai mare parte a timpului. Chiar înainte de războiul împotriva nenorocitului de terorism și de teama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
și încurajări -, dădu sonorul mai tare și se întoarse la calculator. Apoi se îndreptă din nou spre televizor, rotindu-l în așa fel încât ecranul să stea cu fața la un perete. — Camere ascunse, îi șopti Uri lui Maggie. Cea mai obișnuită ascunzătoare, televizorul. Rosen părea mai nedumerit ca niciodată. Când traducea, Uri o făcea acum în șoaptă, direct în urechea lui Maggie. Involuntar, închise ochii. Își spuse că era ca să se poată concentra la cuvintele lui. Acum două zile am făcut cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
avuseseră nevoie de avatarul lui Liz odată ce îi condusese la insulă, atunci cu siguranță se puteau lipsi și de aceasta după ce îi aflaseră secretele. Ce modalitate mai bună ar fi existat pentru a se asigura că nu mai descoperă nimeni ascunzătoarea tăbliței lui Avraam decât distrugerea singurului indiciu al locului în care se găsea? Așa că fu nevoită să zboare la altitudine joasă, planând peste apa albastră, avionul fiind zguduit de ondulațiile peisajului generat de calculator, care, din cauza conexiunii mai slabe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
antice, însă Guttman fusese mult mai inteligent de-atât. Se referise la acest loc: nu era vorba de labirinturi, ci de Warren. Și ea era aici. Se uită în sus, în jos și în jur, încrezătoare acum că o să găsească ascunzătoarea. Totuși tot ce putea vedea era un zid de piatră și cărămidă, toate bucățile părând bine fixate. Începu să ciocănească și să tragă, sperând să găsească o cărămidă slăbită care ar putea ieși ușor. Nu reuși să scoată nici una. Pierzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
smucească, pielea de pe degete zgâriindu-se și zdrelindu-se de cărămida aspră. Zidul era solid ca stânca. Mâinile i se mutară frenetic la următorul șir de pietre, apoi la următorul. Nimic. Se ridică și cercetă zidul din partea opusă. Poate că ascunzătoarea era acolo. Se uită sus și apoi dedesubt. Unde Dumnezeu o ascunsese Guttman? Și atunci îl văzu. Același bărbat cu care își încrucișase privirile în timpul turului, doar că acum stătea în picioare, singur, la celălalt capăt al culoarului îngust. Maggie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
auzit pe domnul Miller recunoscând toate astea acum câteva momente. Voia să păstreze secret faptul că această tăbliță există, în ciuda conținutului ei. Și iată de ce. Avu în sfârșit ocazia să se uite bine la obiectul pe care îl scosese din ascunzătoarea sa de lângă Poarta lui Warren, cea în miniatură, și pe care îl ținuse tot timpul strâns. Când în sfârșit o văzu de aproape, se simți puțin dezamăgită. Era atât de mică, literele gravate atât de mărunt. Obiectul pe de-a-ntregul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să te-mbeți. MACABEUS (Îl duce prin aer la unul din culcușuri.): Trage! PARASCHIV (Ridică salteaua și scândura.): Nu mai sunt. MACABEUS: Scoate-le! PARASCHIV: Sunt goale... Sunt goale toate... MACABEUS: Scoate-le pe toate... PARASCHIV (Scoate sticlele goale din ascunzătoare.) MACABEUS: Pune-le pe masă! PARASCHIV (Le duce pe masă.): Ce vrei să faci cu ele? Sunt goale. Astă-noapte am băut ultima sticlă. MACABEUS (Se așază la masă; privește sticlele cu încântare.): N-am să te uit... Vierme! Râmă! Scobitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Întâmplărilor declanșate de zelul gospodăresc al preotului, și anume clopotarul bisericii vârâte atunci În reparație capitală. Dar ce spun eu martor? Trăgătorul de funii pretindea că avusese un rol covârșitor În minunata aventură a tezaurului, respectiv că el descoperise și ascunzătoarea, și conținutul ei, dar, ca un subaltern devotat și cu simț ierarhic, depusese atât monedele, cât și primele pergamente În mâinile mai-marelui său care, șmecher, a bagatelizat și a minimalizat totul, explicându-i clopotarului că e vorba de creițari fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
atenuat, n-aș putea să spun. Reflexele mele inverse, probabil... În orice caz, decizia de a-mi Încerca șansa n-avea nici o legătură cu arma primită de la Eva. Le-am pus pe amândouă - și pistolul, și discheta - Într-o mică ascunzătoare improvizată În saltea și am ieșit pe coridor. Știam că afară era noapte, chiar dacă nu eram lămurit Încă după ce meridian funcționau ceasurile din Centru. Dacă reușeam să ies, Întunericul reprezenta un avantaj de care Înțelegeam să mă servesc fără jenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
da, aud pași. Hai, repede! Să ne ascundem undeva! Am ascultat-o, deși eram convins că i se păruse. Călcând atenți, pe vârfurile picioarelor, ne-am adăpostit Într-una din firidele săpate În pereții rotondei. Nu era cea mai grozavă ascunzătoare, cuiva bănuitor din fire ori foarte precaut nu i-ar fi fost greu să ne descopere. Norocul nostru avea forma paralelipipedică a ghenei care masca, după toate probabilitățile, o conductă de ventilație. Înapoia ei, cu umerii lipiți de zid, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
să gândesc. O Întrebare bună, care putea constitui un prim pas În direcția dorită, mi s-a părut a fi aceasta: dacă eram eu cel care vroia să ascundă ceva, unde aș fi așezat acel ceva? Știam de la Poe că ascunzătoarea ideală este, de regulă, locul cel mai accesibil potențialului căutător, și anume, sub nasul lui. Acolo nu se uită nimeni foarte atent, fiindcă În subconștientul tuturor subzistă convingerea că e imposibil ca tăinuitorul să plaseze obiectul tocmai În locul unde el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]