1,950 matches
-
trimiterea la istorism este întru totul justificată: "Conștiința metodologică a științelor spiritului se articulează în cadrele istorismului, al cărui <<nucleu>> (după F. Meinecke) este <<înlocuirea unei perspective generalizatoare asupra forțelor istorico-umane cu o perspectivă individualizatoare>>"208, partea a doua a aserțiunii lui Riedel și mai ales explicația oferită de el ni se par însă cel puțin discutabile. Autorul susține că științele spiritului "își pierd legătura cu acțiunea" și că ele păstrează un caracter pur "contemplativ", întrucât, pe de o parte, "<<se
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
empirice, după modelul științelor naturii"19. Așa se întâmplă, de pildă, cu lingvistica. (În capitolul III vom vedea în ce măsură modelul științelor naturii este aplicabil științelor spiritului.) Schnädelbach consideră că o altă consecință a "iluminismului istorist" este apariția conștiinței istorice. Urmărind aserțiunile lui Dilthey, suntem îndreptățiți să credem că lucrurile stau mai degrabă invers sau, cel puțin, într-o interdependență în care accentul cade tocmai pe conștiința istorică, a cărei apariție a favorizat un nou mod de abordare a istoriei. Dar asupra
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
filozofiei istoriei "s-a aflat în ideea creștină despre o corelație lăuntrică a progresului educațional în istoria umanității", inițiată de Clement și Augustin, dezvoltată ulterior de Vico, Lessing, Herder, Humboldt și Hegel 104. Și exemplele ar putea continua. Astfel de aserțiuni se găsesc mai peste tot la Dilthey: în Erlebnis und Dichtung, în Das Wesen der Philosophie, ori în Die Typen der Weltanschauung. Numărul lor mare este, desigur, simptomatic, pentru că pune în evidență un anumit mod de înțelegere a lucrurilor. Aici
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
nu ca mișcare exclusiv poetică, se opune modernității". Citându-l pe Ion Pillat cu iluminantul său studiu "Tradiție și inovație" (1943) în care intuiește complementaritatea poeziei tradiționaliste și a spiritului modern, Mircea A. Diaconu nu uită să amintească aparent paradoxala aserțiune a lui N. Manolescu conform căreia avangarda ar avea afinități mai mari cu poezia tradiționalistă decât cu cea modernă (a se vedea cazul exponențial al poeziei lui Ion Vinea). Autorul are iscusința de a focaliza și reconsidera texte cunoscute, mai
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
și interioritatea elocventă a Tăcerii semnificante. Performanța discursulul lui Morretta atinge desăvârșirea prin forța de a converti cele mai aride concepte specifice unei vaste materii de specialitate într-o cuceritoare expunere, adesea polemică și patetică, dovadă că fiecare frază și aserțiune a autorului își are izvorul în convingerile sale intime și filosofice, rod al deceniilor de cercetări și pelerinaj în acest încă secret subconștient spiritual al lumii, India. Parabola indiologului Morretta este identificabilă cu însăși aventura sa intelectuală și existențială de
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
-l situează în opoziția esențial-neesențial. Detaliul figurează frecvent, cînd vine vorba despre realitatea textual-literar-literală, drept semnalizator...axiologic. A devenit un automatism calificarea "detaliu nesemnificativ", "irelevant": lipsit, se înțelege, de importanță și implicit de valoare. Între nuanțele aduse, se reține faimoasa aserțiune a lui Roland Barthes, care situează detaliul "insignifiant" , cu o structură "aparent sustrasă sistemului semiotic", într-o strategie realistă, menită să confere imaginarul relief lumii reprezentate în operă. Amănuntul inutil umple, cu propria "mărturie" (aici, simpla existență) imaginea unei lumi
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cea mai mare valoare de întrebuințare, au deseori o valoare de schimb mică, sau chiar niciuna; din contra, cele care au cea mai mare valoare de schimb, adeseori au o mică valoare de întrebuințare sau niciuna"47. Fără a absolutiza aserțiunile economistului, din utilizarea adverbelor "deseori", respectiv "adeseori", observăm că excepțiile nu sunt excluse. Din punctul nostru de vedere, o atare excepție o reprezintă rezultatele obținute în procesul de cercetare-dezvoltare: în ceea ce privește valoarea lor, adeseori aceste produse se caracterizează printr-o valoare
Europiaţa cercetării-dezvoltării-inovării. Inserţia României by Roxana-Elena Lazăr () [Corola-publishinghouse/Science/1439_a_2681]
-
într-o manieră sistematică, ele formează sisteme de-ductive. Ele trebuie să poată fi exprimate într-un limbaj formal logic. O altă dificultate majoră e de ordin hermeneutic: pentru a ne spune ceva despre lume, o teorie trebuie interpretată, cu toate aserțiunile ei și cu toate conceptele utilizate. O teorie trebuie să identifice regularități în realitate, sau corelații între diferitele proprietăți ale lucrurilor sau aspecte ale fenomenelor. Dar aceasta nu este suficient. Un demers științific trebuie să producă noi concepte, noi moduri
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
teoria respectivă. Econometricienii au elaborat modele, dar aplicarea lor și interpretarea rezultatelor revin tot economiștilor. Iar aceștia se dovedesc uneori metafizicieni lipsiți de sens. Asta și pentru că observațiile noastre sunt, cum arăta K. Popper, influențate de credințele noastre, neexistînd practic aserțiuni care să reprezinte rezultate nude și indiscutabile, pure și infailibile. Spre pildă, acolo unde un economist vede exploatare, un altul vede șanse de lucru pentru mîna de lucru mai puțin calificată. Dar, în fond, teoriile economice se referă la lucruri
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
nude și indiscutabile, pure și infailibile. Spre pildă, acolo unde un economist vede exploatare, un altul vede șanse de lucru pentru mîna de lucru mai puțin calificată. Dar, în fond, teoriile economice se referă la lucruri observabile și atunci adevărul aserțiunilor ar putea fi decis în mod direct pe bază de observație. Dar aceasta nu se poate realiza decît ex-post, ori după război... Chestiunea este să producem teorii bazate pe concepte ex-ante, care să ne permită să anticipăm evoluția fenomenelor și
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
eventual să putem interveni la timp. Apoi, ce ne facem cu preferințele și opiniile din care se formează anticipările agenților și care sunt inobservabile? Cum explicăm termenul de valoare, care a stat o vreme în centrul preocupărilor economiștilor? Problematica evaluării aserțiunilor și practicilor științei economice joacă un rol central în filosofia științei. Majoritatea filosofilor și economiștilor care s-au ocupat de această pro-blematică sunt empiriști, ei cred și judecă pe bază de probe perceptibile și observabile. De pildă economiștii cred că
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
constituie astfel de adevăruri sintetice a priori. Deci ideile empiriste nu sunt universal admise, deși par "evidente". Nu toate adevărurile logice au nevoie de testare observațională. E ca și cum aș vrea să demonstrez că toate triunghiurile au trei colțuri, sau că aserțiunea "acest pătrat este rotund" e falsă. David Hume argumenta că observațiile pot testa doar adevărul unor enunțuri singulare despre evenimente sau proprietăți particulare ale lucrurilor. Atunci ele nu sunt generalizabile, iar teza lui Hume este invalidabilă. În procesul de cunoaștere
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
a cădea în scepticism, știința se dezvoltă prin formularea de ipoteze îndrăznețe și corectarea erorilor. Știința economică este un teritoriu în care failibilitatea se află la ea acasă. Bazîndu-ne pe probe failibile, putem respinge generalizări, chiar dacă ele sunt adevărate. Așadar aserțiunile noastre științifice pot fi falsificate, dar niciodată confirmate. În atari condiții e greu de făcut distincția dintre o teorie științifică și una neștiințifică, dar oamenii de știință, cere Popper, trebuie să supună orice teorie unei analize științifice, bazată pe setul
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
evaporat, astfel încît economistul va putea rezista hipnozei "științelor dure" reputate ca singurele capabile de obiectivitate. Renunțînd să facă din știința economică ceea ce ea nu poate fi, el va surmonta astfel un autentic complex, ale cărui simptome transpăreau pînă în aserțiunile incoerente pe care utopia științifică i le impunea uneori, de genul: "economia aleargă clătinîndu-se, cu un picior în ipoteze neverificate și cu altul în sloganuri ne-verificabile"... Trebuie deci păstrată "speranța că ea va putea progresa spre statutul de știință
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
slobozită ca să ne identificăm cu ea și astfel să ne reîntoarcem la Tatăl. Există similarități între gnosticismul antic și gîndirea lumii postmoderne. S-a spus că existențialismul, poststructuralismul și postmodernismul sunt curente neognostice, dar nu credem într-o astfel de aserțiune, întrucît nu găsim în ele credința arzătoare a gnosticilor în lumea de dincolo și speranța lor neclintită în mîntuire, în schimb găsim o mulțime de idoli la care lumea actuală se închină. Desigur, fiecare epocă își are idolii săi preferați
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
îi aparțin lui Bachelard). Creativitatea scriitorului, situată sub semnul fatalității de a nu reuși să definitiveze o operă, sau de a o finisa foarte greu, este lesne de demonstrat prin gestul neobișnuit de a lucra numai pe șpalturi. În spiritul aserțiunilor noastre anterioare, creația trebuie să se sprijine pe ceva, ea nu se consolidează decât pe baza unui datum preexistent. Cu timpul, din cauza acestei metode speciale de redactare, Camil Petrescu devenise spaima tipografilor din București, și el însuși recunoaște că nu
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Să mai mire pe cineva pasiunea delirantă a lui Ladima pentru triviala Emilia, când viața intimă a lui Camil Petrescu se consuma în compania unor actrițe dintre cele mai obscure? Ipoteza noastră verifică printr-o altă grilă de lectură justețea aserțiunilor lui G. Călinescu legate de raportul scriitor-personaj: "Eroii lui Camil Petrescu au toți repeziciunea discursului și tonul acela tipic de iritație care sunt ale autorului însuși în scris, încât toți sub felurite veșminte par a purta capul multiplicat al vorbitorului
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Pietraru, ori chiar al lui Radu Vălimărescu (Vălimăreanu, sic!, n. n.) Caracterul irațional al sentimentului care îi domină pe aceștia este altceva decât nebunia dulce a lui Tristan, iar experiența lor catastrofală altceva decât acel amor amoris al eroului medieval."128 Aserțiunile le găsim judicioase, cu un singur amendament: includerea lui Ștefan Gheorghidiu în paradigma celor distruși de drama pasională pe care au trăit-o nu este exactă. Eroul din Ultima noapte... redevine tipul lucid și echilibrat cu care ne obișnuisem din
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
altă reprezentare, cea a femeii iubite, dar care nu știe că este iubită. Atât Dulcineea del Toboso cât și d-na T. s-ar încadra perfect în toposul "nu știe că nu știe." Asocierea se susține și din perspectiva unei aserțiuni aparținând lui Miguel de Unamuno: "Și după asta caută domnița pe care s-o îndrăgească. Și imaginea Aldonzăi Lorenzo, țăranca tânără și foarte chipeșă de care el fusese o vreme îndrăgostit, deși fata, se înțelege, habar n-avusese vreodată și
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
în unele părți ale sale, dobândește o structură mozaicată, alcătuită din replici cu un caracter intertextual eminamente eminescian și chiar din unele mituri comune celor doi autori. Prinsă în mrejele iubirii țesute de doi bărbați (asemeni Cătălinei), Alta rostește, astfel, aserțiuni pronunțat intertextuale. E de discutat dacă această intenționalitate nu demonstrează, din partea dramaturgului, dorința non-echivocă de a reconstitui un subiect în continuarea Luceafărului: "Alta: Dragul meu, fă un gest...fii brav, fii superb! Așa cum te-am visat...Mori pentru o clipă
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
numeroase și, uneori, insurmontabile. Unii comentatori, mult prea docili față de lucrările teoretice ale lui Camil Petrescu, au concluzionat că un autor obsedat de luciditate, autentic și de cazurile exemplare de conștiință nu poate avea nimic în comun cu meandrele inconștientului. Aserțiunea e doar în parte valabilă, multe dintre teoretizările eseistului nu se regăsesc în registrul ficțional al operelor sale. E suficient să amintim de doctrina anticalofilă, fervent susținută în eseul Amintirile colonelului Grigore Lăcusteanu și amărăciunile calofilismului ca și în subsolul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
etică și responsabilitate medicală. Ayurveda cuprinde o teorie rațională de explicare a funcțiilor organice și a perturbărilor lor care, deși datează din sec. IV î. Hr., este încă folosită în medicina tradițională budistă, precum și un jurământ profesional al medicului practician (cuprinzând aserțiuni despre echivalența onorariului asupra prestării, despre păstrarea secretului profesional, despre abstenționism de la corupție morală și tendințe criminale). Legile lui Manu arată că medicul era supus plății unei amenzi pentru tratamentul nereușit, cuantumul amenzii depinzând de clasa din care făcea parte
MALPRAXISUL MEDICAL by RALUCA MIHAELA SIMION () [Corola-publishinghouse/Science/1374_a_2741]
-
ele, prejudiciul se împarte în raport cu culpa fiecăruia. De asemenea, dacă prejudiciul este urmarea culpei comune a victimei și a făptuitorului, despăgubirea se suportă proporțional cu culpa fiecăruia dintre ei. Dacă prima ipoteză este confirmată de Legea 95/2006, a doua aserțiune este însă înlăturată categoric de legea specială, care, în art. 376 alin. 2 precizează expres că „responsabilitatea medicală încetează în situația în care pacientul nu respectă prescripția sau recomandarea medicală“. Considerăm această prevedere interpretabilă Astfel, dacă medicul și-a respectat
MALPRAXISUL MEDICAL by RALUCA MIHAELA SIMION () [Corola-publishinghouse/Science/1374_a_2741]
-
7 134 Ibidem. 135 Ibidem. 136 De pildă, prin maturare, dar și prin schimbarea condițiilor de viață. 137 După unii autori, logonevroza, odată implementată, poate fi ameliorată (doar) prin hipnoză. La Cluj, Matei Guțiu a experimentat în mod concludent această aserțiune. 138 O situație când un neajuns devine și cauză și efect, o verigă dintr-un lanț nelimitat, care atrage după sine noi și noi neajunsuri. 139 Corzile vocale sunt mușchii care formează și închid glota. 140 În unele surse = "disartie
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
livresc despre marile surprize, contrafaceri și alibiuri ale destinului. De la arta problematizării extreme, naratorul trece la arta spionajului și a reportajului stenografiat. Flagelant al detaliilor, inclusiv prin reiterarea acestora, Marías este un artizan al scenariilor infinite, un gest sau o aserțiune o dată descrise, vor deveni ulterior o cascadă de redimensionări analitice. Victor Francés nu pregetă să refacă din interiorul unor scene trăite, dar și din surse indirecte (supoziții, colaje sonore și vizuale) viața profundă a Martei (ratată prin moarte), avându-se
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]