4,177 matches
-
Deodată indianul se ridică din pat, virgulă, scoțând telefonul din priză. - Cum adică virgulă, am întrebat eu, nedumerit. Ați citit și virgula? - Da, virgulă, spuse Aurora. Adică virgulă. - Liniște, domnilor, nu mai întrerupeți, vorbi Euripide, cu ochii lipiți de sânii Aurorei Sticlaru. V-am spus că e revoluționar... - Ăăă, da, vă mulțumesc, chicoti veselă individa. Să continui... Dar fiindcă totuși pentru că, însă, numai, deci, pentru, ca să, fiindcă, dacă, pe la, numai, doar, virgulă deci el o aștepta pe ea în fremătare, nemainemaiputând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
a ne mai opri din noul acces de râs isteric ce ne cuprinsese se dovedi imposibilă. Respiram adânc și rar, deosebit de îngrijorat de faptul că îmi puteam pierde viața în timpul acestei crize fantastice. - Deodată ea intră pe ușă! țipă biata Aurora, interpretând reacțiile sălii drept admirative - și pe bună dreptate de altfel. Intră pe ușă văzându-l cât de înalt era și tremură toată de iubire virgulă de iubirea neștiută ce picura asemeni laptelui virgulă asemeni strigătelor de lilieci ce luminau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
strigându-i în sfârșit că o iubește! Te iubeeesc strigă el! Sfârșiiit! zbieră tânăra prozatoare, încheind apoteotic în ovațiile tuturor. - Aaaah! Aaaaah! Ajutooor! răgea Euripide, zvârcolindu-se pe parchet ca otrăvit. Geniaaal! Toți cei prezenți izbucniră în urale, scandând numele Aurorei și dărâmând absolut tot ce le stătea în cale. Aprecierea lor depășea orice imaginație și începu să se manifeste deosebit de violent, astfel că scaunele prinseră să zboare prin spărtura lăsată de Giordano. Cât despre mine și Maro, e inutil să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
celor prezenți se mai stinse, iar eu și Maro găsirăm resursele necesare de a ne opri o vreme din râs, iată că și Euripide își făcu apariția de sub masă, ștergându-se de transpirația abundentă ce îi năclăise în totalitate chipul. Aurora rămăsese imobilă, în aceeași poziție în care se afla atunci când intrasem în această încăpere, numai că acum pe figura ei se întipărise, oribil, rânjetul victoriei. Valurile de admirație ce abia dacă mai conteneau și care îi erau adresate îi dăduseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
rânjetul victoriei. Valurile de admirație ce abia dacă mai conteneau și care îi erau adresate îi dăduseră o încredere fabuloasă în propriile forțe, încredere pe care o emana acum din întreaga ei ființă, inundându-ne. - Ei bine... suspină Euripide, domnișoară Aurora... trebuie să vă felicit... absolut genial... fără precedent în literatura universală... și cred că nu fac altceva decât să exprim sentimentele tuturor celor prezenți, nu-i așa? Nu-i așa? repetă el întrebarea, ca pentru a convinge pe toată lumea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
bâiguia John Euripide, încercând de zor să se așeze la locul său, ceea ce și reuși să facă într-un final. Haideți, să ne așezăm, vă rog... aș vrea să vorbim un pic despre ce poate înseamna toată această poveste a Aurorei Sticlaru... vă rog... Oamenii cu fețe ciudate se grăbiră să se așeze din nou, deși mulți nu mai aveau pe ce, fiindcă aruncaseră scaunele, astfel că rămaseră în picioare. Eu și Maro revenirăm cu greu la locurile noastre, plini de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să se așeze din nou, deși mulți nu mai aveau pe ce, fiindcă aruncaseră scaunele, astfel că rămaseră în picioare. Eu și Maro revenirăm cu greu la locurile noastre, plini de lacrimi și vineți la față. - Felicitări încă o dată, domnișoară Aurora, plusă Euripide, încercând să capete și mai mult bunăvoința tinerei. Felicitări. Haideți să auzim câteva comentarii despre acest text de geniu... cine dorește? Absolut nimeni nu dorea să facă vreun comentariu la adresa prozei Chiuveta de oțel. Oamenii schimbau priviri timide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să capete și mai mult bunăvoința tinerei. Felicitări. Haideți să auzim câteva comentarii despre acest text de geniu... cine dorește? Absolut nimeni nu dorea să facă vreun comentariu la adresa prozei Chiuveta de oțel. Oamenii schimbau priviri timide. Victorioasă și sfidătoare, Aurora aproape că ne scuipa cu noua ei privire, din care dispăruse brusc până și ocheada aruncată întâmplător și ritmic spre tavan. - Nimeni? se miră Euripide. Ei, haideți, nu se poate, doar adineauri i-ați scandat numele... domnule Maro? Întrebarea aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
generația domișoarei aici de față ar face mai bine să tacă! tună Maro, extrem de nervos, speriindu-mă chiar și pe mine. Era atât de hotărât, încât admirația mea față de el crescu și mai mult. - Cum adică? întrebară într-un glas Aurora și Euripide. - Adică nu are nimic de spus. Generația aceasta, din care face parte și tânăra prozatoare pe care încercați să ne-o băgați pe gât, nu are nimic de spus, iar textul mizerabil pe care l-am auzit nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nici o noimă, este lipsit de cele mai elementare norme gramaticale, de cel mai elementar bun-simț, ca să nu mai pomenesc faptul că până și câinele meu are mai mult talent! N-am să uit niciodată felul în care ne privea domnișoara Aurora Sticlaru în acele clipe. Pentru ea nu conta nimic, fiindcă nu înțelegea nimic. Îl privea pe bietul Maro zâmbind, așa cum ai privi un biet lunatic care explică tuturor cum că el este Dumnezeu. Aurora era absolut și definitiv convinsă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
felul în care ne privea domnișoara Aurora Sticlaru în acele clipe. Pentru ea nu conta nimic, fiindcă nu înțelegea nimic. Îl privea pe bietul Maro zâmbind, așa cum ai privi un biet lunatic care explică tuturor cum că el este Dumnezeu. Aurora era absolut și definitiv convinsă că toată dreptatea din lume îi este alături și ne compătimea cu adâncă tristețe pe amândoi, întrucât bănuia că și eu împărtășesc părerile lui Maro. Faptul că treptat noi eram cei care deveneau victimele acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
unde cei mai puțin valoroși erau întotdeauna primii, pregătiți să adune stivele de căcat care le erau oferite. Îmi venea să urlu de furie, în vreme ce Maro încă mai tuna și fulgera. - Dar dumneata, domnule Dinulescu? am auzit deodată vocea tinerei Aurora. Nu-mi venea să cred. Mie îmi vorbise. - Poftim? - Dinulescu parcă ai zis că te numești, nu? insistă ea plină de o bunăvoință nefirească, ce îl uimi până și pe Euripide. Ba chiar și Maro tresări, total surprins. Luca Dinulescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cum n-ați văzut în viața dumneavoastră. Sau vreți să afle mâine întreg orașul Jackson cât de mult talent aveți? Talent între ghilimele, bineînțeles... Cum vă permiteți? - Dar el cum își permite să se uite așa la mine, domnule? întrebă Aurora perfect calmă, dumneata nu vezi ce privire are? Dumneata ai putea să-i suporți privirea aceea? Maro întoarse brusc capul înspre mine, de parcă ar fi vrut să cerceteze dacă cele ce se afirmaseră despre mine erau adevărate. Mă privi adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
o sticlire inimaginabilă și cu imensa mustață fluturând, el adulmeca ceva, parcă presimțind iminența unei grozăvii fără seamăn. Avea o intuiție formidabilă acest Maro și cred că fără sprijinul său aș fi clacat demult, în asemenea măsură mă slăbise atacul Aurorei Sticlaru. - Nu vă faceți iluzii, domnule, textul este absolut lipsit de valoare, spuse prietenul meu întorcându-se către John Euripide, în vreme ce mă ajuta să mă ridic. Căzusem în genunchi de rușine, fără să observ, și m-am simțit de două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
spune că eram atât de supărat, încât nici nu mai știu ce anume m-a împiedicat să nu o părăsesc pe dată. Cu bravul Maro trâgându-mă după el hotărât și mândru, am trecut de masa la care tronau Euripide și Aurora, intrând apoi pe culoarul strâmt format între cele două rânduri de scaune, ce ducea înspre ușă. Deși nu mergeam deloc încet, cutremurătoarele priviri înghețate pe care ni le aruncau cei din public mă făcură deodată să am cât se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pe care mi-a fost dat s-o văd după aceste ultime cuvinte ale prietenului meu nu era surprinzătoare, dar nici deosebit de încântătoare n-aș cuteza s-o numesc, fiind peste măsură de scârbavnică. Euripide se suise cu totul peste Aurora, morfolind-o cu fălcile sale puhave, râgâind și încercând s-o dezbrace, lucru care aproape că îi reușise. Spre uimirea mea, auzise cele spuse de Maro. Și-a întors fața spre noi cu o figură atât de satisfăcută, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
a privit fără să spună nimic, gâfâind monstruos, și iată că abia într-un târziu a răcnit, desființând tăcerea maiestuoasă ce se înstăpânise peste noi toți: - Mi-ați stricat cenaclul, domnilor, urlă, dându-i probabil fără să vrea un pumn Aurorei Sticlaru, v-ați bătut joc de strălucirea și măreția celui mai important cenaclu al binecuvântatului nostru oraș! Ueeeah... bleeaaah!!! grohăi apoi, eliminând resturi de vomă ce mă făcură să-mi mut privirea în cu totul altă parte, scârbit. Cuvintele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și torcând cu o forță de nedescris către cer, asemeni unui leu, bulbucându-și ochii imenși și goi spre spații mult îndepărtate de încăperea unde ne aflam, Euripide se prelinse cumva pe spate, aflându-se în același timp pe burta Aurorei Sticlaru, scurmând abdomenul acesteia cu minusculii și oribilii săi pantofiori, mult prea mici pentru statura sa, părând astfel că bate în retragere. Deodată răcni speriat spre cer, scurt și aproape întrebător, făcând pereții Uniunii Scriitorilor să vibreze din temelii. Arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
1859; I.P. Skobaliev: Daruri pentru camarazi sau corespondența ofițerilor ruși, Sankt-Petersburg, 1833; Marmont: Mémoires 1772-1841, Paris, 1857 (primele trei volume cu autograful „Marmont, maréchal, duc de Raguse“); Denis Davidov: Documente privind istoria războiului contemporan (fără loc și dată); Mistris Bradon: Aurora Floyd, roman, Sankt-Petersburg, 1870; Contele F.V. Rastopcin: Însemnări, Moscova, 1889; D.S. Mereșkovski: Tolstoi și Dostoevski, Sankt-Petersburg, 1903 (cu autograf și dedicație pentru V.M. Șciukina); A.S. Pușkin: Opere, Academia Imperială de Știință, sub Îngrijirea lui V.I. Saitov (trei volume), Sankt-Petersburg, 1911
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
aici. N-aveți cumva, din Întîmplare, numele și adresa avocatului ăstuia? — Asta ar trebui să-l Întrebați dumneavoastră pe administratorul proprietății, domnul Molins. Are biroul la doi pași, pe Floridablanca 28, la mezanin. Să-i spuneți că veniți din partea doamnei Aurora, sluga dumneavoastră. — Vă mulțumesc mult. Și spuneți-mi, doamnă Aurora, așadar, apartamentul familiei Fortuny e gol? — Gol nu e, fiindcă nimeni n-a luat nimic de-acolo În toți anii ăștia, de cînd a murit bătrînul. Uneori chiar miroase. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ăstuia? — Asta ar trebui să-l Întrebați dumneavoastră pe administratorul proprietății, domnul Molins. Are biroul la doi pași, pe Floridablanca 28, la mezanin. Să-i spuneți că veniți din partea doamnei Aurora, sluga dumneavoastră. — Vă mulțumesc mult. Și spuneți-mi, doamnă Aurora, așadar, apartamentul familiei Fortuny e gol? — Gol nu e, fiindcă nimeni n-a luat nimic de-acolo În toți anii ăștia, de cînd a murit bătrînul. Uneori chiar miroase. Eu aș zice că sînt șobolani și de toate, să vedeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Molins, care e cel care-l ține. I-am zîmbit malițios. Însă dumneavoastră aveți o cheie paspartu, bănuiesc. Chiar dacă Îi spuneți individului ăluia că nu... Să nu-mi spuneți că nu muriți de curiozitate să aflați ce-i Înăuntru. Doña Aurora mă privi pieziș. — SÎnteți un diavol. Ușa a cedat precum lespedea unui mormînt, cu un scîrțîit brusc, exhalînd suflul fetid și viciat al interiorului. Am Împins-o spre Înăuntru, dezvăluind un culoar ce se adîncea În Întuneric. Aerul duhnea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
la capătul holului. — Porumbei, am zis eu. Trebuie că s-au strecurat pe vreo fereastră spartă și au cuibărit aici. Să știți că mie-mi fac silă păsăroaicele astea, zise portăreasa. La cît ajung să se cace. Stați liniștită, doña Aurora, că atacă numai cînd le e foame. Am Înaintat cîțiva pași, pînă la capătul holului. Am ajuns la o sufragerie ce dădea În balcon. Se deslușea conturul unei mese răvășite, acoperită cu o față de masă destrămată, care părea un giulgiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
melodie a lui Ravel. — Asta trebuie să fie cheia, am zîmbit eu către portăreasă. — Auziți, dacă Încăperea asta era Închisă, o fi vreun motiv. Fie și numai din respect pentru memoria... Dacă preferați, mă puteți aștepta jos, la poartă, doña Aurora. — SÎnteți un diavol. Hai, descuiați odată. 16 Un suflu de aer rece șuieră prin orificiul Încuietorii, măturîndu-mi degetele În timp ce introduceam cheia. Domnul Fortuny pusese să fie instalat un zăvor la ușa de la camera neocupată a fiului său, de trei ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
suflu de aer rece șuieră prin orificiul Încuietorii, măturîndu-mi degetele În timp ce introduceam cheia. Domnul Fortuny pusese să fie instalat un zăvor la ușa de la camera neocupată a fiului său, de trei ori mai mare decît cel de la ușa apartamentului. Doña Aurora mă privea cu teamă, ca și cum aș fi fost pe punctul de a deschide cutia Pandorei. — Încăperea asta dă În stradă? am Întrebat eu. Portăreasa tăgădui. — Are o ferestruică, o răsuflătoare care dă spre luminator. Am Împins ușa. Un puț de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]