2,138 matches
-
scris cu grație, exprimat în structuri, fără balast. Știu că nu îți place logica, nici mie nu mi-a plăcut, dar ai să vezi că vei ajunge la ea, ca logică a ta, când o să trebuiască, la sfârșit, să scrii autobiografia unei idei. Hai să ne întoarcem însă la tine. Acum, fiindcă te-am ridicat în rang, fiindcă ți-ai obținut pe întru al tău, pot să te și cert. Și-am să te cert tocmai în numele obligațiilor pe care le
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sânt "punctuali", reduc totul la libertatea lor de inși. Ei nu au zid, și de aceea nu cunosc nici sensul bun al libertății - care e unul cu limită cu tot -, nici pe acela al eternității." Am luat ieri de la Noica Autobiografia lui Ignațiu de Loyola. Un destin provocat: în 1521, tânărul de Loyola (avea 26 de ani) se află în fortăreața de la Pamplona, asediată de francezi. Deși pentru spanioli situația era fără ieșire, viitorul sfânt îi convinge să nu se predea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
era al maurului. Prima veghe a sfântului - la altarul Fecioarei din Montserrat - se petrece tot în manieră cavalerească: o noapte fără a sta jos sau a te întinde, o noapte petrecută când în picioare, când în genunchi. Vine vorba despre Autobiografie. "E o dramă a omului, spune Noica, să vezi cum între cele trei facultăți ale spiritului - sentiment, inteligență, voință - voința e cea impură. De îndată ce ia întîietate voința, omul se dezechilibrează. Or, la Loyola, tocmai voința e agentul principal. Orice mare
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de acord cu acesta sau pentru că îl aprecia în mod special, ci doar din dorința de a fi receptată, de a imita pe cei care se bucurau de o apreciere generală. 321 Imitarea avea un scop pur persuasiv. Își construiește autobiografia din corelarea acestor texte ce învinovățeau femeile rele, cum era și cartea celui de-al cincilea soț, Jankin.322 Ca și soția regelui Midas, nu poate ține un secret, este conștientă de locvacitatea ei.323 Cunoaște acuzele aduse femeilor și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
de acord cu acesta sau pentru că îl aprecia în mod special, ci doar din dorința de a fi receptată, de a imita pe cei care se bucurau de o apreciere generală. 321 Imitarea avea un scop pur persuasiv. Își construiește autobiografia din corelarea acestor texte ce învinovățeau femeile rele, cum era și cartea celui de-al cincilea soț, Jankin.322 Ca și soția regelui Midas, nu poate ține un secret, este conștientă de locvacitatea ei.323 Cunoaște acuzele aduse femeilor și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
primarilor și notarilor de a opri d ifuzarea la abonați a numărului 17 și înapoierea lui, împachetat, l a prefectură. La 15 iunie 1908 ziarul Zorile se autosuspendă, activitatea lui fiind apreciată ca îndeplinită. Girant responsabil - G. I. Scânteie * În autobiografia profesorului G. D. Neștian, șlefuită de fostul său elev Gheorghe Ivănescu, rezultă că încă din timpul studenției devenise prieten cu Grigore Vasiliu, care mai târziu avea să devină ajutor de primar la Bârlad iar apoi prefectul județului. „La 1910 am
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
variantă a zânei celei frumoase persecutată de surorile mai mari. Doar veacul al nouăsprezecelea, când voga literaturii confesive a atins incandescența, a modificat statutul acestei Cenușărese ce-și pierduse orice speranță. Prin Tolstoi, prin Baudelaire, prin Amiel sau prin Stendhal, autobiografia dobândește un lustru nobiliar. În parte pentru că nașii săi erau ei Înșiși personaje ilustre, În parte și pentru că specia ajunsese la un moment de criză. Asemeni personajului din Antichitate, nu avea decât două soluții: ori să Învingă, ori să moară
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
șapte! Biografii din ce În ce mai „autorizate”, nuanțând și remodelând aceleași evenimente până la disoluția totală. Am ajuns, așadar, Într-un moment În care literatura autobiografică a atins o culme a popularității și, de ce nu, chiar a valorii estetice. Invazia masivă de jurnale, memorii, autobiografii răspunde În primul rând unei nevoi psihologice: o nevoie de exhibare a eului adânc, de mărturisire și de confruntare cu un nevăzut alter-ego, presimțit Între necunoscuții cititori ai acestui fel de literatură. Preocuparea estetică e vizibilă abia Într-a doua
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
după aceleași legi. A gândi moartea Neputând să trăiască moartea, scriitorul o gândește. El Își precizează propria poziție, descoperind În ea Însemnele identității. Specie hibridă - nici ficțiune sută la sută, nici document În Întregime -, jurnalul Își caută, inconștient, originile. Spre deosebire de autobiografie, În care jocul memoriei modelează și remodelează la nesfârșit formula scrierii, jurnalul se constituie dintr-o bătălie surdă cu timpul. Adică o bătălie cu moartea. În drumul jurnalului se ridică, invariabil, un obstacol de netrecut: propria sa origine. Ea limitează
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sa origine. Ea limitează În dublu sens mișcările În timp ale autorului. Mai Întâi, pune o piedică evocării nezăgăzuite a timpului trecut: În cazul că ar fi un gen al rememorării „lungi”, el și-ar modifica identitatea, transformându-se În autobiografie sau În amintire. Provenind, generic, din proză, jurnalul moștenește destule din limitările acesteia. (Nu se cunosc jurnale În versuri, deși autobiografii rimate există. Mai mult decât atât, poeții Își scriu jurnalele În proză, trădându-și astfel vocația esențială - exemplele sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
trecut: În cazul că ar fi un gen al rememorării „lungi”, el și-ar modifica identitatea, transformându-se În autobiografie sau În amintire. Provenind, generic, din proză, jurnalul moștenește destule din limitările acesteia. (Nu se cunosc jurnale În versuri, deși autobiografii rimate există. Mai mult decât atât, poeții Își scriu jurnalele În proză, trădându-și astfel vocația esențială - exemplele sunt nenumărate, de la Baudelaire la William Carlos Williams și Sylvia Plath.) În orice caz, faptul brut, primar, cel care dă marca vieții
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
implicarea autorului e atât de mare, când patosul rostirii covârșește soliditatea faptelor relatate, Întâlnim acel ciudat amestec de planuri care, Într-o carte din 1982, e descris de Albert Stone astfel: Nu sunt deloc satisfăcut de tendința de a trata autobiografia ca pe o subspecie a literaturii imaginative și astfel să se pună accentul pe procesul, la fel de important, al recreației istorice, al argumentului ideologic și al expresiei psihologice. Viața, și nu Literatura este semnul cu o capacitate de includere superioară, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
astfel să se pună accentul pe procesul, la fel de important, al recreației istorice, al argumentului ideologic și al expresiei psihologice. Viața, și nu Literatura este semnul cu o capacitate de includere superioară, iar el ar trebui plasat deasupra intrării În casa autobiografiei 3. Chimie și spirit Citatul de mai sus poate fi contracarat doar cu multă dificultate. El rescrie, cu implacabilitatea enunțului bazat pe statistică, un fapt, o realitate, o situație care sfârșesc Într-o fundătură. Pe de altă parte, e la fel de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
exagerare să vedem lucrurile așa cum le văd Îndeobște fanaticii teoreticieni ai câte unei idei: adică, pretinzând că descoperim pretutindeni corelații și determinări precise. Viața e mult mai complexă - și ea nu poate fi redusă la forma restrictivă a biografiei sau autobiografiei. Viața e și chimie - pe când autobiografia pretinde a fi, mai presus de orice, spirit. Nu e, așadar, exagerat să susținem că moartea rotunjește sensurile jurnalului, cel puțin În măsura În care sancționează biografia. Efectul de real (studiat mai ales de către poeticienii francezi, de la
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
văd Îndeobște fanaticii teoreticieni ai câte unei idei: adică, pretinzând că descoperim pretutindeni corelații și determinări precise. Viața e mult mai complexă - și ea nu poate fi redusă la forma restrictivă a biografiei sau autobiografiei. Viața e și chimie - pe când autobiografia pretinde a fi, mai presus de orice, spirit. Nu e, așadar, exagerat să susținem că moartea rotunjește sensurile jurnalului, cel puțin În măsura În care sancționează biografia. Efectul de real (studiat mai ales de către poeticienii francezi, de la Gérard Genette la Jean Rousset) are
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
un caz particular al ei, jurnalul intim! Cu adevărat relevantă e o altă ipostază: jurnalul e un gen care, În mod programatic, se opune morții. Cu alte cuvinte, acceptarea ipotezei că el apare nu pentru a dubla celelalte genuri confesive (autobiografia, corespondența, biografia, carnetele), ci pentru a deveni un partener În neîntrerupta competiție viață-moarte. Un caz particular al acestei relații este cel al sinucigașilor. Fie că e vorba de Virginia Woolf, de Kafka, de Sylvia Plath sau de Pavese, sinucigașul transformă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
am slăbit, la Cannes iarăși m-am Îngrășat” (Petru Comarnescu)5. Identități suplimentare Jurnalul intim pune bazele unei noi identități a scriitorului. Personajul posesor al unei biografii obiective, Înregistrată ca atare, oficial și impersonal, dobândește dintr-odată o identitate suplimentară: autobiografia. Portretului fotografic i se adaugă, Începând cu acest moment, autoportretul din cuvinte. Dar relația dintre acestea nu este necesarmente una de similitudine sau măcar de continuitate. Imposibilitate nu doar fizică, ci și psihologică: În timp ce „portretul” (portretul la purtător!) individului este
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
logică anume și o perfectă coerență doar pretinzând participarea creatoare a martorului. El se dovedește, astfel, agresiv la ambele capete: pe de o parte, violentează biografia celui care Îl scrie, transformându-l Într-o entitate ce-i depășește intențiile (autoportret, autobiografie, document moral, scriere de epocă), pe de alta, Îl atrage pe cititor În construirea/reconstruirea unui joc de puzzle. Comparat cu autorul ce-și scrie autobiografia, diaristul are handicapul de a nu-și putea domina duratele lungi ale existenței. Jurnalul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
celui care Îl scrie, transformându-l Într-o entitate ce-i depășește intențiile (autoportret, autobiografie, document moral, scriere de epocă), pe de alta, Îl atrage pe cititor În construirea/reconstruirea unui joc de puzzle. Comparat cu autorul ce-și scrie autobiografia, diaristul are handicapul de a nu-și putea domina duratele lungi ale existenței. Jurnalul intim exclude posibilitatea construirii unui scenariu existențial amplu, acesta nefiind - decât arareori - consecința unui proiect conștient de autoconstrucție și auto-reflecție literară. Autorul de jurnale se portretizează
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
realitate el sondează În timpul paralel al biografiei subconștiente. Eul autoportretului rezumă, de fapt, structura jurnalului și, prin derivație, structura lumii percepută prin lentilele subiectivității auctoriale. Jurnalul intim conține sâmburele discursului narativ al persoanei Întâi, dar și reflecția acesteia despre sine. Autobiografia este, așadar, organizarea narativă a țesăturii tensionale care fixează Într-o ordine logică fluctuațiile incontrolabile ale eului. Pe de altă parte, autobiografia e și punctul final al unei investigații de natură enciclopedică, executată cu minuție de către eu. O enciclopedie derizorie
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
lentilele subiectivității auctoriale. Jurnalul intim conține sâmburele discursului narativ al persoanei Întâi, dar și reflecția acesteia despre sine. Autobiografia este, așadar, organizarea narativă a țesăturii tensionale care fixează Într-o ordine logică fluctuațiile incontrolabile ale eului. Pe de altă parte, autobiografia e și punctul final al unei investigații de natură enciclopedică, executată cu minuție de către eu. O enciclopedie derizorie, desigur, iscată de cercetarea sistematică a microuniversului biografic și mental al scriitorului. Autoportretul În jurnalul intim ia naștere asemănător felului În care
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Întrebare pe cât de legitimă, pe atât de radicală: „Este autoportretul posibil?” După un ocol prin modalitățile specifice autoportretului plastic, Rousset identifică imposibilitatea sau, mai bine zis, dificultatea constituirii autoportretului literar, consecință a unei suspiciuni mai generale, căreia Îi cade victimă autobiografia Însăși. Rădăcinile acestor complexe sunt vechi. Ele coboară până la originile genului, mereu pus la Îndoială, ca nefiind decât o simplă extensie a dreptului discutabil al autorului de a vorbi pentru sine, de a fi propriul său avocat. În plus, autoportretul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
toate cele produse de imaginația scriitoricească. Nici descrierea, nici dialogul, nici portretul nu pot aduce În propria apărare argumentele de legitimare ale autoportretului. Din acest motiv, așezat la răspântia dintre subiectivitatea extremă a ficțiunii și obiectivitatea intrinsecă a eului creator, autobiografia poate decide În bună măsură, cu cele mai adecvate argumente, dacă un text aparține sau nu literaturii. Înseși modalitățile prin care el ia naștere depun mărturie pentru procesul, indescriptibil, de altfel, prin care un text, un amorf, inexpresiv conglomerat de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
autorul nu ar face altceva decât să-și scrie propria existență! Jurnale deghizate După părerea Barbarei Johnson, intersecția ficțiune/realitate este deosebit de productivă În trei Împrejurări, care sunt și trei obsesii ale literaturii actuale: „Problema maternității, problema femeii-scriitor și problema autobiografiei”16. Vom observa, mai Întâi, ușoara tautologie a nuanțărilor Barbarei Johnson. Într-un fel sau altul, pe segmente mai mari sau mai mici, toate aceste trei teme se Întâlnesc Într-una singură: În aceea a confesiunii. Tema maternității, așa cum e
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
o problemă a sociologiei, ci una a psihanalizei. Un studiu fundamental, publicat În 1977 de către Nancy Friday, My Mother, My Self17, e deplin convingător În acest sens. Chestiunea femeii-scriitor acoperă, fatalmente, un spațiu al intimității, chiar dacă unul marginal. Iar În ce privește autobiografia, ea este arareori altceva decât un jurnal intim deghizat. Amprenta Frankenstein „Monstruozitatea eului”, admirabil analizată de către Barbara Johnson 18, este, desigur, transcrierea În oglindă a unei caracteristici a realității. Obligat să intre În patul procustian al fragmentarismului confesiunii cotidiene, eul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]