1,399 matches
-
clima din Anglia - nici nu ne temeam de asta! -, nici după televizor, ci după ciocolată. Sau ciocolățică, după cum spusese Lucinda după al treilea gin tonic. — Se pare că ciocolățica de-acolo nu are nici un gust, a zis ea mai mult bâlbâindu-se. Nici măcar de ciocolată obișnuită, făcută din extract vegetal sau ceva de genul ăsta. Henry abia o mai asculta. În orice caz, acum, de fiecare dată când îi vizitează un prieten din Blighty, acesta primește ordine stricte să aducă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
se permite acum să vorbească și în public? Ce poate să însemne titlul acestei conferințe ridicole? Foarte indignat, Ignatius citi din nou afișul. Sunt sigur că va vorbi cu curaj și în mod pervers, aș dori să ascult cum se bâlbâie fufa asta în fața publicului. De data aceasta s-a întrecut pe sine însăși în încălcarea bunului simț și a decenței. Urmărind săgeata făcută de mână în partea de jos a afișului, în dreptul căreia scria „pe partea cealaltă”, Ignatius întoarse afișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
șampania cu tine. — Oye, loco, ești un... Insulta femeii fu acoperită de orchestră, care imită un sunet cam leșinat de fanfară. Lana Lee apăru pe scenă în ceva ce părea să fie o salopetă de lame auriu. — Doamne Sfinte, se bâlbâi Ignatius. Tâmpitul de negru îl păcălise! Ar fi dorit să iasă ca din pușcă din local, dar își dădu seama că era mai înțelept să aștepte până când femeia termina ce avea de spus și ieșea din scenă. Cât ai clipi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
din nou, chiar când erau pe cale să abordeze alt subiect de conversație. Armanoush a verificat enervată numărul. Nu era un număr cunoscut, Însă nu era nici unul privat. A răspuns. — Amy, unde ești? Mută de uimire, Armanoush a Început să se bâlbâie: — Ma-mă! Cum ai... cum de ai alt număr acum? A, păi, fiindcă te sun de pe mobilul doamnei Grinnell, a recunoscut Rose. Sigur, n-aș fi fost nevoită să-mi dau atâta osteneală dacă aveai grijă să-mi răspunzi. Armanoush
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
fi un sărut prietenesc, pecetluit de compasiune din partea lui Armanoush și de admirație din partea lui Matt, fiindcă amândoi erau extrem de departe de a simți vreun fel de pasiune. — Știi, toată seara am vrut să-ți spun lucrul ăsta, s-a bâlbâit Matt, ca și cum ar fi fost Împovărat de un adevăr neplăcut pe care era pe cale să-l mărturisească. Miroși nemaipomenit... E ceva neobișnuit și exotic... Ca... — Ca ce? a Întrebat Armanoush pălind pe când i se ivea În minte imaginea farfuriei aburinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
atingere semăna cu niște firmituri. A scos mâinile din buzunare, doar ca să vadă că vârfurile degetelor Îi erau acoperite cu boabele maronii, sfințite de Petite-Ma și strecurate acolo ca să o apere de deochi. Ia te uită! Grâu... grâu... a bâlbâit Asya cuvântul pe tonuri diferite. Petite-Ma Încearcă să mă protejeze de rău. A desfăcut palma și i-a dat un bob de grâu. Însă imediat ce a făcut asta a roșit, de parcă dăduse În vileag un secret amoros. Roșie Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și a Început să-i dea târcoale, descriind cercuri din ce În ce mai strâmte În jurul lui Armanoush, amușinându-i papucii, până când a hotărât că nu era nimic demn de interes acolo. — Îmi pare foarte rău, nu știu cum de am dormit atât de mult, s-a bâlbâit Armanoush Într-o engleză vorbită cu Încetinitorul. — Sigur, trupul tău avea nevoie de somn. E un zbor lung, a spus mătușa Zeliha. Deși avea un accent potrivit, Însă evident, și tendința să accentueze silabele greșite, părea destul de În largul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
trecut prin apropiere, trimițând valuri mici spre țărm. Era un vas mare care transporta petrol. — Am observat că nu era nici un tată prin preajmă, Însă m-am gândit că poate a murit sau mai știu eu ce altceva, s-a bâlbâit Armanoush. Îmi pare rău. — Îți pare rău că tatăl meu nu e mort, a chicotit Asya. A aruncat o privire rapidă spre Armanoush care era roșie ca focul. Dar ai dreptate, să știi, a spus Asya cu o sclipire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mă Întrebi pe mine, problema lui Platon, ca și a multor altora, era că nu au avut parte niciodată de o partidă splendidă de sex. Armanoush s-a uitat uimită la prietena ei. — Credeam că-ți place filozofia... s-a bâlbâit fără să știe prea bine de ce spusese chestia aia. — Admir filozofia, a admis Asya. Însă asta nu Înseamnă neapărat că sunt de acord cu filozofii. — Să Înțeleg că nu ești o mare fană a lui Amor platonicus?! Ei bine, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de argint. — Nu vreau să mai văd asta. Am aflat ce-am vrut să aflu... Dar n-ai văzut totul, s-a Împotrivit domnul Bitter pe un ton aspru. Nu ți-am povestit Încă despre păduchi. — Pă...pă-duchi? s-a bâlbâit mătușa Banu. Hotărârea care-o determinase să pună capăt acestei ședințe părea s-o fi părăsit. A ridicat vălul și s-a uitat din nou la bol. — O, da, păduchi, stăpână, e un detaliu important, a spus domnul Bitter. Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
zece... nu, nu, zece minute nu sunt de-ajuns, În cincisprezece minute. Trebuie să-nchid acum și să-mi adun gândurile și după aceea aștept telefonul tău. Promite-mi, promite-mi, a Îngânat Rose isteric. — Bine, mamă, promit, s-a bâlbâit Armanoush. Mamă, ești bine? Ce s-a Întâmplat? Însă Rose Închisese deja. Șocată, palidă și ținând Încă deznădăjduită telefonul În mână, Armanoush s-a uitat la Asya. — Mama m-a rugat s-o sun din nou În loc să mă Întrebe de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de gând să-l Îngroape? Având ea Însăși prea puține răspunsuri, Armanoush s-a tras mai aproape de maică-sa și a luat-o de mână: — Mamă, sunt sigură că știu ce fac. Dar sunt so-ți-a lui, s-a bâlbâit Rose la ultimul cuvânt, de parcă ar fi Început să se Îndoiască de asta. Îl Întinseseră pe divan. Mâinile, ale căror degete mari erau legate laolaltă, erau așezate pe piept, pe care fusese pusă o placă grea de oțel pentru ca trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
-l informa că sulurile de hîrtie care dispăreau regulat de la toaletă erau stocate sub patul meu și că Îmi permiteau să culeg ceea ce aveam să numesc de atunci Încolo, datorită lui, spermatozoizii mei. Speriat parcă de propriile lui fraze, se bîlbîia, se corecta, Îmi spunea pentru a treia oară: „Ceea ce contează este cum știi să folosești...“. Mă credea oare o loază care l-ar fi așteptat pe el ca să se documenteze? Robert, fiul colonelului, Îmi spusese deja că ejacularea era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cinema? — La Yvonne de Carlo, părinte. Un astfel de scenariu era de neconceput. Parcă Îl și vedeam pe preot trăgîndu-mă afară din confesional și aducîndu-mă acasă ca să mă pună să mărturisesc totul tatei. În realitate, era de ajuns să mă bîlbîi. Ăsta era trucul meu! Ziceam: „Mă acuz că am fost...“ și mă corectam: „că m-am masturbat“. Eu știam că fusesem masturbat de sosiile Lindei Darnell sau Belindei Lee, dar diverșii preoți cărora le ceream absolvirea de păcate nu și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
chicoteau. Roger Îi aruncă lui Kitty o privire care părea să spună: „Uite ce-ai făcut!“. — Ei bine, era o chestiune de viață și de moarte, iar În chestiunile de viață și de moarte senatorii trebuie să... Dan se opri, bâlbâindu-se. — ... să Îndeplinească voința cetățenilor, nu? sări altă voce. Dacă nu În chestiuni de viață și de moarte, atunci când? — Da, e drept. Vă mulțumesc că ați menționat lucrul ăsta, spuse Dan, Încercând să câștige timp. La momentul respectiv senatorii au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
atât de bună Încât să-și poată comunica gândurile așa cum trebuia, nu putea juca pe scenă cum trebuia sau lua parte la orice se Întâmpla. Nu putea nici măcar să se certe ca lumea, dacă avea nevoie să se apere. Se bâlbâia, În căutarea cuvintelor potrivite. Orice avusese special devenise inutil și irelevant, iar ce prețuia ea mai mult fie era primit cu o Încruntare, fie le era necunoscut acestor oameni. Tot ceea ce pierduse Îi lăsase un gol În suflet. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
pare rău, dar mi s-a părut ridicol să mă sunați și să mă acuzați de furt prin telefon, și să-mi spuneți să mă prezint urgent la secția de poliție, când eu eram tocmai pe Coasta de Vest, se bâlbâi, tremurând din toate Încheieturile trupului ei mic. Avea mare nevoie de avocata ei. — Trebuie să veniți cu noi la secție. Desert Rose se Înfioră, nu știa dacă din cauza fricii, a febrei sau a amândurora. Își sună avocata, o prietenă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
răstit. Am înțeles imediat ce căuta: un obiect cu care să se apere. Asta m-a azvârlit brusc în realitate. Nimerisem ca un nătărău într-o situație penibilă luându-mă după poveștile lui Aristide. Furios, am trântit o înjurătură. Apoi am bâlbâit ceva care putea să semene cu o scuză, că am greșit casa, și am ieșit. Și, ca să fiu sincer, nici astăzi nu știu prea bine ce anume a determinat-o pe Marta să iasă după mine. Bănuiesc că surpriza. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de acest fel, numită ereutofobie. Am vrut să mă conving și m-am convins. Dacă îi făceam din senin un compliment Moașei, în public, reacția ei era imediată. Obrajii începeau să-i ardă, în vreme ce ochii îi străluceau de furie. Se bâlbâia, ea care era atât de sigură de obicei, și pleca grăbită. Într-o dimineață, am căutat-o la administrație, s-o întreb ce se auzea, totuși, cu proiectul cimitirului. Cu cine trebuia să-l discut? Dar cine te zorește, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fi zis „Nu vrei să ne futem?“ și geniul nostru timid aproape că a scăpat paharul cu bere de ghimbir. Doar că Farkas are replică, Învățată probabil dintr-un manual de tip „ajută-te singur“. „La mine sau la tine?“, bîlbîie el, la care femeia Îi replică: „Ei, dacă e așa mare bătaie de cap, s-o lăsăm baltă!“ Chiar și Farkas rîde alături de toată lumea la această anecdotă spusă și răs-spusă. Chestia cea mai nostimă, spune Paulee serios, este că l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
autorizație? De ce nu alegi, pur și simplu, ceva din acest meniu la care privești zi de zi, să decizi că ăla este adevărul și să te ții de el? De ce-ți pasă ce cred eu? Pentru că, pentru că... Wakefield se bîlbîie. Pentru că nu pot să mă hotărăsc. — Hei, să ai mai multă putere, mustăcește El Diablo. Cu ce crezi că mă aleg eu din toate astea? Mintea ta confuză este singura mea plăcere. Mă rog, una dintre ele..., se corectează singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
la capete. Proaspăt spălată, fusese agățată acolo la uscat. — Ce este aceea? întrebă Gaston, ros de o curiozitate nesățioasă pentru tot ce era japonez. Tânărul marinar, jenat să-i spună adevărul, dar trebuind totuși să-i dea o explicație, se bâlbâi: — A, acela... e un șervet japonez. De fapt era o oarecare asemănare între un fundoshi japonez și un șervet european. Dorind o amintire de pe Akashiromaru, Gaston i-a propus să îi dea lui Tanaka cravata în schimbul șervetului. Luat repede, Tanaka
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
stă la noi. Când auzi cuvântul „Franța“, Ōkuma s-a emoționat brusc. Și nu numai el. Tinerii și tinerele din spatele lor s-au întors să-i privească. Sunteți atât de amabili să-mi permiteți să vin la masa dumneavoastră? se bâlbâi Ōkuma. Da, vă rog, răspunse Takamori, trecându-și ușor palma peste față, în semn de iritare. Și-a dat seama că toată lumea din cafenea îi asculta. A început să-l mănânce pielea. Fără să se formalizeze deloc, și-a tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
întrebat o dată: — De unde-ai răsărit? Sub privirea pătrunzătoare a bărbatului, Gaston s-a dat îndărăt, lipindu-se de zidul din spatele tarabei. L-a cuprins aceeași teamă ca atunci când a fost atacat de huliganii din Shinjuku. — Eu... eu sunt străin, se bâlbâi el. Bărbatul îl privi pe Gaston din cap până-n picioare fără să-și scoată mâinile din buzunarele pelerinei. Apoi s-a îndoit pur și simplu din pricina unui acces violent de tuse. Își ținea batista la gură, gata parcă să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
se vedea nimeni nici pe drum, nici pe câmp. Singurul semn de prezență umană era un camion ce trecea pe un pod, undeva în depărtare, dar și acesta a dispărut repede din raza lor vizuală. — A... A... A... Ah, se bâlbâi Kobayashi, nefiind în stare să articuleze alt sunet. — Ce s-a întâmplat? Undeva în stânga, se depozitau și se ardeau gunoaiele din oraș. Plutea în aer miros greu de putred și stricat. — Ce s-a întâmplat, domnule Kobayashi? întrebă Endō politicos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]