1,563 matches
-
spatele, vânătorul se lansă. Și Jones se lovi de solidoul măcăleandrului fără să prindă prada, fără să tulbure imaginea acestuia care continua să caute vioaie insecte închipuite. Motanul se depărtă de perete, scuturând capul și clătinându-se. Așezată pe o banchetă în apropierea lui, Ripley observase scena. ― Prostule. N-o să fii niciodată în stare să recunoști un solido? Dar poate că nu avea dreptate să-i vorbească așa. Fabricația solidourilor se ameliorase considerabil în ultimii cincizeci și șapte de ani. Totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
evenimente. Măcar avu destul bun simț să tacă, decât să debiteze banalitățile de circumstanță. ― Credeam mereu că putem recupera timpul pierdut... mai târziu. Dar acum e imposibil. Lacrimile apărură, cu întârziere. Așteptaseră cincizeci și șapte de ani. Ripley rămase pe banchetă, suspinând pe înfundate, stingheră într-vin spațiu diferit. Burke o bătu pe umăr sperând că o va încuraja. Era jenat că participa la o asemenea scenă și încerca să nu se trădeze. ― Trebuie să te prezinți la 9 și 30
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
văzut coborând din tren un alt bărbat, care nu era țigan, târând un miel viu, cu o expresie satisfăcută pe mutră. „Mai vin și io? Nu mai vin“, i-a spus o femeie pe peron în timp ce acesta împingea mielul pe bancheta din spate a unui Matiz, ajutat de șofer. De la Ploiești am rămas singură în compartiment. Apusul era într-adevăr frumos. Portocaliu cu nori roz și mov în jur. Am mers mult cu geamul deschis. Pe peronul din Gara de Nord am luat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
văzut coborând din tren un alt bărbat, care nu era țigan, târând un miel viu, cu o expresie satisfăcută pe mutră. „Mai vin și io? Nu mai vin“, i-a spus o femeie pe peron în timp ce acesta împingea mielul pe bancheta din spate a unui Matiz, ajutat de șofer. De la Ploiești am rămas singură în compartiment. Apusul era într-adevăr frumos. Portocaliu cu nori roz și mov în jur. Am mers mult cu geamul deschis. Pe peronul din Gara de Nord am luat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
atâta poftă, încât am crezut pentru un moment că îmi voi rupe ceva. Sebastian m-a tras spre el până când am ajuns în poala lui. M-am opus la început; ideea de a mă încolăci singură într-un colț al banchetei fusese atrăgătoare. Însă a fost insistent, iar eu eram prea obosită pentru a mă opune. — Mi-ar fi plăcut să fim într-o limuzină cu geamuri cenușii, mi-a șoptit în ureche, mâna lui rătăcindu-se în susul piciorului meu, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
fim onești, Adam nu a insistat și a chemat un taxi când s-a închis clubul. A și venit cu mine în taxi până acasă, doar ca să vadă că am ajuns în siguranță. Desigur că l-am sărutat pasional pe bancheta din spate tot drumul spre casă, dar lucrurile nu au mers mai departe de atât. Îmi pare rău! Mă urc la bordul avionului și, după o scurtă verificare, încep să număr tăvile pentru pasagerii din spate. Capul îmi pulsează. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
o privire foarte intensă. De parcă știe mai multe despre mine decât știu eu însămi. E enervant. Mă îndrept spre ieșire și opresc un taxi. I-am spus lui Tim că o să sun când o să fiu în drum spre centru. Pe bancheta din spate a taxiului, îmi scot telefonul mobil din geantă și văd că am un apel pierdut. Nu am auzit telefonul, cu toată gălăgia din pub. Inima îmi tresare când văd că telefonul era de la Adam. Sunt emoționată. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
întâmplă? — A, nu am fost împreună până la capăt sau așa ceva. M-am întâlnit cu el în Lillies alaltăieri seară, am împărțit un taxi până acasă și ne-am cam mozolit în spate. Era și ăă... Tim cu el? — Nu pe bancheta din spate a taxiului. — Dar era în Lillies? Da, dar n-a stat mult. Ciudat, când eram cu Tim, refuza să meargă în cluburi de noapte. — Era cu... de fapt, nu, nu-mi spune. Nu vreau să știu. Debbie nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
În vagonul ticsit de trupuri, abia dac-am putut găsi un loc pe jos. Acolo, printre deținuții care veneau de la București, m-a impresionat figura de Crist a unui om mai vârstnic, cu care am intrat în vorbă. Stătea pe banchetă și văzându-mă atât de chinuit, mi-a oferit locul lui. Ne-am împrietenit, în cele două zile și jumătate, cât a durat drumul până la Aiud, unde am fost depuși. Aveam să aflu mai târziu că omul acela, plin de
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
poză. EA traversînd miriștea cu pălăria albă pe cap, pe urmă EA în bucătăria largă, umbroasă, plină de coșuri de fructe ornate ca pentru expoziție, EA, cu mîna abandonată pe masa lungă, ca pentru douăzeci de oameni, EA așezată pe bancheta ovală îmbrăcată în pluș. Poze, poze, poze") pe care naratorul și personajul le animă după modalitatea filmului, într-o atmosferă sufocată de imagini care trebuie legate între ele: o poză în mișcare e personajul Doinei Popa: "Pozează, își spuse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
poză. EA traversând miriștea cu pălăria albă pe cap, pe urmă EA în bucătăria largă, umbroasă, plină de coșuri de fructe ornate ca pentru expoziție, EA, cu mâna abandonată pe masa lungă, ca pentru douăzeci de oameni, EA așezată pe bancheta ovală îmbrăcată în pluș. Poze, poze, poze. Ridică brațele în sus, cu degetele depărtate, pe urmă lăsă mâinile moi în poală. Așa cum rămase un timp ea avea un aer bătrân și nefericit. Și totuși nu văd motivul real al îngrijorării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
efort. Vorbele lui păreau a ascunde o amenințare difuză. Față de semi-obscurul holului, bucătăria în care-i invită Fana era de o luminozitate frapantă, ca o explozie. O masă lungă, enormă cu câte un scaun cu spetează înaltă la capete, o banchetă ovală, plușată, foarte comodă, ferestre mari sub care se aflau un aragaz electric, unul cu gaz metan, un congelator, dulapuri suspendate prin geamul cărora puteau urmări mai multe servicii de vin și cafea scumpe. Fana se mișca de acolo, acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în vreme ce trenul se putea în mișcare, el a rămas neclintit pe bordura peronului, privind spre fereastra compartimentului ei, cu poalele trenciului fluturând în adierea vântului, până când a știut că era imposibil să se mai vadă unul pe altul. Singură pe banchetă, atunci când trenul căpătă viteză, Carmina începu să creadă că se simțea bine. Se uita pe fereastră la peisajele arhicunoscute și totuși noi, păduricea de salcâm având la vârful copacilor cuiburi uriașe de ciori, un gard de fier, un pod, câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și-n alta, îl simte încruntat crispat, cu mâinile strânse pe volan. Vrea să murim, îi trece prin minte Carminei și o pace plăcută i se instalează în creier, uite că până la urmă o să fim împreună, gândește ea, ațipește pe banchetă zgâlțâită din când în când de denivelări. Viața anostă de zi cu zi își lăsase asupra ei amprenta, parcă rămăsese tot undeva în oraș, departe, confuz, dormea percepând vag în creier, huruitul mașinii, ușoara trepidație a carcasei metalice. La un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Pretextase că avusese treabă prin împrejurimi, venise pentru niște borcănele de smântână pe care i le păstra o vânzătoare, fostă clientă a ei. Pentru că tot se întâlnise cu Ovidiu, îl rugă s-o conducă până la tribunal cu mașina. Așezată pe banchetă îi atrase atenția asupra cerului înalt, foarte curat și atunci Ovidiu avu certitudinea că întâlnirea cu Sidonia nu era chiar deloc o întâmplare. Când se mai lăsase ea impresionată de fastul naturii? Era foarte aglomerat pe stradă, o forfotă continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
aceleași întrebări, dar poate ea, având o mai mare experiență, reușise să ajungă cu raționamentul mult mai departe. După ce își bău cafeaua, pașii o purtară mecanic către fereastră. Mașina era tot acolo, bărbatul la fel, pagina scrisă mărunt zăcea pe bancheta de alături, acum umplea altă coală de hârtie. Carmina își continuă lectura. Era sâmbătă, avea zi liberă. După ce termină un capitol, lăsă cartea cu copertele în sus pe măsuță și se duse din nou la fereastră. Mașina plecase și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Se gândi să se îmbăieze sau să facă o plimbare. Își puse fierul de călcat în priză. Afară era frumos, putea îmbrăca fusta albă. Oprită în fața ferestrei, observă aceeași mașină, reapărută din senin. Era și bărbatul înăuntru și dosarul. Pe bancheta din spate avea acum două pâini și câteva pliante de prezentare a stațiunilor montane. Renunță să mai plece la plimbare și se duse să dea drumul la robinete. Sidonia îl plăcuse pe Dimitrie de când îl văzuse apărând în holul mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în cadrul ferestrei, fără să miște sau să clipească. Desigur, îi era greu să înțeleagă ce se petrecea în apartamentul de deasupra ei. Era ceva care depășea firescul. Îi urmări cum se apropie amândoi de mașină, cum se instalează tăcuți pe banchetă. Bărbatul porni motorul. Privea cu încăpățânare înainte. La stop bătea nervos darabana cu degetele pe volan. Era grav, solemn, părea nedormit. Lângă el Carmina zăcea împietrită în scaun. Nu prea știa la ce să se aștepte. El nu era dispus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
verde, pufoasă, Împodobită cu dungi roz și nasturi purpurii. Arăta ca un brad de Crăciun pitic, decorat de un nebun. — Ți-e foame? Mami o să-ți gătescă mâncare americană adevărată În seara asta! a exclamat Rose. A pus sacoșile pe bancheta din spate, păstrând un pachet de nalbe prăjite, presărate cu nucă de cocos pentru drum. Și-a aranjat părul În oglinda retrovizoare, a pus o casetă care era preferata ei zilele alea și a luat un pumn de nalbe Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
feribot Îi hrănea cu bucăți de simit - pâinițele acelea În formă de inele, presărate cu semințe de susan, fiind o tratație pe care păsările acelea carnivore o găseau irezistibilă. O femeie corpolentă, Îmbrăcată clasic, și fiul ei adolescent stăteau pe bancheta de vizavi, unul lângă altul, Însă În lumi diferite. După fața ei, Armanoush Își putea da seama că femeia nu se Înnebunea după transportul În comun, că disprețuia masele și, dacă ar fi putut, ar fi aruncat toți pasagerii sărăcăcios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
această noră americancă pe care n-o văzuse În viața ei, Însă pentru care simțea Îngrijorare și milă acum, că Își pierduse soțul, deși nu atâta Îngrijorare și milă cât simțea pentru ea Însăși, acum, că Își pierduse fiul. Pe bancheta din spate se afla Petite-Ma. Astăzi purta un văl adevărat, de exterior, tivit cu un negru ca cerneala la capete. În prima zi petrecută În Istanbul, Rose a petrecut o groază de timp Încercând să descopere criteriul esențial care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
aici, Norm. Ajuns sus, o văzu lungită pe spate, goală, sub o baterie de lămpi de ultraviolete, prinse În perete. Pe ochi avea niște calote opace. Își răsuci corpul Într-un mod Îmbietor. — Da. — Mulțumesc mult. Pune-l undeva lângă banchetă. — Bine, zise el și-l puse pe spătarul scaunului. Ea se răsuci din nou, cu fața către lămpi, și oftă. — M-am gândit că nu mi-ar strica puțină vitamina D, Norm. — Da... — Cred că nu ți-ar strica nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
lui Norman. Ai văzut? E o zi a dracului de perfectă! 00.00 ORE Când se trezi, Norman văzu o rază strălucitoare de lumină ce pătrundea prin singurul hublou, luminând toaleta dintr-un colț al camerei de decompresie. Lungit pe banchetă, privi În jurul său: un cilindru orizontal, lung de cincisprezece metri; câteva banchete, o masă metalică și niște scaune În mijloc, toaleta din spatele unui mic paravan. Harry sforăia În patul de deasupra lui. Vizavi, Beth dormea, cu brațul Îndoit peste față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
arici. — nici nu știam că există arici în deșert, comentă Betty. tu știai ? — Deșertul e viu, spuse Ken. nu există niciun motiv să nu trăiască arici în deșert... Ken se instală la volan și Betty se chirci, ușor înfrigurată, pe bancheta de alături. Ken răsuci cheia în contact dar motorul începu să bolborosească oarecum îmbufnat, cu gîlgîituri avînd o notă de reproș. Ken încercă de mai multe ori să pornească mașina, la un moment dat chiar reuși să demareze motorul, dar
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ale frustrărilor noastre. Visul 3 se făcea că mă întorceam cu mașina, nu știu de unde, dar era o întoarcere acasă în a doua parte a zilei. nu eram eu cel care conducea, la volan se afla soția mea, iar pe bancheta din spate se afla fiica noastră de 16 ani. Ca întotdeauna cînd îmi asumam funcția de copilot resimțeam un anumit stres și urmăream cu atenție modul în care conducea soția, practic, în mintea mea, eu luam virajele împreună cu ea, acceleram
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]