1,239 matches
-
Roșu este o localitate aflată la intrarea dinspre Ardeal în Valea Oltului, ea fiind un sat de graniță între Ardeal și Țara Românească. Așa a explicat Ionel Jianu deplasarea lui Iscovescu în 1848 spre București, el aflându-se la Brașov. Biograful a mai precizat că prezența la Turnu Roșu a lui Barbu Iscovescu nu se poate explica în alt mod. Tot Ionel Jianu a adus ideea că Iscovescu s-ar fi întors prin Sibiu în drumul său spre Țara Moților cu
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
spus Ionel Jianu, a vrut să câștige simpatia sârbească și de aceea l-a trimis pe Iscovescu la Semlin, pentru a picta portretele căpeteniilor de acolo. Jianu nu a adus nicio sursă care să susțină o asemenea informație. Conform aceluiași biograf, pictorul ar fi stat la Semlin mai multe luni de zile începând din luna martie a anului 1849 și astfel, ar fi pictat el portretele militarilor sârbi, precum și cele ale lui Constantin Kypra (1849 Semlin) și Dimitrie Bolintineanu (8 martie
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
în biografii locul unde a stat pictorul câteodată Contantinopol, alteori Brussa și adesea cele două orașe sunt amintite simultan fără a se explica de ce și când a fost Iscovescu la Constantinopol și de ce și când a fost la Brussa. Conform biografului Ionel Jianu, acesta a avut parte de o viață mai liniștită în acești ani, dar lipsurile și suferințele i-au erodat sănătatea. Artistul a stat pe malurile Asiei Mici doi ani de zile și a lucrat din ce în ce mai puțin. Au rămas
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
că nici afirmațiile referitoare la spitalizare și la detaliile testamentare precedente nu ar fi acoperite de sursa indicată. Cum, până în acest moment, redactarea acestui articol a fost afectată de lipsa acestei surse indicată de Grigorescu, se poate considera că afirmațiile biografului suferă de ambiguitate. Ca urmare a indicației pe care toți biografii o menționează privitor la certitudinea ridicării unui monument pe mormântul artistului, nimeni nu a specificat dacă monumentul mai există și în ziua de astăzi sau până în ce an a
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
în mod oficial războiului. Lipsa unor câștiguri teritoriale semnificative și a reparațiilor de război a dus la revolte în întreaga Japonie. Tratatul de pace a adâncit lipsa de încredere a japonezilor în toate națiunile vest-europene. Cei mai mulți japonezi considerau, după cum afirmă biograful președintelui Roosevelt, Edmund Morris, că Statele Unite i-au păcălit, de vreme ce plata de către Rusia a unor despăgubiri de război era o condiție de pace pe care americanii ar fi trebuit să o sprijine. În plus, Japonia a trebuit să se mulțumească
Războiul Ruso-Japonez () [Corola-website/Science/304047_a_305376]
-
și diploma de „Drepți între popoare” ( חסיד אומות העולם Hasid Umot HaOlam) pentru salvarea, în iulie 1941, a mii de evrei, urcați în zilele pogromului de la Iași în „trenurile morții”, sub pretextul deportării spre lagărul de la Călărași (Ialomița). Potrivit unor biografi, Viorica Maria Ecaterina Ana Văsescu s-ar fi născut la Dămienești, lângă Roman, în familia soților Ortansa Văsescu, născută Morțun, și a lui Gheorghe Văsescu, fiul boierului Alexandru Văsescu din Coțușca Botoșani, fost deputat și ministru liberal în guvernul Crețulescu
Viorica Agarici () [Corola-website/Science/304144_a_305473]
-
Kollek. Militanții mai vârstnici, din a III-a Aliya, ca Pinhas Lavon, si mai ales triumviratul Golda Meir- Zalman Aran - Pinhas Sapir simțeau că Ben Gurion are de gând să predea ștafeta hegemoniei în partid celor tineri, pește capul lor. Biograful lui Ben Gurion, Shavtay Tevet, menționa că „Peres și cei din generația lui, nu aveau nevoie să se lupte cu „bătrânii” partidului pentru a-și croi drumul spre conducere, timpul îi va favoriza în curând.” După marea victorie a Mapaiului
Șimon Peres () [Corola-website/Science/304204_a_305533]
-
-i picteze reședință din Ceshire, Tabley House. Termină tabloul "Echipaj ridicând o ancoră" (1809) și execută două lucrări pentru lordul Lonsdale de Westmoreland. În anul 1810, Turner vizitează la Farnley Hall pe Fawkes, colecționarul său. Această perioadă corespunde, după unii biografi, rupturii legăturii cu Sarah Danby. După ce în 1807, atras de peisajele Tamisei, se mutase la Hammersmith Mall, în 1811 se mută la Sion Ferry House, în Isleworth. În 1812 realizează "Coliba distrusă de avalanșă", proiecție halucinantă a unui dezastru alpin
Joseph Mallord William Turner () [Corola-website/Science/303884_a_305213]
-
fure instrumentele. Leeuwenhoek era foarte prietenos atunci când era vizitat de tarul Petru cel Mare al Rusiei, căruia i-a arătat în 1698 circulația din coadă unui tipar. Această "„l-a încântat în așa măsură pe print”", scrie prietenul și primul biograf al lui Leeuwenhoek, Gerard von Loon, "„încât în aceste contemplații și în altele el a petrecut nu mai puțin de două ceasuri, iar la plecare i-a strâns mâna lui Leeuwenhoek și l-a asigurat de recunoștință lui pentru că i-
Antoni van Leeuwenhoek () [Corola-website/Science/304322_a_305651]
-
ca fiind unul dintre primii maeștri ai lojei Steaua Dimineții, cu gradul de Mare Maestru Nr. 27. Această lojă fusese organizată în Poultney înainte de anul 1800. Un autor susține că Miller obținuse gradul de Mason al Arcului Regal. Practic toți biografii lui Miller recunosc că acesta a făcut parte din elita masonică. Chiar și mai târziu, după ce se va reconverti la credința baptistă în 1831, și se va retrage din masonerie, Miller nu va disprețui pe masoni și nu va demoniza
William Miller () [Corola-website/Science/304437_a_305766]
-
3] Ororile războiului, precum și victoria americanilor asupra englezilor, l-au determinat pe Miller să-și reconsidere vederile filozofice. După terminarea războiului, Miller s-a retras din armată în 1815, întorcându-se acasă la Poultney, apoi mutându-se la Low Hampton. Biografii lui descriu deprimarea pe care i-a cauzat-o această credință de liber-cugetător lipsită de orice speranță și care nu oferea vieții nici un sens. A început să conștientizeze tot mai mult că este un muritor, iar moartea tatălui și a
William Miller () [Corola-website/Science/304437_a_305766]
-
dar credea în venirea apropiată a lui Iisus. Spre deosebire de alte valuri de trezire americane care trecuseră, Mișcarea Millerită, cu puține excepții, a fost ocolită de fanatisme, în ciuda zvonurilor populare alimentate de unii jurnaliști ostili. Predicile lui Miller sunt descrise de biografi ca fiind serioase, profunde, inspirând tăcere, nu isterie religioasă, și conduceau la pocăință, nu la porniri fanatice. În mod inevitabil însă, credința milleriților ducea la sacrificii mari pentru progresul misiunii adventiste, prin predicare și prin publicații care treceau chiar dincolo de
William Miller () [Corola-website/Science/304437_a_305766]
-
eseuri filozofice ("Mitul lui Sisif" - 1942 și "Omul revoltat" - 1951), deși toată viața a negat această contribuție. Opera lui cuprinde romane, povestiri, piese de teatru și eseuri, ilustrând în ansamblu raportul dintre solitar și solidar în umanitate sau - cum nota biograful său, Roger Grenier - "soarele și umbra unui suflet mediteranean". Volumele sale de povestiri "Reversul și Fața", "Exilul și împărăția" conțin în formă artistică episoade ale copilăriei algeriene și chiar momente ulterioare, fără să anticipeze tematica romanelor. "Moartea fericită" este varianta
Albert Camus () [Corola-website/Science/297986_a_299315]
-
boală mintală și care a trăit împreună cu familia ei pînă în momentul internării din 1891. Leslie și Julia au avut împreună patru copii: Vanessa (1879), Thoby (1880), Virginia (1882) și Adrian (1883). Statutul domnului Leslie Stephen ca editor, critic și biograf, și legătura lui cu William Thackeray (el fiind văduv al fiicei celei mai mici a lui Thackeray), a constat în faptul că urmașii săi au fost crescuți într-o ambianță plină de influențele societății literare victoriene. Henry James, George Henry
Virginia Woolf () [Corola-website/Science/297969_a_299298]
-
surorii vitrege cu doi ani mai tîrziu, au dus la primile crize nervoase ale Virginiei. Moartea tatălui în 1904 a provocat cel mai serios colaps al ei și ea fost în scurt timp internată. Savanții moderni (inclusiv nepotul ei și biograful Quentin Bell) cred că crizele nervoase ulterioare perioadei depresive repetate au fost de asemenea influențate de abuzurile sexuale pe care Virginia și Vanessa le suferiseră din partea fraților vitregi George și Gerald Duckworth (despre care Virginia își amintește în eseurile sale
Virginia Woolf () [Corola-website/Science/297969_a_299298]
-
Sackville-West. El are menirea să o consoleze pe Vita, pentru faptul că s-a născut fată și pentru pierderea casei familiale, deși prezintă de asemenea o tratare satirică a vieții și a operei sale. În "Orlando", mijloacele de exprimare ale biografilor istorici sunt ridiculizate; personajul unui biograf pompos este creat pentru a-l lua în rîs. "Valurile" (1931) este povestea unui grup de șase prieteni ale căror meditații, care corespund mai mult unor recitative decît monologuri interioare propriu-zise, creează o atmosfera
Virginia Woolf () [Corola-website/Science/297969_a_299298]
-
consoleze pe Vita, pentru faptul că s-a născut fată și pentru pierderea casei familiale, deși prezintă de asemenea o tratare satirică a vieții și a operei sale. În "Orlando", mijloacele de exprimare ale biografilor istorici sunt ridiculizate; personajul unui biograf pompos este creat pentru a-l lua în rîs. "Valurile" (1931) este povestea unui grup de șase prieteni ale căror meditații, care corespund mai mult unor recitative decît monologuri interioare propriu-zise, creează o atmosfera ondulatorie care se aseamănă mai mult
Virginia Woolf () [Corola-website/Science/297969_a_299298]
-
expediție Monongahela. Acesta a fost un efort major de recucerire al zonei Ohio. În timp ce Braddock este ucis și expediția se sfârșește într-un dezastru militar, Washington se distinge ca eroul de la Monongahela. Rolul lui Washington în timpul bătăliei este încă dezbatut, biograful Joseph Ellis, afirmă că Washington a călărit de-a lungul și de-a latul câmpului de bătălie reorganizând rămașițele forțelor Britanice și a milițiilor din Virginia pentru a se retrage. În urma acestei acțiuni, lui Washington i se încredintează comanda unei
George Washington () [Corola-website/Science/297957_a_299286]
-
stat la masă cu Sultanul Abd Al-Aziz (Abdülâziz), în aprilie 1868. . Au vizitat câmpurile de luptă din Crimeea și doar ea singură haremul din Khedive Ismail. Reședințele preferate ale lui Albert Eduard și Alexandra erau Casa Sandringham și Casa Marlborough. Biografii au căzut de acord că mariajul lor a fost în multe feluri fericit; cu toate acestea unii au afirmat că Albert Eduard n-a acordat soției sale atâta atenție pe cât aceasta și-ar fi dorit și din acest motiv, treptat
Alexandra a Danemarcei () [Corola-website/Science/312535_a_313864]
-
în cele din urmă, încoronarea a fost amânată iar Eduard a făcut operație. După recuperare, Alexandra și Eduard au fost încoronați împreună în august: el de arhiepiscopul de Canterbury, Frederick Temple, iar ea de arhiepiscopul de York, William Dalrymple Maclagan. Biografii au afirmat că Alexandrei i s-a refuzat accesul la documentele de informare ale regelui și a fost exclusă din unele vizite externe ale regelui pentru a preveni amestecul ei în chestiunile diplomatice. Ea s-a opus sistematic la orice
Alexandra a Danemarcei () [Corola-website/Science/312535_a_313864]
-
rege anglo-saxon al Angliei și ultimul al Casei de Wessex, din 1042 până la moartea sa. Eduard a fost văzut ca o persoană pioasă, iar domnia sa a fost notabilă datorită dezintegrării puterii regale în Anglia și a avansului puterii familiei Godwin. Biografii săi, Frank Barlow și Peter Rex, îl prezintă pe rege ca fiind unul de succes, energic, plin de resurse și uneori nemilos, dar a cărui reputație a fost pătată pe nedrept de către cucerirea Norman la scurt timp după moartea sa
Eduard Confesorul () [Corola-website/Science/312678_a_314007]
-
insistat să obțină o înțelegere de confidențialitate de la ea, ca condiție a divorțului. Ajutoarele sale au spus că Hughes nu i-a vorbit niciodată urât. Peters a refuzat să povestească viața ei alături de Hughes, precum și niște oferte de la editori și biografi. Peters a declarat doar că nu l-a mai văzut pe Hughes de ani de zile înaintea divorțului și că a vorbit cu el doar la telefon. Hughes trăia la hotelul Intercontinental de lângă lacul Managua în Nicaragua, căutând siguranță și
Howard Hughes () [Corola-website/Science/312042_a_313371]
-
(Mary Wollstonecraft Godwin, 30 august 1797 - 1 februarie 1851) a fost o scriitoare britanică, dramaturg, eseist, biograf și editor al operelor soțului ei, poetul romantic și filozoful Percy Bysshe Shelley. A fost fiica lui William Godwin, care era preocupat de filozofia politică și a scriitoarei, filozoafei și feministei Mary Wollstonecraft. este cel mai bine cunoscută pentru romanul
Mary Shelley () [Corola-website/Science/312229_a_313558]
-
al lui Cezar Straton. Alex Ștefănescu în numărul 24/2008 al revistei România literară, după citirea volumului „Ecologia iubirii” spune: „O carte fantezistă și excentrică, sociologie a iubirii, dar și antologie de reflecții și paradoxuri pe tema dragostei, colecție de biografii erotice ale unor celebrități și, în același timp, istorie a formelor de sexualitate practicate de-a lungul secolelor, a publicat Cezar Straton, sub titlul inofensiv Ecologia iubirii. Un titlu mai potrivit ar fi fost Spitalul amorului, dar se pare că
Cezar Straton () [Corola-website/Science/311487_a_312816]
-
-se pe aspecte de stil, pe menționarea de ranguri militare și dregătorii care au apărut în Imperiu mult ulterior perioadei la care face referire "Istoria" precum și alte fragmente bizare. Mai mult, "Istoria" citează din așa duzină de așa ziși istorici, biografi, scribi, apropiați ai unor autori, ale căror nume și opere nu mai sunt menționate nicăieri. Autorului Istoriei Auguste nu i se reproșează inexactități, sau chiar un oarecare subiectivism precum altor izvoare antice, ci intenția de a induce deliberat în eroare
Istoria Augustă () [Corola-website/Science/311740_a_313069]