10,418 matches
-
că fuseseră obținute prin clonare. CÎnd doctorul a vrut să ia una În brațe, nu l-au lăsat, atrăgîndu-i atenția că ar putea deveni agresivă. De fapt, erau Închise În niște cuști metalice și, la prima vedere, păreau nu doar blînde, ci chiar lipsite de orice chef. Poate și din cauză că nu mai fuseseră hrănite de mult timp. Se Înviorară un pic abia după ce Feder le dădu niște oase de pește și le turnă apă În farfurioarele de plastic. Abia acum află
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
că se ascunsese pe undeva prin casă. Ori, dacă plecase, poate că avea să se Întoarcă În curînd, după ce, dînd piept cu dificultățile vieții În libertate, se va convinge singur că tot mai bine să rămînă sub protecția unei persoane blînde și iubitoare. Însă această oricît de mică speranță provocă, la rîndul ei, o mare și dramatică dilemă. Dacă Într adevăr Boule-de-neige plecase, ar fi trebuit să-i lase mereu deschisă posibilitatea de a se Întoarce, ceea ce ar fi Însemnat să
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
cazul În care ar fi fost un alt dialog, urmarea ar fi fost aceeași. Mai tîrziu, se va spune că a fost un miracol cum cartea a rămas neatinsă, cu cele două degete băgate Între filele ei. MÎngîiată de razele blînde ale soarelui după-amiezii, doamna Agneta alunecă pe nesimțite Într-un somn ușor și lin, din care n-avea să se mai trezească niciodată. Dar să nu anticipăm. În zorii zilei următoare, cînd Încă nu se luminase bine de ziuă, Pablo
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
lor, știa, de exemplu, că Vic fusese crescut la un orfelinat, descoperise prin ce metode Jegg vindea carburanți din rezervele armatei unor benzinării de pe insulă, ca să-și procure bani de poker sau să-și mai achite din datorii, descoperise că blîndul colonel Pruritanal Întreținea frecvente discuții telefonice cu așa-zisul Împărat Roland I - și așa mai departe. Ultima lui descoperire, de fapt și cea mai bogată În consecințe, era că doctorul Thomas Încercase să intre În contact cu cei de la MSAMDR
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
motivul că nici n-ar fi avut ce. În acel moment Își regreta sincer demisia; cuvîntul „rezervist“ suna foarte neplăcut, mai ales atunci cînd Îl pronunța colonelul, pentru care cuvîntul „rezervist“ echivala cu „civil“, iar față de civili nutrise dintotdeauna un blînd și Îngăduitor dispreț. Deși cererea nu-i fusese Încă aprobată de comandamentul zonal, era clar că nu mai aveau nevoie de serviciile lui. Probabil că se și gîndiseră cu cine Îl vor Înlocui. Foarte probabil, acela era chiar căpitanul Jegg
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
pe toți pe dinafară, avusese contacte cu fiecare pe vremea cînd încă întreg planul nu era decît într-o fază incipientă, pe cînd complotiștii nu puteau spera decît la cel mult o schimbare nesemnificativă a dictaturii, la o variantă mai blîndă a orînduirii, care să-i ia și pe ei în calcul, niște frustrați și marginalizați ai societății. Mai putea să-l surprindă ceva? Să-l ia pe nepregătite, să-i dea de gîndit? Nici vorbă, le învățase pe de rost
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
apare și dispare de după nori, și, câte-o rază anemică intră prin spărturile ,,locuinței,, , dispărând apoi ca Într-un joc de lumini și umbre. Antoniu iese afară pentru câteva clipe și ridică ochii spre cer, lăsându-se mângâiat de căldura blândă, după care intră Înapoi În magherniță. Viața de vagabond i l-a dat ca tovarăș pe bătrânul Kawabata...alături de el speră, visează, râde, se Întristează, filozofează, cârtește, fabulează, Înflorește, de cinci ani de zile... Noaptea s-a lăsat pe nesimțite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pe jos, să nu se mai termine. Ar vrea ca opririle În stații În care se face schimbul grăbit de călători să fie de fapt opriri În timp. Un copil Începe să plângă și mama Îl liniștește pe un ton blând. O femeie corpolentă cu față de vultur, trecută bine de șaizeci de ani, ocărăște cu o voce stridentă guvernul, pentru că nu-i ajung banii de pensie. Ca un curent electric, un murmur de nemulțumire față de ,,viața plină de lipsuri,, , face turul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
străvechi care acopereau patul, se liniștise Într-un fel, i se limpeziseră sufletul și mintea, simțea nevoia să-l ocrotească, să-l Îngrijească, să-i pună sângele În mișcare, mai ales că lunile de iarnă se topiseră și o primăvară blândă le luase locul. -Bună-dimineața, Înger al gunoaielor! Ce vânt te-a readus În ghetoul nostru iubit? Bucuria revederii, Îl face pe Antoniu să-și frământe mâinile, minute În șir, după care le dă drumul să zboare deasupra patului, acolo unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
să-l muți de colo-colo. Oamenii sunt Încruntați și se uită chiorâș unii la alții. Cei care mănâncă din farfurii cu șobolanii, Îi urăsc numai pe cei care mănâncă din farfurii cu șobolanii, ca și ei. Sunt violenți cu cei blânzi și supuși cu cei violenți. Antoniu se gândește la toate astea, În timp ce traversează calea ferată, În drum spre metrou. L-a lăsat pe Kawabata dormind, după ce l-a hrănit aproape cu forța și i-a răcorit fruntea cu puțină apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și Începe să se gudure, ștergându-și blana de picioarele lui, și uitându-i-se În ochi ca un copil care are nevoie de mărunte dovezi de iubire. Îl scarpină pe creștet, Îl mângâie, și Îi vorbește cu o voce blândă. Dând din coadă și privind Înapoi, câinele pleacă, nu Înainte de-a scoate din gâtlej, un lătrat scurt. Antoniu se apleacă din nou asupra caietului... Anticarul din Piața Sfantul Gheorghe, era bătrân ca și cei care-i aduceau cărți, vestigii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
față de om inteligent. Bănuiesc că-și cunoaște bine meseria. Nu știu, am răspuns. Nu-mi place deloc ceea ce numești tu „meseria” lui. Dar cu siguranță e bun la ceva. Poate e pur și simplu bun. Nu este doar drăguț și blând și politicos așa cum numai americanii pot fi drăguți și blânzi și politicoși, deși are și aceste trăsături. Dar are într-adevăr putere. — S-ar părea că te-a cucerit și pe tine, spuse Georgie. Se așeză într-o poziție mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
știu, am răspuns. Nu-mi place deloc ceea ce numești tu „meseria” lui. Dar cu siguranță e bun la ceva. Poate e pur și simplu bun. Nu este doar drăguț și blând și politicos așa cum numai americanii pot fi drăguți și blânzi și politicoși, deși are și aceste trăsături. Dar are într-adevăr putere. — S-ar părea că te-a cucerit și pe tine, spuse Georgie. Se așeză într-o poziție mai comodă, sprijinindu-și capul în unghiul genunchiului meu. — Așa o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
părul lung - pe care de obicei îl poartă într-un coc de modă veche, iar epitetul „auriu” este cel mai potrivit pentru întreaga ei înfățișare. Arată ca un obiect de preț aurit peste care timpul a așternut patina stinsă și blândă a razelor de lună; sau, făcând o comparație mai relevantă, Antonia ar putea fi asemănată cu jocul razelor de soare reflectate de apă pe o veche pardoseală venețiană, căci există totdeauna ceva fluid și înfiorat, ceva mobil și parcă vibrant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de lună a lui aprilie miraculoasă, lipsită de durerile metamorfozei și nașterii. O iubeam cu o bucurie sălbatică și primitivă, cu o anume brutalitate și voioșie, trăsături ce nu se regăseau în relația mea mult mai elegantă și fundamental mai blândă cu Antonia. O adoram pe Georgie și pentru simplitatea, duritatea, independența ei, pentru inteligența și lipsa ei de intensitate și, în ansamblu, pentru faptul că reprezenta o completare și un contrast atât de mare față de farmecul mai domol și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
peninsular de Napier și mă întrebam dacă o să mă aleg cu un astm din pricina bețișoarelor parfumate ale lui Georgie. Un foc vesel de lemne și cărbuni strălucea și murmura în cămin, iar lămpile cu lumină intermitentă aruncau o culoare aurie blândă asupra camerei mari care, chiar și în toiul iernii, mirosea a trandafiri, ca efect al vreunei scamatorii făcute de Antonia. Felicitările scumpe înșirate pe pian, mănunchiurile de crenguțe de brad prinse pe pereții în formă de evantai sau legate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
m-ar fi izbit ceva. Genunchiul meu îl atingea pe al Antoniei. Cu mâna stângă i-am prins ambele mâini, care încă se agățau de mâneca mea. — De când? De câte ori? Mă privi cu spaimă și hotărâre. Antonia avea un stil propriu, blând, evaziv și totuși disperat, de a obține ceea ce își dorea. Simțeam cum puterea voinței ei se agăța de mine ca o lipitoare. — Nici nu contează asta, Martin, spuse ea. Dacă chiar vrei să știi într-adevăr amănunte am să ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
rațională. Am rămas cu ochii țintă la fața ei frumoasă, concentrată și răvășită, pe care se citea o îndrăzneală amestecată cu un fel de compasiune jenată. Gura ei mare și mobilă se mișca de parcă ar fi mestecat în ascuns vorbele blânde pe care mi le-ar fi putut spune. Aveam un sentiment de nedumerire și amărăciune, sentimentul că lucrurile îmi scăpaseră total de sub control. — Atitudinea mea nu este deloc rațională, Antonia, am spus, aud perfect ce spui, dar cuvintele tale sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Nici nu mă mir că Antonia te-a ales. Poate că și ea este prea inteligentă pentru mine, numai că nu mi-am dat seama de asta până acum. Palmer rămase cu ochii la mine un timp, senin, detașat și blând, având în priviri doar o licărire de neliniște. Trase puțin de marginile halatului, în partea de sus unde se vedea cămașa albă imaculată, și-și eliberă încă un pic gâtul lung. Începu din nou să se plimbe încolo și încoace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fi salvarea noastră, a tuturor. 5 Pentru mine, Rembers este casa mamei, deși tata a cumpărat-o, iar Alexander i-a adus o serie de modificări după moartea tatei. Dar casa păstrează amprenta de neșters a mamei, a personalității ei blânde, nedefinite și parcă ireale, iar în mintea mea casa apare totdeauna învăluită într-o ceață romantică, veșnică, aproape medievală. Poate că ar trebui să fie înconjurată de tufe dese de trandafir, precum castelul Frumoasei din Pădurea Adormită. Totuși nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
triumfători. Dădeau impresia că sufletele lor dansează. În fața unei asemenea forțe, mi-am spus, aș fi avut puține șanse de izbândă. Și totuși simțeam că dacă aș fi făcut măcar o încercare, dacă aș fi știut - pus în fața hotărârii ei blânde și a recunoștinței ei prompte - ce să fac pentru a o păstra pe Antonia, chiar și dacă aș fi dat greș, nefericirea mea actuală ar fi fost mai puțin precisă și mai puțin sâcâitoare. Mi se răpise prin înșelăciune clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
bărbat îndrăgostit. Era totuși o dragoste destul de ciudată care nu se putea manifesta decât prin supunerea în fața dorinței Antoniei de a păstra intact acel fir care ne lega. Însăși acceptarea acestei situații era o tortură în sine iar legătura, deși blândă, era pentru mine ca lațul pentru un condamnat. Eram blestemat să fiu incapabil de violență. Și totuși, undeva în adâncuri, se zbătea în mine violența ascunsă în spatele durerii. Lucrul cel mai derutant era sentimentul pe care-l avusesem atunci, în preajma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ușă. El purta o jachetă tricotată largă, o cămașă albastră și o eșarfă violet. Arăta curat, îngrijit, vioi, tânăr, puțin extravagant. În lumina strălucitoare a dimineții am văzut ochii lor ațintiți asupra mea cu îngrijorare, ochii Antoniei mari, castanii și blânzi, ochii lui Palmer albaștri, limpezi și reci. În spatele lor se vedeau pe perete locurile, acum goale, ale stampelor japoneze. Mi-am dat seama imediat că se întâmplase ceva neobișnuit. Nu m-au salutat, n-au zâmbit, m-au privit pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Antonia care acum stătea cu spatele la mine. După câteva clipe răspunse: — Cred că ar fi mai bine să nu-ți spunem deocamdată. Oricum nu contează. M-am uitat drept la Palmer. Fața lui era senină reușind să fie în același timp blândă și înghețată. Stătea foarte drept și țeapăn și mă privea de la celălalt capăt al camerei. — Și ce-ați aflat? am întrebat. Palmer privi din nou spre Antonia. Ea răspunse peste umăr: — Totul, Martin. Și despre copil, totul. Avea glasul încărcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Și ești de acord să-mi spui Antonia? Nu știu, zise Georgie, îmi pare rău, cred că n-am să pot. Oricum n-are importanță. — Are importanță pentru mine, replică Antonia. — Ei, terminați odată! am intervenit. Nu puteam suporta insistența blândă a Antoniei. — Martin, te rog, spuse Antonia. Fără a-și lua ochii de la Georgie, puse o mână pe brațul meu și o lăsă acolo. Prin mâneca hainei o simțeam cum tremură. Eram copleșit de milă pentru ea. — Iată cum stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]