1,108 matches
-
caute fațetele multiple, plurifocale ale celor doi mari dramaturgi, Cehov și Shakespeare. Teatrul nu are doar un singur chip. El depinde de epocă, de neliniștile existenței, de necunoscut, de concret... Teatrul este spectacolul ascuns în noi și mărturisit spectatorilor. Noaptea bufonilor, pe scena Teatrului Național Radu Stanca, e o nouă dragoste și totodată poate un requiem. E energia condensată ce erupe din cei 45 de ani de scenă pe care i-am împlinit în acest an. Am lucrat Cehov și Shakespeare
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Am revenit asupra aceluiași text de mai multe ori. La radio și la televiziune am încercat să deslușesc imagini care cuprind un întreg univers ce mă atrage și-mi binecuvântează încercările. Viu și fierbinte, cum spune personajul Actorului din Noaptea bufonilor, teatrul îți cere totul, îți ia totul, te înalță și te surpă... îți blestemă orgoliul și-ți alină singurătatea. Iubesc teatrul, îl iubesc dintotdeauna, îl iubesc pentru că mă lasă să exist., îl iubesc pentru că nu-l știu... Într-o zi
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
operetă Ludovic Spiess, care numai solist n-a fost în ministerul ce începea să se populeze cu tombaterele comunismului nostalgic, a venit apoi unsul cu toate alifiile serviciilor secrete și nesecrete, ghinionistul violator Petre Sălcudeanu, l-a urmat, pe acesta, bufonul curții uzurpatoare de la Cotroceni, Marin Sorescu, oho, confirmînd talente vechi, de-abia mascate în trecut, sub pulpana căruia s-au obrăznicit pînă la a fi grobieni foștii și actualii activiști de partid și colaboratori ai Securității, e înscăunat acum, cine
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
carnetului de partid). Același rîs înspăimîntător. Al cărui martor (doar masochist-curios) am fost. Și de care, iată, nu mă pot desprinde. Ca de coșmar. Țuțea (cît am mai apucat să-l vedem filmat) rîdea teribil de alții. Asumîndu-și însă rolul bufonului. Unul inocent. Oricum, nu de curte. Cu osebire cea degenerat-comunistă. În timpul căreia a făcut pușcărie grea (nu lipsită de recitativele lui șoltic-savante în fașa elitei încarcerate). Tragic, desigur, dar în numerele lui filmate, în 1990, Parkinson-ul îi augmenta emisiile
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ei adversară. La oficială, un șir lung de fotolii ca la nici un alt meci rezervat babanului staff oaspe. Cu cîteva momente înaintea fluierului de început, comandoul dinamovist își ocupă, înfoiat, locurile: niște robotizați Becali, unu și unu, ca-ntr-un bufon thriller S.F. Pe ei se putea! cu aparatele zbîrnîind, țuțării stas ai televiziunilor locale și centrale. Ca-n celelalte indigeste seriale t.v. sport, cu ceilalți Becali, ai Stelei. Disconfort total. Meciul? Cu un uns cu toate alifiile (albastre) Salomir
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Homo americanus mă întrerupea și spunea: O clipă, să notăm ce-am vorbit, să nu uităm... Și chiar punea în faptă, bătînd alert la mașina de scris. Interbelică și ea. Dar Țuțea? Ca să rămînem în același rarissim perimetru. Hazul lui bufon autoflagelator, cu... obligația de a fi, cît ești tînăr, de stînga, dar și cu... idioțenia de a rămîne, matur, tot acolo! Interviul lui ultim, luat de un june invizibil, lîngă patul senectuții suferinde, deși tragic în subterana lui existențială, era
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
bine această situație: Am introdus în biserici o muzică de teatru, complexă ... Corni, trombe și cornete se pun la întrecere cu vocile. Se ascultă melodii de dragoste și imorale care ar trebui să însoțească numai dansurile femeilor curtezane și a bufonilor. Lumea aleargă la biserică de parcă ar merge la teatru, numai pentru plăcerea senzuală a auzului. Acestea și alte abuzuri nu erau decât derivații și aspecte ale unei inconveniențe mai grave, aceea a lipsei de respect față de „cuvânt”: textul era înăbușit
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
James Sully (An Essay on Laughter, 1902) încearcă să ordoneze imensitatea materialului în 12 categorii: 1. lucruri care prin noutate stârnesc un sentiment de teamă în amestec nelămurit cu plăcerea: bizarul, straniul, extravagantul, fantasticul; 2. vechiul asociat cu grotescul și bufonul; 3. diformitățile fizice și de alt tip; 4. viciile morale; 5. o infracțiune de la ordine și regulă; 6. micile nenorociri ale unui individ sau ale mai multora; 7. indecentul și obscenul; 8. echivocul simulării de tip afectare sau deghizare; 9
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Modul satiric Dubla etimologie posibilă a termenului de satiră este utilă înțelegerii semnificației acesteia mai întâi ca formă artistică eterogenă ( lat. Satula = salată, amestecătură) și apoi ca manifestare polemică, de reprobare, prin asocierea cu spiritul inconformist, libertin, contestatar, impulsiv și bufon al lui Dyonisos, de care se leagă indestructibil sensul cuvântului grecesc satyres. Aceste componente de bază ale artei poetice satirice pot fi descoperite într-un dialog al lui Lucian din Samosa, Îndoita învinuire sau tribunale, în acuzațiile aduse Retorului Sirian
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
generalizată conform căreia satira ar fi dimensiunea esențială a acestuia. Disputa nu este, totuși, veche. Spre deosebire de Maiorescu, Delavrancea, Mihail Dragomirescu și mai cu seamă Zarifopol care preciza că "satira propriu-zisă e rară" la Caragiale și că "râsul voios, orientat spre bufon domină"13, în schimb, Gherea, G. Ibrăileanu, E. Lovinescu, Pompiliu Constantinescu au văzut în autorul Momentelor un cinic decis să anihileze cu aciditatea vervei satirice societatea în care a trăit, moravurile și viciile unei lumi infernale cu instituții caricaturale și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
astfel etichetărilor stricte și precise. Mai exact, Caragiale a creat nu doar tipuri sociale surprinse în manieră realistă (gazetarul, politicianul burghez, pedagogul), ci și caractere (demagogul, stupidul, moftangiul), n-a preluat mecanic vechi tipuri și măști comice (senex, Miles Gloriosus, bufonul, cuplul clovnesc etc.), ci le-a particularizat fără să le estompeze valoarea axial-universală, convertindu-le, în același timp, în simboluri ale existenței automate și alienate. Numeroase personaje din teatrul și din proza caragialiană ilustrează acest summum ipostazial al obiectivărilor literare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
poate fi considerat un veritabil caracter clasic, prin ilustrarea unei dominante: prostia. Nu este însă, mai puțin valabilă interpretarea lui prin prisma realismului tipologic, întrucât sintetizează și trăsături ale unui tip social: burghezul. Catindatul nu este numai o reipostaziere a bufonului (sannio) din mimus și atellane sau a lui Bucco (netotul cu obrajii umflați), ci și a caracterului de stupid, a tipului funcționarului, precum și o anticipare a personajului alienat sau a clovnului din farsa tragică și modernă. Cațavencu este o variantă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ale unor formule emblematice pentru universul lingvistic al comediilor și al Momentelor. De exemplu, incidentele de tipul "mă'nțelegi", "carevasăzică", despre care G. Călinescu intuia că vor deveni "caragialisme care vor servi modernului care vrea să dea frazei o cădere bufon bucureșteană"114, sunt, într-adevăr, cele mai clare semnale ale derapajului voit al noului text-gazdă înspre lumea și viziunea critică al lui Caragiale, de a căror complexitate se contaminează automat. Însă mai valoroase pentru importanța caragialismului în literatură ni se
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
apar ca un superlativ al vieții, personajul din farsa tragică este el însuși un abulic, un ins atins de regresiunea biologică și intelectuală, un mitoman, un traumatizat, un om în stare de delir, un candid sau un criminal involuntar, un bufon liric sau o marionetă neputincioasă".29 Aplicabilitatea acestei fișe caracterologice la specificul unor personaje ca Leonida, Cetățeanul turmentat, Catindatul, Dandanache, Farfuridi, Cațavencu subliniază încă o dată înrudirea lor mai mult sau mai puțin îndepărtată cu antieroii literaturii absurdului. Lipsite de individualitate
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din comedii, de pildă la Tipătescu și Pristanda, iar Algazy și Grummer la Chiriac și Jupân Dumitrache, la Brânzovenescu și Farfuridi, la Iordache și Girimea, deci la acele cupluri care, dezbinate, "scoase din țâțâni", ar putea reacționa în aceeași manieră bufon răzbunătoare sau autodistructivă ca orgolioasele personaje ale lui Urmuz. Relațiile de subordonare dintre personajele caragialiene implică aceeași potențialitate a denaturării în conflicte deschise cu însemnate pierderi de ambele părți, întrucât subordonatul deține secrete ale superiorului pe care-l poate aduce
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pusă în paralelă cu politica regelui James I care încerca să convingă Parlamentul să aprobe unirea Angliei cu Scoția, evidențiindu-se consecințele negative ale diviziunii de-a lungul existenței Britaniei. 1605 Burbagejoacă rolul titular, Lear, si Armîn pe cel al bufonului. Nu există dovezi cu privire la receptarea contemporană a piesei, ca text sau reprezentare teatrală. 1605 Sonetul Despre Sejanus (On Sejanus), cu ecouri din King Lear, dedicat lui Ben Jonson de William Strachey, este publicat după 6 august 1605. 1606 la 26
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
au fost legate s-au introdus șpalturi corectate și necorectate. 1609-1610 Compania lui Șir Richard Cholmeley joacă Regele Lear la Gowthwaite Hall în Yorkshire din Pied Bull Quarto (Q1). Rolul lui Lear a fost probabil jucat de Christopher Simpson, al Bufonului de William Harrison și al Cordeliei de Thomas Pant. De la inceput se pare ca tragedia Regele Lear a fost mai puțin populară decît Hamlet și Othello. 1611 Simon Forman în Cartea pieselor (Booke of Plăieș) relatează că a văzut piesă
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
poet al curții regale, cu acordul lui Samuel Jonson l-a "îmbunătățit" pe Shakespeare: finalul devine happy-end, Lear se însănătoșește și abdica în favoarea Cordeliei și a lui Edgar, care se căsătoresc. Regele Franței este pur si simplu abandonat. Alte modificări: Bufonul este eliminat, cele două acțiuni sînt condensate, Edmund joacăun rol important, nebunia este explicată înainte de apariția regelui Lear nebun, de la inceput aflăm că între Cordelia și Edgar este o legătură amoroasă, iar neparticiparea la testul dragostei pentru rege este explicată
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
lui Hamlet, Richard III, Lear, Romeo, Shylock, joaca într-o producție semnată de Robert Elliston rolul regelui Lear. Spectacolul a fost puternic influențat de concepțiile lui Lamb și Hazlitt. Sfîrșitul tragic este restaurat, rămînînd însă scenele de dragoste. În continuare, Bufonul nu apare pe scenă. 1826 În America are loc un spectacol cu piesa Regele Lear în care rolul titular este interpretat de Edwin Forrest. 1834 William Charles Macready (1793-1873), într-un spectacol la Teatrul Covent Garden, repune în drepturi depline
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
cu piesa Regele Lear în care rolul titular este interpretat de Edwin Forrest. 1834 William Charles Macready (1793-1873), într-un spectacol la Teatrul Covent Garden, repune în drepturi depline textul shakespearean, abandonînd textul hibrid al poetului laureat Nathum Țațe. Rolul Bufonului este jucat de actrița Priscilla Horton. 1838 Charles Dickens (1812-1870) scria în 1838 în Restaurarea "Regelui Lear" de Shakespeare pe scena: "Ultimul efort [al d-lui Macready] de a aspiră la obiectivele mai înalte în domeniul dramei s-a dovedit
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
am dat seama că am pus mîna pe o comoară". Și, ca urmare, s-a pus Nathum Țațe foarte serios pe treabă: a strunit juvaerurile și le-a șlefuit răzbunător, a omis lucrurile cele mai mărețe, printre care și pe Bufon, a lustruit ce a mai rămas pînă a ajuns un lucru comun, a introdus scene de dragoste, a trimis-o pe Cordelia într-o peșteră confortabilă, împreună cu iubitul ei, să-și usuce hainele și să se încălzească, în timp ce bătrînul tata
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
acum, spre gloria-i eternă, textul lui Shakespeare și vom fi fericiți să auzim de actorul îndeajuns de temerar care să încerce o altă restaurare a textului d-lui Țațe. Succesul lui Macreadya alungat pentru totdeauna acea rușine de pe scenă . Bufonul din tragedia lui Lear este una din creațiile cele mai minunate ale geniului lui Shakespeare." 1864 Victor Hugo (1802-1885), conducătorul mișcării romantice franceze, scria despre Regele Lear în Shakespeare: "Lear este prilejul ce i se oferă Cordeliei. Ocrotire maternă a
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
de interpretare și numeroasele sugestii pentru punerea în scenă. Piesă Regele Lear este analizatădin punct de vedere al conceptului de tragedie care reclamă o anumita profunzime ce se lasă dezvăluită după mai multe lecturi sau vizionari. Lear este dezvăluit prin Bufon și Edgar, care joacă rolul raisonneur-ului teatrului francez. Regele Lear este tragedia egoistului doborît de alti egoiști care doar prin tragică ispășire cîștiga simpatia autorului. Furtună, în concepția lui Granville-Barker, accentuează paradoxul regelui abdicat: Shakespeare poetizează un dialog între furtună
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
poate chiar între om și Dumnezeu. Totul este vîrtejul furtunii simbolizează o lume scoasă din țîțîni". George Orwell (1903-1950) publică studiul critic asupra piesei Regele Lear (inclus în Collected Essay, 1961) intitulat Lear, Tolstoy and the Fool (Lear, Tolstoi și Bufonul), care este un răspuns în timp la eseul antishakespearian al marelui scriitor rus. Că și Lear, Tolstoi renunța la onoruri, la titlul de conte, dar dorește totuși să se bucure de avantajele poziției sociale la care renunțase. Morală lui Or
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
în acea cocioaba de pe cîmp, întrun moment de revelație, Lear pare a descoperi semnificația compasiunii și dragostei umane. În acel loc, pentru prima dată în piesa, Lear cugeta la situația mizera în care se află un alt personaj, "valetul" sau, bufonul. Pentru cei ce intenționează să interpreteze aceastătragedie drept un simbol al mîntuirii creștine, scena în discuție reprezintă o întoarcere radicală a cursului acțiunii: este primul pas ouț of Lear's madness towards wisdom. For others, of course, the question of
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]