14,936 matches
-
Județeana a trimis un activist să sprijine înscrierea oamenilor în gospodăria colectivă, iar acesta s-a pripășit în casa Dumbrăvenilor. Soacra viitorului președinte, apoi primar, era moașa satului. Toți localnicii o respectau, iar cei mici o iubeau. Majoritatea îi spuneau bunică. Era o femeie săritoare, nimeni nu pleca cu mâna goală de la ea. Prietenă cu toată lumea, mergea în casă la toți și avea o minte ascuțită. Fusese crescută de un moșier, părinții îi muriseră în primul război. În satul lui Tălparu
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
plimbau prin încăperea strâmtă, căutând parcă ceva. În sfârșit, privirea i se opri asupra lui Victor sau, mai bine spus, deasupra capului acestuia. Frumoasă vreme, dar lasă că și iarna a fost tot așa. Iarna golanilor, cum ne mai spunea bunica, Dumnezeu s-o odihnească... Tu o mai ții minte, Victore? Sigur că da, ai fost cu soția... Tot diplomat... dar și porc ai rămas, Ghiță, ar fi fost mai cinstit să mă întrebi direct de ce a murit Elvira și de ce
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
încălzească. Am vorbit cu el, dragă, de câte ori să-ți repet? Vine la noi direct, e și casa lui, nu? Trenul intră în gară și, peste un minut sau două, un bărbat în putere, bun de muncă, așa cum ar fi spus bunica lor, coborî de la vagonul restaurant, cu două geamantane mari. Se opri, își aprinse o țigară, apoi se îndreptă spre cei doi copii, pe care-i observase probabil încă din ușa vagonului. Se opri în fața acestora, lăsă valizele jos și-și
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
o amiază în care șuturile pe poartă și avi oa nele ajunse din greșeală prin casele vecinilor mi-au distras cu greu atenția de la dilema stomatologică, eu și tataie urma să facem o pau ză până a doua zi, pentru că bunica îl aștepta acasă. Ca orice tataie iubitor, i-a făcut mamei, proaspăt sosită de la serviciu, un update în privința situației mele: mâncat, sănătos, voios, voinic, dar cu o singură problemă de mentenanță, cea a dintelui. — Hai să îl scoatem totuși. Vrei
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
țărână. Două dâre bătătorite au rămas drumul lung spre șosea. În spatele meu sunt străzile. Ulițele copilăriei, cum le-ar numi Ionel Teodoreanu. Le-am evitat și astăzi, așa cum le evit de cincisprezece ani încoace, de atunci de când „la țară, la bunici“ a devenit simplu „la țară“. Mă înconjoară o pustietate și o liniște pe care foșnetul slab al frunzelor de porumb o face și mai tăcută. Din prea multă căldură și din puțină melancolie, mă descalț și pornesc cu pași mărunți
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
buruieni. Sau invers. Mă opresc cât să-i spun cu voce tare că ar fi trebuit să fie deja săpată, tăiată și legată. Nu-mi răspunde. Mă uit la ea și retrăiesc amintiri în care copiii veniți la țară, la bunici aleargă printre rânduri și ea îi răsplătește cu dulceața prăfuită a strugurilor. Copiii s-au făcut mari acum și au descoperit vinul îmbuteliat, dar nu mă lasă inima să-i spun asta. O las să viseze la vremuri trecute și
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
că floarea-soarelui nu se încearcă. Pocește toate cuvintele, dar încet-încet îi înțeleg explicația. Chiar și o sămânță dacă iei din coroana lor neagră, golul rămas va atrage vrăbiile care vor veni și vor ciuguli celelalte semințe de pe floare. — Știu de la bunica, încheie serios, cu un aer grav care nu lasă loc de îndoială. Ca și cum s-ar fi simțit chemată, în capătul unei străzi apare o femeie bătrână îmbrăcată colorat. Sprijinită într-un baston mai gros decât bățul copilului, se oprește în loc
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
unei străzi apare o femeie bătrână îmbrăcată colorat. Sprijinită într-un baston mai gros decât bățul copilului, se oprește în loc și ne privește de la distanță. Am în față un copil de șase-șapte ani, cu toată copilăria după el. — Ea e bunica? îl întreb zâmbind, în timp ce-i fac semn cu capul spre bătrână. Se întoarce și, de cum o vede, fuge spre ea fără să-mi răspundă. Câinele se ia după el și bătrâna îmi mai aruncă o privire înainte să se piardă
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
el și bătrâna îmi mai aruncă o privire înainte să se piardă toți trei pe ulița îngustă. Parcă nici n-au fost. În jurul meu se face și mai liniște. Eu nu mai știu nimic din tot ce m-a învățat bunica. Vin aici o dată la douătrei veri, dar n-am mai vorbit cu bunicii mei de cincisprezece ani. Mă întorc pe urmele pe care le-am lăsat în țărână și o iau spre o stradă pe care mi-o amintesc doar
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
mâna pe picioa rele lui de lemn, ca și cum m-aș sprijini de masă. „Duceți fata afară că o ia cu leșin“, „Hai, mămică, că nu mai stăm mult și plecăm la groapă“. Pe drum, mergem în spatele dricului: eu, mama și bunica. „Să pună femeile mâna pe mort, că așa se cade!“ Bunicul meu nu cădea niciodată, chiar dacă nu avea picioare. „Hai pune mâna pe-un picior să nu plece mortul singur“, îmi spune o babă, dar bunicul meu nu are picioare
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
ca un copil. Simt cum mă cople șește o amintire de când eram mică. De câte ori cădeam și eram în mijlocul oamenilor, nu plângeam niciodată. Pre feram să fug în casă, să izbesc ușa de la intrare și să mă arunc plângând în brațele bunicii. Sau ale părinților, dacă erau acolo. Dar acum trebuie să termin cu copi lăreala asta cu plânsul. Nu rezolv nimic așa. Mă ridic ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic și bâjbâi până ies din dormitor. Îmi vine să urlu
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
credeam că o voi simți niciodată. Nu pot vorbi, mă prăbușesc lent pe alee și mă uit în urma ei. Și-a întors ușor capul și zâmbește spre mine. Știe. O artistă. Dana Verescu trece pe lângă ușor pe alee, departe. O bunică și nici o pereche de aripi Ciocănesc de două ori și aștept. Aștept. Bunica deschide. Între noi două se înfiripă un miros de levănțică și pișat. Sărumâna, bunico. Cu buzele umezite de țuică și cârnați, se cocoșează spre mine și mă
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
alee și mă uit în urma ei. Și-a întors ușor capul și zâmbește spre mine. Știe. O artistă. Dana Verescu trece pe lângă ușor pe alee, departe. O bunică și nici o pereche de aripi Ciocănesc de două ori și aștept. Aștept. Bunica deschide. Între noi două se înfiripă un miros de levănțică și pișat. Sărumâna, bunico. Cu buzele umezite de țuică și cârnați, se cocoșează spre mine și mă strânge moale, șoptindu-mi: Vaaai de capul meu, bine că ai mai venit
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
mine. Știe. O artistă. Dana Verescu trece pe lângă ușor pe alee, departe. O bunică și nici o pereche de aripi Ciocănesc de două ori și aștept. Aștept. Bunica deschide. Între noi două se înfiripă un miros de levănțică și pișat. Sărumâna, bunico. Cu buzele umezite de țuică și cârnați, se cocoșează spre mine și mă strânge moale, șoptindu-mi: Vaaai de capul meu, bine că ai mai venit că nu știu cât mai rezist în viață. Un pas în față și trei la dreapta
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
că ai mai venit că nu știu cât mai rezist în viață. Un pas în față și trei la dreapta. O stare de vomă și milă și iubire se întrec să mă trăiască. Trei pași în stânga și unul în spate. Fac pișu, bunico. În urma mea: Fir-aș al dracului să fiu cu cine m-a făcut. Și fac pișu cu ochii lungiți la holul acoperit de pătrate bej, maro, bej, motan obez, pisică hipnotizată, picioarele fos tei baschetbaliste care se înalță în bezna
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
ei și o o poză cu bunicul. Avantajul morții la tinerețe este că nimeni nu va ști cum te umpli de riduri și nervi. De când a murit, nimeni nu i-a mai dat glas, nici măcar pentru o replică la blestemele bunicii. Pentru prima dată de când vin la ea, și balamalele ei tac cum tac oamenii când își pierd sensul. A scos ușa pentru sora ei, ca să poată ajunge, sprijinită în cadru, la veceu. Îmi trag chiloții în fața oglinzii și oftez. Răbdare
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
blocul cu salonul de bron zat, curajul presupune revenirea în camera în care se sărbătorește ajunul morții. Diego, por favor, no te vayas. Și din podea cresc furnici care îmi escaladează fricile de joi seara. Mă așez pe cearșaf, între bunica și sora ei. Sora ei este aici pentru că trupul nu îi mai folosește decât la ocupat un loc în pat. Îm pre ună, au 153 de ani. Voi sunteți cea mai longe vivă bunică de pe planetă. Cu singurul ochi cu
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
seara. Mă așez pe cearșaf, între bunica și sora ei. Sora ei este aici pentru că trupul nu îi mai folosește decât la ocupat un loc în pat. Îm pre ună, au 153 de ani. Voi sunteți cea mai longe vivă bunică de pe planetă. Cu singurul ochi cu care vede, mă tușa zâmbește. Bunica împinge spre mine un lănțic. — Uite, cadoul de absolvire. Ți-am zis că te premiez. Hi-hi. — Sărut mâna, dar... sărut mâna. — Tu ce te uiți așa? Toată viața
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
este aici pentru că trupul nu îi mai folosește decât la ocupat un loc în pat. Îm pre ună, au 153 de ani. Voi sunteți cea mai longe vivă bunică de pe planetă. Cu singurul ochi cu care vede, mă tușa zâmbește. Bunica împinge spre mine un lănțic. — Uite, cadoul de absolvire. Ți-am zis că te premiez. Hi-hi. — Sărut mâna, dar... sărut mâna. — Tu ce te uiți așa? Toată viața ai primit cadouri, o răsfățată și-o sclifosită ai fost mereu. Acum
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
un suflet. Întinde unghiile de domnișoară gata să zgârie un spate tânăr spre telecomandă. Diego tace și, în locul lui, vocea grea îmi spune nu mai pot. La urechea mea, paharul de apă clipocește a nerăbdare. Ce o mai minți? Nimic, bunico, nici nu poate să vorbească bine. — Ei, nu poate, se preface. Și tic. Și tac. Și tic. Și tac, pentru că asta face moartea din oameni, îi tace și îi spânzură de gânduri. Și claxoanele Bucureștiului urlă la oameni, oamenii urlă
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
poate să vorbească bine. — Ei, nu poate, se preface. Și tic. Și tac. Și tic. Și tac, pentru că asta face moartea din oameni, îi tace și îi spânzură de gânduri. Și claxoanele Bucureștiului urlă la oameni, oamenii urlă la câini, bunica urlă la motan. Și zâmbește. Ai grijă de tine, să fii mai deșteaptă ca maică-ta și ca tac-tu. Nu te mărita încă, scrie, iar pe noi iartă-ne. Beau apă și caut cu palma picioarele mătușii. Mă mângâie
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
După o săptămână nervii nevesti-mii s-au aprins. Plec la mama. Eu am golit casa și am ajuns să dorm pe parchet. Copiii, care reușiseră să își păstreze doar hainele și lucrurile de școală, au șters-o și ei la bunici când dărnicia lui tati nu li s a mai părut o calitate. Într-o lună eram epuizat. Dormeam la un prieten, dăruisem casa unor sărmani. Devenisem celebru în oraș. Începusem să dau și ce aveam prin birou - colegii mei erau
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
verde izbea un parapet și m-am ținut bine de volan. Atârnam încă în centură, mașina se răsturnase, când am auzit o voce de femeie: Bă iatule, trăiești, trăiești, băiatule, în timp ce două palme umede îmi mângâiau obrajii. Iulian Kir Ileana Bunica ne punea să ne rugăm, iar noi făceam asta atenți și cuminți, rostind niște poezioare cam nătânge, cu capetele plecate sub privirile-i atente, îngenuncheați la marginea patului. Cum nimic rău nu ni se-ntâmpla în zilele următoare, bunica ne
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
Ileana Bunica ne punea să ne rugăm, iar noi făceam asta atenți și cuminți, rostind niște poezioare cam nătânge, cu capetele plecate sub privirile-i atente, îngenuncheați la marginea patului. Cum nimic rău nu ni se-ntâmpla în zilele următoare, bunica ne asigura întotdeauna că asta e opera îngerilor și voia lui Dumnezeu. Eu o tot iscodeam, cam neîncrezător, dar credința ei era de stâncă. — Și fiecare copil primește de la bunul Dumnezeu un înger? — Da. Fiecare. — Chiar și cei care nu
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
ale noastre. Apoi ceva ca o lumină mare și albă, care a acoperit totul, înnegrind deodată cerul albastru, și care mi-a oprit și mintea, și inima. Când mi-am revenit, eram pe patul de paie de pe prispa largă a bunicilor. — Ileana, am reușit eu să bâigui, iar tanti Felicia, sora satului pe care o știam de când ne făcea vaccin, mă împinse înapoi pe salteaua foșnitoare. — E la spital. Stai liniștit. O să fie bine. Iar eu am crezut-o așa cum nu
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]