2,510 matches
-
înmânează un pachet legat cu panglică. Zice că e de la taotai-ul orașului din apropiere. Alerg speriată la mama, care deschide pachetul. Înăuntru sunt trei sute de tael-i de argint. — Cu siguranță că taotai-ul e prieten cu tatăl vostru! țipă mama. Cu ajutorul călărețului, îi angajăm din nou pe cărăuși. Numai că norocul nostru nu ține mult. Câteva mile mai încolo suntem opriți de un grup de bărbați călare conduși de către taotai-ul însuși. — S-a făcut o greșeală, zice el. Călărețul meu nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
țipă mama. Cu ajutorul călărețului, îi angajăm din nou pe cărăuși. Numai că norocul nostru nu ține mult. Câteva mile mai încolo suntem opriți de un grup de bărbați călare conduși de către taotai-ul însuși. — S-a făcut o greșeală, zice el. Călărețul meu nu a dat tael-ii familiei care trebuie. Auzind asta, mama cade în genunchi. Oamenii taotai-ului iau tael-ii înapoi. Epuizarea mă copleșește brusc și mă prăbușesc peste sicriul tatălui meu. Taotai-ul vine la sicriu și se lasă în jos, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Descopăr asemănări în modul de comportament al fraților: elegant și arogant deopotrivă. Au amândoi trăsături manciuriene tipice: ochi oblici cu o singură pleoapă, nas drept și gură bine conturată. Iată și diferența, decid eu repede: prințul Kung are ținuta unui călăreț mongol. Pășește cu spatele drept, dar are picioarele încovoiate. Mișcările împăratului Hsien Feng seamănă mai mult cu cele ale unui discipol antic. Facem schimb de daruri. Îi ofer lui Fujin o pereche de pantofi cu care An-te-hai tocmai s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ritual. Cu secole în urmă, manciurienii locuiau pe câmpii vaste, astfel că era greu să-și anunțe rudele despre o moarte în familie. Când un membru al familiei murea în fața cortului familiei, era ridicat un catarg cu pergament roșu, astfel încât călăreții și păstorii aflați în trecere să se oprească și să-și aducă omagiul în locul rudelor absente. Potrivit obiceiului, în Orașul Interzis s-au ridicat trei corturi mari. Unul e folosit pentru a pune corpul neînsuflețit, al doilea îi adăpostește pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
descrie o zi din viața lui - a doua zi după ce a trimis tratatele semnate de fratele său muribund, împăratul Hsien Feng. „Am fost escortat în Orașul Interzis de generalul Sheng Pao, care nu mai era prizonier, și de patru sute de călăreți. Am luat apoi doar douăzeci de oameni și am intrat în sala principală a Ministerului de Ceremonii pentru a mă întâlni cu omologul meu, lordul Elgin“. Printre cuvintele alese, îi sesisez mânia. „Aceasta era prima oară când intram pe domeniul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Ahava, am vestit un post de smerire înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El o călătorie fericită pentru noi, pentru copiii noștri, și pentru ce era al nostru. 22. Mi-era rușine să cer împăratului o oaste de însoțire și călăreți, ca să ne ocrotească împotriva vrăjmașului pe drum, căci spusesem împăratului: "Mîna Dumnezeului nostru este spre binele lor, peste toți cei ce-L caută, dar puterea și mînia Lui sunt peste toți cei ce-L părăsesc!" 23. Pentru aceasta am postit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85086_a_85873]
-
din Kyoto a lui Nobutada FORTĂREAȚĂ ÎNTR-UN LAC Doi samurai intrară, la galop, prin porțile de răchită ale Okayamei, cu copitele cailor stârnind un nor de praf, în timp ce se grăbeau spre castel. Nimeni nu le dădea prea multă atenție călăreților. Când ajunseră la poartă, anunțară că aduceau o depeșă urgentă de la Seniorul Nobunaga, din Kai. Hideyoshi se afla în citadelă, când un vasal intră pentru a anunța sosirea mesagerilor. Pune-i să aștepte în Camera Bâtlanului, ordonă el. Acea încăpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
linii ale propriei lor armate, priviră în direcția Munților Kibi, unde soarele apunea roșu. Din acel punct, n-aveau să mai întâlnească decât inamici. Nu mai era primăvara pe care o lăsaseră în Okayama. Câmpiile și satele erau pustii. Un călăreț plecă în galop din linia întâi, spre palisada ce înconjura Castelul Takamatsu și așteptă instrucțiuni. Într-un târziu, Kanbei și Hikoemon fură introduși prin palisadă și escortați până la poarta castelului. Takamatsu era un exemplu tipic de castel clădit pe câmpie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
altul. Chipurile tuturor samurailor erau la fel de mohorâte ca și cerul nopții. Aveau ochii plini de furie, de lacrimi, de amărăciune sau de nemulțumire posomorâtă. Foarte curând, glasul lui Mitsuhide se auzi, în timp ce se îndepărta de intrare, împreună cu un grup de călăreți: — Sakamoto aproape se vede de-aici. Ar trebui să ajungem acolo curând, chiar dacă plouă. Auzind glasul neobișnuit de vesel al stăpânului lor, vasalii se simțiră, mai presus de orice, uimiți. În aceeași seară, Mitsuhide se plânsese de o ușoară febră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
norii albi de peste Shimeigatake. Se pare că anotimpul ploios ia sfârșit și aici. În crângul de brazi din spatele castelului, ceața de dimineață încă nu se risipise, făcând regiunea înconjurătoare să arate aproape ca o scenă de pe fundul mării. Cei doi călăreți treceau grăbiți prin dumbravă, cu pas vioi. O pasăre mare zbură pe deasupra lor, bătând maiestuos din aripi. — Vremea e minunată, nu-i așa, Genemon? Dacă rămâne astfel, pe munte va fi senin. — De mult nu m-am mai simțit atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fi puțin mai atent de-acum încolo, dar să nu mă acuzați dacă sunt nepoliticos. La poalele Muntelui Hiei, lucrările de reconstrucție se desfășurau de vreo doi-trei ani, iar străzile din Sakamoto își recăpătau, treptat, vechea înfățișare. Pe când cei doi călăreți treceau prin sat, cotind pe drumul care urca spre Templul Enryaku, soarele de dimineață începuse, în sfârșit, să sclipească pe apele lacului. Ce facem cu caii, după ce descălecăm la urcuș? întrebă Genemon. — A fost construită o capelă nouă pe locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
apele lacului. Ce facem cu caii, după ce descălecăm la urcuș? întrebă Genemon. — A fost construită o capelă nouă pe locul celei vechi. Trebuie să existe și niște acareturi prin apropiere. Dacă nu, îi putem lăsa cu îngrijitorul de la capelă. Un călăreț singuratic își îndemna calul, ca să-i ajungă din urmă. Nu cumva ne strigă cineva din spate? întrebă Genemon, destul de îngrijorat. — Dacă ne urmărește cineva, sunt sigur că e Mitsuharu. Ieri, părea dornic să mă oprească de a face călătoria asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Masataka își opri calul lângă al lui Mitsuhide și cei doi părură să privească fix spre Shirakawa, pe unde trecuseră. Mitsutada stătu un moment pe loc. — Masataka, acela nu-i Matabei? Ba cred că da. Mitsuhide și Masataka priveau un călăreț care se apropia grăbit, prin ceața dimineții. — Matabei. În timp ce-l aștepta pe noul sosit, Mitsuhide se întoarse și li se adresă comandanților din jurul lui: — Luați-o înainte și traversați râul. Vă urmez și eu imediat. Avangarda străbătuse deja vadul râului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Katsura era mult mai violent decât de obicei, probabil din cauza unor ploi abundente în munți. Corpul de lăncieri trecu, fiecare om ținându-se de lancea celui din fața lui, urmat de pușcași, care se țineau de paturile și de țevile armelor. Călăreții din jurul lui Mitsuhide urcară, în galop, malul opus, lăsând în urmă o dâră de spumă și clăbuci. De undeva din fața lor se auzeau, sporadic, împușcături înfundate, câtă vreme în depărtare se repezeau spre cer scântei, probabil de la fermele incendiate. Imediat ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
încă o veste proastă. Și nu mai avea curaj să-i transmită știrea lui Mitsuhide. Mustrat de stăpânul său, Yojiro coborî, încă o dată, colina. Privi în jur, se rezemă vlăguit de trunchiul unui copac și ridică ochii spre stele. Un călăreț se apropie și se opri în fața lui. — Prieten sau dușman? strigă Yojiro, sfidându-l cu o lance pe care o folosea drept baston. — Prieten, răspunse omul, descălecând. Doar privindu-i mersul clătinat, Yojiro își dădu seama că era grav rănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nu era o înfrângere pe care lumea s-o ia în râs. Luna zilei a treisprezecea din Luna a Șasea era încețoșată de nori subțiri. Un războinic sau doi călăreau separat înainte, pe când alții îi urmau, la mică distanță. Treisprezece călăreți mergeau în grupuri risipite, de la nord de Râul Yodo, spre Fushimi. Când, în sfârșit, intrară pe o cărare întunecoasă, în adâncurile munților, Mitsuhide se răsuci și-l întrebă pe Tatewaki: Unde ne aflăm? — Aceasta este Valea Okame, stăpâne. Razele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
calul puțin în fața celui al lui Mitsuhide și le făcu semn să tacă. Mitsuhide și oamenii care-l urmau se opriră și ei. Fără nici o șoaptă, priviră spre Akechi Shigemoto și Mirakoshi Sanjuro, care mergeau înainte, în recunoaștere. Cei doi călăreți își opriseră caii lângă un râu și le făceau semn celor din spatele lor să tacă. Stătură astfel un timp, ascultând. Era o ambuscadă inamică? În sfârșit, pe chipurile loc apăru o expresie de ușurare. Urmând semnalele celor doi oameni din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
bătălii succesive, la Yamazaki și Sakamoto, și nu avuseseră timp să se odihnească nici chiar la Azuchi. Războinicii sosiseră abia în acea dimineață și aveau chipurile încă obosite și pline de noroi. Hideyoshi spuse: Dacă vin cu mine cincizeci de călăreți, vor fi de ajuns. O spusese abia după ce călăreții cu torțe porniseră în fruntea procesiunii. Prin urmare, aproape toți soldații aveau să rămână pe loc. — E periculos, interveni Kyutaro. Cincizeci de călăreți sunt prea puțini. Drumul pe care veți merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
timp să se odihnească nici chiar la Azuchi. Războinicii sosiseră abia în acea dimineață și aveau chipurile încă obosite și pline de noroi. Hideyoshi spuse: Dacă vin cu mine cincizeci de călăreți, vor fi de ajuns. O spusese abia după ce călăreții cu torțe porniseră în fruntea procesiunii. Prin urmare, aproape toți soldații aveau să rămână pe loc. — E periculos, interveni Kyutaro. Cincizeci de călăreți sunt prea puțini. Drumul pe care veți merge la noapte trece prin apropierea Muntelui Ibuki, iar acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hideyoshi spuse: Dacă vin cu mine cincizeci de călăreți, vor fi de ajuns. O spusese abia după ce călăreții cu torțe porniseră în fruntea procesiunii. Prin urmare, aproape toți soldații aveau să rămână pe loc. — E periculos, interveni Kyutaro. Cincizeci de călăreți sunt prea puțini. Drumul pe care veți merge la noapte trece prin apropierea Muntelui Ibuki, iar acolo s-ar putea să se mai ascundă forțe dușmane. Atât Kyutaro, cât și Shonyu îl preveneau foarte stăruitor, dar Hideyoshi părea convins că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
grija lui stindardul cu tigve aurite al comandantului, care stătuse rezemat într-un colț al porții, îl duse în mijlocul rândurilor și încălecă rapid, pentru a se alătura trupelor. Hideyoshi porni călare, însoțit de pajii săi și de vreo treizeci de călăreți. În acel moment, ar fi putut suna din corn, dar împrejurările interziceau folosirea semnalelor sonore sau a torțelor. Yahei primise evantaiul auriu de comandă de la Hideyoshi și, din șa, îl legănă o dată, apoi a doua oară și a treia. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
e prea limitată pentru așa ceva. Plini de sânge, oamenii lui Sakuma fugeau urlând spre locul unde era Maeda. — Nu intrați în panică! Nu vă faceți de râs! Genba, care fugea și el în aceeași direcție, însoțit de un grup de călăreți, sări din șaua sa stacojie, începând să-și mustre trupele, cu țipete răgușite: — Ce-i cu voi? O ștergeți după atât de puțină luptă? Certându-și războinicii, Genba încerca să se încurajeze și pe sine însuși în același timp. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de bucurie. Agitând stindardul un moment, strigă ultimele sale cuvinte în direcția lui Katsuie, care se îndepărta: — Cu bine, stăpâne! Katsuie se răsuci în șa, dar calul său continuă să galopeze spre zona montană din Yaganase. Îl însoțeau numai zece călăreți. Stindardul de comandant fusese aruncat în mâinile lui Shosuke, așa cum ceruse acesta, dar, în același moment, Katsuie îl părăsise și cu cuvintele: „Du-l în mijlocul luptătorilor mei!“ Aceasta fusese cererea lui și, fără îndoială, o făcuse din considerație față de oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
calul, expresia îi era lipsită de orice fățărnicie. În fața unor asemenea sentimente, Inuchiyo se înclină cu o emoție adânc simțită. Silueta lui Katsuie ieșind pe poarta castelului se profila neagră, pe roșul soarelui în asfințit. Mica armată rămasă, de opt călăreți și vreo zece pedestrași, porni, în goană, spre Kitanosho. Doi-trei oameni călări intrară în galop, în Castelul Fuchu. Vestea adusă de ei ajunse curând la cunoștința întregii fortărețe. — Inamicul are tabăra la Wakimoto. Seniorul Hideyoshi și-a instalat tabăra la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fix la Ora Tigrului, așa cum se plănuise. Semnalul de atac fu un baraj de focuri trase de trupele din fața castelului. Pocnetele puștilor răsunau ireale prin pâclă, dar, deodată, încetară și împușcăturile, și strigătele de război ale avangardei. Chiar atunci, un călăreț singuratic ieși din ceață, dând pinteni calului dinspre postul lui Kyutaro, către scaunul de campanie al lui Hideyoshi. În urma lui alerga un singur samurai inamic, însoțit de trei fete. — Nu trageți! Opriți atacul! strigă călărețul. Fugarele erau, desigur, nepoatele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]