1,241 matches
-
mustească,/ bobul să crească/ spicul să cadă/ ciorchini de roadă.” Pentru oprirea ploii se Înfingea un topor cu tăișul În sus În pământ descântându-se astfel: „Topor toporașul meu/ taie norii ca un zmeu/ și mprăștie/ În vijelie/ În munți cărunți/ În văgăuni/ de căpcăuni/ Ploaie, ploaie/ te inmoaie/ stai să te ajungă spoarele/ să-ți taie picioarele/ toporul meu de fier/ de la pământ/ pân` la cer.” Folosirea obiectelor tăioase de fier Împotriva sau pentru provocarea ploii are corelație magico simpatetică
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
de ceremonii, care înfruntă mucegaiul anilor și pe care Cocteau i-a văzut în jurul împărătesei Eugenia de Montijo." În fond, Călinescu dezvoltă cu mijloacele romancierului, datele înscrise în buletinul de identitate din 1927, la 42 de ani: "Statură potrivită, părul cărunt, ochii căprui, nasul potrivit, barba rade"; ceea ce atrage atenția este o subțire ironie semnalată de presupuneri aparent inocente și relația oximoronică dintre substantiv și epitet ceea ce ar induce ideea unei mistificări a unei legende vii pe care maliția călinesciană o
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
zâmbea cu duioșie privindu-l. Se bucura că scrie. Finisa pe atunci Craii de Curte-Veche. Începuse și alt roman." De asemenea, prezența distinsei soții îl întărea în convingerile sale privind apartenența la nobila clasă, Marica fiind, și la vârsta părului cărunt, de o distincție demnă de invidiat: "...cea mai distinsă femeie dintre toate care veneau pe acolo. Cea mai sobru, elegant și frumos îmbrăcată. Cea mai frumoasă ținută. Cea mai interesantă, cultivată și cu ceva enigmatic [...]. Era brună, înaltă, slabă, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
este un microcosmos în sine, căci aici poți găsi tot ce este mai prețios în lume. Ad. Stifter nuanța acest lucru, afirmând că: „Inima de mamă este singurul loc din lume unde vă puteți refugia, chiar atunci când părul vă e cărunt. Ferice de aceia cărora le mai trăiește mama.” Pentru Honoré de Balzac „inima unei mame este un adânc, în fundul căruia se găsește totdeauna iertare”. Inima mamei devine element de echilibru, de rezistență pentru o lume întreagă, după cum remarca, tot în
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
de stolnicul Cantacuzino, patriarhul ațipind mereu, ca la fiecare deșteptare să mormăie tânguindu-se pe nas ,,Doamne miluiește”, Mihai și Ianache se retraseră în bibliotecă. După câteva minute, în înserarea scurtă, pe poarta patriarhiei ieșeau doi călugări; cel cu barbă căruntă, ceva mai tânăr, avea un mers vioi, chiar grăbit, celălalt mai bătrân, cu barbă scurtă albă, părea supărat și bombănea mereu, cerându-i tovarășului de drum să meargă mai încet. — O să mă însoțești. Nu se face să mă duc singur
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
viața în căutătura vinovată. Toți visează să audă clopotele bătând la Sfânta Sofia, visează împărați și împărătese dintre greci, dar fiecare este gata să vândă aproape pe nimic împărații pe care-i visează vecinul său, prietenul lui. Tata cu tâmplele cărunte și unchiul Nicos, pe care l-au cules de pe drumuri și l-au însurat cu tanti Sofula pentru că era șchioapă din naștere, s-au dus fără nici o reținere să-l pârască pe Nicos al meu. Ce le făcuse? Ea se
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
se închidea în urma lui Brâncoveanu, marele spătar Mihai nu putu să-și înfrâneze mintea să păcătuiască. Cred și eu că poți să te sustragi de la orice intrigă și să dai lecții de virtute, la treizeci de ani ai tăi, unchilor cărunți care te-au crescut, când ții jumătate din negoțul cu grâu al țării. Toți negustorii și armatorii greci sunt de partea ta. Tot așa și albanezii care țin negoțul cu cai, că de la Brâncoveni pleacă în fiecare toamnă spre Adrianopol
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
că ele erau acolo, nu zburaseră, le simțea apăsarea. — Sultanul dorește... și voievodul se opri, răsuflă adânc, îmbrățișând toată adunarea cu ochii arzând, și-și spuse în gând: „Doamne, cât sunt de eleganți și de frumoși, cu bărbi albe și cărunte... Câți ani ar fi avut taica dacă ar fi trăit? Să mă fi văzut și el vodă”. Cu o căutătură vinovată, reveni la imbrohor, acesta luându-i vorba, repetă pe scurt porunca: — Măria ta să-i sărute poala împărătească... Rapid
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
celui de-al doilea postelnic. Intrară. Odaia era scăldată în lumină. Un pas și Selin rămase țintuit. Fața domnitorului albă și desumflată își arăta noblețea trăsăturilor. Doar nasul mai păstra puțină roșeață fără să fie însă deformat de boală. Barba căruntă netezită revenise la forma elegantă. Doar pe frunte, o dâră roșie maronie, subțire ca urma unei lovituri de bici. Lângă el, cu ochii holbați la stăpânul lui, al doilea postelnic căzuse în genunchi, făcându-și cruce și strigând cât îl
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Ștefan, cu puritatea celor optsprezece ani reflectată de îmbujorarea obrajilor, Io Constantin Basarab Voievod la cei cincizeci de ani ai lui, arborând un zâmbet îngăduitor și care ridicase în sus mâna dreaptă în semn de salut, și marele spătar Cantacuzino, cărunt, distins, legănând abia perceptibil capul cu o mișcare melancolică. Era maiestuoasă, dar în același timp discretă intrarea voievodului în tabăra de la Arnăutchioi. Spătarul Mihai știa că printre curioșii care veniseră din Adrianopol să vadă sosirea beiului valah și printre negustorii
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ca acesta. Ochii mari, migdalați, cu albul transparent, având acea culoare care dă o blândețe neobișnuită, fără să știi cum să-i numești, negri sau căprui, arcada frumos desenată, accentuată de sprâncenele subțiri, barba și mustața frezate scurt, mătăsoase deși cărunte, dădeau o impresie de tinerețe subliniată de senzualitatea buzelor cărnoase. Admirația pe care o reflecta atitudinea prințului era atât de evidentă, încât demnitarul sultanului se simți obligat să-i adreseze cuvântul, așa că-i spuse în turcește: Dacă nu mă înșel
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
din cortegiu... — Este adevărată povestea. Sângele a curs râu pe trepte până jos în piață și a înroșit zidurile bisericii căreia i-a rămas numele de Biserica Sângelui, a completat Alexandru Mavrocordat, pe un ton neutru. Privirile celor doi oameni cărunți se întâlniră, era atâta scepticism și resemnare în ele, încât Brâncoveanu, oftând, spuse: Cred că nu este nevoie de nici un înscris. Mă ierte înălțimea voastră că nu v-am răspuns la întrebarea despre cum a murit marele paharnic Scarlat, ginerele
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Efendi aproba din cap inflexiunile acute ale vocii lui Ștefan iar după el, fără nici o legătură cu textul în cauză, dădeau din cap și boierii valahi, așa înțoliți cum erau, cu caftane fie prea lungi, fie prea scurte. Pe sub mustața căruntă înflorea doar zâmbetul poliglotului Mihai Cantacuzino, care recunoștea versete întregi din Coran recitate cu măiestrie. Când a ieșit în antecameră, exaporitul s-a apropiat de vodă și i-a șoptit în românește: — Ce făcuși, frate? Brâncoveanu, uitându-și maiestatea, se
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mă vază mic? Cine mai crește la douăzeci de ani? La plecare mi-a lăsat grijile domniei iar acum, «ce mare te făcuși, Constantine» și prințul privi atent spre voievod, remarcând în barba îngrijit tunsă cum firele albe lățiseră cărarea căruntă din partea dreaptă. „Două luni și două zile” socoti Constantin, sunt doar două luni și două zile și lui taica i s-a părut o veșnicie, deși s-a întors cu hatișeriful de domnie pe viață. Unii spun că după ce a
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
i se părea că ceva anume, cuprins în vorbele măriei sale, îi scapă și că acel ceva este foarte important. Făcliile fură aprinse și în lumina lor jucăușă zâmbetul tremurat al stolnicului părea că-i schimonosește fața, umbra strâmbă a mustății cărunte proiectându se nefiresc pe obrazul opus luminii. Și spătarul ascunzându-și ochii sub pleoapele lăsate părea stânjenit. Sfinția sa ațipise din nou, sau așa părea. Beizadea Constantin aștepta, zâmbind curios să afle impresiile de călătorie ale măriei sale taica. Neică Dinu, nașule
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de lucru cu capul bastonului de abanos cu care își ajuta mersul chinuit de podagră și de greutatea trupului mult prea îngrășat pentru un bărbat de șaptezeci și cinci de ani. Alături, fostul mare spătar Mihai, cu fața palidă încadrată de barba căruntă aproape albă, privea zâmbind spre voievod, dar pe măsură ce taina vizirului se dezvăluia, ochii îi deveneau tot mai strălucitori până ce o lacrimă se anină de pleoapele-i încrețite de trecerea anilor. Atunci neica Mihai își lăsă capul în jos și căutându
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
deniei iar mitropolitul cum îl privea așa, prin ușa din dreapta a altarului, simți că mecanismul autojustificării începea să pună stăpânire pe cugetul său. Dacă voievodul ar fi fost rob, și duse mâna la urechea despicată ascunsă vederilor altora sub părul cărunt și sub vălurile camilafcei, dacă ar fi fost și el rob..., își mai spuse o dată prelatul - și imaginea pieții bătute de soare în care fusese adus ca să fie vândut se suprapuse peste alta, tot a unui loc deschis, în care
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
la care se referă informațiile despre persoană, ca fiind cadru de referință. Puțini cititori nu vor sesiza scurtul moment comic atunci cînd vor citi în romanul de mistere Black Orchid (1996) de Karen Harper: "Cum îl cheamă pe băiețașul ăla cărunt care e președinte acum?" întreabă Hattie. E de la sine înțeleasă următoarea propoziție: "Bill Clinton, bunico", îi răspunse Jordan. Cititorii împărtășesc același cadru de referință, în care nu doar cine e președintele Statelor Unite reprezintă o cunoștință de bază, ci și părul
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
care e președinte acum?" întreabă Hattie. E de la sine înțeleasă următoarea propoziție: "Bill Clinton, bunico", îi răspunse Jordan. Cititorii împărtășesc același cadru de referință, în care nu doar cine e președintele Statelor Unite reprezintă o cunoștință de bază, ci și părul cărunt al lui Clinton ca indicator al identității sale. Acest cadru nu este niciodată pe de-a-ntregul același pentru fiecare cititor, sau pentru cititor și scriitor. Prin "cadru de referință" mă refer aici la informațiile care pot fi numite comune. Pentru
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
vede retrăgându-se apoi în spatele planșetei de la fereastră, șușotind îndelung cu Ortansa. Se întâmplă ceva neobișnuit de vreme ce ajunge și șeful de atelier în fața ceștii de cafea, pe care i-o prepară, înțelegătoare, madam Mitulescu, apoi vine rândul consilierului, distinsul domn cărunt, cu alură sportivă, se furișează și el, strecurându-se, până în spatele magicei planșete. Se perindă și alții, nerăbdătoarea ochelaristă, soția șefului, colegul specialist în tragerile loto, suporterii de fotbal, în sfârșit, Vera, până la urmă însuși Manole. Lucian se luptă cu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
stradă, în cenușa amurgului, care își aduna fantomele. Pelicule de ploaie și gheață acoperă geamurile, tot mai opace. Răsuflarea orașului se depărtează. Cineva răstoarnă din greșeală stiva de mape și de planșe. Câțiva tresar, ridică privirile. La planșeta din dreapta, cocul cărunt al doamnei palide se desface din cauza șocului. Sună telefonul : colegul cu ochelari de lângă dulap se ridică, aleargă spre telefon. Domnul în ținută sportivă se apleacă peste umărul tinerei cu ochii mongoloizi și încercuiește ceva pe planșă, rectifică, explică modificarea. Halate
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Cu efecte catastrofale ! Am crescut în alte timpuri, sunt bătrân. Nu la nivelul meu sau al vostru sunt responsabilitățile. Joi, ora treisprezece și treisprezece. Caloriferele reci, asediul toamnei, ferestre gri. Curioșii se retrag spre locurile lor. Un domn înalt și cărunt, lângă bărbatul șchiopătând, discută despre admiterea la Conservator. Infirmul răspunde, sfios, nu îndrăznește să dea sfaturi privind reușita unui tânăr la acest dificil examen. Câțiva pleacă la o ședință. Trei colegi sunt chemați la sediul sindicatului. Două halate stau față
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pare rău, prietene dragă... Dar te-ai schimbat îngrozitor... Odinioară mă iubeai, ne înțelegeam... ― Odinioară! oftă Bologa cu ochii scăldați în lacrimi. Și mai stătură zece zile până să plece... 2 Trenul gâfâia și asuda suind printre munții cu piscurile cărunte încă de zăpadă. Soarele începutului de primăvară presăra pulbere de argint în văzduh. Pădurile și poienele tresăreau sub mângâierea razelor fierbinți. Viața nouă, tânără, vijelioasă înviora năvalnic înfățișarea pământului. Numai trenul, încărcat de oameni și materiale de război, lung, scârțâind
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
gata-gata să-l alunge. Paul Vidor însă se apropie jovial, cu mâna întinsă și-i ură bun sosit în casa lui. Avea fața osoasă, cu zbârcituri multe sub ochii căprui, în care juca deșteptăciune și șiretenie, și niște mustăți puțin cărunte, dar groase și cu vârfurile ascuțite, cum le poartă țăranii unguri. Înfățișarea gazdei potoli scurt mânia locotenentului. Îi răspunse liniștit și chiar îl pofti să șază. Groparul se uită să vază dacă toate sunt în bună ordine și dădu peste
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu glas care parcă voia să șteargă un gând, zise: ― Poate că s-o fi sculat domnul general... Apostol porni mașinal după primarul satului. Groparul se ținea de ei, mereu încurcat. În ușa a doua se ivise primăreasa, cu cocul cărunt în creștetul capului. Fiindcă nu auzea bine, primarul ca să nu strige, îi vorbi mișcând tare din buze și arătând pe Bologa: ― Dumnealui e ofițerul care vrea să ia pe Ilona... Femeia zâmbi larg, încîntată, spre Apostol. Bărbatul îi puse mâna
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]