4,287 matches
-
președinte ar fi venit din capul dumneavoastră, probabil că erați în stare să ordonați să fie înmânat din ușă-n ușă, Asta e nedrept, domnule președinte, Poate că este, nu spun că nu, omul se mai și enervează, își pierde calmul și sfârșește prin a spune ce nu voia și nici nu gândea, Să considerăm atunci acest incident încheiat, Da, incidentul e încheiat, dar mâine dimineață vreau acele elicoptere în aer, Da, domnule președinte. Dacă această discuție acerbă n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ceva care nu mă interesează deloc este să dau explicații unui polițist, Nu există poliție în oraș, domnule comisar, a fost retrasă când s-a declarat starea de asediu, spuse inspectorul, Ah, acum înțeleg, de aceea mi se părea ciudat calmul. Mer geau de-a lungul unui parc, unde se vedeau copii jucându-se. Comisarul privi cu un aer care părea distrat, absent, dar suspinul care-i ieși brusc din piept dovedea că trebuia să se fi gândit la alte vremuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
câteva minute comisarul, cu picioarele întinse, dormea dus, sau dormea somnul celor nevinovați, cum se mai obișnuia să se spună pe vremea când se credea că ei ar exista. Cuibărit în poala maternală a providențial, s.a., asigurări&reasigurări, al cărui calm făcea onoare numelui și atributelor care îi fuseseră conferite, comisarul dormi un ceas bun, la capătul căruia se deșteptă, cel puțin așa i se păru, cu energii noi. Pe când se întindea, simți în buzunarul interior al sacoului cel de-al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
o s-o înțeleagă mai ușor, și a adăugat chiar și cinci-șase propoziții în engleză. Mă punea să-i traduc ceea ce nu putea exprima singură pe limba noastră și mă întreba cu nerăbdare sensul răspunsurilor lui. El s-a purtat cu calm, puțin amuzat, dar indiferența lui era absolut evidentă. — Am impresia că ai făcut o cucerire, am râs. — Nu sunt deloc măgulit. În locul lui aș fi fost încă și mai stânjenit și, desigur, mai puțin calm. Femeia avea ochii zâmbitori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și le dăduse o strălucire nefirească. — Îți vorbește vreodată noaptea? am întrebat-o într-o zi. — Niciodată. — Ți-e tot așa de antipatic ca pe vremuri? — Mai rău, dacă se poate așa ceva. M-a privit cu ochii cenușii de un calm desăvârșit. Expresia ei era atât de blândă, încât aproape nu-ți venea să crezi că e în stare de emoțiile violente la care fusesem martor. — Ți-a mulțumit vreodată pentru ceea ce faci pentru el? — Nu, mi-a zâmbit ea. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să-i spun. Primul meu gând a fost că ea își pierduse răbdarea față de slăbiciunea lui pentru Strickland și că, scoasă din fire de comportarea cinică a acestuia, insistase să-l dea afară. O știam capabilă de izbucniri violente, în pofida calmului manierelor ei. Și dacă Stroeve continuase să refuze, e ușor de presupus că a ieșit din atelier jurându-se să nu se mai întoarcă niciodată. Dar omulețul era atât de necăjit încât n-aș fi putut să zâmbesc. Dragul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fie milă de ea, spunându-i să n-o lase să facă o asemenea nebunie. „N-are decât să aleagă singură“, îi răspunsese Strickland. „N-o silește nimeni să vină.“ Însă Blanche spusese cu un glas fără expresie: „Am ales.“ Calmul arogant și ofensator al lui Strickland îl făcuse pe Stroeve să-și piardă și ultima urmă de stăpânire de sine. Îl cuprinsese o furie oarbă și, fără să-și dea seama ce face, se năpustise asupra lui Strickland. Acesta fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pasiune. Și-mi mai aminteam acum că întotdeauna simțisem eu că felul ei rezervat de a fi ascundea ceva neștiut. Dar acum vedeam în asta mai mult decât dorința de a acoperi o taină rușinoasă. Felul ei potolit era precum calmul apăsător care plutește deasupra unei insule după ce a fost măturată de un uragan. Veselia ei era veselia deznădejdii. Strickland îmi întrerupse reflecția cu o observație al cărei cinism profund mă făcu să tresar: — O femeie îi poate ierta unui bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
surpriza imensă produsă de prezența acestor picturi într-o colibă a băștinașilor atât de departe de civilizație, în sânul vegetației de pe un munte de lângă Taravao. Iar Michelangelo era sănătos la minte și la trup. Operele acelea mărețe ale lui au calmul sublimului. Aici însă, în pofida frumuseții, exista ceva tulburător. Nu știu exact ce. Îmi dădea aceeași senzație de neliniște și aceeași impresie ca atunci când șezi lângă o cameră pe care o știi goală, dar în care - fără să-ți dai seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
lui Dumnezeu ar fi trebuit să se Întrupeze grație unui eveniment Întâmplător și să moară pe cruce doar din pricina unei asocieri fortuite de atomi? Marcello clătină din cap cu gravitate, În semn de Încuviințare. Însă Arrigo reveni la atac, cu calm. - Și totuși, nu Întrezărești tocmai În această cazualitate o urmă a frumuseții cosmice? - Poate, messer Arrigo, răspunse Marcello. Însă acest număr de combinații, oricât de mare, nu poate fi infinit. În Îndepărtata Persie, Înainte ca Mahomed să ajungă acolo cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
brusc, transformându-se În două limbi scânteietoare. Dinaintea acestei priveliști, dădu Înapoi. Bonatti ridică arma până când se Încrucișă cu raza. Părea un Înger cu o spadă de foc. - Cunoști arma asta, messer Alighieri? murmură bătrânul cu un glas dintr-o dată calm. Lucrată la Damasc și călită În sângele prizonierilor, pentru călăul califului. Un om care fusese un tâlhar, În prima parte a vieții, mutilat de securea gâdelui. Pentru el, artizanii au făurit această mână, spre a-și putea Îndeplini misiunea. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Cel mic tresare: — Ce? Ce? Ce? Se pare că a repetat întrebarea de cel puțin douăzeci de ori, făcând salturi pe loc și răsucindu-se de parcă ar fi avut friguri. În ce-l privește pe tipograf, își păstra în continuare calmul și zâmbetul fin. Lui i se adresă judecătorul: — Nu sunteți surprins? Celuilalt ii luă ceva timp până să răspundă, îl privi pe Mierck din cap până-n picioare, și pe colonel, iar primarul îmi spune: „Ai fi crezut că-i cântărește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
simțeam rușinat. Carnetul din buzunarul meu avea o greutate considerabilă. Am alergat, am alergat, m-am simțit captiv în casa cea mare, a trebuit să beau, pe nerăsuflate, o jumătate de sticlă de vin, pentru a-mi recăpăta suflul și calmul. Și am așteptat seara, cu micul carnet pe genunchi, fără a îndrăzni să-l deschid, privindu-l ore întregi, ca pe ceva viu, ceva secret și viu. Când se lăsă seara, capul îmi ardea. Nu-mi mai simțeam picioarele, după cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
subteran, prin pânze freatice, cu Ialomița, asigurând aerisirea, drenarea și circularea apei, căci apa, ca povestea. Apele care știu. Apele care comunică unele cu altele, în niște moduri vizibile sau mai puțin vizibile, numai de ele stăpânite. Prin șovăieli, prin calm sau izbucniri nervoase, prin scepticism, ezitări infinitezimale, concentrare, prin revenirile lor ciudate, cu atenții de observator, prin dezbateri cu lumea aceasta și cu lumea cealaltă. Emoțiile lor sunt atât de vizibile, așteptările și asimilările de povești atât de mari, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
eu nu știu?... Nu mai vreau să vorbim de asta prin viu grai, fiindcă îți simt tremurul din glas, ca și când te-ar înșela pe tine, păi, eu îmi pusesem speranța în Tina mea, să mă ajute ea cu liniștea și calmul ei, dar, fată, tot sălbatică a rămas. Mi-ai spus de teama maică-sii, că nu vrea ca fiică-sa să ducă o viață anostă și să trăiască printr-un singur bărbat și te sperii că m-aș supăra, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
părul răvășit, cu un bebeluș flămând la sân și cu Înfățișarea unei triste Amelia. Dimpotrivă, după felul cum a fost primit, Amory ar fi putut crede că amfitrioana nu avea nici un necaz cât de mic. O virilitate flegmatică și un calm visător - iată stările, viu contrastante cu pragmatismul ei, În care Își găsea refugiu Clara. Putea să se dedice celor mai banale Îndeletniciri (deși era suficient de inteligentă ca să nu se tâmpească prin „arte gospodărești“ ca broderia sau tricotatul), dar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Camerele sunt pe numele meu. Refuzând să mai fie stimulat sau transportat, Amory a coborât din mașină și, urcându-se Înapoi pe promenada de scânduri, s-a Îndreptat cu pași vioi spre hotel. Iarăși se afla Într-o zonă de calm plat, Într-un golf adânc, letargic, fără chef de muncă sau de scris, de amor sau de destrăbălare. Pentru prima oară În viață, ar fi vrut ca moartea să dea iama În cei de-o generație cu el, obliterându-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
dădeam numele tău, da oricum nu mi-aș lua niciodată, Contesa - cealaltă - e o femeie frumoasă care când m-am trezit eu în cameră cu blondu ăla... blondu ăla... fantastic, da chiar m-am ramolit! Domnul Popa disimulează cu tot calmul de care este în stare: se ridică încet din genunchi, își face o cruce mică în fața mormântului Contesei și se uită cu coada ochiului la blond. Blondul se joacă aparent nepăsător cu un yo-yo, achiziționat de la o țigancă cu tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
putea să facă. La nivel spiritual, Roxănica era copilul Contesei, de asta e atât de curată. Roxănica va clădi o lume fără mațe și ciuperci. Fără vicii și pârțuri. Fără secreții și răutăți. O lume de poezie. O lume de calm, lux și voluptate. Domnul Popa se apropie cu duioșie de mogâldeața blondă și dolofană. Domnului Popa i se umeziră ochii: așa ceva merită toate suferințele. Așa ceva merită sacriciul Americii și României la un loc. Așa ceva merită totul. Roxănica, înțelegând parcă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
ea. Ieșim ca niște condamnați. Beligan ne vede și ne încurajează: ― Ați căcat-o! Intrăm. Marcela tocmai se schimba, ne facem că ne uităm în altă parte. În sfârșit este gata, vine către noi și ne spune cu foarte mare calm că așa ceva nu i s-a întâmplat în viața ei, că de vină este probabil Beligan, cu stilul lui de teatru de doi bani. Beligan era deja în pragul ușii, așa că vorbele mergeau la fix, de ce de doi bani, întreabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
a fost nevoie să fie implicat procurorul. Un ministru de interne socialist pe nume Helmer a încălcat cu abilitate libertatea presei. Bine‑a făcut, fiindcă, atâta timp cât nu știe nimic, lumea nu se agită și toți ar trebui să‑și păstreze calmul pentru a se evita ciocnirile. Când un ziar devine mincinos, afară cu el! Socialiștii nu sunt tocmai partidul preferat al lui Witkowski, pentru că el nu e muncitor, dar de data asta și‑au făcut bine datoria, trebuie să recunoască și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de neîncredere și de iritare În vocea ei. Mi-am șters broboanele de sudoare care mi se formaseră instantaneu În palmele mâinilor. — Cine e la telefon? Am Închis ochii și am tras adânc aer În piept Încercând să-mi păstrez calmul. Mi-am spus numele, și apoi am precizat că lucram pentru o casă de producție video. Acum câteva zile, pe când mă aflam la New York pentru o filmare, am Întâlnit un bărbat, și el mi-a dat acest număr de telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
băieții de cartier, ar râde de tine. Stimulentele sunt niște substanțe care produc excitație nervoasă, precum cocaina sau amfetaminele, În Japonia. Pastilele de ecstasy care au apărut cu puțin timp În urmă sunt și ele niște stimulente. În perioadele de calm social sunt la modă stimulentele, iar pe timp de război sau conflicte sociale, au succes calmantele: opiu, heroină și altele. — Dar văd că te pricepi! „Yaguchi, dragul meu, trăiești hrănindu-te cu informații.“ — Yaguchi, ție care Îți place? — Ce vorbești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
a provocat ejacularea. Reverberațiile orgasmului au durat atât de mult Încât sperma care mi se scursese pe mâini s-a uscat până mi-am reluat cunoștința. După ce mi-am revenit din starea de inconștiență de după orgasm, mi-am reluat Încet calmul. O voce din interiorul meu mă Îndemna: „Fugi!“. Era o poruncă de o intensitate cum nu mai simțisem până atunci. Toate semnalele indicau pericolul. „Niciodată nu ai fost Într-un asemenea pericol“, părea să mă avertizeze vocea. Nu găseam puterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
un rânjet atârnat de buze, râzând de mine; era mult mai puternic. Cum adică „Da, vă ascult cu atenție“, nemernicule?... și izbucni În râs. Hohotele sale răsunau din ce În ce mai puternic. M-am Întors spre celălalt eu al meu care Își păstrase calmul și i-am zis: „În ritmul ăsta, o să ne Îmbolnăvim de schizofrenie, nu-i așa?“. La care el s-a luat de mine: „Dispari, du-te dracului, nenorocitule! Chiar de-am ajunge schizofrenici, tu ești singurul care ai să sfârșești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]