1,329 matches
-
de dureroasă, fizică și conturată, ca un lichid vâscos, străin și care îi năclăia creierul, încât făcu un pas înapoi, ca-ntr-o mișcare de recul, și își concentră atenția, câtă mai era, asupra zăvorului ușii. Mătușa Pamela îi zâmbea candid dintre chiloții înșirați pe sârma din bucătărie. De fapt, nu era nici o mătușă în chiloții lui, dar lui Gigi Pătrunjel i se părea că o zărește atârnând de un cârlig urecheat, din lemn brut, încheind cu succes șiragul. Își frecă
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
nu, este o favoare pe care don Fructuoso dorește să mi-o facă și poate mi-o face pentru că această cunoaștere a multor lucruri... și se împotmolește. Ce lucruri știi tu, Avito Carrascal, ce lucruri știi în fața acestor ochi limpezi candizi care împiedică să spună ce nu se știe și nu se va ști niciodată?" Leonsia bănuiește ceva până la a ghici ce. Nu este acest Avito, Avito de alte dăți, stăpân mereu pe sine și pe cuvântul său în felul precis
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
cât va fi posibil și, nu încape îndoială, fragedele celule ale embrionului se vor face mai armonioase... Vino, apropie-te, așează-te aici... Dar... Dar acum ascultă! Începe să dea la manetă. Săraca Materie ascultătoare privește cu ștersele sale priviri candide la figura dominantă a visului său; îi trezește sonata adormitele tandreți maternale și începe să i se reverse din inima maternală milă, milă suculentă față de tatăl viitorului geniu. Vino, apropie-te să-ți ajungă la sân ondulațiile ritmice; care învăluie
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
întreabă, se întreabă, asta; am promis că merg să-l văd pe don Martin; spune, mă iubești? Ei bine, da. "Ei, bine, da... este "da" cu acest "ei bine"... acest Federico... acest Federico..." Se despart și abia despărțiți, trece Clarita candid, să-i răspundă lui Federico. Și gândește: Îmi place acest băiat că prezintă problema foarte clar; vrea să mă despart de Apolodoro pentru ca să mă ia el. Apolodoro, sărmanul, este atât e bun, atât de nefericit, atât mă iubește! Și eu
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
cu ultimul vers din sonetul lui Lope de Vega: Contad si son catorce y está hecho 35. În aceeași serie au mai apărut (selectiv): Al doilea Faust. Eseu despre Goethe, Henri Blaze Barbaria, Michel Henry Breviarul nebuniilor curente, Luca Pițu Candid în Țara Sfântă, Régis Debray Cuplul, Suzanne Lilar Despre libertate, Lord Acton Despre sentimentul tragic al vieții, Miguel de Unamuno Despre sinucidere, Émile Durkheim Discurs despre universalitatea limbii franceze, Rivarol Dublul. Don Juan, Otto Rank Eros, Doxa & Logos, Luca Pițu
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
se oglindește-n smoală/ iar Crist pe cruce are și pernă și cearșaf" (Hidalgo); "Maria își va vinde copilul în biserici/ mințindu-se de-a pururi c-un Dumnezeu-bărbat", "cu penele de înger se-ngrașă alte perne/ iar lemnul crucii candid primește musafiri" (Candid); "dogari cioplesc din lemnul crucii doage/ iar Dumnezeu pare-un cazan cu aburi" (Dresaj ); Gări oarecum frigidere./ Măcelăria-i parcă tramvai./ Astăzi nu-i zi de tăiere./ Botezătorule, hai!" (Interogatoriu); "mai sus într-un muzeu cu uși
Elegii de când era mai tânăr by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10661_a_11986]
-
smoală/ iar Crist pe cruce are și pernă și cearșaf" (Hidalgo); "Maria își va vinde copilul în biserici/ mințindu-se de-a pururi c-un Dumnezeu-bărbat", "cu penele de înger se-ngrașă alte perne/ iar lemnul crucii candid primește musafiri" (Candid); "dogari cioplesc din lemnul crucii doage/ iar Dumnezeu pare-un cazan cu aburi" (Dresaj ); Gări oarecum frigidere./ Măcelăria-i parcă tramvai./ Astăzi nu-i zi de tăiere./ Botezătorule, hai!" (Interogatoriu); "mai sus într-un muzeu cu uși închise/ vaca exactă
Elegii de când era mai tânăr by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10661_a_11986]
-
vulnerabilă, sub semnul iubirii, al dorinței, al speranței că Elsa nu îi va pune întrebarea interzisă - cine este și de unde vine - și că, astfel, își va petrece restul vieții cu ea. Jocul construit acuzat pe inocența Elsei, pe apariția ei candidă, într-o cămașă de noapte albă, imaculată, senzația de veghe, de instalare între somn și trezie, între realitate și fantasmă merge mult în spectacol pe ideea de puritate, de castitate, de alb. În contrast permanent cu negrul din fracul bărbaților
Parfum de femeie by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/3987_a_5312]
-
pentru că sunt oameni buni și au păcatele lor, pentru că nu au carte și m-au crescut bine, pentru că muncesc încă incredibil de mult pentru trupurile lor împuținate de bătrânețe și boală, pentru că sunt înțelepți și naivi, pentru că sunt primitivi și candizi, pentru că au intuiții extraordinare, pentru că au cele mai frumoase amintiri și știu cele mai incredibile istorii, pentru că din puținul lor mereu mi-au dat bani să merg la mare și să mă duc cu fetele la discotecă, pentru că mi-au
Niște bunici by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13117_a_14442]
-
instalează de la cea mai fragedă vîrstă. Luînd de bună imaginația priapică a bătrînului Freud, dar și mărețul lui proiect de a construi o lume cutremurată pînă în străfunduri de frisoanele unei acuplări cosmice, însuși actul fondator al suptului, adică al candidei mozoliri a sfîrcului matern, se naște la intersecția principală a nevoii oarbe de a te hrăni cu impulsul surd de a te reproduce. Indiferent dacă este așa sau nu, vreau să zic, dacă țipătul sugarului este simptomul unei colici precoce
Artistul și amorul(mic eseu asupra fantasmei erotice) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11731_a_13056]
-
portrete ale scriitorilor care frecventau cenaclul, nu de puține ori fixate printr-un cuvînt a ceea ce este mai viu pătrunzător în persoana surprinsă la momentul respectiv: "Ramiro Ortiz, mussolinist convins chiar în chestia conflictului italo-grec. Camil Baltazar, sinistru; Ilarie Voronca, candid și pueril". Portretele animă scena desfășurării de ambiții în cenaclu mai mult sau mai puțin îndreptățite să se numere printre scriitori reușind prin insistență și prin pregnanță să determine reconstituirea peisajului uman al literaturii în vederea unei biografii. Contribuie altfel interesant
Două decenii de scris zilnic by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15517_a_16842]
-
secțiune transversală printr-o epocă apusă cu luminile și umbrele ei. Întreg filmul este alcătuit prin alternarea planurilor care aparțin retrospectivei cu cele care țin de prezent. Unui Dite tînăr, frivol, epicureu cu un cinism subțire îi este opus filozoful candid de esență voltaireiană, melancolic adunînd în jurul său oglinzi ca refugiu în fața timpului și a amintirilor la o graniță peste care Jiri Menzel nu a trecut-o laolată cu regizorii noului val care au fugit în străinătate după Primăvara de la Praga
Jan care rîde și Jan care plînge by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8793_a_10118]
-
comic la tragic, de la lirism la prozaic, de la poetic la narativ. în fond, am asistat la trei elegii erotice în care au dansat cu ardoarea și pasiunea proprie îndrăgostiților Marie-Agnes Gillot și Manuel Legris, Myriam Kamionka și Alessio Carbone (sinceri, candizi, dar și pătimași, ca la prima iubire), Jeremie Belingard, Kader Belarbi, Miteki Kudo și Wilfried Romoli (oarecum rutinieri, precum experții într-ale aventurilor amoroase). în rest, mai mulți sau mai puțini clevetitori, chibiți și profitori de ocazie. Și ce ocazie
Din Paris în Paradis by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10316_a_11641]
-
rememoreze firea lui de la vârsta echivalentă și nu izbutea. Practic, folosea autoritatea și cunoștințele sumare și obiective asupra epocii juvenile, cu toate astea rămânea ceva indefinibil, ce rezista înțelegerii și voinței sale. Astfel, câinele său Stolț revela sufletul cel mai candid și mai plin de mansuetudine, ochii lui exprimau o abdicare totală în fața voinței stăpânului, și totuși erau momente când Stolț, dând din coadă și lăsîndu-se jos, refuza cu respect a se supune. Avea o voință, o rațiune a sa ireductibilă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
că acolo se simțea dator să reînhumeze osemintele soției sale, făcîndu-i un cavou vrednic de ea, în care să se înmormînteze și el, fiindcă, din păcate, toți suntem muritori. - Crezi în Dumnezeu, nu-i așa, domnule Ioanide? Eu cred,mărturisi candid Hagienuș cu zâmbetul lui păgân de Silen. - Nu te știam mistic! se miră Ioanide. - Păi ce să fac, domnule Ioanide, spuse Hagienuș în stilaproape ștrengăresc, înțelepciunea poporului e mai tare ca toate cărțile. Uite aici, am tot soiul de opere
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
le expunea și primea felicitări cu cea mai mare încîntare. - Superb! se oprea un pictor cunoscut în fața unui tabloudin școala Claude Lorrain. Dacă aș avea două sute de mii de lei, ți-aș da... Manigomian își freca mâinile de cea mai candidă plăcere morală, însă reținea prețul, asculta comentariile invitaților asupra tabloului, apoi, dacă cineva insista, cu mare părere de rău, ce-i drept, îl da, înlocuindu-l cu altul. Saferian sustrăgea mereu din marfa sa piese, însușindu-și-le pentru plăcerea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
era omul care să apeleze la justiție contra lor. Dimpotrivă, încă de pe acum se lăsa ciupit de bani de către toți, însă cu așa dificultate și tapaj, încît toată chestiunea era o voluptate specială a lui Hagienuș, un fel al lui candid de a șantaja speranțele. Astfel, când era cu fata deoparte și aceasta făcea ceva pentru el, Hagienuș, tremurând fălcile de râs viclean, zicea: - Lasă tu, Florico, tu ești fată, ai mai multe nevoi, ție o să-ți las via. Da' nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
devasta pur și simplu bufetul, fiind mereu cu gura plină și cu buzunarele umflate de alimente luate pentru acasă. Pândea pe amici prin cafenele când mergeau la mese comune și se însoțea cu ei, iar la plată se scuza, mărturisind candid că n-are decât un leu. De altfel, nimeni n-a pretins vreodată ca Hangerliu să plătească, iar ideea de a hrăni un prinț scăpătat măgulea pe mulți, dîndu-le sentimentul puterii claselor noi. De fapt, se iluzionau. Hangerliu proceda astfel
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
era obscură pentru această obscură rețea de familii dacă n-avea o cât de mică atingere biologică cu ea. Astfel, unul din ei, om destul de cultivat, când auzea de Coșbuc, la douăzeci de ani după moartea poetului, întreba cu o candidă surpriză: "Cine-i ăsta?" numai pentru motivul că nu-l putea plasa în tabloul corelațiilor sanguine. Nu erau puțini aceia care prizau foarte slab pe Eminescu, ridicând în slavă pe "marele nostru bard" V. Alecsandri. Însă madam Valsamaky-Farfara putea dovedi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
era de a nu veni la invitație. Măgulit cu toate onorurile posibile în cursul zilei, rămânea ulcerat de o defecțiune din partea invitatului special. De fapt, Pomponescu era afectuos și se umbrea din cauză că din mulțimea de cunoscuți alesese pe cel mai candid, după opinia sa, căruia voia să-i facă favoarea unei confesii sincere. O neglijență din partea acestuia cântărea mai mult decât o felonie a unui partizan. Om cu un număr enorm de cunoscuți și de rude, Pomponescu era mereu în căutarea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
oasele șoldurilor dezvelite ca două aripi de ghips. Se clătinau cu toții acum în vântul nenorocirii ca niște paie uscate, cu măciulii ca de mac în vârf. Roadele erau coapte și venise vremea de secerat. Și se-arătară curând, harnici, secerătorii: candizi și blonzi, cârlionțați, cu aureole în jurul chipurilor ca de copii, cu largi robe-ncrețite și aripi ca de lăstun. Intrară-n lanul ce le venea pân-la piept și începură masacrul. Cu secerele lor dințate de diamant spărgeau țestele ovoidale, lăsând
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
o parte sau alta, dăruindu-i un impuls sau o informație, determina, la capătul unei înlănțuiri nesfârșite de cauze și efecte, scrierea, peste ani, a unei anumite litere din mijlocul unui anumit cuvânt (un duet de murdărie întortocheată pe împletitura candidă de fibre a hîrtiei), Victor, în schimb, nu putea fi decât fiara distrugătoare, agentul haosului și-al disperării, creatorul spațiului de neimaginat din jurul cărții, al vidului negru de dincolo de coperți. Cel-uns-cu-mir, Cel-aducător-de-pace avea să se-nalțe pe măsură ce contragreutatea lui nevăzută
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
atunci (arunc-]amoru-mi giulgiul ce-l înfășoară Se uita prin spărtura a bolții la steaua care zboară Pe țărmul lumei moarte... Eu auria speranță Ce-n cerul lumii, -n norii-i, lumina-i o balanță Și las-o rază albă candidă, blândă, lină, Pe-iubirea mea trezită din inima-n ruină. {EminescuOpVIII 168} dar cîteodată-nvie Un gând lunatec, palid, nebun, dar de lumină, Ce inima mea stinsă în noapte-i o-nsenină. Ș-atunci arunc-amoru-mi giulgiul ce-l înfășoară, Prin bolta spartă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ce, era o catastrofă. În plină discuție, destul de aprinsă, Beligan spune mormăit, așa cum îi era stilul: ― Să luăm de pizdă, hm, calul dumitale. Marcel cască ochii, trage aer, se sufocă, cască ochii și mai tare, Beligan se uită la el candid, n-a mâncat usturoi, Marcel simte că pământul e foarte mic, vine un val de râs tocmai din călcâie, ajunge în gât, în dinți, fălcile i se umflă, nu are scăpare, se aruncă sub birou și, după ce se sfarmă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
curând „estet” al generației În blugi. După-amiaza tulbure, când Madi mă invitase la ea, În Drumul Taberei, și mi-a „gătit”, cu drăgălășenie, bucate greu de găsit pe vremea aceea În România și m-a fermecat cu surprinzătoarea ei pisiceală candidă și lascivă. Noaptea când a rămas să doarmă la noi, pe canapeaua din „camera mare”, după ce pălăvrăgeala nocturnă cu vodcă și interjecții se prelungise dincolo de ora fantomelor. Seara la restaurantul din colțul blocului Unic, la mijlocul anilor ’80, urmăriți la masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]