3,764 matches
-
ținuta de doliu, generalii așteptau ora stabilită pentru slujba memorială, în capela castelului. Bâzâitul țânțarilor se auzea dens pe sub streșini și o lună nouă, subțire stătea suspendată, pe cer. În tăcere, generalii traversară spre citadela secundară. Pe ușile glisante ale capelei erau pictați lotuși roșii și albi. Unul câte unul, oamenii intrară și se așezară. Numai Hideyoshi nu apăru. Ochii oamenilor erau cuprinși de îndoială. Dar, pe când generalii priveau în direcția altarului din depărtare, printre articole austere ca tabernacolul, placa mortuară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ca pe un om beat, vorbindu-i aproape cu afecțiune. — Te-ai îmbătat, spuse el. — Ce?! scutură Genba violent din cap, îndreptându-și poziția. Ăsta nu-i un fleac, să-l lepezi dând vina pe beție. Ascultă. Mai adineaori, în capelă, când Seniorul Nobuo și Seniorul Nobutaka și toți ceilalți generali au venit să se închine la sufletul Seniorului Nobunaga, n-ai stat dumneata pe locul de onoare, cu Seniorul Samboshi pe genunchi, făcându-i să se încline în direcția ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
li se făcu părul măciucă. Încercând să-și imagineze efectivele și strategia inamicului care aștepta în calea lor, îi copleșiră simțăminte negre precum cerneala. Trupele fură oprite brusc în fața râului Ibi, în timp ce Katsuie și comandanții săi discutau problema în pădurea capelei locale a satului. Să atace frontal sau să se retragă? O strategie posibilă ar fi fost aceea de a se retrage pentru moment, luând în stăpânire Castelul Kiyosu și pe Samboshi. Apoi, puteau să denunțe crimele lui Hideyoshi, să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nu trebuie să se lase nimic de făcut pentru ziua a zecea. Le spusese aceste lucruri, foarte categoric, lui Hikoemon și cumnatului său, Hidenaga. Orice proiect de construcții întreprindea, Hideyoshi nu schimba termenul de predare. Slujba se ținea într-o capelă luminată de lămpi, lată de o sută optzeci și patru de metri. Baldachinul viu colorat scânteia, miile de lampioane arătau asemenea stelelor, iar fumul de tămâie plutea printre flamurile fâlfâitoare, formând nori purpurii peste capetele mulțimilor de participanți îndoliați. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Da, ai dreptate. Condu-mă, Nene. Auzind cântatul cocoșului, Hideyoshi se miră. Stătuse de vorbă toată noaptea și nu dormise decât puțin. În zorii zilei, își puse un kimono și o pălărie ceremonială și se duse să se roage în capela castelului. Apoi, mâncă turte de orez și supă, în camera lui Nene. În ziua aceea, a doua din noul an, șirul de oameni care veniseră la castel pentru a-i face urările de Anul Nou părea să nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
devreme, din cauza răcelii ăsteia. Luând angajamentele, se retrase în apartamentele sale din templu. În noaptea aceea, Nobuo nu-și putu găsi liniștea. La cină, stătuse cu vasalii și cu vasalii săi, cu preoții și chiar și cu preotesele fecioare de la capela din apropiere. Fusese vesel și vorbise cu glas tare, dar, cum toți plecaseră și era din nou singur, începu să-și întrebe încontinuu pajii și pe samuraii de gardă: — Ce oră e? Vasalii mei superiori încă nu s-au întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aceea a inamicului de la Muntele Komaki, dar Hideyoshi folosise pădurile, câmpiile și râurile din vecinătate spre a obține avantaje maxime, iar poziția armate sale era înconjurată pe două leghe pătrate cu tranșee și palisade. Ca măsură suplimentară de prevedere, incinta capelei din sat fusese aranjată astfel încât să pară că acolo locuia Hideyoshi. Din punctul de vedere al lui Ieyasu, locul unde se afla Hideyoshi era neclar. Ar fi putut să fie ori în tabăra de la Gakuden ori la Castelul Inuyama. Paza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
zile din lună. Știind că oamenilor le era foame, Hidetsugu dădu ordinul de oprire. La comanda de a-și desface merindele, generalii și soldații se așezară să-și ia masa de dimineață. Se aflau în Pădurea Hakusan, numită astfel datorită capelei Hakusan, care se înălța pe culmea unei mici coline din apropiere. Hidetsugu își instală taburetul pe colină. — N-aveți apă? îl întrebă tânărul pe un vasal. Mie nu mi-a mai rămas deloc în gamelă și mi s-a uscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cresc și se înmulțesc miraculos, așa cum Mântuitorul a înmulțit vinul nunții din Cana Galileii. -Suntem noi mirii?... Suntem nuntașii?... Nu știu!... Eu caut doar răspunsuri. Îmi zângănesc neobositele metanii, cu un zgomot asurzitor care se sparge în liniștea sacră a capelei. Oamenii își descoperă pentru o clipă fețele, mă privesc sfidător. O astfel de liniște nu trebuie tulburată de un mănunchi înnegrit de metanii, par să-mi reproșeze privirile lor fixe. „Uneori zgomotul e mai benefic decât tăcerea”, gândesc. Nu știai
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
Ghica v.v. (1727-1733) se afla paraclisul domnesc, în care se făceau toate ceremoniile religioase ale curții și jurămintele politice ale boierilor; într-aceasta s-au jurat și tratatul de alianță încheiat între Petru cel Mare și Dimitrie Cantemir. Pe pereții capelei erau în rând cronologic așezate portretele domnitorilor Moldovei, începând de la Bogdan-Dragoș. Curțile erau înconjurate de un zid cadrat, întărit cu turnuri; în unul din acestea, cel dinspre Bahlui, care până la 1834 era încă în picioare, pe locul ce-l formează
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
scrie, vom cere o erată. Nu-i strică sacrului Coran puțin umor, crede-mă. Cât despre adevăr... nu se poate lipsi de minciună. Sunt în contact, inseparabile. Prea ești încruntat, profesorașule! Ți-ar face bine concertul, crede-mă. Intră în capela lui Bach, învață seninătatea. Doctorul se grăbea, într-adevăr, urcase scările, dispăruse sub bolțile amurgului. Încruntat, auzi! Conu’ Fănică Olaru și tonicul Toni Marga proclamă seninătatea. „Fii atent... strigase Marga, la despărțire, întorcându-se de pe treapta de sus a Ateneului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
aș fi într‑un safari! Cobor din mașină, plătesc șoferului și mă îndrept spre ușa masivă, intrigată la culme. În aceeași direcție merge și o femeie în vârstă, care pare să știe bine drumul, așa că o urmez pe coridorul spre capelă. În clipa în care intrăm mă cuprinde o senzație incredibilă de sfințenie, aproape euforică. Poate e datorată mirosului îmbătător din aer sau muzicii de orgă, dar categoric simt ceva extraordinar. — Mulțumesc, soră, îi zice femeia în vârstă călugăriței și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cuprinde o senzație incredibilă de sfințenie, aproape euforică. Poate e datorată mirosului îmbătător din aer sau muzicii de orgă, dar categoric simt ceva extraordinar. — Mulțumesc, soră, îi zice femeia în vârstă călugăriței și se îndreaptă spre partea din față a capelei. Eu rămân pe loc, ușor transpusă. Soră. Uau. Sora Rebecca. Și un veșmânt din acela încântător care parcă plutește și un ten limpede de invidiat, tot timpul. Sora Rebecca a Sfântului... — Te‑ai rătăcit, draga mea? mă întreabă o călugăriță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
a Sfântului... — Te‑ai rătăcit, draga mea? mă întreabă o călugăriță din spatele meu și tresar. Vrei să vezi Tripticul Bevington? — Ă, zic. Îhm... da. Neapărat. — Acolo e, îmi arată cu mâna și mă apropii încet de partea din față a capelei, sperând să‑mi dau seama ce o fi Tripticul Bevington ăsta. O statuie, poate? Sau un fragment de... tapiserie? Însă, în clipa în care ajung lângă femeia în vârstă, văd că se uită cu atenție la un perete întreg de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
nu? E de‑a dreptul... Știți ceva, cred că o să ies puțin la aer să mă plimb... Mă retrag repede, înainte să mai apuce să zică ceva. Mă strecor pe lângă strane, întrebându‑mă ce să fac acum, când observ o capelă micuță, într‑un colț. Reculegere spirituală, citesc pe un mic afiș din apropiere. Un loc în care să stai liniștit, să te rog și să afli mai multe despre credința catolică. Îmi bag capul, prudentă, în capelă și văd o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
când observ o capelă micuță, într‑un colț. Reculegere spirituală, citesc pe un mic afiș din apropiere. Un loc în care să stai liniștit, să te rog și să afli mai multe despre credința catolică. Îmi bag capul, prudentă, în capelă și văd o călugăriță bătrână stând pe scaun și brodând. Îmi zâmbește și îi răspund și eu, cu un surâs nervos, după care intru. Mă așez într‑o strană de lemn închis la culoare, încercând să nu scot nici un scârțâit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
sunt, spun. Voiai să vorbim despre ceva anume? — Îhm... nu neapărat. Mângâi cu duioșie strana pe care stau și îi zâmbesc prietenos. E foarte frumos sculptat, nu? Toată mobila pe care o aveți e așa frumoasă ca asta? — Suntem în capelă, zice călugărița, aruncându‑mi o privire ciudată. — Știu! Dar știți, o gramadă de oameni au strane acasă, în zilele noastre. Sunt foarte la modă, am văzut chiar și un articol în Harpers... — Copila mea... Călugărița ridică o mână pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
zilelor într-o... mănăstire. Un bătrânel tocmai își amintea că tatăl ei, da, da, cărturarul, fusese un mare crai. Cucerise inima unei boieroaice, Eglantina, femeie frumoasă, extrem de elegantă, căreia, din acest motiv, i se mai spunea și Elegantina. Preotul de la capela Văcăreștilor rupse o bucată de pâine și, după rugăciunea de sfințire a bucatelor, o muie în mâncarea așezată dinaintea lui. Moment bine primit. Invitații își făcură cruce, se așezară în jurul mesei mari și uitară cu totul de Marioritza. Dar Nicolae
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
total, ardeau două trupuri detașate de restul universului ca însăși nemurirea. Și martori nu erau decât un joben, un baston și... două pistoale. Abandonate toate. Mute. PAGINĂ NOUĂ 33 Domnița Ecaterina și clucereasa Elenca pășeau alături pe alee. Veneau de la capela Văcăreștilor și se îndreptau spre momântul Luminăției Sale. Femeile nu se grăbeau și nici nu simțeau nevoia să vorbească. Se bucurau în tăcere de blândețea zilei. În pivnițele casei, erau vinuri din recoltele anilor 1748, 1726, 1719 și chiar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mai află pe Pământul Sfânt. Trăiesc Înmormântați cu strălucire În căpităniile din toată Europa și În Templul de la Paris și visează Încă la platoul Templului din Ierusalim În vremurile-i de glorie, cu frumoasa biserică Sfânta Maria Mărginașa presărată cu capele votive, cu snopi de trofee, și o puzderie de fierării, de șelării, țesătorii, depozite de grâne, un grajd de două mii de cai, un Întreg du-te-vino de scutieri, ajutoare, oameni stabiliți pe pământ turcesc, cu crucile roșii pe mantiile albe, rasele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ea, nu tot așa adorați o putere cosmică sub forma atâtor fecioare? Important e să venerezi forța, Înfățișarea trebuie să fie potrivită cu posibilitățile de Înțelegere ale fiecăruia. Apoi ne invită să ieșim În grădina din spate pentru a vizita capelele, Înainte de Începerea ritului. În grădină se aflau casele zeităților orixás. Un stol de fete negre, În port bahian, trebăluiau vesele, făcând ultimele pregătiri. Casele sfinților orixás erau presărate prin grădină ca niște chilii de pe Sfântul Munte, și aveau expusă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
l-am văzut sâmbătă - și poate că sâmbătă l-am văzut așa pentru că Belbo mă pregătise pentru această viziune. Atunci probabil că nu m-am arătat prea entuziasmat, iar Belbo s-a uitat la mine ca la unul care, În fața Capelei Sixtine, Întreabă dacă asta-i tot. „Poate că-i de vină atmosfera bisericii, dar te asigur că Încerci o senzație foarte puternică. Ideea că totul curge și că numai acolo, sus, există singurul punct fix al universului... Pentru cine nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
organul bolnav, asta e abece-ul magiei negre...” „Și atunci toți cei care mor de ciroză e drăguțul de Boutroux de vină, mă faci să râd!” „Atunci ia povestește-mi ce s-a Întâmplat la Lyon În cele două săptămâni... Capela profanată, ostia cu tetragramaton, Boutroux al dumitale cu o robă roșie cu crucea pusă răsturnat și madame Olcott, ghicitoarea sa personală, peuchère, ca să nu-i zic altfel, care-i apare tridentul pe frunte, și potirele goale care se umplu singure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
decoratorului Îl voia sprijinit În cele patru laturi pe mici coloane cărămizii, cu mici capiteluri aurite, Însă imaginile În trompe-l’œil care Îl invadau, Împărțite În șapte zone, Îl făceau să apară boltit, iar toată Încăperea căpăta aspectul unei capele mortuare, cu ceva implacabil de păcat impur, melacolic-senzuală. „Micul meu teatru”, zise Agliè, „În stilul acelor fantezii de Renaștere În care se expuneau adevărate enciclopedii vizuale, florilegii ale universului. Nu-i atât o locuință, cât o mașină de amintiri. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
lumânare, o lumânare! și ceilalți o luară cu forța pe bătrâna care se dădea de ceasul morții să fie lăsată să-l mai vadă o dată, să nu-i dea voie să moară. Bătrânul preot aranjase dinainte să fie depus la capela cimitirului. Așa că, după ce-i spălară trupul schinguit de boală, îl duseră pe seară în orașul morților. A doua zi, dis-de-dimineață, întregul familion se îndrepta prin nămeți spre întâlnirea cu patriarhul care, pentru prima oară după ani, nu își petrecuse noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]