1,124 matches
-
creație caragialian, departe de a fi o procedură simplă, a declanșat, după cum se știe, controverse în rândul exegeților pentru care tipul de mimesis identificabil la Caragiale pare fie de factură clasică, fie realistă sau chiar naturalistă. Polifonia funciară a operei caragialiene ale cărei "jocuri cu mai multe strategii" (Florin Manolescu) justifică multitudinea de genuri și specii abordate în registre diverse, explică numeroasele etichetări și nuanțări: "realism etern", "realism clasic", "realism naturalist", "realism critic", "realism psihologic", "realism grotesc", "realism creatural", "hiperrealism", "microrealism
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Florin Manolescu) justifică multitudinea de genuri și specii abordate în registre diverse, explică numeroasele etichetări și nuanțări: "realism etern", "realism clasic", "realism naturalist", "realism critic", "realism psihologic", "realism grotesc", "realism creatural", "hiperrealism", "microrealism"28 etc. Opera cristalizată în creuzetul artei caragialiene, care a topit realitatea mixând substanțele esteticii clasice, realiste și naturaliste deopotrivă, poartă însă drept marcă specifică, celebra formulare a lui Paul Zarifopol: "caricatural, dar perfect verosimil"29. Esența artei caragialiene constă, așadar, în raportarea la realitate prin îmbinarea strategiei
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
hiperrealism", "microrealism"28 etc. Opera cristalizată în creuzetul artei caragialiene, care a topit realitatea mixând substanțele esteticii clasice, realiste și naturaliste deopotrivă, poartă însă drept marcă specifică, celebra formulare a lui Paul Zarifopol: "caricatural, dar perfect verosimil"29. Esența artei caragialiene constă, așadar, în raportarea la realitate prin îmbinarea strategiei maximei stilizări cu cea a deformării caricaturale în măsură să surprindă esențialul. Sugestivă pentru acest ideal estetic ilustrativ pentru atitudinea lui Caragiale față de realitatea devenită obiect al meșteșugului artistic, este parabola
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nici subțire, nici gros. Afară de astea, nu era nici bun, nici rău, nici moale, nici iute, nici deștept, nici prost. Cu un cuvânt o ființă nici prea-prea, nici foarte-foarte."31 Oricât de difuze sau de îngroșate ar fi trăsăturile personajului caragialian, caricaturizarea nu depășește limitele recognoscibilului, deliberat ignorate de Urmuz. Spre deosebire de Ismail, una dintre cele mai reprezentative creaturi urmuziene, care "se găsește astăzi cu foarte mare greutate"32, Mitică, individul generic, etalonul lumii caragialiene, este arhicunoscut și ubicuu: "îl întâlnim atât
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau de îngroșate ar fi trăsăturile personajului caragialian, caricaturizarea nu depășește limitele recognoscibilului, deliberat ignorate de Urmuz. Spre deosebire de Ismail, una dintre cele mai reprezentative creaturi urmuziene, care "se găsește astăzi cu foarte mare greutate"32, Mitică, individul generic, etalonul lumii caragialiene, este arhicunoscut și ubicuu: "îl întâlnim atât de des: în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramcar, în vagon, în restaurant, la Gambrinus în fine, pretutindeni"33. Deși vidul lăuntric și marionetizarea sunt aspecte comune ambelor lumi, fauna lui Caragiale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Caragiale: caricatural și derutant prin neverosimil 35. 6.1.3. De la "lumea-lume" la infralume Domeniul tipologiei este cel care semnalează, înainte de orice, coincidențe de viziune între cei doi autori, coincidențe despre care au pomenit în treacăt atât cercetători ai operei caragialiene 36, cât și cei ai textelor urmuziene. Organizată în cupluri de "amici" sau în familii "legitime", umanitatea mecanomorfă a lui Urmuz pare o sublimare a celei caragialiene, la rândul ei o rafinată imagine parodică a lumii fenomenale, așa cum ironicul Caragiale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
doi autori, coincidențe despre care au pomenit în treacăt atât cercetători ai operei caragialiene 36, cât și cei ai textelor urmuziene. Organizată în cupluri de "amici" sau în familii "legitime", umanitatea mecanomorfă a lui Urmuz pare o sublimare a celei caragialiene, la rândul ei o rafinată imagine parodică a lumii fenomenale, așa cum ironicul Caragiale lasă să se întrevadă în condescendenta precizare digresivă din Poetul Vlahuță: "acea umbră nu este o fantasmă, ci o persoană reală, este însuși poetul Vlahuță (adică nu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Momentele lui Caragiale, animozitătile dintre "amici" sunt rapid soluționate sau sfârșesc, în cel mai rău caz, în izbucniri a căror violență se reduce la pălmuirea "infamului" (Amici, O infamie). Din această perspectivă, Ismail și Turnavitu trimit, mai degrabă, la referenți caragialieni din comedii, de pildă la Tipătescu și Pristanda, iar Algazy și Grummer la Chiriac și Jupân Dumitrache, la Brânzovenescu și Farfuridi, la Iordache și Girimea, deci la acele cupluri care, dezbinate, "scoase din țâțâni", ar putea reacționa în aceeași manieră
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Jupân Dumitrache, la Brânzovenescu și Farfuridi, la Iordache și Girimea, deci la acele cupluri care, dezbinate, "scoase din țâțâni", ar putea reacționa în aceeași manieră bufon răzbunătoare sau autodistructivă ca orgolioasele personaje ale lui Urmuz. Relațiile de subordonare dintre personajele caragialiene implică aceeași potențialitate a denaturării în conflicte deschise cu însemnate pierderi de ambele părți, întrucât subordonatul deține secrete ale superiorului pe care-l poate aduce, întocmai cum procedează Turnavitu cu Ismail, "într-o stare de decrepitudine"52, echivalentă ostracizării din
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
agresați de furibundul Grummer, poate fi recunoscut Brânzovenescu temperându-l pe Farfuridi cu un "Tache! Tache, fii cuminte!"55, sau Chiriac salvându-l pe Spiridon de furia previzibilă a cherestegiului Titircă Inimă-Rea. În afara cuplului de amici, un tip de factură caragialiană certă este cel al politicianului. Descoperim la Urmuz o inedită imagine a acestui tip comic în ipostaza lui Ismail, hidosul personaj care își satisface numeroase vicii "la adăpost de orice răspundere penală"56. Comportamentul anormal al acestui bizar travestit, zoofil
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
alegorii. Ismail apare astfel ca o variantă de "Sinecord"57, în primul rând întrucât este "compus din ochi, favoriți și rochie"58, așadar, la propriu deficitar de organul afectivității, și apoi prin alte atribute comportamentale care corespund locuitorilor din cetatea caragialiană "Tâmpitopole". Un indiciu deloc întâmplător este că pe Ismail tatăl său îl ține captiv pentru a-l feri de "corupția moravurilor noastre electorale"59, precauție care se poate referi nu doar la o firească grijă părintească, de asigurare a unui
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
din realitate, despre ale căror misiuni, de multe ori, se poate spune că "se compun din dus, din spânzurarea unei șopârle de clanța ușii Căpităniei portului și apoi reîntoarcerea în patrie"64, întocmai ca excursiile lui Turnavitu. Aplicarea grilei tipologice caragialiene dezvăluie și în cazul altui personaj suprapuneri semnificative. Așa cum, în ipostaza lui Ismail, se poate descoperi o replică stilizată, alegorică a "moftangiului" politician, este posibilă asocierea lui Stamate cu tipul "savantului", atât cel din versiunea satirizată în schița de profil
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
stabilite cu textele lui Urmuz sunt, poate, de natură să surprindă sau să nu confere o prea confortabilă siguranță când sunt susținute, în schimb, imaginea omului "mecanomorf" și a marionetei asigură cea mai solidă punte de legătură între universul tipologiei caragialiene și cel urmuzian. Private de elementare analize ale resorturilor intime responsabile de gesturi și acțiuni și privite exclusiv cinematic, din exterior, personajele ambilor autori studiați dau impresia unor fantoșe. Ca și Ismail, care "rătăcește în zig-zag" zilnic, la aceeași oră
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
niște păpuși hidoase care mimează viața prin mișcările repetitive ale ciclului mecanic prestabilit sau chiar predestinat. Deși între cele două universuri tipologice asemănările sunt revelabile prin astfel de străfulgerări aproape divinatorii, arheologia textului urmuzian dezvăluie totuși o infralume de esență caragialiană, după cum o dovedesc personajele reductibile la cele câteva tipuri, asupra cărora marele dramaturg și-a pus o inconfundabilă amprentă: amicii, pișicherul politician, pseudosavantul și, ca element supraordonator, prototipul personajului marionetizat. 6.1.4. "Țărușul familiei" Deși "nici virtuoși, nici vicioși
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
diavolului din povestirea Calul dracului, al cărei comic reiese din discrepanța dintre aparența de fragilitate și epuizare a bătrânei cerșetoare și nebănuita ei "virilitate" care-l vlăguiește pe Prichindel. Sub învelișul incontestabil de onorabil al fantasticului de tip folcloric, textul caragialian dezvăluie o surprinzătoare scenă erotică 82, perfect camuflată prin metafora călătoriei nocturne, echivalenta mult mai subtilă a acrobațiilor din idila lui Stamate. Fragmentul următor este elocvent în acest sens: Baba, adică fata de-mpărat, or zâna, cum poftiți, era departe
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pierdut somnul pentru plimbare? Ei aș!"83 Se poate spune, așadar, că pasiunea amoroasă interzisă constituie o temă comună celor doi autori, deși, la o privire mai atentă se constată la Urmuz semnificative derapaje de la convențiile acestor relații din universul caragialian. Astfel, în familiile urmuziene, spre deosebire de cele din comediile și schițele înaintașului său, nu soția, care este "credulă"84 și "devotată"85, ci bărbatul înșală, vrea să părăsească sau este suspectat de infidelitate. În schimb, se știe că, în mod programatic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
știe că, în mod programatic, la Caragiale responsabilitatea sau inițiativa adulterului este exclusiv a femeii, chiar dacă se subînțelege o tacită acceptare sau chiar stimulare a situației de către soț. Marcarea critică a putrefacției morale, lăsată pe seama aproape insesizabilei ironii din textul caragialian, apare mai accentuată în cel urmuzian și pentru că, întotdeauna, legăturile extraconjugale sunt plasate în categoria devierilor sexuale: fetișism la Stamate, zoofilie la eroul din Plecarea în străinătate, bănuit de soție din cauza "legăturilor de inimă" cu ...o focă, și la personajul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să întemeieze un cămin cu ...o găină, incest, în cazul lui Gayk. Această dublare a păcatului adulterului prin obsedantele perversiuni, poate decurge din subversiva intenție de parodiere 86 a triunghiului conjugal ca motiv literar și implicit, al celui de factură caragialiană. Trebuie să observăm, însă, că în mod deloc întâmplător, o asemenea împovărare a greșelii infidelității cu nefirescul ce caracterizează obiectul pasiunii, cunoaște o primă notabilă ilustrare în literatura română chiar la Caragiale, în nuvela Păcat, pe care Urmuz probabil că
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
aluzie de factură tematică la proza lui Caragiale. Aceasta ar presupune, de fapt, conjugarea demersului hipertextual, prin parodiere, cu cel intertextual, prin aluzie, în reprezentarea temei familiei. 6.1.5. "Sarafoff, / Servește-te de cartof" S-a constatat că omul caragialian este subjugat de trei pasiuni: politica, de fapt "marea trăncăneală" pe teme politice, amorul și gastronomia 87. Cea de-a treia dimensiune a tripticului tematic bazat pe cele trei dominante ale universului caragialian, primește în paginile urmuziene tot o configurație
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de cartof" S-a constatat că omul caragialian este subjugat de trei pasiuni: politica, de fapt "marea trăncăneală" pe teme politice, amorul și gastronomia 87. Cea de-a treia dimensiune a tripticului tematic bazat pe cele trei dominante ale universului caragialian, primește în paginile urmuziene tot o configurație parodică dublată de o marcare aluzivă. Observăm, astfel, că aproape toți constituienții "discursului gurmand"88 asimilat prozei caragialiene, dobândesc în textele lui Urmuz valori cu semn schimbat. În primul rând, parcimonia și sobrietatea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Cea de-a treia dimensiune a tripticului tematic bazat pe cele trei dominante ale universului caragialian, primește în paginile urmuziene tot o configurație parodică dublată de o marcare aluzivă. Observăm, astfel, că aproape toți constituienții "discursului gurmand"88 asimilat prozei caragialiene, dobândesc în textele lui Urmuz valori cu semn schimbat. În primul rând, parcimonia și sobrietatea alimentară din stilul de viața al eroilor lui Urmuz se opun abundenței și diversității de "lucruri tot ușoare"89 consumate "frumos"90 la serate literare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
săpun sau, de ce nu, la informațiile fanteziste din "gogoșile" servite în jurnalistica lui Caragiale. Interesant este și faptul că singura aluzie destul de clară la opera lui Caragiale apare întărită la Urmuz de un detaliu alimentar, ca o recunoaștere a semnului caragialian în conexiunea strânsă dintre personaj și pasiunea culinară. Mai exact, în antedadaista Fabulă urmuziană, intertextul 106 din versurile finale: "Sarafoff,/ Servește-te de cartof!" este marcat prin trimiterea aluzivă la celebra schiță Boris Sarafoff!..., în care protagonistul, judecătorul de instrucție
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nuvelă Păcat, anticipă prin motivul incestului, ilustrările devierilor sexuale din textele lui Urmuz, O plimbare la Căldărușani, o altă scriere care iese din tiparul celor mai cunoscute schițe, prefigurează reprezentările trofice din Paginile bizare. Valoarea documentară a acestui inedit text caragialian, datorată notațiilor ce configurează topografia periferiei bucureștene, este dublată de cea estetică, incontestabilă nu doar prin elementele caracteristice stilului caragialian, în special prin ironia ca antifrază, ci și printr-o remarcabilă aspectualizare artistică a urâtului. Drumul spre Căldărușani, înregistrat cu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
care iese din tiparul celor mai cunoscute schițe, prefigurează reprezentările trofice din Paginile bizare. Valoarea documentară a acestui inedit text caragialian, datorată notațiilor ce configurează topografia periferiei bucureștene, este dublată de cea estetică, incontestabilă nu doar prin elementele caracteristice stilului caragialian, în special prin ironia ca antifrază, ci și printr-o remarcabilă aspectualizare artistică a urâtului. Drumul spre Căldărușani, înregistrat cu acuitate cinematografică de naratorul-reporter, departe de a fi o simplă "plimbare", dobândește semnificația unei călătorii spre cetatea sfântă, inevitabil și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
crede" că se hrănește cu propria "tânără și exuberantă frunză de viță"111 care îi apăru la pubertate în loc de organe genitale. Mai degrabă decât prin nefirescul, exoticul sau caracterul necomestibil și neapetisant al meniului ales de personajele lui Urmuz, textul caragialian se întrevede în cel urmuzian prin aceeași incongruență între reacțiile insider-ilor celor două universuri ficționale și cele ale outsider-ilor acestora. Astfel, ghidat de naratorul-reporter, cititorul observă cum, în completarea tabloului dizgrațioasei și insalubrei "zaanale" de pe traseul spre Căldărușani, peisajul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]