3,300 matches
-
reguli necesare, adică după legi. Există deci anumite legi, și anume a priori, care fac mai întâi posibilă natura; legile empirice nu pot avea loc și nu pot fi găsite decât cu ajutorul experienței...”14 Referindu-se la faptul că afirmarea „cauzalității unei schimbări în genere” nu presupune date empirice, Kant adaugă și că din „conceptele pure fundamentale ale oricărei experiențe posibile „noi nu putem, fără a dăuna unității sistemului, să anticipăm asupra fizicii generale, care este construită pe anumite experiențe fundamentale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fi numite legi. Kant ar fi fost de acord cu Hume că orice corelație a cărei cunoaștere este posibilă doar prin experiență este lipsită de orice necesitate. Kant, susține L. White Beck, și-ar fi propus să întemeieze doar principiul cauzalității și nu ar fi arătat cum sunt posibile relații cauzale particulare. Cu alte cuvinte, el ar fi avut în vedere numai relația „Orice eveniment are o cauză” și nu și relația „O anumită cauză are un anumit efect”. Ceea ce sugerează
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
spus nimic semnificativ cu privire la cunoașterea bazată pe experiență, așa cum se realizează ea în fizica propriu-zisă28. Alți comentatori, și aici trebuie amintit în primul rând Gerd Buchdahl, nu contestă recunoașterea de către Kant a existenței unei legi cauzale, subliniind distincția dintre principiul cauzalității și legile cauzale particulare, a căror necesitate este una materială, și nu formală. Totodată, ei afirmă însă, că resursele „Analiticii transcendentale” ar face posibilă doar întemeierea principiului cauzalității, și nu a unor legi cauzale particulare. Răspunsul lui Kant la întrebarea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
recunoașterea de către Kant a existenței unei legi cauzale, subliniind distincția dintre principiul cauzalității și legile cauzale particulare, a căror necesitate este una materială, și nu formală. Totodată, ei afirmă însă, că resursele „Analiticii transcendentale” ar face posibilă doar întemeierea principiului cauzalității, și nu a unor legi cauzale particulare. Răspunsul lui Kant la întrebarea în ce fel sunt posibile legi cauzale nu ar trebui căutat în filosofia sa transcendentală sau în metafizica naturii corporale pe care a elaborat-o în Pmsn. În
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
arată că în afara lui Buchdahl și a altor cunoscuți autori de studii kantiene ca Gordon Brittan, Henry Alison și Paul Guyer ajung la o concluzie asemănătoare. O concluzie pe care Friedman o formulează scriind că aplicarea conceptului a priori al cauzalității experiențelor noastre nu duce la legi cauzale generale sau la uniformități (pentru acestea este responsabilă rațiunea sau judecata reflexivă), ci la secvențe particulare determinate de evenimente individuale obiective, din care pot fi derivate apoi în mod empiric legi cauzale generale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
din categorii, deși toate le sunt supuse în ansamblu. Trebuie să se adauge ajutorul experienței pentru a învăța să cunoaștem aceste legi din urmă în genere...32. Acea tradiție interpretativă potrivit căreia Kant nu ar fi distins principiul general al cauzalității, ca principiu al filosofiei transcedentale, de legi cauzale particulare, pare să se confrunte, prin urmare, cu serioase dificultăți. Din rândurile citate mai sus se poate trage concluzia că legile cauzale au pentru Kant o dublă condiționare, una a priori și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
că necesitatea transcendentală este cuprinsă în conceptul experienței posibile în general; al doilea este că rațiunea sau judecata atribuie naturii ordine, care este sursa legității empirice 37. Aceste două sensuri ar rezulta din distincția pe care o face Kant între cauzalitate, ca principiu al intelectului pur, și cauzalitate, ca idee regulativă a rațiunii. În calitate de concept transcendental, cauzalitatea face dintr-o suită de percepții care sunt asociate în mod constant o serie obiectivă de evenimente. Ca idee regulativă a rațiunii, ea exprimă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
experienței posibile în general; al doilea este că rațiunea sau judecata atribuie naturii ordine, care este sursa legității empirice 37. Aceste două sensuri ar rezulta din distincția pe care o face Kant între cauzalitate, ca principiu al intelectului pur, și cauzalitate, ca idee regulativă a rațiunii. În calitate de concept transcendental, cauzalitatea face dintr-o suită de percepții care sunt asociate în mod constant o serie obiectivă de evenimente. Ca idee regulativă a rațiunii, ea exprimă cerința integrării tuturor fenomenelor în lanțuri de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sau judecata atribuie naturii ordine, care este sursa legității empirice 37. Aceste două sensuri ar rezulta din distincția pe care o face Kant între cauzalitate, ca principiu al intelectului pur, și cauzalitate, ca idee regulativă a rațiunii. În calitate de concept transcendental, cauzalitatea face dintr-o suită de percepții care sunt asociate în mod constant o serie obiectivă de evenimente. Ca idee regulativă a rațiunii, ea exprimă cerința integrării tuturor fenomenelor în lanțuri de condiționări și dependențe, „într-un tot al experienței”. Tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
stabilite empiric va putea să fie și infirmată 46. Concluzia este că autorul CRP „pare să fie mulțumit cu căutarea unei căsătorii a legii formale cu legea descriptivă, care este, într-un sens metodologic literal, o căsătorie de conveniență. Principiul cauzalității și legea gravitației universale sunt cunoștințe și rude doar deoarece, deși deosebite, ele sunt focalizate în mod asemănător”47. Ipoteza lui Butts este, desigur, deosebit de atrăgătoare. Ea dă socoteală atât de valabilitatea legilor științei matematice a naturii dincolo de acel domeniu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mod necesar și după o regulă, prin urmare raportul dintre cauză și efect, este condiția valabilității obiective a judecăților noastre cu privire la seria percepțiilor...71. Accentul cade, în analiza lui Kant, pe ideea că abia principii a priori, cum este principiul cauzalității, fac posibile judecăți empirice cu valoare obiectivă. Inducția singură nu poate să dea socoteală de faptul că noi cunoaștem legi cauzale 72. Or, tocmai cunoașterea acestor legi - ca judecăti de experiență - fac posibile acele anticipări sistematic reușite care probează că
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ci totdeauna numai din legătura ei cu ceea ce este perceput, după legile generale ale experienței. Nu este nici o existență care să poată fi cunoscută ca necesară sub condiția altor fenomene date decât existența efectelor rezultând din cauze date după legile cauzalității. Prin urmare, noi nu putem cunoaște necesitatea existenței lucrurilor (substanțelor), ci numai pe cea a existenței stărilor, și anume din alte stări care sunt date în percepție după legile empirice ale cauzalității.” (Critica rațiunii pure, ed. cit., p. 230.) 35
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
existența efectelor rezultând din cauze date după legile cauzalității. Prin urmare, noi nu putem cunoaște necesitatea existenței lucrurilor (substanțelor), ci numai pe cea a existenței stărilor, și anume din alte stări care sunt date în percepție după legile empirice ale cauzalității.” (Critica rațiunii pure, ed. cit., p. 230.) 35. Vezi „Introducere la Critica facultății de judecare”, traducere de C. Noica, în Immanuel Kant, Critica facultătii de judecare, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, p. 396. 36. Buchdahl se referă la pasaje
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
este alta decât cea a generalizărilor accidentale în raport cu legile științei. 7l. Critica rațiunii pure, ed. cit., pp. 212-213. 72. Kant opune punctul său de vedere, potrivit căruia noi putem cunoaște relații cauzale particulare numai prin intervenția principiului a priori al cauzalității, punctului de vedere, acceptat până atunci de mulți filosofi, că „numai prin succesiunile multor evenimente percepute și comparate, și găsite concordante cu fenomene anterioare, am fost noi conduși să descoperim o regulă, în virtutea căreia anumite evenimente urmează totdeauna anumitor fenomene
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Tot ceea ce putem cunoaște despre „obiectele simțurilor” sunt conexiunile lor, relațiile lor de dependență reciprocă. Nu este nici o existență care să poată fi cunoscută ca necesară sub condiția altor fenomene date decât existența efectelor rezultând din cauze date, după legile cauzalității. Prin urmare, noi nu putem cunoaște necesitatea existenței lucrurilor (substanțelor), ci numai pe cea a existenței stării lor, și anume din alte stări care sunt date în percepție după legile empirice ale cauzalității.22 Asemenea apropieri și convergențe ale analizelor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
efectelor rezultând din cauze date, după legile cauzalității. Prin urmare, noi nu putem cunoaște necesitatea existenței lucrurilor (substanțelor), ci numai pe cea a existenței stării lor, și anume din alte stări care sunt date în percepție după legile empirice ale cauzalității.22 Asemenea apropieri și convergențe ale analizelor lui Kant cu reflecțiile metodologice ale unor cercetători ai naturii dintr-o epocă mai târzie pot să apară surprinzătoare. Ele vor înceta să fie așa dacă vom ține seama de faptul că deși
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
dimensiune regulativă. Principii constitutive ca cea de-a doua analogie a experienței implică un corelat regulativ. În cazul aceleiași analogii, acest corelat este cerința ca legile naturii să fie legi deterministe. Buchdahl a insistat cu deosebire asupra faptului că principiul cauzalității, ca principiu al intelectului, este distins de Kant de cauzalitate ca idee regulativă a rațiunii, care orientează cercetarea naturii corporale spre descoperirea relațiilor cauzale 13. Recunoașterea faptului că principii constitutive ale cunoașterii pot acționa și regulativ nu afectează totuși distincția
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a experienței implică un corelat regulativ. În cazul aceleiași analogii, acest corelat este cerința ca legile naturii să fie legi deterministe. Buchdahl a insistat cu deosebire asupra faptului că principiul cauzalității, ca principiu al intelectului, este distins de Kant de cauzalitate ca idee regulativă a rațiunii, care orientează cercetarea naturii corporale spre descoperirea relațiilor cauzale 13. Recunoașterea faptului că principii constitutive ale cunoașterii pot acționa și regulativ nu afectează totuși distincția fundamentală pe care o face Kant între principii ale intelectului
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cu evoluții ale științei matematice a naturii din secolul XX, precum și cu reprezentări mai generale asupra obiectivelor ultime ale cunoașterii lumii fizice, ne poate conduce la concluzii interesante. Atât pretenția de universalitate a unui principiu cum este principiul kantian al cauzalității, cât și a acelor idei regulative pe care Kant le-a caracterizat drept „maxime ale rațiunii”, conferindu-le o valabilitate nelimitată, au fost puse acum în discuție. Distincția dintre implicații regulative ale unui principiu apreciat de Kant drept condiție a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
despre fapte în genere, și idei pur regulative, adică idealuri menite să ofere orientare cunoașterii noastre despre fapte în ansamblul ei, se va exprima în natura provocărilor cu care au fost confruntate unele ca și celelalte. Valabilitatea universală a principiului cauzalității, în formularea pe care i-a dat-o Kant, a fost pusă în discuție în primele decenii ale secolului trecut prin apariția fizicii cuantelor. Potrivit acestei formulări tot ce se întâmplă în lumea fizică decurge dintr-o stare anterioară după
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
că odată cu progresul cunoașterii ele vor putea fi înlocuite cu relații deterministe 15. Constatarea că, din rațiuni principiale, în fizica cuantică nu putem prevedea decât probabililitatea unor efecte viitoare nu poate fi pusă de acord cu implicațiile regulative ale principiului cauzalității, în formularea pe care i-a dat-o Kant. Pretenția că acest principiu posedă o semnificație regulativă cu valabilitate universală nu va putea fi susținută de îndată ce vom recunoaște că în fizica cuantică cauzalitatea de tip determinist a fost înlocuită cu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de acord cu implicațiile regulative ale principiului cauzalității, în formularea pe care i-a dat-o Kant. Pretenția că acest principiu posedă o semnificație regulativă cu valabilitate universală nu va putea fi susținută de îndată ce vom recunoaște că în fizica cuantică cauzalitatea de tip determinist a fost înlocuită cu una de tip probabilist, statistic. Se poate spune că dezvoltarea cunoașterii fizice a dus la precizarea limitelor domeniului fizicii deterministe și odată cu aceasta a limitelor domeniului în care sunt valabile implicațiile normative ale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a fost înlocuită cu una de tip probabilist, statistic. Se poate spune că dezvoltarea cunoașterii fizice a dus la precizarea limitelor domeniului fizicii deterministe și odată cu aceasta a limitelor domeniului în care sunt valabile implicațiile normative ale principiului kantian al cauzalității cu privire la forma legilor științei. Morala care poate fi desprinsă din confruntarea unor cerințe regulative ale descrierii științifice a lumii cu noi evoluții în știință, cum sunt cele reprezentate de apariția fizicii cuantice, ar putea fi formulată în felul următor. În raport cu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
într-un anumit domeniu de cercetare, un domeniu care va fi delimitat prin progresele pe care le înregistrează cunoașterea fizică, pot fi formulate principii ale cercetării cu semnificație regulativă, principii care sunt, în acest sens, a priori. Este cazul principiului cauzalității a lui Kant și a implicației sale normative: toate stările și evenimentele din lumea fizică vor putea fi prezise și explicate prin legi deterministe. Deoarece cunoașterea fizică nu este niciodată încheiată, pretenția că există principii regulative cu valabilitate universală, principii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care să proiecteze, să aranjeze în spațiu și să rânduiască în timp toate imaginile, toate impresiile, toate formulele sub care înțelegem lumea noastră subiectivă... Dacă, dar, toate datele simțurilor sunt niște impresiuni subiective, dacă formulele de intuiție, spațiu, timp și cauzalitate sunt niște calapoduri înnăscute, de asemenea subiective, în care turnăm viața simțurilor, - ce ar fi oare lumea când ar dispărea organismul care să o perceapă? Firește, absolut nimic din ce știm, ci ceva în sine, despre care nimic nu putem
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]