1,196 matches
-
știu că te plictisesc, dar — Nu, mă uitam la mormintele astea ale scriitorilor. Unele nu mai au cruce, nici nume, nimeni nu mai știe cine e Îngropat aici, de parcă nici n-ar fi existat. Mergeau tăcuți pe aleile pustii, printre cavouri Înnegrite de vreme ca ruinele unor cetăți, blazoane cu spade Încrucișate, cu șoimi, Cantacuzino, Șuțu, Sturdza, Ghica, născuți, repaosați, pentru binele și prosperitatea neamului și acolo, unde pietrișul drumului se lasă Înghițit de mormintele mici cu nume anonime, acolo aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mâine să plec, Și în moarte să mă înec, Știu că am să ajung în Rai, Gândindu-mă la al tău dulce grai. Tot aștept, te-aștept să vii! Nu-i departe unde sunt, La doi metri sub pământ... Printre cavouri sigilate. Printre sicrie îngropate. Printre cruci ce stau înfipte, La capete de morminte. Printre scânduri râncezite... Și cadavre putrezite. Și ciorile care aruncă, Pe mormite câte-o nucă... Nucii înalți or să facă umbra rece, Să nu mai văd ziua
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93419]
-
nici o lege și nu se sinchisește de nimic, nici măcar de iubire. Cu asemenea principii, viața devenea foarte simplă... Înainte de a adormi, Hilfe citise: cu una dintre mîini ținea Încă deschisă o carte, pe pat. Rowe avea senzația că pătrunsese În cavoul unui tînăr student; aplecîndu-se, putu citi următorul epitaf, dar nu gravat În marmură, ci tipărit pe hîrtie: Denn Orpheus ists. Seine Metamorphose in dem und dem. Wir sollen nicht mühn um andre Namen. Ein für alle Male ists Orpheus, wenn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Jane, fără totuși s-o atingă. „Cred c-a murit”, spuse el după un timp de gândire. Medicul confirmă rapid acest diagnostic. Îl Însoțea un funcționar comunal și de aici Începură problemele. Unde doreau să transfere corpul? Aveau, poate, un cavou de familie? Michel nu avea nici cea mai mică idee, se simțea epuizat și buimac. Dacă ar fi fost capabil să Întrețină relații familiale pline de căldură și afecțiune n-ar fi ajuns aici - să se facă de râs În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
când Cosimo a început să amestece altfel culorile ? Prima pânză în care copacul își înălțase crengile, cu o blândă și îngrijorătoare putere, ca și cum ar fi prezidat genii elementare. Casa aceea. O clădire oarecare, meticulos reprodusă și devenind fantastică, să pară cavoul tuturor formelor vii sau, dimpotrivă, transparentă, o lacrimă, adunând soarele. Casa dispăruse. A simțit nevoia să renunțe la ea, să rămână doar între liniile și culorile ei sau nici măcar ale ei ! Dacă s-ar reconstitui această serie următoare de desene
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fular remarcabil, care o vindeca de orice bănuială de feminitate. Nu ne-am dus în Cișmigiu, ci în parcul Izvor, evitând privirile indiscrete. Stăteam cu ochii pironiți pe Casa Poporului și mă gândeam că trăiesc în singura capitală cu un cavou imens în centru. Un cavou public și luxos, în care ai fi putut înghesui viii și morții României și ai Coreei la un loc și tot ar mai fi rămas spațiu pentru un depou de autobuze. Adelina însă nu tăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de orice bănuială de feminitate. Nu ne-am dus în Cișmigiu, ci în parcul Izvor, evitând privirile indiscrete. Stăteam cu ochii pironiți pe Casa Poporului și mă gândeam că trăiesc în singura capitală cu un cavou imens în centru. Un cavou public și luxos, în care ai fi putut înghesui viii și morții României și ai Coreei la un loc și tot ar mai fi rămas spațiu pentru un depou de autobuze. Adelina însă nu tăcea de loc. Mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
avusese! Intrarăm pe poarta cu turn monumental a cimitirului Pielea și osu’. Ne-am îndreptat spre capela ale cărei ziduri îl protejau, dar îl și înghițeau pe bietul Gicu. Din mers, am aruncat o privire terifiată către ușile deschise ale cavoului. Se făceau ultimele pregătiri pentru primirea noului locatar: mătușa Mizi fusese mutată la un loc soțul ei, doctorul Popescu. Chiar în centrul capelei, pe catafalc, ne aștepta Gicu. Dormise bine, iar acum era galben ca ceara de nerăbdare. În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
La ieșirea din capelă, chipul Bunicului se întunecă. Părea că, pentru prima dată, ezită. Unde-l duceau? Să nu mai vadă el minunățiile firii pe care o iubise atât? Ce se va întâmpla cu preuteasa? L-au pus jos, în fața cavoului. Au Fixat capacul sicriului. Potcapul îi venise pe ochi, buzele se despărțiseră dând la iveală scrâșnetul dinților. Sufletul bătrânului preot fâlfâi scurt, dădu ocol adunării, se năpusti în cavou, apoi ieși la lumină și se pierdu peste plopii cu ciori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Ce se va întâmpla cu preuteasa? L-au pus jos, în fața cavoului. Au Fixat capacul sicriului. Potcapul îi venise pe ochi, buzele se despărțiseră dând la iveală scrâșnetul dinților. Sufletul bătrânului preot fâlfâi scurt, dădu ocol adunării, se năpusti în cavou, apoi ieși la lumină și se pierdu peste plopii cu ciori, în direcția soarelui cu colți. Fanfara cânta greoi, îngânată de plânsul înăbușit al femeilor. La pomană fură invitați doar cei din familie, morocănoși, dar siguri că au rămas în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
lasă-i șî pă jegăriții ăștia să treacă, mânca-ț-aș! Să fie dă sufletu’ lu’ Solimanu’, că altfel nu trecea ei nici până mâine! Omul revoltat trecu vânturându-și pumnul uscățiv prin mijlocul țigănimii. Pe partea dreaptă se afla cavoul lui Gicu și Ulrich mai scutură o dată pumnul. Ajunși la capelă, popa îi făcu semn țârcovnicului să-i ia în primire. Vorbea la mobil. - Da’ ce-i cu ăsta, frate, s-a sinucis sau ce? De-l aduce numa’ doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cu mustață pe oală și cu pălărie cu boruri late alerga printre cruci. Își făcu mâinile căuș la gură: halacateluu, ăla a lu’ Soliman, băăă! Unde-i halcatelu’ să i-l băgăm în buzunar, că poate să trezește Șefu’ în cavou șî ni chiamă sî-l scoatim! Tăcere din nou. Ne apropiam de poartă cu mâinile în buzunare. Era al naibii de frig. Curgea o lapoviță sau ceva. Am ezitat puțin înainte de a ieși în lumina viilor. Deodată ne-am luat inima-n dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
luminița străfulgeră din nou, mult mai aproape de data asta și apoi se opri, adică aproape că se lovi de poartă de fier forjat, probabil poarta morii sau a industriei locale. Dincolo de poartă, lângă o gheretă de PFL Întunecată ca un cavou, pe o bancă, stăteau doi bărbați și unul din ei tocmai Își reaprinsese țigara. Zise bună seara și cel care fuma veni să-i deschidă poarta răspunzându-i la salut și abia apoi Întrebându-l cu o voce mai puternică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
în slujba Sa și a iubirii aproapelui, îmbrăcat în giulgiul muncii și veșnicei dăruiri, cu sufletul urcând și trupul coborând. Am plecat cu sufletul ușurat, încărcat de emoții și planuri viitoare. Am privit înapoi Fortul 13 Jilava. Părea un imens cavou, cu celule reci, întunecate și umede. Aici au pătimit și au murit mulți legionari. Fortul 13 Jilava, neagră văgăună, ascuns cimitir, a devorat strop cu strop multe vieți tinere, suflete mari. Aici s-au chinuit Căpitanul, tatăl Căpitanului, frații Căpitanului
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
ca să mărturisesc. Să mărturisesc martiriul camarazilor mei. Hazardul e mare, puterile mici, eu nevrednic și rănile adânci. Mă închin cu pietate la icoanele camarazilor mei plecați demult la cer, camarazi cu care am pătimit „veacuri de nopți” fără de zori, în cavouri umede, cu bolți înghețate. Să ne întoarcem la matca străbună, la firescul uman. Noua democrație a devastat ultimele „rezerve” spirituale, morale și materiale ale neamului. Așa zisa „privatizare” înseamnă jefuirea avutului național și trecerea bogățiilor statului în mâinile nomenclaturiștilor și
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
bogați și influenți? — Cred că sari un pic peste cal. — Și o s-o facem doar o dată sau va fi o treabă regulată? Roddy se duse la cămin, unde două verigi de metal încălzite electric se căzneau să risipească răceala de cavou din cameră. Părea să se pregătească de un nou discurs. — Ai perfectă dreptate, desigur. Rosti aceste cuvinte cu oarece dificultate. E clar că voiam să mă culc cu tine - care bărbat sănătos la cap n-ar vrea? - și știam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
n-am zis bine, nu că n-are nici o legătură, dar viața noastră adevărată e undeva departe, ca un zmeu care zboară cine știe pe unde, în vreme ce pe pământ noi ținem doar un capăt de funie și ne holbăm aiuriți... ─ Cavoul cosmic, răspunde prompt Alexandru Prisăcaru, fiu de notar din Valea Lupului, aspirant la doctorat în biologie moleculară și iubitul Iuliei, fiică de veterinar din Posești, localități aflate pe traseul aceluiași autobuz care în fiecare duminică seara își varsă droaia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mai 1933 se aproba cererea doamnei Paulina Hamangiu ca jumătate din suma de 180. 000 lei, rămasă în discuție între dânsa și Academie ca legatar universal a lui Constantin Hamangiu, să fie lăsată dnai Hamangiu cu scopul de a amenaja cavoul defunctului său soț, iar ceal altă jumătate să servească succesiunii Hamangiu. La 24 mai 1933, în ședința generală a Academiei se aproba cu majoritate de voturi următorul proiect de regulament, întocmit din însărcinarea secției literare pentru premiile Constantin Hamangiu, întocmit
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
unii făceau Politehnica de ani de zile sau alte arte pirotehnice, nu reprezentam singura oaie transhumantă, numai că asta am aflat-o mai tîrziu. Singurul care mi-a luat apărarea, ajutîndu-mă să nu plonjez În abisul celor fără drept de cavou tipizat, cel care a mai găsit cîte ceva de salvat, cît de mic, prin prozele mele, a fost Ioan Bogdan Lefter. Alegîndu-se astfel, nevinovat, cu gratitudinea mea pe veci. În fața lui Îmi voi scoate pălăria Întruna. Sau ce voi purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nu, se pare că nu iubește pe nimeni din jurul său, exceptînd-o oarecum pe Maria, căreia Îi provoacă stări euforice turnîndu-i praf de zmeură În buric, Îi adoră pe Goethe și Rasputin, scrie cu o frumoasă caligrafie litere de aur pe cavouri, are conflicte freudiene cu maică-sa, cu taică-su, cu unchiul polonez, trece la semiînălțime prin război și experiențe mistice, transformă-n țăndări geamuri de cele mai diverse grosimi cu vocea sa transformată-n țipăt casant, are prieteni bizari unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
în libertatea haotică post-decembristă rămîne 'ostalgic: Acuma mi-i frig liber consimțit, că m-am debranșat singur di la căldură. O să-mi vînd caloriferele la fier vechi ș-o să mă debranșez șî di la lumină... ... că alții își electrifică și cavourile, preia disponibilizatul. Păi dacă am vîndut și aurul țării ca fier vechi, ce să mai... E momentul să-și facă apariția Antoaneta, mai mov decît vaca Milka. În surplus de văicăreală, cere răzbunare. Să intervină primarul și să le curețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
împrumutați de la Banca Română. Nadina a găsit foarte gentilă atenția lui, a petrecut două săptămâni să-și înaugureze castelul, apoi s-a întors, plictisită, la București. Nimeni nu-i poate pretinde să se înmormînteze de vie nici chiar într-un cavou de lux. O fotografie, soră geamănă cu cea de deasupra patului, numai cu rama ruralizată, potrivită locului, a rămas acolo ca să-i ție de urât lui Grig. Și datoria la Banca Română, din care nu s-a putut amortiza nici
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
într-o cafenea. La fel și ușa de la capătul celor șapte trepte care duceau într-un fel de demisol. Încăperea era întunecoasă, aș zice mult mai întunecoasă decât noaptea de-afară, căci în odaia subpământeană, cu pereții coșcoviți, ca un cavou părăsit, nu exista nicio sursă de lumină. Și, totuși, întunericul era de un fel anume, inegal, încât pe pereți jucau forme și mai întunecate, camera părea populată de trupuri-fâșii, de flăcări negre, unduindu- se ca niște năpârci. Iar în mijloc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu buline / și-un cocker negru dolofan”) și o poezie gravă, monologată (Monolog într-o stație de tramvai, Conversația), care vădește o influență joyceană, prezentă sporadic și în câteva poezii anterioare („nu există artere albastre / doar venele cave / cavități / caverne / cavouri / carafis”), înrâurire care se va rafina și accentua în primul roman al autoarei, Săpunul lui Leopold Bloom (1993; Premiul Uniunii Scriitorilor). În versurile din anii ’90 dominantă pare a fi rememorarea, recuperarea trecutului ca șansă de supraviețuire într-o lume
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287642_a_288971]
-
Ed. Cronica 2012 • Donatorul de umbră (antologie, vol.1-vol.2) Ed. Junimea 2013 2)Dramaturgie • Hora întreruptă Casa de creație Iași 1975 • Mașina de vânt Ed. Cronica Iași 1996 (cu piesele: Calul Verde, Regulamentul de bloc, Mașina de vânt și Cavou Bar) • "gheorghe popescu"... de gheorghe popescu Ed. Junimea 2009 Piese de teatru montate • Hora întreruptă imprimată la Radio Iași; TVR film realizat de Letiția Popa 1975 • Alegerea apelor montată de Teatrul V. I. Popa Bârlad 1974 regia Cristian Nacu • Calul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]