63,037 matches
-
critic și adeziunea oarbă la postulate profetice. Mesianismele istorice sunt calea sigură spre sclavie, algoritmul umilirii individului, în numele unei fictive libertăți colective. Cinismul profesioniștilor puterii îi repugnă acestui îndrăgostit de absolut. [...] Constrâns să vegheze între cei patru pereți ai unei celule înghețate (nu i s-a dat căldură), izolat vreme de zece ani de semenii săi, Djilas descoperă tâlcul ideii de identitate a sinelui. Îndărătul neputinței aparente se află colosala forță a gândului, destinul autonom al ideilor pe care nimeni nu
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
un spirit de competiție, prin care să câștige cel mai bun. Nu vor câștiga toți dar se vor mobiliza la noile încercări și vor putea reuși fiecare la momentul potrivit. Alte măsuri ar putea viza familia, care reprezintă instituția și celula de bază a societății. Ca prim mediu de afirmare a personalității, familia are un rol important în formarea ulterioară și mai ales din punct de vedere social. Adeseori, educatorii ori profesorii nu pot suplini carențele educative deprinse în familie. De
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
noi, o învață ipocrizia și bunele maniere, pe când cultura o ucide. Apoi civilizația se poate mulțumi să-l transforme pe analfabet în semidoct, pe când, în cultură, semidocții sunt chiar mai periculoși decât analfabeții.” Într-adevăr, societatea și mai ales unele celule ale acesteia: familia și școala, este cea care șlefuiește omul dar nu-l poate obliga să fie civilizat sau cât mai uman în tot ceea ce întreprinde. De aceea, „cultura nu e sinonimă cu lectura” potrivit spuselor lui George Călinescu, unul
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
acolo sunt închiși deținuții, am privit întotdeauna fortăreața ca pe un element al naturii inerte, al regnului mineral. De aceea, apariția mâinii m-a uimit, de parcă ar fi ieșit din rocă. Mâna era într-o poziție nenaturală; presupun că, în celule, ferestrele sunt situate foarte sus, adâncite în zid. Deținutul trebuie să fi făcut un efort de acrobat, ba chiar contorsionat, ca să-și treacă brațul prin două rânduri de gratii, așa încât să-și fluture mâna în aer liber. Nu era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ca s-o las singură cu deținutul. Joia, cele 100 de coroane s-au dus toate pe bere. Când s-a terminat ora de vizită, domnița iese cu putoarea de pușcărie pe hainele ei elegante, iar deținutul se-ntoarce în celulă cu parfumul domniței pe hainele de pușcăriaș. Eu, în schimb, rămân cu mirosul de bere. Viața nu e altceva decât un schimb reciproc de mirosuri. Aș spune că viața e și moarte, a intervenit un alt bețiv, care, cum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
elementară, primordială, telurică. Spune chiar așa: telurică. — Dumneavoastră ați făcut o reclamație la biblioteca închisorii privind o carte incompletă, spune înaltul ofițer așezat îndărătul unui birou. Scoți un suspin de ușurare. De când a venit un gardian, să te cheme din celula ta și te-a pus să traversezi coridoare, să cobori scări, să parcurgi încăperi subterane, să urci trepte, să traversezi anticamere și birouri, o senzație de anxietate te umplea de fiori și frisoane. De fapt, voiau pur și simplu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ta reacție a fost să refuzi. Lipsa de interes pentru funcțiile de stat, lipsa de vocație profesională ca agent secret, modul obscur și ambiguu în care ți se prezentau sarcinile de îndeplinit, erau motive suficiente să te facă să preferi celula ta model nesiguranței unei călătorii în tundrele boreale ale Ircaniei. Dar gândul că rămânând în mâna lor te puteai aștepta la mai rău, curiozitatea față de această însărcinare, „care credem că vă poate interesa ca cititor“, ideea că ai putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
accepta jocul nostru, sau noi făceam jocul lui... Dar dacă era pur și simplu vorba de un nebun? Numai eu puteam da de capătul secretului său: am ordonat să fie răpit de agenții noștri, adus aici, ținut o săptămână în celulele noastre la izolare, apoi l-am interogat eu însumi. Nu era vorba de nebunie; poate numai de disperare; pariul cu femeia era pierdut de o bucată de vreme; ea era învingătoarea; lectura ei tot mai curioasă și nestăpânită reușea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
din ochii ei negri. Doar situația pur și simplu dificilă în care se afla domnul J.L.B. Matekoni făcea ca imaginea să-i apară atât de vie dinaintea lui; ca unui condamnat la moarte care aruncă o privire scurtă pe fereastra celulei, în ultima lui dimineață din viață, ca să vadă pentru ultima oară lumea familiară lui, pe care urmează s-o părăsească. Își plecă privirea și văzu că Mma Ramotswe e tot acolo, la vreo trei metri de el, cu o expresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de la chestiunile care o preocupau. — Am aranjat ca un avocat să stea de vorbă cu ea, îi spuse. Este un tip în oraș care se ocupă de astfel de cazuri. Am aranjat ca tipul să meargă s-o vadă în celulă și să o apere în instanță. Mma Ramotswe puse o porție zdravănă de fasole în farfuria domnului J.L.B. Matekoni. — A dat vreo explicație? se interesă ea. N-o văd bine. Neroadă muiere. Domnul J.L.B. Matekoni se încruntă. — Când am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
care, după 1989, numai s-au dat la fund, așteptând să se reactiveze. „Cum să ne imaginăm că au dispărut peste noapte?” zicea. - Cum? - Au ales locuri frecventate, unde nimeni nu s-ar aștepta să fie, să recunoaștem, au niște celule mici și o aparatură camuflată care înregistează zi și noapte. Așa reușesc să afle totul, despre multă lume, au specialiști care prelucrează datele și pun la punct cele mai nimerite tehnici de manipulare a indivizilor. Normal, zicea Andrei, a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mie, da’ spune-mi tu mie, crezi că există ceva pe lumea asta, așa, ceva ce le ține adunate, ca-n pumn, le așază pe toate? Când mă uit la stelele astea sau când vezi, la televizor, cum se mișcă celulele, nu te întrebi cine le-a făcut așa? Cum de se mișcă toate, zicea și la Teleenciclopedia, după reguli? Cine le-a dat regulile astea? mă gândesc io. Cine le spune lor? De unde știu gâștele când să plece? De unde știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
poroasă. Apoi trebuie să introduci așchiile și bucățile de os în masa moale de țesut pe care l-ai grefat pe față. În realitate, nu tu faci asta, o fac chirurgii în timp ce dormi. Dacă așchiile sunt destul de apropiate, vor forma celule fibroblast ca să se unească între ele. Din nou, un cuvânt din cărți. Fibroblast. Din nou, asta ia luni întregi. — Mămica și soțul ei, zice Manus, șezând în portbagajul deschis al Fiatului său Spider în vârful dealului Rocky Butte, de Crăciun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mami, dacă nu-s destul de importante pentru tine, zice Manus, nici eu nu vreau să car după mine căcaturile astea. Sari la toate dățile când, cum Brandy Alexander mă freacă la cap cu chirurgia plastică, mă gândesc la pedicele. Reabsorbție. Celule fibroblast. Os poros. Ani de durere și speranță, și cum pot să nu râd. Râsul e singurul sunet pe care-l mai pot scoate așa încât oamenii să-l înțeleagă. Brandy, bine intenționata regină absolută cu țâțele ei de silicon așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
pe el, așa ești și tu. Ești liberă să acționezi la fel ca un computer programat. Ești unică la fel ca o bancnotă de un dolar. — Nu există nici un tu real în tine, zice. Până și corpul tău fizic, toate celulele tale vor fi înlocuite în următorii opt ani. Piele, oase, sânge și organe se transplantează de la o persoană la alta. Până și ceea ce e deja înăuntrul tău, coloniile de microbi și bacterii care-ți mănâncă mâncarea în locul tău, fără ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Nu vreau să mă vadă ca un fund mare și pasiv, zicea Manus. Nu că mi-aș dat imediat pantalonii jos și l-aș lăsa pe orice tip să mi-o vâre. Manus lăsa un inel de păr ras și celule de piele bronzată și moartă de jur-împrejurul căzii de baie și se aștepta s-o frec eu. Pe fundal apărea întotdeauna ideea de-a se întoarce la o slujbă unde oamenii deschid focul spre tine, criminali care n-au nimic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
lăsa întunericul. "A dispărut. Pur și simplu a dispărut. Într-o zi a intrat în casă și n-a mai ieșit. După o vreme servitorii au îndrăznit să spargă ușa, se încuiase ca de obicei, probabil așa se întorcea în celula în care își așteptase moartea care n-a mai venit, era bizar, nu?, au spart ușa și n-au găsit nimic. Doar oglinda, vasele de sticlă, porțelanurile, pînă și candelabrul erau sparte, ori numai crăpate, de parcă s-ar fi produs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ai putea reflecta chipul ca‑n fundul unei fântâni, căci asta este tot deșertăciune. Deșertăciunea deșertăciunilor. SLAVĂ CELUI MORT PENTRU PATRIE CÎND În zorii acelei dimineți de aprilie - era ziua stabilită prin decretul Împăratului pentru execuția sa - străjerii intrară În celulă, tânărul Esterhazy stătea Îngenuncheat cu mâinile Încleștate a rugă. Capul Îi era ușor aplecat, iar lumina ce cădea pieziș Îi dezvăluia gâtul lung cu osatura șirei spinării care se pierdea În cămașa de in fără guler. Pentru o clipă străjerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și monoton ca ploaia. Un ofițer husar cu chip rubicond și cu mustăți zbârlite, Încadrat de puștile lungi a doi ulani croați care‑i stăteau În părți, Începu să citească sentința. Avea o voce spartă, care răsuna a gol În celulă. Sentința era crâncenă și neîndurătoare, moarte prin spânzurare. Tânărul nobil participase cu arma În mână la o revoltă, la unul din acele puciuri care din când În când mai zguduia imperiul, țâșnind pe neașteptate cu Înverșunare, cu deznădejde, cu multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
el va Înțelege că, În ciuda nădejdii ei demente, demente și deșarte, din momentul acela, viața sa va fi o farsă tragică scrisă de niște indivizi cu puteri supranaturale. Stătuse acolo, În fața lui, trupeșă, viguroasă, cu un văl peste față, umplând celula cu personalitatea sa, cu persoana sa, cu caracterul său, cu o pălărie imensă cu pene și cu veșmintele ei care tot foșneau, deși nu făcea nici o mișcare. Refuzase scaunul acela ordinar, În trei picioare, care Îi fusese oferit de ulani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și Îl binecuvântă cu semnul crucii; străjerii Îl luară de brațe. Nu le va Îngădui să‑l Înșface, ci va sări sprinten În picioare și abia atunci cei doi ulani Îl vor flanca. Dar brusc, nici nu trecu bine pragul celulei, fu copleșit de credința că totul avea să se termine așa cum o cerea logica vieții. Deși totul era acum Împotriva morții, totul era de partea vieții În acel vis coșmaresc: tinerețea sa, descendența sa, renumele familiei sale, dragostea mamei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
O poveste de groază adevărată, cu sfârșit fericit. Un chin căruia îi vom supraviețui pentru a povesti. Cu unele excepții: Lady Zdreanță, cu soțul ei mort pe deget. Miss America, al cărei fătus crește tot mai mare și mai mare, celulă cu celulă, ca un bulgăre de zăpadă în pântece. Și domnișoara Hapciu cu alergia ei la mucegai. Restul voiam mai mult. Mai multă suferință, mai multe chinuri pe care se le dezgropăm apoi la talk-showurile televiziunii naționale. La emisiunile alea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de groază adevărată, cu sfârșit fericit. Un chin căruia îi vom supraviețui pentru a povesti. Cu unele excepții: Lady Zdreanță, cu soțul ei mort pe deget. Miss America, al cărei fătus crește tot mai mare și mai mare, celulă cu celulă, ca un bulgăre de zăpadă în pântece. Și domnișoara Hapciu cu alergia ei la mucegai. Restul voiam mai mult. Mai multă suferință, mai multe chinuri pe care se le dezgropăm apoi la talk-showurile televiziunii naționale. La emisiunile alea de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Domnul Whittier suferă de progerie. Adevărul e că are optsprezece ani, e un adolescent pe cale să moară de bătrânețe. Unul din opt milioane de copii suferă de sindromul progeriei Hutchinson-Gilford. Un defect genetic al proteinei lamin A care provoacă dezintegrarea celulelor. Le îmbătrânește de șapte ori mai rapid. Ceea ce înseamnă că domnul Whittier, cu dinții lui înghesuiți și urechile clăpăuge, cu țeasta lui brăzdată de vinișoare și ochii exoftalmici, are corpul unui bătrân de 126 de ani. — S-ar putea spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
până să-l sune cineva de la muzeu. Sau poliția. Au urmat capetele de acuzare: pagube răuvoitoare, distrugere, graffiti. „Murdărirea domeniului public”, așa a numit un judecător arta lui și i-a ars o amendă și o noapte la închisoare. În celula în care-l vâră polițiștii pe Terry Fletcher, toți cei dinaintea lui au fost artiști, au zgâriat vopseaua verde, umplând toți pereții cu desene. Apoi semnându-se. Petroglife mai originale decât Kokopelli. Decât Mona Lisa. Create de nume care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]