66,018 matches
-
Zaciu: “L-am văzut adeseori pe Mircea Zaciu în zile sfâșietor de triste. Era, în acele momente, atât de departe de oameni și atât de străin lumii în care i-a fost dat să respire încât nu-i mai ajungea cerul dinspre sud pentru refugiu. Deschidea primăvara ușa balconului și privea ramurile înflorite ale vișinului ca pe un miracol al începutului de lume. Atunci petreceam împreună clipe multe fără să vorbim” (v. Cât de singur e un om singur?) Un adevărat
Întâlnirea cu sine by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/13001_a_14326]
-
o sumbră visare, o așteptare pasivă îl separă de ceea ce ar fi putut deveni acordurile unui militantism: “de-o albă trîndăvie timpu-i legănat/ clipă de clipă se pierde tot mai mult/ gîndul poate-i porni spre ararat/ sfîșiind seninul unui cer ocult// anii-și cer birul cu dobîndă/ timpul în loc să crească - scade/ arătînd în zare o uitare fumegîndă/ precum un șarpe între visări și moarte// frunzișul de cuvinte cade veșted/ în lume se abate o răcoare/ adînc prevestitoare/ așezînd pe creștet
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
bătaia netimpului vuietul sorții/ le zmulge trei pene de aripi sonore// îngerii-și urmează cîntarea/ trei pene se fac nouri subțiri// trei nouri izbesc/ cu umbre ușoare/ fruntea-mi ce se evaporă/ laolaltă cu tainele” (Perugia). Dar acești mesageri ai cerului au o notă echivocă. Contrar naturii lor consacrate, poartă o tensiune, o “povară”, o “osîndă” Sînt îngeri suferinzi, atinși de un suflu demoniac: “iarăși netulburatul foșnet mă cuprinde/ în văz o boare, în auz o fîlfîire/ de aripi străvezii în
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
care se revărsau peste zorii dimineții și ne purtau în fabulos. Fabulosul copilăriei, fabulosul iubirii, fabulosul maturizării mele. Acolo, în fabulosul ceței misterioase mi-am regăsit o parte din amintiri... Craiova, un fel de madleină proustiană care-mi aduce pe cerul gurii gustul nos-tal-gi-ei... Ce ciudat! Un oraș plin de prejudecăți, static, prăfuit și, totuși, atît de extraordinar pentru mine, pentru copilăria mea petrecută în vizită la mătușa dinspre partea mamei, populat de istorii de la bunica paternă, cu marii bogătași liberali
În căutarea timpului pierdut by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12987_a_14312]
-
de mine cu o cerneală bună probabil, scrisul fiind perfect lizibil... Eram un poet ocazional, livresc, un fel de parnasian grandilocvent... Și, deodată, nu știu cum, prin ce inspirație subită, următoarele patru versuri, izolate, cu titlul Liniște : Răsună pași pe străzile din cer și noaptea se împachetează în case oamenii spun povești din epoca de fier, priviri galbene citesc bezna din oase. Bezna din oase... Nu-i rău... Qualis artifex pereo! P.S. Marți 16 martie a.c., orele 16, un afiș anunța lansarea la
Catren uitat by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13025_a_14350]
-
col. 592); Hex., 1, 10: „simpla ta credință să-ți fie mai puternică decât argumentele logice” (PSB 17, 82); 3, 8: „Nimeni să nu compare duhovniceasca noastră învățătură, care este simplă și nemeșteșugită, cu curiozitățile celor care au filosofat despre cer. Pe cât de frumoasă este frumusețea femeilor cinstite față de a curtezanelor, pe atât este de mare și deosebirea dintre învățăturile noastre și învățăturile filosofilor profani. Aceștia prezintă în învățăturile lor probabilități siluite; aici, în Scriptură, adevărul stă de față, lipsit de
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
meșteșugirea, neurmărind decât singură mântuirea și binele, ci chiar și cealaltă (profană), pe care mulți creștini, nedându-și bine seama ce spun, o disprețuiesc, ca fiind ispititoare și primejdioasă, întrucât ar îndepărta de Dumnezeu. Întocmai cum nu trebuie să disprețuim cerul, pământul, aerul și toate celelalte lucruri, pentru că unii le-au înțeles rău, adorând făpturile lui Dumnezeu, în loc de a-L adora pe Dumnezeu Însuși, tot așa trebuie să cultivăm cele ce ne sunt de folos (xrv¿simon) pentru viața și pentru
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
cuvântările pompoase, alcătuite numai pentru plăcerea auzului<footnote I. Popa, Opera Sfinților Părinți din epoca de aur ca izvor al predicii, ST, 5-6, 1970, 437. footnote>. „Mulți se ostenesc - zice el - să țină o cuvântare frumoasă; aplauzele îi ridică la cer și tăcerea publicului este mai mare pentru ei decât pedeapsa iadului. Noi ucidem astfel Biserica, fiindcă voi nu căutați o cuvântare care să aducă frângere de inimă, ci una care să desfate auzul, ca și când ar fi aici cântăreți din chitară
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
stoici (sic!)” (p. 31); § 11, p. 32: felicatas Saliorum pateras ― „cupele gravate ale altora (sic!)” (p. 33), în loc de „cupele gravate ale salienilor”; § 11, p. 32: tandem gradibus Romulus escendit in caelum? - „de la treptele (sic !) pe care Romulus a urcat la cer?” (p. 33), dar nici o sursă antică nu pomenește despre vreo treaptă pe care ar fi urcat la cer întemeietorul Romei; Cicero se referă la pașii acestuia; § 16, p. 38: magnitudo animi - „măreția sceptrului (sic!)” (p. 39), fiind vorba, de fapt
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
cupele gravate ale salienilor”; § 11, p. 32: tandem gradibus Romulus escendit in caelum? - „de la treptele (sic !) pe care Romulus a urcat la cer?” (p. 33), dar nici o sursă antică nu pomenește despre vreo treaptă pe care ar fi urcat la cer întemeietorul Romei; Cicero se referă la pașii acestuia; § 16, p. 38: magnitudo animi - „măreția sceptrului (sic!)” (p. 39), fiind vorba, de fapt, de „măreția sufletului”; § 31, p. 56 : Qui templa occupaverit? - „Cine a pângărit (!) temple?” (p. 67); § 40, p. 66
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
datul mai explică, prin notele de acceptare și chiar celebrare a unei rostiri fruste, pozitive, rustice, directe, la polul opus poeziei pure așa cum o concepea abatele Brémond, dualitatea unei conștiințe artistice. Fascinată de peisajul și de mirajul Helladei, de reflexele cerului acesteia într-o mare de azur, de scânteierile unui soare statornic de muchii de marmure, lirica i se îndrepta, în cei din urmă ani de creație spre un clasicism de după toate experimentele. Prin care, de altfel, ne-a și rămas
Ion Pillat ex cathedra (II) by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13049_a_14374]
-
să devină cel mai important poet oniric. Se manifestă ebuliția imaginarului derutat, setos de literatură, dar încă neexperimentat. „Iadul iubirii”, neliniștile, durerea și suferința stimulează senzualitatea, dezamăgirea face să se prăbușească lumile, iar viziunile să devină sumbre: „Am visat un cer de culoarea ametistului. Și în fiecare colț al lui câte o lume lunguiață și verde. Și de la un capăt la altul sta scris cu litere roșii Lucia. Ce straniu e totul. Lucia, aș vrea să trăiesc, să ucid, să mor
Viața amoroasă a tânărului Dimov (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13062_a_14387]
-
atât de trist și te iubesc atât de tare că-mi vine să mă sfâșiu. Eu sunt liniștit din fire. Dar aș simți o voluptate uriașă dacă într-un scrâșnet s-ar prăbuși în jurul meu toate stelele, toate lumile, toate cerurile visurilor mele” (p. 129-130). E aici o exuberanță a prăbușirii lumilor pe care o vom reîntâlni, transfigurată artistic, mult mai târziu, în poezia lui Leonid Dimov din anii ’70. Ar mai fi multe de spus despre structura sado-masochistă (latentă sau
Viața amoroasă a tânărului Dimov (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13062_a_14387]
-
urâte și aspre. Gosha nu suna, timpul se scurgea lent prin aerul dens, călduț și somnolent. Profesorul s-a apropiat de fereastră și a zărit spațiul demarcat de siluetele egale ale clădirilor. Toate aveau aceeași culoare - culoarea cenușie, albicioasă a cerului. Chiar și zăpada părea a fi cenușie. Soarele strălucea neconvingător. Pe stradă stătea un tanc. Profesorul Andrews deschise fereastra, atât de insolită era priveliștea. Aerul geros l-a izbit în față. Pe lângă tanc se învârteau siluete minuscule, fără îndoială soldați
O povestire de Olga Tokarczuk - Profesorul Andrews în Varșovia by Iadviga Iurașek () [Corola-journal/Journalistic/13013_a_14338]
-
Sus! scaldă-ți tu, discipole, anume În auroră pămînteanul corp!” (Contemplă semnul.) Cum toate în întreg se țes, Stau una-n alta și-și dau ghes! Puteri cerești coboară, urcă, Găleți de aur fac să curgă. Cu aripi binecuvîntate Din ceruri vin, pămîntul spre-a-l străbate Și-n lume-armonic să răsune toate. Ah, ce spectacol! Doar spectacol, vai! Natură infinită, unde-mi dai Tu sînii să-ți cuprind? Izvoare De viață, care țin cer și pămînt, Spre care tinde-un
Johann Wolfgang Goethe - Faust by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/13028_a_14353]
-
să curgă. Cu aripi binecuvîntate Din ceruri vin, pămîntul spre-a-l străbate Și-n lume-armonic să răsune toate. Ah, ce spectacol! Doar spectacol, vai! Natură infinită, unde-mi dai Tu sînii să-ți cuprind? Izvoare De viață, care țin cer și pămînt, Spre care tinde-un piept flămînd - Voi curgeți și-adăpați, și-n van tînjesc eu oare? (Nemulțumit, întoarce filele cărții și zărește semnul Duhului Pămîntului.) Mă mișcă altfel acest semn, din plin! Duh al Pămîntului, mi-ești mai
Johann Wolfgang Goethe - Faust by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/13028_a_14353]
-
în mormînt; În giulgiuri modeste L-am înfășurat, Aici, ah, noi peste Christos n-am mai dat. Corul Îngerilor Christos a-nviat! Iubitorul, fericele, Care-a trecut făr^ dezicere Prin încercări, cîte-s spicele, Mîntuitul bărbat. Corul discipolilor Din pacea mormîntului, La cer stă-nălțatul Deasupra pămîntului, Sublim înviatul; Cu el bucuriile Creației stăruie; Ah, chinuri cu miile Pămîntul ne dăruie. În urmă, țărîne, Ne lași în mîhnire, Ah, plîngem, Stăpîne, A ta fericire! Corul Îngerilor Christos a-nviat Din putred lințoliu; Zdrobiți necurmat Cătușele-doliu
Johann Wolfgang Goethe - Faust by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/13028_a_14353]
-
cumplite; Cu golfuri calde marea se deschide În fața ochilor uimiți și noi. Dar zeul pare-n jos s-o țină; Și se trezește nou impuls, desfăt, Dau zor să sorb eterna lui lumină. Cu ziua-n față, noaptea îndărăt, Cu cerul sus și valuri jos, sub mine, Un vis frumos, în timp ce fuge el. Alături de aripi de duh la fel De lin aripi trupești nu se vor ține. Dar în oricine înnăscut îi este Un simțămînt să-i zboare-n față,-n
Johann Wolfgang Goethe - Faust by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/13028_a_14353]
-
vii, Ce unul de-altul vor să se despartă; Unul, de pofta dragostei cuprins, Cu ghearele de lume-nfipt se ține; Iar celălalt, de pulbere desprins, Urcă spre plaiuri strămoșești, divine, De-ar fi în aer duhuri, stînd Între pămînt și cer dominatoare, Spre-o nouă viață să mă ducă blînd, Din aburi aurii coboare! O mantie vrăjită de-aș avea, Prin țări străine să mă poarte! Nici cele mai alese haine,-aparte, Nici o hlamidă-n schimbul ei n-aș vrea! Faust
Johann Wolfgang Goethe - Faust by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/13028_a_14353]
-
Trunchiurile găunoase Pînă-n rădăcini sînt scrum. - (Pauză lungă, cîntec.) Ce vedenii se-arătase Dus e pe vecie-acum. Mefisto (privind în jur) Dar ce? - ei unde au plecat cu toții? Minoră stirpe, ce m-ai prins în fapt! S-au înălțat la cer cu prada, hoții; De-aceea-au stat la groapă, pentru rapt! Mi-au smuls o mare, unică comoară: Înaltul suflet, garanție rară, Viclean mi-l șterpeliră. Și să rabd? Dar cui mă pot eu plînge-acum? Și cine Să-mi mai refacă dreptul
Johann Wolfgang Goethe - Faust by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/13028_a_14353]
-
Ce, la sfîrșit, o să-l înhațe. Doctor Marianus (în chilia cea mai înaltă și cea mai curată) Văd liber ochii mei; Ce mare-i duhul! Pe-acolo trec femei, Umplînd văzduhul. Sublimă-n miezul lui, Cu nimb de stele, Regina cerului Stă-n fast cu ele. (Extaziat.) Doamnă-a lumii,-n gînd te port! Lasă-mă, ca-n templu, În albastru-ntinsul cort Taina să-ți contemplu. Tot ce-n bărbătescu-mi piept Grav și tandru-mi cîntă, Să te-ntîmpine de drept
Johann Wolfgang Goethe - Faust by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/13028_a_14353]
-
cu Harul tău pe față. Tu, Fecioară,-n înțeles Cel mai pur, tu Mamă, Noi regină te-am ales, Zeilor de-o seamă. Nori mici în preajmă I se adună: Sînt penitentele, O tandră ceată, Și-ngenunchează Sorbind eter, Iertare cer. Celei intangibile, Ție-ți vin, Mărită, Lesne accesibile, Prinsele-n ispită. Greu, în slăbiciunea lor, Se menesc salvării; Cui să rupă-i fu ușor Lanțul desfătării? Pasu-alunecînd nu-l simți Pe-un teren oglindă? Glas, ochi nu te scot din
Johann Wolfgang Goethe - Faust by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/13028_a_14353]
-
merg lucrurile: situația e sub control, tot ce vedem noi sunt țesăturile unui complot planetar (cu nuanțe penețecediste, vai de capul lor!) împotriva infailibilelor sale metode de-a trasforma România într-o țară ca — nu-i așa? — „sfântul soare de pe cer”. Despre demisie nici nu poate fi vorba. Să demisioneze poporul, dacă vrea! El, Năstase, e etern și neclintit ca o stâncă, de veghe la prăvălirea în prăpastie a țării. Pentru premier, votul unanim al Comisiei pentru afaceri externe europeane e
Ce caută bulgarul în Germania?! by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13078_a_14403]
-
jongla total destinsă în capcana unui număr periculos. De ce acolo, la Timișoara, unde opt zile în șir chipul ei ne-a luminat de pe toți pereții ca un soare de interior, de-ți venea să spui într-una “Hier Himmel” (Aici cerul) - o stranie parolă dintr-un vis; cu care credea că poate deschide orice poartă - gîndurile noastre nu încetau să întrebe: de ce s-a sinucis Aglaja... de ce s-a sinucis... de ce... parcă fiecare citea fraza aceea ieșind din cadru și revenind
La Timișoara, Aglaja ne-a vorbit românește by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13074_a_14399]
-
iarbă magnetică rămâne pe urma tălpilor pășite în împietrirea nopții din tresărirea zării două flori neasemănate un crin albastru o garoafă neagră îmi cresc din osul frunții înmerismări furate din pădurea scufundată aduc o boare umezindu-mi pieptul Poate cândva cerul se despică între urcuș și cădere lung e drumul prin prundișul surpat al căințelor sălcii plângătoare veghează uitarea păcatelor unde șerpuiește calea tristeților? poate cândva în călcâul meu va înflori un pinten îngeresc Unde și când cele ce nu se
Poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/8930_a_10255]