2,808 matches
-
din cingătoare naframa, ca să-și ascundă lacrimile. Cartea a rămas pe măsuța de abanos. N-a trecut nici un ceas și știrea a început să bâzâie pretutindeni în serai ca un bărzăun supărător. Când Soliman-Sultan a intrat, cu privirile neguroase, în chilia soției sale prea iubite, doamna Roxelana s-a repezit ca s-acopere cartea cu ladurile feregelei. Nu, nu! a strigat ea spăimântat, cu palmele împreunate. —Iubita mea doamnă, a rostit el grav, mărturisește-mi ce se întâmplă. Nu-mi ascunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
albe, decât ar fi putut avea cineva nevoie. Nimic din toatea astea n-ar fi existat dacă nu ar fi fost domnul Chawla. Nimic din ele. Sampath, îi spuse tatăl său, poate că a venit vremea să îți construim o chilie cum se cuvine. Problema cu maimuțele ne scapă de sub control. Dacă ai locui într-un adăpost de beton, le-am putea ține afară și-am putea să controlăm situația. În orice caz, nu te putem lăsa să stai veșnic într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
a cui? A esenței de vânt și de iarbă? A luminii soarelui și a apei? Când mama sa îi aduse cina lângă sistemul de pârghii, Sampath privi în jos la ea. — Știi, îi spuse, că plănuiesc să-mi construiască o chilie, dar eu nu vreau să plec din copacul ăsta. Kulfi privi în sus la el. Normal că nu va pleca. Putem oricând să-i otrăvim, să știi, zise ea, încercând să-l liniștească. Iar el zâmbi, fără să vrea, gândindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Parcă ți-am spus să duci punga cu gunoi. Ești așa de amabil să o iei acum? De ce n-am lua mâine masa în oraș, și apoi, să mergem la bancă și să punem totul în ordine? Trebuie să plătesc chilia și îi mai datorez ginecologului meu șaizeci de lire. Cei mai bun lucru ar fi dacă m-aș muta aici. Ei, hai, că doar îți permiți. Ia uite! Au intrat la apă. Nici nu mă mai încap. Ua. Ooo. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
albastrul cel mai pur și cartea se citește singură apropiindu-se de sfârșit) și mă prosternez în fața justiției preventive a trupului - și poate că nu există nici o justiție. Gândește-te la obrazul cenușiu al călugăriței, la chipul ei asexuat, în timp ce chilia ei standardizată, călugărița se zvârcolește cuprinsă de chinuri blestemate, topită de timpul care trece. Sunt anumiți copii care pot muri de bătrânețe la o vârstă fragedă. Lipsiți de zinc și fier, de magneziu sau bauxită, până și stoicii cei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Mâlite demult, dar fojgăind încă în ele vechi gânduri, imagini ciobite, amestec vâscos de năluci și așchii de dorințe, cotloane alandala pitite, așa cum peretele lutos, înalt al unui râu este străpuns câteodată, în adânc, de raci, spre a-și ascunde chiliile pândei lor. Mă cufundam în astfel de ape lutoase, copil la scaldă, căutam astfel de corobăi și, cu mână șovăitoare, crispat de amenințarea cleștilor, scotoceam în adâncul cotlonului, dibuiam până simțeam mușcătura și, cu degetele înțăncușate, scoteam racul din bârlogul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în pungă și-o dau îmbăluită. Ca-n filmele alea de le dă pă bulgari, cu americani la singhisinghi. Cum ar veni ca acu’ doi ani eram acolo“, și-mi arată undeva spre un șir de camere din fața noastră. „La chilii, cu gherțoii și hubării ăi tari, la cazan cu hultani. C-aveam felicitare dă cinci metri. Da’ uite c-acu’ trag la chingi la monoment. Și-l mai înjură pă toarșu’ Ceaușescu. Da’ de nu venea el, ca un barosan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
va fi Împărăția cerurilor... Iată că acești doi nebuni Încercau să aducă fericirea din ceruri pe pământ...” „Ce-ar fi să ridicăm o ulcică de vin În cinstea Domnului?” se Înduioșă starețul Pafnutie, Îmbiindu-l pe Bikinski să intre În chilia lui. „Când dai un prânz sau o cină”, cită el În gând din Evanghelia lui Luca, „să nu chemi pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe rudele tale, nici pe vecinii tăi bogați, ca nu cumva să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
să iei o astfel de răsplată pentru ce-ai făcut. Ci când vrei să dai o masă, cheamă-i pe săraci, pentru că ei n-au cu ce să-ți răsplătească; dar ți se va răsplăti la Învierea celor drepți...” În chilia lui nu se aflau cine știe ce bunătățuri, dar o masă frugală se putea Încropi. „Vino, fiule”, Îi zise el pictorului, care Îl privea de parcă ar fi căzut din lună, „nu te sfii...” Desigur că Bikinski nu era nici orb, nici șchiop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sărac cu duhul. Chiar Solomon Însuși zice Într-una din pildele sale că acolo unde-i multă Învățătură, e și multă nebunie... „Fiți bineveniți, fiți bineveniți...” murmură starețul, deschizând larg ușa și trăgându-l apoape cu forța pe Bikinski În chilia sa... Pictorul nu se așteptase la o astfel de Întorsătură a lucrurilor De obicei, după astfel de discuții, era alungat și amenințat cu excomunicarea. Starețul Îl ospătă cu pâine, brânză de burduf, nuci și vin, iar la plecare Îi strecură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
legate direct de originea lui. Era această poliță de 1000 lei. La poalele muntelui zona părea mai degrabă de câmpie decât de deal și era presărată cu numeroase construcții mici și mari, acareturi obișnuite sau specifice unei mânăstiri, porți, clopotnițe, chilii, arbori singuratici, grajduri, garduri și surse de apă, livezi desenate mai mult schematic decât naturalist. Deasupra fiecărui element se afla o cifră și sub desen o legendă. 1. Sfânta Mănăstire „Izvorul Tămăduirii“ zidită prin anul 1300. Distrusă de vitregia vremurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
3. Catedrala nouă 4. Clopotnița-poartă 5. Muzeul Mănăstirei 6. Atelierul de lumânări și croitorie (Perfectă Îmbinare specifică a două ateliere Într-unul singur.) 7. Arhondaricile - casa pt. oaspeți 8. Magazia de lemne 9. Bucătăria 10. Trapez - sala de mese 11. Chiliile Călugărilor cu etaj (sic!) 12. Atelierul de sculptură 13. Atelierul de pictură (de data aceasta două ateliere separate și nu două Într-unul ca mai sus) 14. Fântâna 15. Sfânta cruce ridicată În memoria Călugărilor răposați În Sfânta Mănăstire X
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
mănăstire, acareturi, livada mânăstirii și muntele din spatele ei. Punctul cel mai Înalt al delușorului pe care se află livada din spatele mânăstirii pare să fie faimoasa cotă 505. Aparatul Înaintează prin ceața alburie, o Înlătură, survolează zidul dărâmat al mânăstirii, biserica, chiliile vechi, cimitirul de la poala dealului, locul, viran atunci, pe care acum se află livada de nuci și se oprește pe colnicul verde căruia i se spunea, tehnic, cota 505. Ceața revine, e mult mai Întunecată și Înfricoșătoare, se aud strigăte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Inamicul e totuși bine fortificat pe cotă. Are cazemate, tranșee, armament mai mult și mai modern, o poziție avantajoasă de supraveghere și de luptă. Brancardierii se ghidează după strigătele celor răniți și se strecoară anevoie din spatele liniei I până la fostele chilii mănăstirești. Cei care nu pot striga sunt considerați morți și lăsați deocamdată acolo unde au căzut eroic. Dac-am plecat, Ardealule, din tine, Nu-i vina noastră și iarăși vom veni, N-am fost Învinși și nu vom fi nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
erau legați, iar doi dintre ei Îl ridicară pe căpitan și Îl aduseră jos. Erina privi neliniștită cum Oană se Îndepărtează, În mijlocul escortei. Se Îndreptau spre cortul sultanului. 1 august 1476, ora 19.00, Voroneț Cei doi călători descălecară În fața chiliei de lemn a sihastrului. Alexandru lăsă caii În marginea poienii, la păscut. Ajunseseră târziu, mergând pe sub poalele muntelui Rarău, și ferindu-se de drumurile umblate. Văzuseră, din Înălțimile munților, patrule de spahii gonind prin sate și, unele, urcând pe cărări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lăsă Întunericul asupra Moldovei... Nimic nu arătase că omul l-ar fi recunoscut pe Ștefan. Dar acesta simți că acele cuvinte nu sunt Întâmplătoare și că nu doar Întunericul se lăsase asupra Moldovei, ci și așteptarea. Domnitorul deschise Încet ușa chiliei. Înăuntru se vedea silueta unui călugăr Îngenuncheat În fața unui mic altar. - Cine ești? se auzi vocea liniștită și adâncă a monahului. - Ștefan, domnul Moldovei. - Domnul Moldovei va aștepta afară până când Îmi termin rugăciunea. Ștefan avu o ezitare. Nu fusese niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
o ezitare. Nu fusese niciodată trimis afară după ce intrase. Dar ezitarea fu scurtă. Voievodul ieși, Închizând ușa. Afară regăsi miresmele codrului, foșnetele Înserării și privirea iscoditoare a lui Alexandru, care se așezase pe iarbă, la câțiva pași de intrarea În chilie. - Nu e chiar atât de simplu pe cât părea? Întrebă tânărul, cu un zâmbet care nu avea nici o ironie. - Nu chiar... spuse voievodul, fâcând câțiva pași prin iarba moale și Înaltă a poienii. O nouă lecție de umilință, se pare... Alexandru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lecție de umilință, se pare... Alexandru, tu vezi locul ăsta? - Dacă n-am cumva halucinații și nu sunt Într-o cârciumă marinărească de pe malul Bosforului, ne aflăm chiar În ținuturile Voronețului, Într-o poiană largă, mărginită de brazi, În fața unei chilii de lemn În care se află un călugăr deloc impresionat de sosirea domnitorului Moldovei. Greșesc? - Nu... Altceva voiam să spun... Tu nu vezi o mănăstire În acest loc? - Ba da. E mănăstirea din imaginația măriei tale. Cu o arhitectură remarcabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
poiană ne vede, așa cum vede albastrul cerului printre vârfurile brazilor, În diminețile de vară. Albastrul de Voroneț ar trebui să fie cerul văzut de brazi și de iarbă și de tot luminișul acesta, care pare o bucată de Paradis. Ușa chiliei se deschise parcă singură. Voievodul privi spre ea, nehotărât, apoi se uită la Alexandru. - Dacă tot veni vorba de Paradis... mormăi tânărul, arătând spre chilie. Eu aș zice că merită Încercat. Ștefan păși Încet spre chilie, se opri o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și de iarbă și de tot luminișul acesta, care pare o bucată de Paradis. Ușa chiliei se deschise parcă singură. Voievodul privi spre ea, nehotărât, apoi se uită la Alexandru. - Dacă tot veni vorba de Paradis... mormăi tânărul, arătând spre chilie. Eu aș zice că merită Încercat. Ștefan păși Încet spre chilie, se opri o clipă În fața ușii, apoi intră. Daniel Sihastrul Îl aștepta În picioare. Era Înalt și slab, cu părul alb căzut până la umeri și cu barba lăsată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
bucată de Paradis. Ușa chiliei se deschise parcă singură. Voievodul privi spre ea, nehotărât, apoi se uită la Alexandru. - Dacă tot veni vorba de Paradis... mormăi tânărul, arătând spre chilie. Eu aș zice că merită Încercat. Ștefan păși Încet spre chilie, se opri o clipă În fața ușii, apoi intră. Daniel Sihastrul Îl aștepta În picioare. Era Înalt și slab, cu părul alb căzut până la umeri și cu barba lăsată să crească până la piept. Era Îmbrăcat Într-o rasă călugărească ce fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de aceea ai venit la mine. Nu fiindcă aici ar fi sfârșitul drumului. Ci pentru că aici e Începutul lui. Și nu pe mine mă cauți, ci pe tine. - Îl caut pe Dumnezeu, preasfinte. - L-ai pierdut? Întrebarea pluti În tăcerea chiliei, fără răspuns. În fața altarului, o lumânare Își frământă flacăra, cuprinsă parcă de neliniște. Voievodul simți că are de spus multe, dar nu-și mai amintește nimic. Greutatea din sufletul lui nu avea nevoie de cuvinte. Tăcu, fiindcă știa că Daniel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mă caută zi și noapte, pe cărările codrilor. - Mai privește o dată. Ștefan ridică ochii spre călugăr, uimit. Nu Înțelesese ce voia să spună. La ce să privească? - Spune-mi ce vezi cu ochii tăi, voievodule. - Văd un om sfânt. O chilie de lemn. Icoana Mântuitorului. Icoana Sfintei Fecioare. - Mai departe. - Afară, un om care mă așteaptă. - Credincios ție și Domnului? - Da. - Mai departe. Codrii Voronețului. - Mai departe. - Mai departe nu văd. - Încearcă. Deschide ochii minții. - Poate dușmanii. Mulți. - Poate. Și dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ești tu, umil muritor, să-i ceri Domnului tău din ceruri să te cruțe? Cine ești tu ca să dai Înapoi din fața greutăților pe care chiar el, Dumnezeu, ți le-a pus În față? Cine ești tu, pribeagule, ca să pășești În chilia mea și să Îndrăznești a-mi spune că ești Înfrânt? Ești umbra lui Ștefan? Atunci Întoarce-te În umbră! Ești Însuși Ștefan? Atunci Îți spun ție, așa cum Mântuitorul i-a spus, cândva, lui Lazăr: „Ridică-te și umblă”! Căci victoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și umblă”! Căci victoria este doar a celor care știu să se ridice atunci când ceilalți cred că au ajuns țărână! Ești tânăr, ești puternic, ai o țară care te așteaptă, iar tu nu vezi decât două icoane și pereții unei chilii? Unde ți-e vederea? Ia cornul de vânătoare și vino cu mine! Ștefan văzu cu mirare că pe masa de rugăciuni apăruse un corn de vânătoare care, din câte Își amintea, nu fusese acolo când intrase prima oară. Îl luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]