1,778 matches
-
minte, se lichefiară apoi brusc, transformându-i-se în broboane mari de sudoare care începură să-i alunece copios pe tâmple și pe frunte. Încercă să se împotrivească sentimentului de nesiguranță care îi urca odată cu sângele prin vene amestecându-se chinuit. Inutil. Era sfârșitul. Și-l închipuise în multe forme dar niciodată așa. Simți că nu mai poate acționa în nici un fel. Era ca și cum se pregătea să capitulaze înainte de începerea luptei. Iar Kaan câștigase dreptul la prima mutare în acestă bătălie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
Mă privesc adânc priponindu și pleoapele plumburii în fruntea mea albastră de văzduh nesfârșit. Apoi, se adună în stol, ca într un sfat al bâtrânilor, șoptindu-și tainic: -E fiica pierdută a oceanului îmblânzit... Speriați, își acoperă unii altora pliscurile chinuite, ca atunci , în copilărie, când bunicile ne pecetluiau buzele cu palmele lor aspre mirosinde a busuioc și tâmâie, dacă rosteam cuvinte indecente... -Sunt eu, fiica regăsită a oceanului îmblânzit? mă întreb ca într-o rugăciune înalțată din catedrala sufletului meu
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
ca semn de prețuire pentru binele făcut mamei sale. Dar el revenea seară de seară. -Știi ce vă ziceam despre morți, când erați mici, îmi șoptește mătușa mea Aglaia, care mă speria cu bătrânețea chipului ei. Nu te mai lăsa chinuită. Dă-i două cepe de pomană ca să plece... Împlinesc ritualul și pentru prima dată mortul își deschide ochii. Avea niște ochi senini, albaștri, în care parcă s-au înecat toate apele lumii... Apoi, își lasă mâinile pe lângă corp și se
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
simplul fapt că ești bine. Oricât ai fi muncit, e doar un spectacol. Am oftat și am Încercat să-i dau ce voia. În fond, ce altceva aș fi putut să fac? ― În sfârșit! spuse ea când Îmi văzu zâmbetul chinuit. Cu puțin antrenament, țiar sta chiar bine. Am scos limba la ea. ― Ești amuzantă. ― Mersi, zise ea. Trebuie să fiu, ca să-mi țin sora depresivă În viață. Ai terminat? adăugă uitându-se la Înghețata mea. ― Nu mai pot. M-am
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Luke adormeam înfășurați unul în jurul celuilalt, mi-am amintit cu tristețe. Ticălosul! Stând așa, în întuneric, mi s-a făcut, dintr-odată, foame. Ar fi trebuit să-mi mănânc fasolea prăjită. Acum era prea târziu. Am dormit groaznic. Un somn chinuit și superficial. Iar când m-am trezit, la șase și jumătate, sentimentul de eșec complet era așa de acut încât am simțit că nu mai pot să rămân acolo nici măcar o secundă. Morocănoasă, am început să mă îmbrac, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
despre ale căror înzestrări anatomice lui Vivian îi plăcea să se laude în fața oricui era obligat s-o asculte - dar, cu toate astea, avea doi băieți. Preț de-o clipă, am văzut-o pe Vivian ca pe o ființă singură, chinuită, profund nefericită. Aproape că ți se făcea milă de ea. M-am gândit cum mă răstisem la mama cu o zi înainte, când încercase să mă ajute să-mi fac bagajele. Cât de succintă fusesem cu Luke și Bea, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
și că garderoba unisex era ceva etern. Wilt avea și așa destule probleme cu virilitatea lui; nu mai avea nevoie și de pretenția Evei ca drepturile ei conjugale să fie suplimentate prin tehnici orale. Așa că avu parte de o noapte chinuită, fiind străbătut de gânduri sumbre, centrate pe morțile accidentale ce implicau trenuri rapide, treceri pe calea ferată, Fordul lor Escort și centura de siguranță a Evei, după care se trezi devreme și-și pregăti singur micul dejun. Tocmai se urrnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
fie era supus unei vituperații complet gratuite asupra tuturor lipsurilor și păcatelor sale. într-una din zilele „alea“ Wilt obișnuia să o pornească împreună cu câinele într-o plimbare prelungită, luând-o pe lângă hanul Ferry Path, după care petrecea o noapte chinuită, în decursul căreia se tot scula și se ducea la baie, anulând astfel calitățile igienice ale dezinfectantului Harpic, pe care Eva îl presărase în interiorul vasului de toaletă, și astfel oferindu-i femeii a doua zi dimineața o scuză foarte bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
mai suport vorbăria asta despre mâncarea câinelui. Inspectorul Flint se apropie de momeală: — De ce nu? Mă calcă pe nervi! zise Wilt, scuturându-se înfiorat. Inspectorul se aplecă înspre el. — Mâncarea pentru câini te calcă pe nervi? întrebă el. Wilt ezită, chinuit tot. Nu-ncepe iar cu asta! zise el. Te rog mult, nu! Ei bine, de care-a fost, Bonzo sau Chappie? zise inspectorul, simțind mirosul de sânge. Wilt își prinse capul între mâini. — N-o să mai scot o vorbă! Nici una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
nu-i așa? Suspiciunea și delațiunea, hrana noastră zilnică își află coduri inedite în acest mediu, nu-i așa? Subterana maladivă, infirmă, care se tot dilată și nu-și găsește o ieșire, o ventilare. Dospește, dospește, ies doar rareori bâlbâieli chinuite. Un model extrem. O limită a ceea ce am devenit, de fapt, cu toții? Nimic din ce e real nu e absolut, totul e plin de găuri, translații, maculări. Suntem obligați să imaginăm ca să putem înțelege, nu-i așa? Am fost pasionată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
palma peste gură și, în câteva secunde, ochii i s-au umplut de lacrimi. Nu te speria, scumpo, i-am spus. N-ai făcut nimic rău. Dar făcuse. Conform regulilor ei, făcuse și, după expresia de pe chipul ei mic și chinuit, părea să fi comis un păcat de neiertat. Într-un acces de furie pe ea însăși, a început să se bată peste tâmplă cu podul palmei stângi, un număr de pantomimă dezlănțuită, care arăta cât se considera de proastă. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Statul degeaba dă naștere la gânduri, iar gândurile pot fi primejdioase, un lucru pe care îl va înțelege ușor oricine trăiește singur. După ce am ascultat relatarea făcută de Al senior morții lui Peg, văd în Stanley un personaj pierdut și chinuit. Amabil, generos până la exces, dar care nu se simte bine în propria piele, un om zdrobit, care se străduiește să se adune. Ne luăm la revedere de la cei doi Wilson și le mulțumim pentru ajutor. Al junior promite să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
o fixație din a încerca să vizualizez circuitele venelor și arterelor care se întretăiau sub pieptul meu, rețeaua interioară densă de materii vâscoase și sânge. Eram acolo, doar eu cu mine, cercetând totul în jur cu un fel de disperare chinuită, dar eram și departe, mai sus de tavan, mai sus de acoperișul spitalului. Știu că nu are logică, dar în timpul pe care l-am petrecut în îngrăditura aceea pătrată, cu aparatele piuind și firele prinse de piele am fost cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
e ca și cum aș avea totul plănuit. Nu sunt sigură încotro mă îndrept, dar cu toate astea sunt hotărâtă să ajung acolo. Când eram copil și mă simțeam tristă, mă gândeam mereu la înmormântarea mea. Mi-o închipuiam pe mama bocind chinuită de remușcări pentru toate lucrurile răutăcioase pe care mi le-a spus. Mi-o închipuiam și pe sora mea copleșită de durere și implorându-l pe Dumnezeu să o ierte că m-a bruscat și m-a făcut să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
mai bine o vodcă și apă tonică. Mersi. După ce se Îndepărtează, mă prăbușesc iar În scaun. La două scaune de mine se așază o stewardesă cu părul Împletit În spic. Îmi zâmbește și Îi răspund și eu, cu un zâmbet chinuit. Nu știu cum reușesc alți oameni să se țină de o carieră, chiar nu știu. Uite, ca vechea mea prietenă Lissy. Dintotdeauna a știut că vrea să se facă avocată - și acum, ta-nam ! E avocat pledant, la parchetul anti-fraudă. Eu, În schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cred că nu pot azi. Katie se holbează la mine, surprinsă. — Dar trebuie să... trebuie neapărat să-ți arăt cifrele alea. Încuviințează din cap pentru a da mai multă greutate cuvintelor. — Sunt foarte prinsă cu treaba, Katie ! Scot un zâmbet chinuit, Încercând să-i transmis telepatic „Taci !“ — Hai, că nu durează mult ! Terminăm imediat. Nu pot. Katie țopăie deja de nerăbdare de pe un picior pe celălalt. — Dar, Emma, sunt... niște cifre foarte importante. Trebuie neapărat... să le vezi... — Emma. La auzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
zici că... — După care l-a sunat cineva pe mobil. Îmi suflu nasul. Și din momentul ăla abia dacă mi-a mai vorbit. Dispare Întruna să vorbească la telefon și mă lasă singură și când vine Înapoi, conversația e extrem de chinuită și de fără chef, e evident că nu ascultă nimic din ce-i spun. — O fi Îngrijorat În legătură cu ceva, dar nu vrea să te Încarce cu chestia respectivă, spune Lissy după o pauză. — E adevărat, spun Încet. Pare destul de stresat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
privirea, și chipul Îi e străbătut de un fulger de mânie. Am zis că n-am nimic. Las-o baltă. Bravo. M-a pus la locul meu. — Doriți și desert ? mă Întrerupe glasul unui chelner și Îi arunc un zâmbet chinuit. — Cred că nu. Mi-a ajuns seara asta. Tot ce-mi doresc e să se termine cât mai repede și să mă duc acasă. — Prea bine. Chelnerul Îmi zâmbește. Cafea ? — Ba vrea desert, spune Jack, peste capul meu. Poftim ? Ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
rău, scumpa mea ! spune Antonio, când Îmi vede fața. Când mai vrei să vii, am să-ți dau cea mai bună masă. Sună-mă din timp, ca să știu și eu că vii... — Așa am să fac, spun, cu un zâmbet chinuit. Mulțumesc, Antonio. Nici măcar nu mă pot uita la Jack. L-am târât tot drumul ăsta din porcăria aia de Clapham pentru asta. Trebuie să salvez cumva situația. Și asta cât mai repede. — O să mergem la un pub, spun imediat ce ajungem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
brusc de un spot puternic de lumină, care aproape că mă orbește. Răsună o muzică duduitoare și pe scenă apare o siluetă În costum negru lucios, care se Învârte și face salturi. Dumnezeule, oricine-ar fi, se mișcă incredibil. Clipesc chinuită, cu lumina puternică În ochi, Încercând să văd mai bine dansatorul. Nu-mi dau seama dacă e un bărbat, o femeie sau... O, Doamne. E Lissy. Șocul mă lipește efectiv de scaun. Din minte mi-a dispărut absolut tot restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
memoriei afective, pe câte o față a colii de hârtie care poartă pe recto fragmente din vechiul roman, tăiate în diagonale nervoase cu pixul - lectura cerea efortul ca după fiecare coală scrisă, douăzeci și ceva de rânduri cu semnele lui chinuite, să dea la o parte foaia volantă, s-o treacă sub teanc, lipind-o de palma asudată; la trecerea febrei din momentul concepției se adăugase nervozitatea dată de cititul discontinuu, deci Tudor trebuie să strângă, după nici cinci minute, pachetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
coridor cu mochetă de pluș. O să‑i port hainele lui, ca Annie Hall sau... o să sfâșii draperiile și o să caut o mașină de cusust... o să învăț repede să cos... — Ești bine? mă întreabă Luke și eu îi arunc un surâs chinuit. Liniștește‑te, îmi spun apăsat. Doar... liniștește‑te. Pachetul o să ajungă mâine dimineață, deci trebuie doar să văd ce fac în noaptea asta. Bine că măcar am fardurile la mine... Am ajuns, zice Luke, oprindu‑se la o ușă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mele alese cu grijă. Diseară pot să mă îmbrac cu orice am chef! Dar nu știu cum... parcă nu‑mi mai pasă deloc. Nu vreau decât să plec undeva unde să fiu singură cu gândurile mele. — Eu sunt, zic, cu un surâs chinuit. Eu sunt Rebecca Bloomwood. — Foarte bine, zice bărbatul. Atunci totul e la marele fix. Dacă vreți să îmi semnați și mie aici... — Ei, atunci să nu te mai țin! exclamă Alicia, uitându‑se amuzată la pachetul meu. Bucură‑te de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
sfaturi financiare? — E... e OK, mamă, nu‑ți fă griji! spun, simțind cum îmi intră unghiile în carne. Au... luat‑o să mă înlocuiască cât am fost plecată. — Aha. Puteau, totuși, să aleagă și ei mai bine! Nu vezi ce față chinuită are, săraca? O aud mai înfundat. Ce zici, Graham? Tata zice că, cel puțin, arată, prin comparație ce bună ești tu! Dar acuma că te‑ai întors, n‑ar fi cazul s‑o trimită la plimbare? Nu cred că‑i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
când moare, iar pielea să-i fie făcută jachete și coarnele leacuri. De fiecare dată când văd chipul pătat de lacrimi al mamei, îmbătrânesc. Simt cum îmi ies fire de păr alb. M-am săturat să o văd pe mama chinuită. Îmi doresc adesea să moară, ca să fie eliberată astfel de obligația de a avea grijă de mine. Însă mama continuă să trăiască, pentru ea, fiica pe care-și dorește să fi fost un fiu. Și, astfel, nefericirea pătrunde în sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]