3,709 matches
-
reumatism, cum le zicea. Mai mult moartă decât vie, se dusese la poliție s-o reclame pe Zuza. Operațiunea „cârnatul” lua proporții. În cele din urmă o căutaseră reporterii de la Realitatea TV. Cu broboada peste gură, ea se plânsese de ciocurile reumatice și de cum îi fuseseră șterpeliți cârnații Trandafir. Vecinii de pe uliță îi ținuseră partea: au spus că toată viața fusese o femeie muncitoare, care vânduse mii și mii de franzele, care spălase și apretase mii și mii de perdele. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
apăsat de relele lumii. Se îmbrăcă în negru și, intrând în baie, își aranjă bretonul cu mașina de tuns. O fâșie de păr îi cădea peste ochiul drept și se prelungea până la bărbie. I-ar fi plăcut să-și lase cioc, dacă nu barbă, însă părul care îi creștea din față era atât de anemic, încât îl tundea regulat cu foarfeca. Nici măcar nu se mai rădea. Niște tuleie acolo. Peste noapte avusese vise erotice: se făcea că Leo pătrundea în apartament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
sex dezlănțuit și să o însoțesc din când în când la Constanța, unde citeam pe plajă și ne hârjoneam printre valuri până dădeam jos trei rânduri de piele. Existau și neajunsuri: voia să mă rad în cap, să-mi las cioc și să port un fel de togă albă, până la călcâi; nu înțelegea sexul decât ca pe o călăreală contra cronometru; era complet dezordonată; mi se așeza în poală când mergeam la teatru sau la operă. Trăgeam nădejde însă că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
l-a legat bine cu sfoară de un picior așezând-o pe Aurica lângă ea. — Cum îl cheamă pe băiat, a întrebat-o pe fată. — Dumitru. A început apoi descântecul: "Sări cocoș Pe coș Să te duci la Dumitru Cu ciocul să-l ciocănești Cu coada să-l pocnești La Aurica să-l pornești Să nu poată mânca Lucra Nici sta Până la Aurica va pleca.” În timp ce spunea descântecul, Dedi dădea drumul cocoșului în sus care zbura puțin, dar fiind legat era
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
Dedi. Zâmbeau amândoi, dar în special Zina care se alătura să asculte fleacurile copilărești ale Prințesei care adesea se încheiau cu: Fugi cocoș Pe coș Pe cel care l-a necăjit pe tata Sebi Cu aripile să-l pocnești Cu ciocul să-l ciocănești Și în gheare să-l strivești”. Râdeau toți cu hohote, în timp ce Prințesa încerca să-i convingă de harul ei. Fata tatei, ești nemaipomenită. — Ți-am alungat supărarea? Ți-am alungat-o. Team făcut să râzi? Te-am
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
pogoare, dintr-un moment în altul, din lăcașurile lor poleite, din fresce, de deasupra stranelor și să-i ia la rost, cu temei, pe neobrăzații musafiri. Sus, la baza cupolei mediene, în medalionul Liturghiei Îngerești, porumbelul Sfântului Duh pornea cu ciocul în picaj, asemeni șoimului, într-o neobișnuită postură beligerantă, de atac! Care avu darul neprevăzut, de a-l însufleți și întări pe loc, pe Poet, îndemnându-l pe acesta să-și strângă și să își deschidă ritmic pumnii. Un înger
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
de jur împrejur, lume care ar privi cu oroare chiar și ideea unor orătănii în vecinătatea ei selectă. Și atunci ? în timp ce eu stăteam împietrit și încercam să găsesc o explicație, Gertrude a mai făcut cîțiva pași legănați, a deschis larg ciocul și a dat să se rățoiască la mine. Din gîtlejul ei nu a ieșit însă nici un sunet. A mai încercat de cîteva ori - vroia să-mi spună probabil ceva -, dar tot fără nici un rezultat. Îi e sete ! - mi-a fulgerat
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
după un lighean cu apă. Gertrude era însă sfioasă ca orice rață și nu s-a apropiat de lighean. Am recurs la mijloacele umane, violente, dar eficiente, am încolțit o, am luat-o în brațe și am băgat-o cu ciocul în apă. O vreme a rămas demnă și a refuzat să bea, condamnînd probabil în mintea ei aceste apucături grobiene. Pînă la urmă natura a învins cultura și Gertrude s-a lăsat în voia setei. Și-a revenit văzînd cu
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
condamnînd probabil în mintea ei aceste apucături grobiene. Pînă la urmă natura a învins cultura și Gertrude s-a lăsat în voia setei. Și-a revenit văzînd cu ochii și a dat din nou să spună ceva. A deschis larg ciocul, dar tot fără vreun rezultat. Era o rață foarte comunicativă, dar, dintr-un motiv pe care nu-l știam încă, mută. Am dus ligheanul în casă și, cînd m-am întors, Gertrude dispăruse. Am strigat-o îndelung și, după cîteva
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Ginei, care încă mai fâlfâia din aripile moi. Dar altfel rămâneau nemișcate, fiecare pe bucățica sa de lemn. Sânt mani tucani ji lari ilari îmi venea în minte, privind toate acele ciori vopsite, cu paiele ieșind prin cîte-o crăpătură, cu ciocurile șui, butucănoase ca ale tucanilor și ale păsărilor-rinocer, în formă de ac, ca ale păsărilor colibri, unele cât bondarii. Penajele erau și ele răsuflate, decolorate: ce fusese odată albastru de Prusia și verde ca smaraldul în cozile păunilor, ruginiu-vulpe în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
afară, cu două coloane subțiri străjuind intrarea, cu tot soiul de măști grotești, de ipsos, atârnate peste tot. Sus, chiar deasupra intrării, atârna balconul, la baza căruia se afla o țeava de scurgere care ieșea, ca la sifoanele vechi, din ciocul căscat al unui vultur de metal. Balconul era minuscul, și totuși vara el devenea locul meu de joacă, reședința mea aproape permanentă. Băteam acolo de pământ o minge mare și vărgată cu portocaliu, azuriu și roșu ca purpura sau mă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
meu de joacă, reședința mea aproape permanentă. Băteam acolo de pământ o minge mare și vărgată cu portocaliu, azuriu și roșu ca purpura sau mă uitam, minute în șir, printre zăbrelele acoperite de iederă, la capul vulturului, al cărui ochi, cioc cu nările umflate, precum și fiecare fulguleț care-i acoperea creștetul erau cizelate migălos în metalul ruginiu. Când, după ore de legănat păpuși și de cântat de una singură, în plin soare, intram în casă, păstrând încă în ochi reflexele scânteietoare
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
iarăși, ca o dulce remușcare, ca un dulce fior, că e vară... E vară - e vară - e vară... Și câte veri ?... Și ce fel de veri de-acum înainte ?... Pentru că, iată, priviți de aproape, chiar și lăstunii au strigăte și ciocuri feroce, iar zborul lor nu e doar plutire fără efort. Privit de aproape, zborul lor devine zbatere disperată. De-aproape privind, vezi încrâncenarea aripilor, zvâcnirea lor încordată ca să despice materia străvezie și faci câțiva pași într-o parte, cu spaima
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cât se poate de nepotrivită la această vreme, mi s-a părut, zărind prin draperia trasă de la fereastra anticamerei cerul albastru, ca într-o zi de vară). Când a terminat cu pălăria, a început să-i povestească unui domn cu cioc alb ce stătea pe un scaun alături cum s-a zbătut ca să obțină concesiunea chioșcului de ziare, pentru că fie-iertatul a răposat în februarie și erau mulți doritori ce voiau să încalce dreptul unei văduve, iar acum, când l-a obținut
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
întârzierii lui Niki ? Aș !... Doar acesta e obiceiul la noi : niciunul să nu se îngrijoreze dacă celălalt mai întârzie ! Detest familiile în care unul este terorizat : omul are nevoie și el să se mai aerisească, să mai răsufle ! Chiar așa, cioc în cioc, la vârsta noastră e o aberație, nu găsești, madam Delcă ? — Păi, chiar așa ! Io-i spui de la obraz la lighioana bătrână : mai du-te și tu până-n Cișmigiu, mai uită-te la ăia cu șahu, nu mai cloci
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Niki ? Aș !... Doar acesta e obiceiul la noi : niciunul să nu se îngrijoreze dacă celălalt mai întârzie ! Detest familiile în care unul este terorizat : omul are nevoie și el să se mai aerisească, să mai răsufle ! Chiar așa, cioc în cioc, la vârsta noastră e o aberație, nu găsești, madam Delcă ? — Păi, chiar așa ! Io-i spui de la obraz la lighioana bătrână : mai du-te și tu până-n Cișmigiu, mai uită-te la ăia cu șahu, nu mai cloci la televizor
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Probabil că cel mai mare șoc l- ați avut În fața unei vitrine pline de echipamente stereo și de ceea ce, În anul 1989, se cheamă viitorul-bate-la-ușă: CD-uri cu muzicile care vă animă sufletele strivite de privările comunismului ceaușist - Nico cască ciocul hipnotizată la unul cu Sam Brown, iar tu la unul cu Depeche Mode. Probabil că cel mai mare șoc l-ați avut În fața unei papetării de cartier ale cărui rafturi sînt pline de chestii mici și colorate, Încît amețiți sucindu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Seamănă cu Sighișoara, ziceți voi; ca să vă dați mari, probabil, pentru că Sighișoara, În anul lui Dumnezeu 1989, seamănă mai degrabă cu un cimitir. La fel spuneți și despre stațiunea de munte În care sînteți cazați În a cincea zi, căscînd ciocul la cochetele arhitecturi germane, spuneți că seamănă cu Herculane. O exagerare, nu are cum să semene, pentru că Herculane, la fel ca Sighișoara, la fel ca restul României, seamănă cu Ceaușescu, semănă cu un cimitir, seamănă cu fundul unei mări venusiene
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
clienți ocazionali... Toți treceau să vadă ce-a mai lucrat maestrul, iar tu te Învîrteai transpirat printre ei, căutînd pompa pentru bicicletă sau mingea, racheta sau fileul de tenis ori praștia pentru ciori. De multe ori rămîneai pe-acolo, căscînd ciocul la discuții, mai ales cînd apăreau figuri exotice. Era acest tip, Mugurescu, un om masiv, cu trăsături fizice puternice (avea În loc de nas un fel de ardei gras și o pereche de urechi enorme, foarte plate), dar care erau compensate de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
spre noi rînjind un veteran pe care l-am tot văzut că s-a lipit de Box În ultima vreme. E atît de evident că e doar un lingău care se ține aproape de pelican ca să culeagă ce-i cade din cioc, Încît nu prea sperie pe nimeni. Se apropie de locul de fumat și iese din conul de lumină al lămpii de la intrare. E momentul În care cineva trece iute pe lîngă mine și Îi trage un pumn fulgerător, direct În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
oameni aplaudă În picioare de cîteva minute bune și o va mai face pentru alte cîteva minute bune, apoi În sală intră CÎrmaciul În persoană și se duce la tribuna din fața prezidiului, făcînd semne prietenoase cu mîinile. Stăm așezați, cu ciocurile căscate, televizorul zbiară Îngrozitor, ca să se audă pînă În spate. Nimeni nu suflă, Gărăgău Își roade pe furiș o unghie. Își dă seama că mă uit la el, se Întoarce și Își rînjește dinții albi, apoi mimează serva de handicapat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Îmi iese versiunea cinematografică. Bineînțeles că ne-a fugărit miliția și aproape că ne-a prins. Îi povestesc despre chef, muzici, băuturi, trădare În amor, o Îmbrînceală gata să dea În bătaie cu noul amorez al pretenei, chestii mișto. Cască ciocul, invidios. Ca să ajungă acasă de aici, Îi ia o zi și schimbă trei trenuri (În total, dus-Întors, Înseamnă două zile pe drum și șase trenuri), așa că n-are ce face cu o permisie de trei zile. Astfel că e condamnat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
să nu exagerez. Cristian tocmai a devenit eroul meu. Îl aud că spune: — Mie nu, dar cred că ție da. Tu trebuie să ajungi la poartă să te Înregistreze. — O, băga-mi-aș, ai dreptate... M-ai făcut să casc ciocul ca un gușter la vrăjelile tale. — Aha... Peste cîteva ore, locotenentul Stancu, care nu pare foarte fericit de absența mea Îndelungată, Îmi comunică În biroul ofițerului de serviciu din baterie că urmează să plec În cazarmă, să fac serviciu de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
se produce orizontal și sincronizarea mea, odată realizată, rămîne așa, pot să urmăresc cum proiectilele sînt scuipate prin țeava enormă (și să-mi acopăr urechile cu mîinile). Ultimul, după ce străpunge silueta de carton, ricoșează din valuri. CÎteva secunde rămînem cu ciocurile căscate la jerbele Înspumate pe care le face din ce În ce mai departe, pe urmă dispare undeva unde norii grei de aprilie Își Întîlnesc neliniștea cu acest deșert lichid. Apoi sună fluierele și sirenele și sărim de pe tunuri zbierînd chestii, În timp ce ofițerii ies
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Dermato (are În vîrful capului ceva ce seamănă cu o carapace de țestoasă), ești foarte aproape, e-n continuare, aci, pe culoar cu noi. Fenomenal! Îl găsesc pe Rică la scrumiera de pe hol, Încon jurat de cîțiva bolundei care cască ciocul increduli: Rică le execută foarte abil scamatoria cu degetul arătător rupt și dezlipit (de fapt, e degetul mare mascat), strîngînd țigara Între buze. Mă vede pe deasupra capetelor plecate și Îmi face semn rîzÎnd. Cu vorbirea clară, puternică și un pic
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]