1,021 matches
-
Înnegresc kilograme de hîrtie cu mesaje diforme, oarbe și surde”. „Stilul (În literatură) este o amprentă a sufletului la fel de precisă, de unică, Întocmai cum amprenta degetului reprezintă actul de identitate al criminalului.” (Andrei Bitov) „Amprentele e cînd punem mîna pe clanță, rămîn degetele acolo și le găsește poliția.” (Sorinel, 5 ani) Somerset Maugham adaugă: „Există trei reguli ale scrisului. Din păcate, nimeni nu le cunoaște”. Ader În chip absolut la aceste afirmații. Stilul mi se pare nu mai important decît fondul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ca atare nu există”. Sau sînt de acord? FRAGMENT AUTOBIOGRAFIC Îmi amintesc ca printr-un grilaj, tot mai neclar, seara aceea, beam șampanie, eram de acord sau nu cu o definiție, se făcuse aproape 11, ne simțeam fericiți, am văzut clanța ușii de la intrare mișcîndu-se Încet, halucinant de Încet, poate nici nu se mișca, era apăsată cu un milimetru pe minut, ne-am ținut respirația privind-o hipnotizați, la un moment dat s-a oprit, am expirat amîndoi fîsÎind ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
luat. Nu puteam risca, doar ne făcusem atîtea planuri (mobilă, reparații prin casă, jucării, becuri, poate chiar o mașină) Îndreptățite de premiul pe care tocmai Îl primisem din partea unei asociații a revistelor literare. După ce ne-am revenit din scena cu clanța, am stat pînă noaptea tîrziu și-am pus prioritățile pe hîrtie. Exact cum ne Învață sociologii americani pe două coloane, first things first, urgențele În stînga și lucrurile importante În dreapta. Problemele noastre se Încadrau simultan În ambele categorii, așa c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
buletinul, după care-mi deschidea ușa c-un aer plictisit, hai, intră, să nu zici că nu-s băiat bun. Treacă de la mine de data asta. Într-o sîmbătă cînd era plecat la țară, i-am agățat cu abilitate de clanța apartamentului o hîrtie ministerială pe care copiasem și eu un citat din Dicționarul ideilor primite de-a gata. „Cerumen Ceară omenească. Nu trebuie scos, pentru că Împiedică insectele să intre În urechi.” A trecut aproape un an. Am mai luat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
șederii, am scris creație. Singurul lucru pe care l-am creat În cele cîteva zile de vacanță cît am stat acolo a fost un joc de societate cu regulă fixă: ocuparea pe rînd a tuturor camerelor unde schimbam becurile, pernele, clanța, perspectiva. Am vrut să schimbăm și cîinele, dar nu era decît unul. Practicat Împreună cu superba femeie care nu știu ce-a scris la motivul șederii, jocul captiva și solicita În chip nebănuit. Mai ales că eram singuri În Întreaga vilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Ce-o să fie cu prima ocazie? L-a iscodit Vaian. Într-adevăr ce-are să fie? Îl privea încruntat, încercînd să-și aducă aminte. În cele din urmă ridică din umeri și plecă spre casă. De-abia când puse mâna pe clanță își aminti: cu prima ocazie va deschide plicul albastru. "Dar nu aici, unde mă cunoaște toată lumea. Departe, în alt oraș. La București bunăoară." Într-o dimineață ceru infirmierei o foaie de hârtie, un creion și un plic. Scrise câteva rânduri
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
singur. — Hai să vedem cum e Înănuntru. Intrară și sergentul Închise ușa. Eu mă așezasem pe un scaun din fața ușii. M-am uitat la tata, care era pe culoar. Îi auzeam vorbind Înăuntru, dar nu Înțelegeam ce zic. Cineva apăsĂ clanța ca să deschidă ușa, și atunci am auzit cum ceva se prăvĂlește pe ușă și o lovește de două ori. Apoi căzu pe podea. După care se auzi un zgomot ca atunci cînd apuci un iepure de picioarele din spate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
piept. Cu ochii pe ușă, detectivul așeză revolverul pe podea și, aplecîndu-se, desfăcu cătușele. Apoi luă revolverul Înapoi și se ridică. Ținînd În continuare pistolul cu dreapta, trase cu mîna stîngă semnalul de alarmă. Apoi dădu să pună mîna pe clanță. Trenul Începuse să Încetinească. — DĂ-te din ușă, auzirăm o voce din interior. — Deschide, spuse detectivul și făcu un pas În spate. — Al, se auzi vocea. Al, ești bine? Detectivul se trase Într-o parte. Trenul Încetinea. — Al, se auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
am luat pe toate, sînt sigură“. Și așa era. M-am convins că-i așa cînd m-am dus la Paris ca să fiu sigur. Mi-aduc aminte cum urcam scările, am descuiat și pe urmă am deschis ușa apăsÎnd pe clanța de alamă și În bucătĂrie mirosea a Eau de Tavel și praful se depusese pe masa din sufragerie și m-am dus la dulapul În care-mi țineam lucrurile și am văzut că nu mai e nimic acolo. Eram sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
zici, Dumitre. Ar cam trebui să mă fac nevăzut, pentru că tot degeaba stau... Adică cum degeaba, Pâcule? Tu nu vezi că am nimerit la tine ca țiganul vinerea la stână? Măi Pâcule, rău de gură te-am știut, rău de clanță ai rămas. Numai că nu ți-ai găsit omul. Crezi că nu am priceput încotro bați? Dacă nu pricepeam înseamnă că degeaba am făcut o viață umbră pământului. Vorbele nu țin de cald, Dumitre. Sau, mai pe șleau spus, vorbele
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
șoareci, nici șobolani sau șerpi, sunt numai motocei. Nu știu cine i-a spus lui PAM că noi, pisicile de pădure, de stradă sau de maidan vânăm motocei. M-am jucat azi cu un cordon și cu o curelușă atârnate de o clanță, până i-am obosit rău-rău pe amândoi, dar de motocei nu mă mai ating. Ba nu. Dacă nu apar șoareci adevărați, mă voi juca și cu motocei. Pentru că nu sunt încăpățânat și mă joc cu orice. Chiar și cu bobițele
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Mâine e zi de vizită... ― Am Înțăles... ― La revedere! ― Rămâi sănătos, domnu’ profisoru’ doctoru’. Cu aceste vorbe, spuse chiar cu afecțiune, s-a ridicat, și-a făldurit poalele fusteicii, ca să nu-i rămână printre uși, și a pus mâna pe clanță, dar n a deschis-o... S-a Întors cu fața spre profesor și, cu o privire miloagă, a redeschis vorba: ― Amu’ di grăit am grăit noi, da’ am șî eu o Întreabari: ― Te ascult: ― Cum rămâni cu obrazu’ nostru fațî
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pe care am aflat-o este că trebuie să mă folosesc de foaia de observație și de biletul de ieșire. Dar cum?” - s-a Întrebat „doctorașul” 197 196 Cu această nouă nedumerire În minte, doctorul Cuc a pus mâna pe clanța ușii, gata să iasă. Gruia i-a citit În priviri noile Întrebări... ― Ce nu e clar În cele ce ți-am spus? ― Nu știu ce legătură este Între foaia de observație a unui bolnav și biletul lui de ieșire din spital? ― Păiii
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
dacă vrei să trăiești mai mult, trebuie să îmbătrînești. Nu-i altă soluție. Boemul meu cîine (face numai ce vrea el să facă și-l înțeleg: nici eu nu sînt omul care face tot ce i se spune) a apăsat clanța, a intrat înăuntru nonșalant, s-a lungit-lățit pe dușumea și-mi reproșează: Sufăr de căldură pentru că-s mare. Nu m-ai spălat cu furtunul azi. Nu-i prea subtil mirosul lui Tano, mă scuz eu. Îmi spune că are în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Nu-i păsa de picăturile mari care-l loveau nemiloase, un duș natural i se părea cea mai bună soluție în acele momente, putea aduce dezmeticirea necesară de care avea atâta nevoie. Sau, cel puțin, așa spera... Puse mâna pe clanță, deschise poarta și chiar atunci îi bubui din nou în creier vocea insinuantă a Magicianului: Mda, un iepure fricos. Bine, bine, s-ar putea spune că iepurii sunt, în general, fricoși, n-am auzit - în pofida vastei mele experiențe de viață
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Acum se afla în propria casă, cu toate că ultimele imagini de dinaintea acelui vis absurd fuseseră luate acolo, pe pod. Înainte de a pătrunde în... vis. Nu știa cum ajunsese acasă - poate că sunt tot felul de uși între realitate și irealitate, apeși clanța și intri, apeși clanța și ieși, te mai plimbi un pic, apoi deschizi altă ușă și uite-așa trece viața, fără să îți dai seam ape ce lume trăiești -, însă nu se sinchisi să-l întrebe pe Magicianul îngâmfat. Oricum
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
propria casă, cu toate că ultimele imagini de dinaintea acelui vis absurd fuseseră luate acolo, pe pod. Înainte de a pătrunde în... vis. Nu știa cum ajunsese acasă - poate că sunt tot felul de uși între realitate și irealitate, apeși clanța și intri, apeși clanța și ieși, te mai plimbi un pic, apoi deschizi altă ușă și uite-așa trece viața, fără să îți dai seam ape ce lume trăiești -, însă nu se sinchisi să-l întrebe pe Magicianul îngâmfat. Oricum nu ar fi aflat
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
că vorbisem era ridicol În sine, dar și ce spusesem fusese de-a dreptul stupid. Mi-a părut bine de cunoștință? Nu-mi făcuse nimeni cunoștință cu nici unul dintre ei. — Emily! am auzit exact când mâna mi se Încleștase pe clanță. Emily, ai grijă să nu se repete asta și mâine. Nu vrem să fim Întrerupți. Clanța a acționat aproape singură și m-am pomenit În sfârșit afară, pe coridor. Toată povestea nu durase mai mult de un minut, dar aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
a părut bine de cunoștință? Nu-mi făcuse nimeni cunoștință cu nici unul dintre ei. — Emily! am auzit exact când mâna mi se Încleștase pe clanță. Emily, ai grijă să nu se repete asta și mâine. Nu vrem să fim Întrerupți. Clanța a acționat aproape singură și m-am pomenit În sfârșit afară, pe coridor. Toată povestea nu durase mai mult de un minut, dar aveam senzația că tocmai parcursesem Înot un Întreg bazin de olimpic fără să ies la suprafață să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ora douăsprezece? Am bătut la ușă. Nici un răspuns. Am bătut ceva mai insistent și am auzit o voce de bărbat afirmând faptul extrem de evident că cineva bate la ușă. Când am constatat că tot nu răspunde nimeni, am apăsat pe clanță. — Alo? E cineva acolo? am Întrebat eu și am Încercat să nu mă uit Înăuntru, dar nu am reușit să rezist mai mult de cinci secunde. Privirea mea a trecut la repezeală peste două perechi de jeansi aruncate grămadă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
nenumărate Cum din orice bob de grâu va-ncolți un spic, Altfel decât Încolțește firul de iarbă sub șenilele tancului Scăldat În ploi de lumină mai reci sau mai puțin reci; Vânturi turbate de gânduri zgâlțâie poarta existenței A cărei clanță Înghețată e căutată mereu de o mână prietenă, Nu mori În tine atunci când ai izvoarele limpezi și sleite proaspăt De sângele scurs În fapta celor de mai Înainte Cresc putrede ierburi din generații de așteptare; Totuși există vinovății ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ești cuminte? Vrei să-mi pară rău c-am intrat?... Nu se poate acuma, crede-mă! Altă dată! Ai răbdare! Își îndreptă pălărioara peste buclele aurii. Era cu spatele în ușă. Spre a evita un nou asalt, puse mâna pe clanță: ― Drăguț și cuminte, înțeles?... Fug. Trecusem numai ca să știe măicuța c-am fost aici... Pe curând, grăbitule! În urma ei rămase un surâs promițător. 2 Sezonul se anunța mai bogat și mai vesel ca totdeauna. Nadina era în friguri. Avea, numai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tăietor: ― Măi muiere, tu nu pricepi de vorbă bună?... Ce vrei să fac? Să mă spînzur? Ei, iacă am să mă spânzur ca să te mulțumesc... Că tu nu mai ai răbdare cum au și alți oameni și bați mereu din clanță: ham, ham, ham, parcă ai fi câine, și nu om! Că doar vezi bine că ne zbatem și trebuie să ne ajute Dumnezeu și nouă! Femeia boscorodea în tindă. Glasul ei tânguitor îi borșea sângele. Lângă dânsul, stătea liniștit, sorindu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
oricând, tocmai ca s-o scape de frica insistentă ce pusese stăpânire pe toată ființa ei. Mereu i se năzărea că aude pași, prin grădină sau prin celelalte camere, că a bătut cineva în geam, că o mână a încercat clanța de la vestibul... De câte ori ajungea în semiluciditatea ce prece-dează somnul, câte un zgomot nou, straniu, o făcea să tresară, să-i îndepărteze odihna. De-abia spre dimineață, după ce a ascultat un răstimp cum își răspundeau cocoșii din sat, vestind apropierea răsăritului
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
zicând cu o glumă batjocoritoare: ― Unde porniși, porumbiță frumoasă?... Stai, dă-mi și mie o guriță! Nadina ezită un fragment de moment, apoi țâșni ca o săgeată în salon și închise ușa cu cheia. Întărâtat, Toader, fără a mai încerca clanța, puse umărul în ușă și o împinse înlăuntru. ― Ajutor!... Ajutor! țipă Nadina cu ochii ieșiți din orbite. ― Nu-ți plac, cucoană, ai? rânji Toader. Lasă, că tu îmi placi mie! O trânti jos, îi ridică fustele-n cap. Cu o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]