KorAP: Find »[drukola/base=cneaz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...45 >

1,118 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

unele situații, stăpânirea cnezială a fost înlăturată de aceea boierească, iar în altele cnezii au rămas în situația de stăpâni privilegiați. În documentele moldovenești, după întemeierea statului, se face o distincție netă între autoritatea cneazului asupra satului, denumită judecie (deoarece cneazul se numește și jude), și stăpânirea boierului, denumită uric, cu privilegiul de imunitate. Atât judecia cât și uricul înseamnă stăpânire feudală, dar prima era stăpânire de fapt, alodială, fără privilegiu, iar a doua era bazată pe privilegiul domnesc. Sunt cazuri

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
înseamnă stăpânire feudală, dar prima era stăpânire de fapt, alodială, fără privilegiu, iar a doua era bazată pe privilegiul domnesc. Sunt cazuri în Moldova (târziu, după 1400), când stăpânirea cnezială (judecia) se transformă în stăpânire boierească (uric). În Tara Românească, cnezii, menționați târziu, în secolul al XV-lea, reprezintă o instituție identică cu aceea din Transilvania și Moldova. Și cnezii din Muntenia au fost stăpâni de sate și de oameni, alcătuind o nobilime veche, anterioară ctitoririi statului. Cnezii munteni, pe vremea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
domnesc. Sunt cazuri în Moldova (târziu, după 1400), când stăpânirea cnezială (judecia) se transformă în stăpânire boierească (uric). În Tara Românească, cnezii, menționați târziu, în secolul al XV-lea, reprezintă o instituție identică cu aceea din Transilvania și Moldova. Și cnezii din Muntenia au fost stăpâni de sate și de oameni, alcătuind o nobilime veche, anterioară ctitoririi statului. Cnezii munteni, pe vremea lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), erau stăpâni ereditari de sate, stăpâni peste oameni dependenți. Dar, spre deosebire de boieri, care se

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
În Tara Românească, cnezii, menționați târziu, în secolul al XV-lea, reprezintă o instituție identică cu aceea din Transilvania și Moldova. Și cnezii din Muntenia au fost stăpâni de sate și de oameni, alcătuind o nobilime veche, anterioară ctitoririi statului. Cnezii munteni, pe vremea lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), erau stăpâni ereditari de sate, stăpâni peste oameni dependenți. Dar, spre deosebire de boieri, care se bucurau de imunitate, denumită "ohabă" la sud de Carpați, cnezii munteni plăteau bir pentru că nu erau privilegiați. Rezultă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
oameni, alcătuind o nobilime veche, anterioară ctitoririi statului. Cnezii munteni, pe vremea lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), erau stăpâni ereditari de sate, stăpâni peste oameni dependenți. Dar, spre deosebire de boieri, care se bucurau de imunitate, denumită "ohabă" la sud de Carpați, cnezii munteni plăteau bir pentru că nu erau privilegiați. Rezultă fără echivoc că acești cnezi erau stăpâni de moșii dintr-o perioadă anterioară domniei, care se deosebeau de boieri numai prin lipsa privilegiului de imunitate. În concluzie, în toate țările române, cnezii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Mircea cel Bătrân (1386-1418), erau stăpâni ereditari de sate, stăpâni peste oameni dependenți. Dar, spre deosebire de boieri, care se bucurau de imunitate, denumită "ohabă" la sud de Carpați, cnezii munteni plăteau bir pentru că nu erau privilegiați. Rezultă fără echivoc că acești cnezi erau stăpâni de moșii dintr-o perioadă anterioară domniei, care se deosebeau de boieri numai prin lipsa privilegiului de imunitate. În concluzie, în toate țările române, cnezii alcătuiau o singură (aceeași) instituție cnezială-o pătură de proprietari de pământ, neprivilegiați, cu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cnezii munteni plăteau bir pentru că nu erau privilegiați. Rezultă fără echivoc că acești cnezi erau stăpâni de moșii dintr-o perioadă anterioară domniei, care se deosebeau de boieri numai prin lipsa privilegiului de imunitate. În concluzie, în toate țările române, cnezii alcătuiau o singură (aceeași) instituție cnezială-o pătură de proprietari de pământ, neprivilegiați, cu origine comună, nobilimea prestatală, asemănătoare la toți românii. În cele trei țări, instituția (categoria) cnezilor reprezintă prima formă a clasei stăpânitoare (feudale). Această categorie a supraviețuit, după

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
numai prin lipsa privilegiului de imunitate. În concluzie, în toate țările române, cnezii alcătuiau o singură (aceeași) instituție cnezială-o pătură de proprietari de pământ, neprivilegiați, cu origine comună, nobilimea prestatală, asemănătoare la toți românii. În cele trei țări, instituția (categoria) cnezilor reprezintă prima formă a clasei stăpânitoare (feudale). Această categorie a supraviețuit, după întemeierea statului medieval, dar era deja pe cale de dispariție.15 După acest interludiu, conceptual și teoretic, să urmărim mai îndeaproape aspectele vieții sociale. Dezvoltarea economică din aceste secole

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nouă, Țara Bârsei.24 În interiorul acestor structuri politico-teritoriale, feudalizarea se accentuează alegerea conducătorilor de obști și uniuni de obști, din perioada anterioară (secolele VII-X), este înlocuită, treptat dar nestăvilit, prin succesiunea ereditară. Acea alegere tradițională a conducătorului politic al obștii (cneaz sau jude), care dăinuise timp de secole și care era desemnat dintre cei mai destoinici, curajoși și drepți, se restrânge, în preajma Anului 1000 (secolele X-XI), la cadrele unei singure familii. Aceasta se transformă în familie dinastică, de-unde (aici) tendința

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
monahală ortodoxă. Avem indicii despre existența în Transilvania și a altor episcopii. Așa, de pildă, la 3 mai 1205, același papă Inocențiu III scria arhiepiscopului de Kalocsa, sub jurisdicția căruia se afla episcopia catolică de Oradea, că pe pământurile fiilor cneazului Bâlea există "o episcopie... care nu este supusă nici unei mitropolii", cerându-i să fie adusă sub ascultarea Bisericii romane. S-a dedus de-aici că ar fi vorba de o episcopie ortodoxă în părțile Bihorului, în teritoriile stăpânite anterior de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
se specifica faptul că în ceea ce privește "bisericile clădite și cele ce se vor clădi în toate țările (teritoriile) sus zise", cinstea și drepturile arhiepiscopilor și episcopilor rămân neatinse. Este neîndoielnic faptul că mențiunea are în vedere pe acei episcopi aflați pe lângă cnejii și voievozii amintiți în textul diplomei. Este o certitudine că voievozi de însemnătatea lui Litovoi și Seneslau aveau pe lângă ei ierarhi, arhiepiscopi sau episcopi. Cu siguranță, în secolul al XIII-lea, exista o ierarhie bisericească cristalizată la sud de Carpați

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
erau în estul Moldovei, în părțile Orheiului și Lăpușnei. După invazia mongolă din 1241, întreg spațiul estic dintre Carpați și Nistru a intrat sub dominația lor politică pentru un secol. Ca și la sud de Carpați, în părțile estice, pe lângă cnezii și voievozii de-aici se aflau ierarhi ortodocși care săvârșeau slujbele cuvenite la "curtea" acestor stăpânitori, hirotoneau preoți și sfințeau biserici. Pe la mijlocul secolului al XIV-lea, în 1353, este menționat documentar episcopul Chiril Românul, în Przemysl, undeva în nordul Moldovei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
H. Stahl, Contribuții la studiul satelor devălmașe românești, vol. I-III, București, 1958-1965; P. P. Panaitescu, Introducere...op. cit., p. 176-177. 13. H. H. Stahl, Studii de sociologie istorică, București, 1972; P. P. Panaitescu, Introducere..., p. 177-178. 14. I. Bogdan, Despre cnezii români, în Scrieri alese, București, Editura Științifică, 1968; P. P. Panaitescu, Introducere..., op. cit., p. 178-179. 15. P. P. Panaitescu, Introducere..., op. cit., p. 179-181. 16. Șt. Olteanu, Societatea românească la cumpăna de milenii (secolele VIII-XI), Bucuirești, 1983; Istoria Românilor, vol. III

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
preiau încă o dată controlul teritoriilor nord-dunărene, care își vor menține dominația în zonă pănă la sfârșitul secolului al XII-lea. Ca o paranteză, trebuie să spunem că politica bizantină la Dunărea de Jos s-a interferat uneori cu aceea a cnejilor Rusiei kievene. Ulterior, spre mijlocul secolului al XII-lea, în ciuda succeselor expedițiilor din nordul Dunării, în anii 1148 și 1160, Imperiul nu și-a extins dominația politică la sud și est de Carpați din cauza prezenței aici a triburilor cumane.1

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1125, statul kievean a slăbit mult, s-a fărâmițat în mai multe cnezate autonome. La începutul secolului al XII-lea, s-a afirmat cnezatul Haliciului, unit ulterior cu Wolhynia (Volânia), în regiunea Rusiei apusene. Această formațiune s-a consolidat sub cneazul Iaroslav Osmomâsl (1153-1187)-unii istorici au susținut că, în secolul al XII-lea, Haliciul și-a extins dominația și asupra Moldovei. Este vorba despre o "teorie" tendențioasă a istoriografiei ruse spre ilustrare, se face referire la poemul Cântec despre oastea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
până la Dunărea de Jos este menționată replierea spre cursul ei inferior a lui Ivan Rostislavici (numit și Berladnicul), pretendent la tronul Rusiei haliciene. El este amintit pentru prima dată la Dunăre, în 1144, în momentul în care este izgonit de cneazul Vladimir al Kievului. Cneazul Ivan rămâne mai mult timp în regiunile dunărene, apoi, sprijinit de "mulți cumani" și berladnici (turanici), el pătrunde pe teritoriul Haliciului. De-aici rezultă că prezența efemeră a lui Rostislavici în teritoriile din sudul Moldovei nu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
este menționată replierea spre cursul ei inferior a lui Ivan Rostislavici (numit și Berladnicul), pretendent la tronul Rusiei haliciene. El este amintit pentru prima dată la Dunăre, în 1144, în momentul în care este izgonit de cneazul Vladimir al Kievului. Cneazul Ivan rămâne mai mult timp în regiunile dunărene, apoi, sprijinit de "mulți cumani" și berladnici (turanici), el pătrunde pe teritoriul Haliciului. De-aici rezultă că prezența efemeră a lui Rostislavici în teritoriile din sudul Moldovei nu implică apartenența acestora la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sprijinit de "mulți cumani" și berladnici (turanici), el pătrunde pe teritoriul Haliciului. De-aici rezultă că prezența efemeră a lui Rostislavici în teritoriile din sudul Moldovei nu implică apartenența acestora la statul Halici. Nici acordarea de posesiuni la Dunăre unor cneji ruși de către împărații Bizanțului nu poate fi interpretată ca o dovadă a extinderii teritoriale a cnezatelor rusești. Localitățile menționate, în letopisețele ruse, nu se aflau în teritoriile est-carpatice, ci erau supuse autorității Haliciului. Cele mai sudice urme de proveniență haliciană

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au cooperat cu vlahii din sudul Dunării, iar populația autohtonă românească din regiunile extra-carpatice a susținut și ea pe Asănești. Pentru a bloca sprijinirea statului Asăneștilor de cumanii din Moldova, diplomația bizantină a reușit, prin anii 1200-1201, să convingă pe cneazul Haliciului, Roman Mstislavici, să organizeze o expediție împotriva turanicilor din această zonă. În final, la 13 aprilie 1204, Constantinopolul era ocupat de cavalerii cruciați și, pe ruinele bizantine, se constituia Imperiul Latin de Răsărit (1204-1261). Prin prăbușirea Bizanțului și constituirea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu acțiuni militare. S-a declanșat o campanie susținută de acțiuni militare, care se vor desfășura fără oprire sub Focas, Ioan Tzimiskes și Vasile II.4 Imperiul, pentru a-și menaja forțele, a făcut apel la conducătorul Rusiei kievene, marele cneaz Sviatoslav, oferindu-i o sumă de bani pentru a declanșa lupta cu țaratul bulgar. Într-adevăr, în vara lui 968, după ce au coborât cu monoxilele pe Nipru, oștile ruse au ajuns la Marea Neagră și apoi la Dunăre, cu 60.000

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
angajat lupte sângeroase cu bizantinii. În cele din urmă, la sfârșitul lui iulie 971, Sviatoslav, încercuit, cu forțele militare epuizate, a cerut pace și s-a ajuns la o înțelegere între cele două părți, în urma întâlnirii dintre împăratul bizantin și cneazul rus. Conform înțelegerii, Sviatoslav se obliga să nu mai atace posesiunile bizantine în zona Dunării și în Crimeea și erau reînnnoite vechile privilegii comerciale din tratatele anterioare, inclusiv în Pont (Marea Neagră). Înfrângerea și abandonarea de către Sviatoslav a cetății Dorostolon însemna

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pătrund dincoace de munți, se stabilesc aici și chiar întemeiază târguri și orașe.12 Un aspect interesant, puțin abordat, al începuturilor urbane medievale la noi, îl reprezintă instituția primară a "târgurilor de văi", ce ar corespunde, în domeniul feudal, instituției cnezilor și a juzilor. Înainte de nașterea feudalismului, istoria românilor a cunoscut anumite aspecte (trepte) premergătoare: proprietatea cnezială, anterioară celei boierești și nobiliare, târgurile de schimb pe valea unui râu, înaintea orașelor sau a târgurilor propriu-zise. Apariția "târgurilor de văi", în istoria

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prosperitate, economia a luat iarăși avânt. Monedele bizantine ale împăraților Mihail IV și Constantin IX sunt cele mai răspândite pe teritoriul Dobrogei. Invaziile pecenegilor s-au întrerupt datorită slăbirii puterii lor militare, în urma înfrângerii suferite, în 1036, din partea lui Iaroslav, cneazul Kievului, a luptelor cu uzii și a conflictelor dintre ei. În același timp, s-a încheiat un tratat de pace între bizantini și pecenegi. Tratatul a fost negociat de generalul bizantin Kekaumenos, care, în 1043, era comandantul orașelor și teritoriilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu care își puteau răscumpăra libertatea și mulți dețineau case în orașe-Kekaumenos menționează adunarea vlahilor din Larissa, din 1066, ținută în casa lui Berivoi vlahul. Conducătorii obștilor țărănești ale vlahilor se numeau cătunari sau celnici (fruntași, în slavă), dar niciodată cnezi (stăpâni feudali). Celnicii erau ereditari în funcțiile lor, aveau drept de judecată, reprezentau comunitatea vlahă în fața stăpânirii bizantine și comandau ceata militară a obștilor-Kekaumenos precizează că "celnic este numele unui șef militar". Păstorii vlahi aveau o organizare militară proprie (ei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mare însemnătate se dovedește faptul că această societate românească era organizată sub aspect politic și ecleziastic. Indirect, acei "pseudo-episcopi" (ortodocși) îi anunța, ca existență istorică reală, pe exponenții politici ai acesteia, alături de care și pentru care oficiau, adică voievozii și cnezii. Asemenea structuri politice aveau să răzbată în documente cu multă putere la mijlocul secolului al XIII-lea (vezi mai jos). Ca urmare a vieții economice specifice, ce consta în agricultură, păstorit și meșteșuguri, societatea românească a trăit, timp de secole, sub

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]