1,794 matches
-
am rămas uimit, camera arăta ca un muzeu, pereții erau încărcați cu trofee de vânătoare, antilope, bivoli, urși negri, leoparzi, șacali, într-un colț, un cap de hipopotam cu gura căscată, din mijlocul peretelui, de deasupra căminului, un leu cu coama zbârlită ne privea fioros, lângă el, pe un panou negru de lemn, două coarne de rinocer străpungeau aerul, iar intervalele între toate astea erau pline de scuturi colorate, lănci și săbii din oase gălbejite, într-o ramă groasă de aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
împing aspiratorul prin salon. Sunt total îndrăgostită de părul meu cel nou. De fiecare dată când trec pe lângă o suprafață cu luciu mă opresc și mă admir, îmi dau părul pe spate și îl admir cum se revarsă într-o coamă bogată de culoarea caramelului. Aspir sub preș. Fâl. Aspir sub măsuța de cafea. Fâl. Fâl. Nu m-am gândit niciodată să-mi vopsesc părul. Oare ce alte lucruri senzaționale am ratat ? — A, Samantha. Ridic privirea și îl văd pe Eddie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
noastră, chiar spre Apus, dădusem iarăși de Marea cea mare și nu mai știam Încotro s-o luăm. Marea asta, Însă, parcă nu era totuna cu cea pe care o lăsasem În urmă: era rece și rea și o străbăteau coame mari de apă Înspumată. - E un om care merge dintr-o parte În alta pe pământ, așa ca tine, Își Începuse acel Vindecător povestea cu vorbe rostite În minte. Krog Îi spune. E mai mare decât orice alt om care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu un fel de blănuri cum nu mai văzusem nicicând. Unele blănuri erau numai dungi albe și negre, altele erau gălbui și pătate cu negru și cafeniu, iar altele, cele mai Înfricoșătoare, erau cânepii, dar se terminau cu niște uriașe coame roșcate. - Ăștia sunt leii. Din lei ne tragem noi și de aceea ne-a vizitat Dogon. Pe Dogon n-ai să-l vezi niciodată, dar ai putea să vezi leul dacă vii cu mine, Îmi zise Tuni, surâzând. M-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Kikil ne prinse din urmă. - Enkim și femeia lui au mers la Început spre Răsărit dar, după o vreme au cotit-o spre Miazănoapte. S-au urcat pe muntele pe care am fost cu toții, numai că s-au cățărat pe coama cea mai Înaltă. Și-au făcut acolo culcuș și se uită Îndărăt, spre drumul pe care am venit. Așteaptă ceva. L-am privit pe Logon. - Mai bine-l ucideam, i-am spus. Și nu pentru că-l iubeam așa de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Înghețat. Aerul e cenușiu Închis ca o căptușeală de palton. Un animal mai pirpiriu ar fi izbutit să se ridice În picioare, dar matahala asta, cu coapsele lui uriașe, nu poate decât să‑și agite copitele În vânt. Calul cu coamă lungă, din rasa Percheron, cu ochii Înspăimântați și venele ca niște funii, ar fi avut nevoie de un uriaș ca să‑l salveze, dar mica mulțime Îngrămădită la colțul străzii nu putea decât să strige felurite sugestii. Ba chiar i‑au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
daiquiri, în brațele lui cafenii și vânjoase, la pieptul lui de bronz... Și un fior de plăcere îi trece domnișoarei din închipuire în organele interne, iar de acolo șerpuiește în jos, lunecând în marele bazin unde fluviul Orinoco își revarsă coama de ape verzi, întâlnind oceanul. Domnișoara Carbon tresare, zvâcnind din apa băii. Doamne Maica Domnului! E sâmbătă! E parastasul bunicii, la Cislău! Iar ea era cât p-aci să se înece în propria cadă, colac peste pupăză! Iese repede din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
băieți, două fete, cam toți aspirând să devină cineva, dornici să se facă remarcați de MM. Cea care o juca pe Tabitha, și care lectura rolul lui Violet Tranter, era o tipă întunecată, cu brațe și mâini subțiri și o coamă lungă, neagră și mătăsoasă, un amestec etnic care ar fi putut intra în nenumărate categorii, de la hispanic la asiatic. Înțelesei de ce MM o pusese să citească rolul Hermiei, una dintre îndrăgostite; Hermia trebuia să fie micuță și întunecată, opusul rivalei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de covrigi. La căderea serii, ajung la Închisoare. „Într-un târziu, când soarele se Îndrepta spre asfințit, am coborât panta abruptă care pornea de la Închisoare. Coborârea sugera, Într-adevăr, povârnișul spre iad. Prima impresie a fost o uluire. Închisoarea domina coama lină, aproape plată, a unei coline, În mijlocul unei grădini cu pomi fructiferi. Iadul ni se prezenta În Înveliș de rai. Pere aurii, mere roșii, lăcuite de lumina apusului, străluceau festiv În frunzișul Încă viu al copacilor. Am intrat pe o
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
NENEA; la fel de sigur, i-o Întoarse, ea: după fizic și vârstă, BUNICUL. Exact, fu, numaidecât, el, de acord. Dar ... Eu ... După buletin, Porumbelul. Care porumbel? Porumbelul misterios. Autocarul trecea printr-o răritură de pădure. Soarele era deacum aproape sus, către coama dealului. Și, printre crengi, printre umbre, părea că, pe adevăratelea, se zbenguie un porumbel. Nenea Bunicul se așeză repede pe scaun, și-i zise, femeii: privește-mă, acum, cât Încă n-am ieșit de sub crengile pădurii. Ea Îl privi. Și-
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
ca proștii, că, dacă m-ar Întreba, cineva, pentru ce ne judecăm, nici nu i-aș putea spune pentru ce. Da. Și eu, mă, la fel. În timp ce se străduiau să stea drepți, alături cu gardul În care se opintiseră, de după coama dealului păduros, din față, soarele, trezit din somn, parcă, de Îmbietorul buchet, al vinului din găleata care-i mai aștepta, pe cei doi vecini de treabă, prinse a se ridica, tot mai insistent, spre Înaltul senin al cerului de toamnă
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
place mie? Cum putem face ceva împreună, să ne fie bine la amândoi? - O să avem timp și de noi. Ajută-mă să termin școală. După aceea avem timp. Oare?... Klick Luna s-a ridicat deasupra dealurilor împădurite. Sus, undeva spre coama dealului, lucesc lumini. Probabil o vilă a vreunui bogătaș. De când scriitorul și-a petrecut viața aici, făcând subiectul unui film, a devenit o modă să îți faci o vilă prin junglă de deasupra golfului. Probabil de aceea a ajuns acest
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
asta Îi dădea un aer voluntar. Albastrul privirii, cald - nimic de albastru fiord, rece, cum aveau unii nordici -, răspîndea lumină, numai că, În poză, ochii fiecărui bărbat erau acoperiți cu o bandă neagră. Un chip viril, prietenos, păr bogat, o coamă. Înalt, puternic, Îmbrăcat În costum de motociclist, cu casca Într o mînă, pregătit să Încalece pe Triumph-ul argintiu - cum arăta În una din fotografiile de prezentare -, Thomas putea să fie și alesul unui regizor de cinema, nu doar al unor
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
lângă mine. Fără să-mi impun, m-am apropiat mult de el. Eram aproape lipiți unul de altul. Îi simțeam privirea jucăușă plimbându-se periculos de alunecos pe ceafa mea, după ce mi-a săltat buclele imaginând în palma sa o coamă bogată. Răsuflarea lui caldă îmi gâdila urechea dreaptă, în timp ce-mi admira curbura delicată a bărbiei și a gâtului meu lung, care parcă implora sărutările sale. Încercam să fiu nepăsătoare la tot acest asediu aparent nevinovat, dar plin de
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
dezbrace. Din câteva mișcări a fost gata. Trecu în fața oglinzii destul de mari și ușor înclinată astfel ca cel din fața ei să se vadă în întregime. Își desfăcu părul legat într-un soi de pieptene care-i dădea părului forma de coamă și-l lăsă să-i cadă pe umerii goi. „Așa mă voi prezenta, cu părul căzut peste halat... Am observat că îi place să-l mângâie, iar halatul nu-l voi strânge mai mult decât este el croit, că toate
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
în urma unor ploi generale, răcoroasă și foșnitoare ca o pădure. Într-adevăr, toate curțile și mai ales ograda bisericii erau pline de copaci bătrâni, ca de altfel îndeobște curțile marelui sat ce era atunci Capitala. Vântul scutura, după popasuri egale, coamele pomilor, făcând un tumult nevăzut, și numai întunecarea și reaprinderea unui lan de stele dădea trecătorului bănuiala că mari vârfuri de arbori se mișcau pe cer. Tânărul mergea atent de-a lungul zidurilor, scrutând, acolo unde lumina slabă a felinarelor
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și că lampa nu mai dădea atâta lumină. În peretele opus ușii, o mică oglindă făcea o pată alburie. Felix se ridică și suflă în lampă, și atuncea își dădu seama că oglinda prin G. Călinescu care se vedeau acum coame de copaci era o fereastră. În odaie era o lumină dulce crepusculară. Felix se întinse din nou pe pat, cu capul pe un morman de perne decorative, fără să se dezbrace. Era hotărât să nu se culce, ci numai să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
alt gust: să se urce chiar pe calul lui Felix. Calul, masiv, suportă fără obiecție îndoita greutate, și astfel oamenii văzură, crucindu-se, noua arătare, un cal purtând în spinare un bărbat și o fată, care stătea în față, lângă coamă, băiețește, cu fluierele picioarelor scăpate de sub rochie. Otilia găsea că acesta e sportul cel mai chic. - Simt nevoia, îi mărturisi într-o astfel de cavalcadă Felix, după atâta singurătate, să iubesc pe cineva, să am o tovarășă... nedespărțită. - Felix, îi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Nici n-a pus mâna băiatul pe ea. Și dacă ar fi pus, ce?Fete ca ea pentru asta sunt. Să trăiască discret cu băieții de familie, să-i ferească de alte lucruri mai rele. Otilia apăru pe ușă cu coama mânioasă, cu ochii încărcați de fulgere. - Papa!, strigă ea, ori plec pentru totdeauna din casa asta,ori tanti Aglae nu mai calcă pe aici. Moș Costache holbă ochii, și așa prea holbați, și deschise brațele ca un om ce stă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
știa și prețul: douăzeci de lei de bucată. Banul și harul. Tocmai dincolo de locul lor, peste baltă, sub malul mâncat își ținea omul ginerii, într-un țarc de lemn, plin de balegă și de dudău veșted. La lumina soarelui, văzuseră coamele lucioase și le auziseră nechezatul mândru și răsunător. Cale . de o jumătate de ceas de la ascunzișul lor, să mergi peste trestii, prin niște tufișuri de nu-i vedea nici pasărea, prin inima locului pustiu. Ăl tânăr, pentru că era mai sprinten
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Căruțașii îmboldeau iepele spre poarta deschisă: - Haide, haide, tată, hii! Se auzeau sforăituri și icneli. Când intrară toate, moșul închise poarta, răsuflând ușurat. Armăsarii se ridicară în două picioare și nechezară de se cutremură groapa. Ocoliră în goană iepele cu coamele zbârlite și le loviră cu copitele. Urmă o învălmășeală, și ucenicul văzu încordarea trupurilor roșcate și negre, nădușite. Caii se mușcau și-și loveau gâturile puternice. Căruțașii alergau pe marginea țarcului, strigînd: - Așa, Lolica, așa! - Garoafa, na la tata, na
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ceas și le amorțiseră oasele. Pământul era rece. Cel tânăr se ridică ușor și vesel. Animalele îl simțiră. Ridicară gâturile, sunând din căpestre. Merse drept la iepele din față, apucă o mână de fân de sub picioarele lor și le mângâie coama umedă. - Lolica, na, Lolica! șopti pungașul, neștiind dacă nimerise. Și se apucă să le desfacă legăturile. Treaba merse repede. Hamurile cădeau fără nici un zgomot în praful drumului și Paraschiv 58 le puse numai câte o frânghie subțire în jurul gâtului, ca să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ascundea sub brâul gros. Aia era averea lui, nu s-atingea jupânul. Ce-i al stăpânului e-al stăpânului, ce-i al lui, al lui! Treabă cinstită. Mulțumit că-i ieșiseră socotelile bine, făcea o cruce mare, mângâia calul pe coamă și se urca în droașcă. De-acum putea să fie liniștit. Și era bine că ținea un soare blând și o fericire de cer deasupra. N-ar mai fi plecat Mielu de la domnul Bică, ce să zic, cât e pământul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
câțiva pași, și după câtăva vreme, obișnuindu-se cu zgomotul instrumentelor, se apropiaseră din nou. Ședeau pe labele dinapoi și așteptau. Lumina vânătă a începutului de zi îi făcea și mai înfricoșători. Erau cât niște viței, cu capetele mari și coame înspicate de gheață, dârji în așteptarea lor nedumerită. Câte unul mai flămând se ridica și se repezea spre lăutari, și când ajungea aproape de ei, o lua speriat înapoi. Sunetul gros al contrabasului îl făcea să urle înfuriat și neputincios. Mitică
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dintr-o legătură de fân ce i se pusese-nainte. încongiurai casa pe din dos, astfel încît venii lângă calul sur fără de a trece pe dinaintea ușei deschise. Iau cuțitul den brâu și tai repede curelele legate de gard, pui mîna-n coama calului și-ntr-o clipă sânt pe el și-l izbesc de-i răsună coastele. Ca turbat azvârle din copite, nechează {EminescuOpVII 206} una, dar o și rumpe de fugă, încît zburam prin noapte ca purtat de-un duh - spaimă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]