1,605 matches
-
și cu conașu Titi, care tot acolo era mobilizat, și uite că de trei luni și ceva a scăpat... Lasă, mi-a zis coana Sofica, ușor nu este, dar să vedem ce-am putea aranja. Uite-așa mi-a promis coana Sofica și v-am spus, donșoară, să nu vă mai tot smuciți, c-acu fieru e rece, da dacă-i fierbinte, pot și să vă arz, Doamne-ferește... Uuuuf, a dat Dumnezeu și-a ieșit, s-a dus să încălzească iarăși
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de cititor se împletește cu biografia unor personaje, mai reale decât cele întâlnite în viață. Și care dintre cititorii Gabrielei Adameșteanu va putea să pretindă de acum înainte că n-a cunoscut-o personal pe memorabila Madam Delcă, zisă și Coana Vica, inimitabila mahalagioaică peste care a căzut istoria și într-un fel rolul de martor al unui sfârșit de veac în București, sau pe supraviețuitoarea marii burghezii de ieri, Ivona, care a trăit des trămarea propriei familii până la capăt, sau
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
este poate în primul rând un roman al bătrâneții - bătrânețea personajelor, bătrânețea timpului, destrămarea, mucegăiala lui. Și, dintr-odată, din acest timp ieșit la pensie, bolnav, fără viitor, irupe, miraculos, un trecut scăldat într-o lumină neașteptată. Ivona îi arată Coanei Vica o fotografie de familie luată într-o zi de vară prin preajma primului război mondial și fotografia acaparează romanul, îi transformă sensul. Fiecare dintre membrii familiei Mironescu - ca și unul din invitați - privește aceeași grădină cu priviri diferite, după cum diferit
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
oraș, era malul lui de Euxin. Și avea de ce. După 7 ani de pușcărie politică, pentru bătrînul scriitor Craiova a fost cam ce-a fost Tomis pentru Ovidiu, domiciliu forțat. Era coleg cu taică-tău la Teatrul Național, soția lui, coana Lizica, un om cu un umor trăznit, inteligent, lucra În birourile filialei locale a Uniunii Artiștilor Plastici. Asta e cam tot ce știam atunci despre el. Partea cu pușcăria, o poveste doar pentru adulți, am aflat-o mai tîrziu, cînd
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
apărut cu o mască de cauciuc extraordinar de realistă, un chip de om În vîrstă, palid și zbîrcit - era oribilă. Masca a rămas o vreme la taică-tu și a dat prilejul unor farse memorabile. Ce crezi c-a făcut coana Lizica atunci cînd această figură sumbră, galbenă ca ceara a băgat capul pe ușă, În birou la uniune, și a Întrebat de tovarășul GÎrbu, administratorul mort recent, așa, la intervale de 5 minute? Prima dată, ochii i s-au căscat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Cum vrei să se mai Întoarcă? a zis ea aproape țipînd. Iar ultima dată cînd straniul și sîcÎitorul personaj a crăpat ușa și și-a vîrÎt chipul hidos, ca să Întrebe iar dacă mortul nu s-a Întors totuși la birou, coana Lizica era acolo, cu un scaun de lemn ridicat În dreptul pieptului, privind peste ochelarii căzuți pe vîrful nasului, gata să-l Împungă. Fugi dom’ne de-aci, mare figură ești! Era s-o omori pe biata femeie, a zis Bamba
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Măi băiete! Vezi tu drumul ista cât îi di lung șî cât îi di lat? Tăt îi a’ tău!” Costică a priceput spusa jupânesei și a luat “drumul” Buciumului... N-a făcut, însă, prea multă cale pe cea arătată de “Coana Tincuța” și, ca un om cu multă glagorie, a deschis Restaurantul “La Doi Castani”. Doar la o aruncătură de băț de “Hanul Trei Sarmale”. Urc mereu, în timp ce în memorie mi se desfășoară, ca la “Panaramă”, momente din drumețiile mele mai
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
ziua marelui mucenic Acachie în vatra strămoșească a unui grajd din Beșilegii de Jos a văzut lumina zilei un cal, fapt adeverit de mai mulți martori oficiali, între care Șeful de Post, noul primar recent întors din Groapa Marianei și Coana Fița Moașa abia întoarsă și ea de la niște cursuri de dezalcoolizare internațională prin Societatea Sida Fără Frontiere. Domnule Primar...Ca ales majoritar și independent, în premieră mondială, dezvăluiți evenimentul, miracolul. Care miracol ? Fenomenul Cal. Cal ?! O biată mârțoagă, domnule. O
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
tratat în literatura contemporană modernă de alti cutezători poeți. De apreciat, totuși, la dânsul strădaniile de documentare și eforturile personale de interpretare, adesea fanteziste, literaturizate și chiar convingătoare. Ce nu-mi place este ideea legitimării ideii existenței OMDIAVOL - misticism curat (Coane Fănică!). În unele secvențe din tema în definire, Tăcu lasă impresia că se află în preajma unei căi de descifrare a enigmelor universului încă neabordate de știință, el situându-se în rândul primilor sosiți. Există și multe enunțuri indescifrabile, singulare, ce
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93038]
-
cumva să se creadă că, într-o vreme iconoclastă, demitizantă, detabuizantă, ato ate demolatoare, dumneata vii cu bibiluri, dichisuri, liube muri de ale Didinii, tot felul de șerbeturi de-astea kalokagathice, de te râd, mă-nțelegi, și curcile. Adicătălea, cum, coane, kalos în plină misofilie, agathon și agapă în ditamai domnia resentimentului, a dezmățului isteric și-n forfota sadomasochistă a urii generalizate?!? Ni se face constant imputarea, nouă - paseiștilor obsedați de frumusețea Măsurii, bieți reacționari care țin cu dinții de armonia
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
tot Galațiul pâ nă s-a întors victorioasă. Găsise pantofi albi! De aceea, după terminarea cercului, l-a luat în primire pe director: Cine a fost cea mai frumoasă acolo? Iar directorul deși puțin amărât că prea îi imputa cumnata, coana preuteasă, că mă lasă să am cam multe inițiative deși el este directorul, i s-au luminat ochii a zâmbet: Păi cine să fie? Domnișoara noastră! Și zâmbea fiindcă micuța lui fiică, Melania, îi fă cuse o mare surpriză. În
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
Iar cărările noastre, cu sau fără voia lui se întâlneau mai tot timpul. Iată o întâlnire: apare Conu Iancu la capătul Bulevardului, în dreptul librăriei Ghertovici. Mișa, Vasile Munteanu și eu îi ieșeam ca din întâmplare chiar în față. Să trăiești, coane Iancule! Noroc puștilor. Ce-i cu voi ? (Conu Iancu era cam la 75 de ani iar între noi nici unul nu ajunsese la treizeci). Uite, ne plimbăm și noi, răspundea Vasile, ca reprezentant mai vârstnic și pe deasupra și romancier. Dar matale
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
Iancule! Noroc puștilor. Ce-i cu voi ? (Conu Iancu era cam la 75 de ani iar între noi nici unul nu ajunsese la treizeci). Uite, ne plimbăm și noi, răspundea Vasile, ca reprezentant mai vârstnic și pe deasupra și romancier. Dar matale, coane Iancule, când după conițe, când după fetițe, zi că nu-i așa?! Ia mai tăceți măi băieți că mă faceți chiar să vă cred, făcând viclean pe rușinatul. Nu-i adevărat, coane Iancule, nu-i adevărat? Dar aseară cine stătea
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
mai vârstnic și pe deasupra și romancier. Dar matale, coane Iancule, când după conițe, când după fetițe, zi că nu-i așa?! Ia mai tăceți măi băieți că mă faceți chiar să vă cred, făcând viclean pe rușinatul. Nu-i adevărat, coane Iancule, nu-i adevărat? Dar aseară cine stătea colo, în parcul de pe malul Ialpugului cu fetița aia-n alb și cine o strângea în brațe iar ea îl săruta de mama focului, noi sau matale? Duceți-vă, măi copii, nu
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
Hai ici, la "Monte Carlo" să bem și să gustăm ceva, măi ciracilor! În restaurant chelnerul, cum ne-a văzut însoțiți de conu Iancu, a și pus cap la cap două mese și a luat poziția de drepți: La ordin, coane Iancule! Măi băiatule, mâncare și băutură pe săturate. Ce doriți, măi băieți? Fleici, cârnați, momițe, antricoate, ficăței, mititei... Luați de toate după pofta inimii, dar mai întâi eu vreau una mare de Pitești să miroase tare a prună. Și ne
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
era dincolo, la Câșlița. Biata mamă ne-a dat de pomană o pernă, un preș și ce-a mai putut ea da; nana Ileana Balan, care m-a botezat, sora tatei, ne-a dat perină, un preș și câteva farfurii. Coana Chița, soția doctorului Jalbă, bunătatea întruchipată, ne-a dat două paturi cu saltele de paie, o perină și o cloșcă cu pui. Cu banii luați de la Banca Populară din Nicorești am luat cerșafuri și cămeși și ce s-a mai
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
examen, dar, tot așteptând deschiderea cursurilor, nu m-am dus acasă. Apoi, am amânat, din motive de economie, mersul la Lisa pentru vacanța de Crăciun. Locuiam, provizoriu (c'est le provisoire qui dure), pe strada Tufelor, cum se numea atunci. Coana Veta, originară din Lisa, îmi oferise posibilitatea să fiu al treilea chiriaș în singura ei odaie. O cămăruță în care abia încăpeau două paturi. Ea și bătrânul Moșuleț dormeau în antreu. Generoasă, coana Veta îmi dădea și câte o cină
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pe strada Tufelor, cum se numea atunci. Coana Veta, originară din Lisa, îmi oferise posibilitatea să fiu al treilea chiriaș în singura ei odaie. O cămăruță în care abia încăpeau două paturi. Ea și bătrânul Moșuleț dormeau în antreu. Generoasă, coana Veta îmi dădea și câte o cină. La un moment dat, mi s-a făcut, însă, rușine și n-am găsit ceva mai bun de făcut decât să improvizez o poveste. Am zis că mă duc după alimente, la Lisa
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
care a pierdut trenul sau a sosit din provincie și nu are bani de hotel. După trei zile (ziua umblam pe străzi, lihnit de foame, sau mai făceam pe hamalul), m-am întors pe strada Tufelor și i-am povestit coanei Veta că la Predeal a fost un viscol grozav, care a înzăpezit trenul, încît reușisem cu greu să vin înapoi. Eram foarte încîntat că minciuna mă ajuta să aștept liniștit venirea Crăciunului. Pe vremea aceea, toată averea mea încăpea în
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Tufelor și m-am oprit la numărul 24, în fața unei case mărunte de chirpici, cu acoperișul de tablă aproape ascuns de ramurile unui zarzăr. Cum nu exista sonerie, am bătut în gardul de scânduri. Într-un târziu, a apărut, somnoroasă, coana Veta pe care am lămurit-o cine eram și cine îmi dăduse adresa. După examenele de admitere, când m-am prezentat la Universitate să solicit un loc în căminele studențești și cartelă la cantină, un student din ultimul an, un
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
la cămin". Nu aveam mari principii de apărat, nu știam ce hram purta "Tineretul progresist", dar felul cum fusesem repezit m-a făcut să-i întorc spatele. Am decis că voi rămâne să locuiesc, provizoriu, până la găsirea unei soluții, la coana Veta. Iar "provizoratul" s-a prelungit pe toată durata studenției. 2. O poveste sumeriană veche de mii de ani, scrijelită pe o argilă arsă ― prima mărturie despre sentimentele unui om ― ne lămurește cum a ajuns un păstor nomad să se
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
strada, în care se strângea apa ploilor. Trebuia să mă descalț când ajungeam pe marginea bălții, să-mi suflec pantalonii, iar după "traversare" să mă spăl pe picioare la o cișmea. Locuiam trei într-o cămăruță, principala odaie a casei, coana Veta și soțul ei, un bătrân pensionar, dormind în antreu. Ceilalți doi erau "Truman", cântăreț de biserică, refugiat din Basarabia, și Liviu, funcționar vremelnic pe la Regia tutunului. Nu exista lumină electrică, nu exista apă curentă, nu exista foc. De altfel
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
rămas liber, se afla o mică masă ovală, cu un ceas deșteptător. Din odaie se putea ieși, pe fereastră, direct în noroiul sau praful de pe strada Tufelor, fără să mai trecem prin antreu, când nu vroiam să-i deranjăm pe coana Veta sau pe bătrânul Moșuleț. Dimineața, plecam toți trei, fiecare la treburile sale. Doar seara ne întîlneam. Vara, între examene, îmi mutam, ziua, sediul pe acoperișul de tablă, sub crengile zarzărului care se revărsa peste casă. Acolo, îmi potoleam foamea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
fiecare clipă se temea că dacă nu e atentă o să alunece Într-o parte și-o să se lovească, „la vîrsla mea căzăturile și loviturile sînt tare păcătoase“, Îi explica ea lui Carlos, care Întotdeauna o lua peste picior respectuos pe Coana mare. Julius Îi supuse pe Celso și Daniel la un interogatoriu sever asupra activității lor În timpul lunilor de vacanță. Unchiul lui Celso era tot primar la Huarocondo, În apropiere de Cuzco și el era tot casierul Clubului Social al Prietenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cămăși pe care le mai avea de călcat În seara aceea. „Coana-mare“, comentă Carlos, ducîndu-și mîna la tîmplă și făcînd semn că nu e În toate mințile cînd văzu că se Îndepărtează. Nu mai era nimic de făcut cu biata Coană mare, pierduse simțul timpului, Îi lăsa pe toți cu gura căscată cu trăsnăile ei. Abraham stinse țigara și se Întoarse la bucătărie, pe cînd Celso și Daniel se pregăteau să pună masa pentru Julius. În schimb, pentru Carlos ziua se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]