1,229 matches
-
bazinele râurilor Rin și Mozela. Pe lângă coroana maghiară, un rol important în procesul colonizării germane în sudul Transilvaniei l-au jucat Ordinul cavalerilor teutoni, mănăstirea cisterciană Igriș din Banat, precum și abația cisterciană Cârța din Țara Făgărașului. Teritoriul din sudul Transilvaniei colonizat cu germani are o suprafață de aproximativ 30.000 km². Sub aspect teritorial-administrativ, teritoriile locuite de sași au fost organizate în Comitatul Sibiului sau "Provincia Sibiului". Ulterior, în prima jumătate a veacului al XIV-lea, în perioada guvernării regelui angevin
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
sașilor transilvăneni și depopularea unor zone locuite anterior de sași (vezi harta alăturată). Odată cu intrarea Principatului Transilvaniei sub conducere habsburgică, grupul sașilor a început să se revitalizeze. Pe de altă parte, în sec. al XVIII-lea, Curtea de la Viena a colonizat în fundus regius, protestanți austrieci, așa numiții landleri. Dintre sașii transilvăneni numeroși au făcut carieră ca ofițeri și înalți funcționari ai Imperiului Austriac și, apoi ai Austro-Ungariei. Sașii din Bistrița au luat măsuri abuzive în 1713, de izgonire a românilor
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
1724, când a inceput colonizarea Banatului de către germanii provenind din Bavaria și Alsacia/Lorena, localitatea a renăscut, denumirea ei fiind transformată în "Detta". Colonizările au început în 1737 și au durat până pe la 1794, iar pe lângă germani au mai fost colonizate și câteva familii de italieni. În secolul XIX cunoaște o dezvoltare rapidă, în special după 1858 - anul în care a fost dată în folosință calea ferată Timișoara - Jamu Mare, care trecea prin Deta. La 1810, era deja declarată oraș. În
Deta () [Corola-website/Science/297202_a_298531]
-
s-a deplasat în epoca marii migrații a popoarelor (sec. IV-VI) spre vest, intrând în alianțe cu alte popoare migratoare, în principal cu vandalii germanici, cu hunii și avarii, secole mai târziu cu pecenegii și cumanii, ajungând să fie colonizați pe teritoriul Imperiului Roman. Au fost frecvent folosiți ca mercenari alături de legiunile romane. Principalele triburi alane s-au aliat cu triburile germanice ale vandalilor și suebilor și și-au continuat migrația în vest, spre provincia romană Galia. Grigore de Tours
Alani () [Corola-website/Science/297182_a_298511]
-
maselor) din zona secuiască (propusă de Ministerul Instrucțiunii Publice în 1927), sugerând (în memoriul redactat la 19 noiembrie 1935, adresat ministrului educației) că: Singura comună cu majoritate românească din centrul ariei locuite de secui este Voșlăbeni, Harghita, care a fost colonizată la începutul secolului al XVIII-lea de contele Lázár cu douăzeci de familii românești din Moldova. Orașul minier Bălan, are de asemenea o majoritate românească, după ce a cunoscut o dezvoltare industrială la mijlocul secolului al XX-lea. Mai au o majoriate
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
asemenea o majoritate românească, după ce a cunoscut o dezvoltare industrială la mijlocul secolului al XX-lea. Mai au o majoriate românească satele Livezi și Făgețel. Satul Micfalău din cadrul comunei Malnaș din nordul județului Covasna, locuit în trecut în majoritate de români colonizați în 1763, și-a pierdut naționalitatea în urma maghiarizării lingvistice a locuitorilor în secolele XIX și XX. Astăzi, puțini dintre ei mai sunt ortodocși sau greco-catolici, majoritatea îmbrățișând romano-catolicismul. La marginea nordică, vestică și sudică a ariei locuite de secui se
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
din maghiari, sciți, huni, gepizi, avari, bulgarii de pe Volga, onoguri, kavari sau din kabardino-balkarii din Caucaz. De altfel, o ramură a turcilor horezmieni (din Horezm sau "Hwarizm"; populație cu substrat iranic), numită în maghiară "káliz" și "koromza"/"korozmin", a fost colonizată în scaunul secuiesc "Șepși" în jurul orașului Sfântu Gheorghe Un grupuscul etnic, numit "barsil", a fost pus de unii cercetători pe seama grupului etnic burtas de la Volga, despre care mult timp s-a crezut că era o populație fino-ugrică mordvină (numită și
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
cele mai cunoscute „neamuri” secuiești: Halom, Örlec, Jenő, Meggyes, Adorján și Abraham Primele izvoare scrise privitoare la secui datează din anul 1116, când au fost menționați, alături de pecenegi, ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare. Ca popor asociat maghiarilor, secuii au fost colonizați în sistemul de "prisăci" medievale de-a lungul graniței nou extinse. Inițial au fost colonizați în Panonia apoi în apropiere de Oradea și în final în Ținutul numit secuiesc. Secuii se aflau în serviciul militar al regilor Ungariei. Astfel, prima
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
privitoare la secui datează din anul 1116, când au fost menționați, alături de pecenegi, ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare. Ca popor asociat maghiarilor, secuii au fost colonizați în sistemul de "prisăci" medievale de-a lungul graniței nou extinse. Inițial au fost colonizați în Panonia apoi în apropiere de Oradea și în final în Ținutul numit secuiesc. Secuii se aflau în serviciul militar al regilor Ungariei. Astfel, prima mențiune a lor, din anul 1116, îi descrie ca participanți la bătălia de la Olsava, sub
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
literatura clasică, termenul de "Malta" apărând în forma sa actuală în "Itinerarul Antonin" (Itin. Marit. p. 518; Sil. Ital. xiv. 251). Ceramica găsită de arheologi la se aseamănă cu cea găsită în Italia, și sugerează că insulele malteze au fost colonizate pentru prima dată în 5200 î.e.n., în principal, de vânători-culegători din Epoca de Piatră care au sosit din insula italiană Sicilia, posibil . Dispariția și a fost legată de apariția celor mai timpurii oameni de pe Malta. Așezări agricole preistorice datând din
Malta () [Corola-website/Science/297134_a_298463]
-
și răsăritul Bulgariei, fiind înlocuiți prin Găgăuzi și Bulgari, adică ortodocși, veniți din acele regiuni rămase otomane. Alți Tătari nogai din Bugeac au fost risipiți de guvernul țarist în regiunile Crimeea, Azov și Stavropol. Imigranții găgăuzi și bulgari au fost colonizați în șatrele (aulurile) părăsite de Nogai, în locul cărora ei au construit sate (Nogaii erau mai ales crescători de oi, capre și cai, în timp de Găgăuzii și Bulgarii erau mai ales cultivatori și crescători de vite și porci). Rusia a
Găgăuzi () [Corola-website/Science/298061_a_299390]
-
cultivatori și crescători de vite și porci). Rusia a încurajat imigrarea din zona Dunării prin împroprietărire cu pământ și acordarea de ajutoare. Noii locuitori au fost învățați sa scrie și să vorbească în limba rusă. În aceeași zonă au fost colonizați și locuitori din nordul Ucrainei, iobagi ruși refugiați, coloniști germani din ducatul Varșoviei și mulți alții. Găgăuzii s-au așezat în Avdarma, Comrat, Congaz, Tomai, Cișmichioi și alte foste sate tătare, din partea de apus a Bugeacului. Prin săparea multor puțuri
Găgăuzi () [Corola-website/Science/298061_a_299390]
-
e numită oficial Republica Angola (sau, în limba portugheză, "República de Angola"). Numele Angola este o derivare portugheză a cuvântului Bantu N’gola, care era titlul tradițional al regilor Împărăției Quimbundos în secolul al XVI-lea, când țara a fost colonizată de portughezi. "Principal: Istoria Angolei" Primii locuitori din zonă au fost poporul Hoisan. Majoritatea acestei populații a fost înlocuită de către triburi Bantu în perioada migrațiilor Bantu. În 1483, Portugalia a înființat baze lângă Râul Congo, zonă în care existau statele
Angola () [Corola-website/Science/298070_a_299399]
-
înființat un punct de reaprovizionare pe locul a ceea ce urma să devină Cape Town. Cape Town a devenit o colonie britanică în 1806. Colonizarea europeană a luat avânt în anii 1820, când burii (la origine olandezi, francezi și germani) și britanicii au colonizat nord-estul țării. La această dată, au apărut conflicte pentru teritoriu între coloniști și xhosa și zulu. Descoperirea diamantelor și, mai târziu, a aurului a declanșat conflictul cunoscut sub numele de Primul Război al Burilor, burii și britanicii au luptat pentru
Africa de Sud () [Corola-website/Science/298068_a_299397]
-
rămâne una dintre cele mai sărace țări din lume și printre cele mai sărace zece țării din Africa. Indicele Dezvoltării Umane pentru Republica Centrafricană este 0,343, ceea ce o plasează pe locul 179 din 187 de țări cu date. Francezii au colonizat regiunea la sfârșitul secolului al XIX-lea și au administrat-o sub denumirea de Oubangui-Chari. În 1910, colonia franceză a fost denumită "Africa Ecuatorială Franceză". În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, colonia s-a alăturat "Forțelor Aliate". La 1 decembrie
Republica Centrafricană () [Corola-website/Science/298084_a_299413]
-
Se află la 200 km nord de Venezuela, între Trinidad-Tobago (la sud) și Saint Vincent și Grenadines (la nord). În 1498, insula a fost descoperită de Cristofor Columb. În acea vreme, era locuită de indigenii caraibieni, iar spaniolii nu au colonizat-o. Columb a numit insula "Concepción". În 1650, francezii au reușit să cucerească insula, după mai multe încercări nereușite ale englezilor de a-i înfrânge pe indigeni. Insula rămâne sub dominație franceză până în 1763, când, prin tratatul de la Paris ce
Grenada () [Corola-website/Science/298104_a_299433]
-
Între secolele XV și XVI s-a recucerit teritoriul. În 1855 un șef energic, pe nume Kassa, a unificat țara și s-a încoronat împărat. În ultima parte a secolului XIX pătrunderea italiană în (numită pe atunci Abisinia), care a colonizat teritoriul etiopian cu ieșire la Marea Roșie, o colonie care apoi se va numi Eritreea. Totuși, un lucru nou până atunci, etiopienii au rezistat colonizării italiene prin mijloace militare, în plină epocă colonială în Africa, a culminat cu bătălia de la Adua
Etiopia () [Corola-website/Science/298099_a_299428]
-
adus aproximativ 25000 de irlandezi pe St Kitts ca sclavi pentru a lucra pe insulă. [3] Bătălia de la Saint Kitts din 1782, așa cum este descrisă de un observator într-o gravură franceză intitulat "Attaque de Brimstomhill". Insula Nevis a fost colonizată în 1628 de către coloniști britanici de pe Saint Kitts. De acolo, Saint Kitts a devenit prima bază pentru expansiunea britanică și franceză, insulele din Antigua, Montserrat, Anguilla și Tortola (britanicii), și din Martinica, Guadelupe și St Barths (francezii) au fost colonizate
Sfântul Cristofor și Nevis () [Corola-website/Science/298141_a_299470]
-
colonizată în 1628 de către coloniști britanici de pe Saint Kitts. De acolo, Saint Kitts a devenit prima bază pentru expansiunea britanică și franceză, insulele din Antigua, Montserrat, Anguilla și Tortola (britanicii), și din Martinica, Guadelupe și St Barths (francezii) au fost colonizate de pe ea. Deși de mici dimensiuni, și separate de numai 3 km de apă, cele două insule au fost vizitate și guvernate de diferite state până la sfârșitul secolului 19, atunci când au fost unificate forțat, împreună cu insula Anguilla de către britanici. Chiar
Sfântul Cristofor și Nevis () [Corola-website/Science/298141_a_299470]
-
statele Africii. Vizitate de arabi, descoperite de portughezi, pe ale căror hărți sunt și marcate din 1502 (Vasco da Gama - 1502, Pedro Mascarenhas - 1505), explorate de o expediție britanică în 1609, insulele Seychelles, nelocuite până la descoperirea lor de către portughezi, sunt colonizate de francezi la jumătatea secolului al XVIII-lea și anexate Franței în 1756. Numele insulelor a fost dat după cel al contelui Moreau de Séchelles (insula Mahé după guvernatorul francez Mahé de la Bourdonnais). Pe plantații sunt aduși sclavi negri din
Seychelles () [Corola-website/Science/298140_a_299469]
-
Brigantium (Austria) lângă Lacul Konstanz și la Magia (Elveția). Un drum roman trecea prin teritoriu. În 259/260 Brigantium a fost distrus de alemani, un popor germanic care s-a stabilit în zonă pe la 450. În Evul Mediu Timpuriu, alemanii colonizaseră estul platoului Elvețian în secolul al V-lea și văile Alpilor la sfârșitul secolului al VIII-lea. Liechtenstein a format o parte a zonei estice de graniță a Alemaniei. Întreaga regiune a devenit parte a Imperiului Franc în secolul al
Liechtenstein () [Corola-website/Science/298119_a_299448]
-
Cruciadele au fost expediții militare ale feudalilor apuseni cu scopul de a cuceri și coloniza regiuni din Orientul Apropiat, îndeosebi Palestina și Ierusalimul. Ele au apărut într-o societate aflată în plină expansiune politică și militară și sunt o întregire a procesului de colonizare petrecut în Europa, la ele participând toate clasele și păturile sociale
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
de independență în timpul numit și "al jugului mongol " și de aceea a fost scutită de atrocitățile și exploatarea care a afectat restul țării. De asemenea, regiunile rusești semi-independente au trebuit să lupte și împotriva cruciaților germanici, care au încercat să colonizeze regiunea. La fel cum s-a întâmplat în Balcani și în Asia Mică, stăpânirea nomadă a întârziat dezvoltarea socială și economică a regiunii. Influențele autocratice asiatice au degradat numeroase instituții politice ale statului și i-au afectat cultura și economia
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]
-
erau calviniști, inclusiv puritanii și coloniștii olandezi din Noul Amsterdam (New York). Africa de Sud a fost fondată, începând din secolul XVII, de calviniști olandezi (deși câțiva erau de origine franceză sau portugheză), care erau cunoscuți cu numele de Afrikaans. Sierra Leone a fost colonizată masiv de calviniști din Noua Scoție. John Marrant a organizat acolo o congregație sub auspiciile lui "Huntingdon Connexion". Coloniștii erau în mare parte loialiști negri, afro-americani care au luptat pentru britanici în timpul revoluției americane. Calvin credea în ideea predestinării (mântuirea
Jean Calvin () [Corola-website/Science/297534_a_298863]
-
Marea Adriatică și Marea Ionică, aproape de Albania, care cuprinde "tocul" și "pintenul" marii cizme a Penisulei Apenine. La sud-vest, țărmurile sale sunt scăldate de apele Golfului Taranto (Marea Ionică), iar la nord, de valurile Adriaticii. , locuită inițial de iliri, a fost colonizată de greci în secolul VIII î.Hr. Pe coasta Mării Adriatice au debarcat coloniștii din Micene, în timp ce pe țărmul Mării Ionice s-au stabilit proscrișii din Sparta. Aceștia din urmă au întemeiat orașul Taranto în anul 706 î.Hr.. Meșteri artizani și
Apulia () [Corola-website/Science/296710_a_298039]